ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 703/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

prin Sentința civilă nr. 1772 din 6 septembrie 2006, a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 69 alin. (4) lit. a)

din Ordinul M.T.C.T. nr. 1430 din 26 august 2006, invocată din oficiu în Dosarul

nr. 313/3/CV/2006 al Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de

muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, în cauza care are

ca obiect recursul declarat de părți împotriva Sentinței civile nr. 9328 din 30

septembrie 2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București asupra

plângerii contravenționale formulată de petenta D.A.

Pentru a dispune astfel,

prima Instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9328

din 30 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 16.609/2005 al Judecătoriei Sectorului

1 București, a fost admisă plângerea formulată de petenta D.A., în

contradictoriu cu Primăria Sectorului 1 București, dispunându-se înlocuirea

amenzii contravenționale aplicate prin procesul – verbal de contravenție din 13

iunie 2005.

Recursurile declarate de

ambele părți împotriva acestei hotărâri au fost înregistrate pe rolul

Tribunalului București, secția a VIII-a, sub nr. 313/CV/2006, iar la data de 20

martie 2006 Instanța a invocat, din oficiu, excepția de nelegalitate a

dispozițiilor art. 69 alin. (4) lit. a) din Ordinul nr. 1430 din 26 august 2005

al M.T.C.T., pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991,

reținându-se, în esență, că aceste dispoziții adaugă la legea în executarea

căreia a fost emis respectivul act administrativ cu caracter normativ.

În acest sens, s-a apreciat

că deși art. 26 din Legea nr. 50/1991 nu prevede sancțiunea avertismentului,

legiuitorul nu interzice aplicarea acestei sancțiuni, în condițiile în care art.

35 alin. (3) din lege prevede că, în măsura în care prin lege nu se dispune

altfel, sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001, cu excepția prevederilor art.

28 și art. 29.

Sesizată fiind cu

soluționarea excepției de nelegalitate, în condițiile art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel București a apreciat că aceasta este

neîntemeiată, întrucât prin dispozițiile a căror nelegalitate s-a invocat nu se

adaugă la lege, realizându-se doar o interpretare „per a contrario” a

dispozițiilor art. 26 alin. (2) raportat la art. 35 alin. (3) din Legea nr. 50/1991

care prevede numai sancțiunea amenzii pentru faptele contravenționale la

regimul construcțiilor.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, în termenul legal, recurenta D.A. solicitând modificări în

sensul admiterii excepției de nelegalitate a prevederilor art. 69 alin. (4) lit.

a) din Ordinul M.T.C.T. nr. 1430 din 26 august 2005 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.

În motivarea recursului s-a

susținut că hotărârea atacată este vădit nelegală, întrucât, pe de o parte,

față de prevederile art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 în materie

contravențională se pot institui dispoziții normative doar prin hotărâri ale

autorităților administrației publice și nu printr-un act administrativ de

natura ordinului atacat, iar, pe de altă parte, prin acest ordin se încalcă în

mod flagrant dispozițiile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora

avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire

și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Examinând cauza în raport cu

criticile recurentei și cu prevederile art. 303 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În conformitate cu

prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 legalitatea unui act

administrativ unilateral, de care depinde soluționarea litigiului pe fond,

poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din

oficiu sau la cererea părții interesate.

În cadrul procedurii

instituite de acest text, Instanța de contencios administrativ legal învestită

cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice

concordanța actului administrativ supus analizei cu actul normativ cu forță

juridică superioară în temeiul și în executarea căruia a fost emis, ținând

seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat

prin art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr.

24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative.

În speță, actul

administrativ cu caracter normativ supus analizei a fost emis în executarea

Legii nr. 50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construcții, republicată

și modificată. Potrivit art. 26 alin. (1) din această lege, constituie

contravenții faptele prevăzute la literele a) - m), dacă nu au fost săvârșite

în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiune și

se sancționează cu amendă, conform alin. (2), în cuantumul stabilit pentru

fiecare în parte.

Rezultă așadar, că textul de

lege sancționator nu a prevăzut sancțiunea avertismentului astfel încât

concluzia primei Instanțe în sensul că prin dispozițiile art. 69 alin. (4) lit.

a) din Ordinul nr. 1430/2005 care conțin o reglementare expresă în acest sens,

ca urmare a interpretării „per a contratrio” a prevederilor art. 26 alin. (2)

coroborate cu art. 35 alin. (3) din Legea nr. 50/1991, nu se adaugă la lege

fiind întrutotul justificată.

Actul administrativ cu

caracter normativ supus analizei nu a stabilit și sancționat contravenții cu

încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, cum pretinde

recurentul, ci a aprobat Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991,

fără a adăuga la dispozițiile acesteia, cum s-a concluzionat mai sus.

Pe de altă parte, legea

generală în materie contravențională nu exclude posibilitatea sancționării unor

contravenții în condițiile art. 2 numai cu anumite sancțiuni contravenționale

din cele enumerate la art. 5, statuând doar, prin art. 7 alin. (3), ca

avertismentul, ca sancțiune contravențională principală, se poate aplica și în

cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu

prevede această sancțiune.

Prin urmare, din această

perspectivă nu se poate reține nelegalitatea dispozițiilor actului

administrativ cu caracter normativ supus analizei, stabilirea admisibilității

aplicării prevederilor art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 în soluționarea pe

fond a litigiului constituind atributul exclusiv al Instanței legal învestite

cu soluționarea recursurilor declarate de părți împotriva sentinței civile nr. 9328

din 30 septembrie 2005, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în

dosarul nr. 16.609/2005.

Având în vedere toate aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.A. împotriva sentinței civile nr. 1772 din 6 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 februarie 2007.