ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2340/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului

administrativ la data de 01 septembrie 2006, reclamantul P.D. a solicitat, în

contradictoriu cu C.P.M.B., să se dispună anularea Hotărârii nr. 16094/349 din

18 iulie 2006, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a

respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor

acestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat, în esență, că s-a născut la data de 10 ianuarie 1945 în

comuna Ceamurlia de Sus, județul Tulcea, părinții săi fiind strămutați din

Bulgaria în România, în urma semnării Tratatului de la Craiova din 6 septembrie 1940. A mai arătat că pârâta refuză să-i recunoască calitatea de

beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 pe considerentul că s-a născut pe

teritoriul României.

Prin sentința civilă nr.

2775 din 07 noiembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului P.D., a

anulat Hotărârea nr. 1694/349 din 18 iulie 2006, emisă de pârâta C.P.M.B. pe

care a obligat-o să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr.

189/2000 pentru perioada 10 ianuarie 1945 – 06 martie 1945, începând cu data de

01 iulie 2006.

Pentru a se pronunța în

acest sens, Instanța de Fond a reținut că, din probele administrate în cauză,

rezultă că reclamantul s-a născut la 10 ianuarie 1945, înăuntrul termenului

prevăzut de art. 1 din Legea nr. 189/2000, părinții săi fiind strămutați din

Cadrilater, teritoriu cedat statului Bulgar în anul 1940 și că în acest fel

reclamantul a suferit încă de la naștere aceleași neajunsuri ca și părinții

săi.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta C.P.M.B., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În esență, în cuprinsul

recursului se susține că reclamantul nu a făcut dovada legăturii de rudenie cu

titularul copiei, extras de pe tabloul cu evacuații din Cadrilater, Bulgaria,

definitivați în centrul Ceamurlia de Sus, județul Tulcea. Astfel, în timp ce,

conform actelor de stare civilă depuse la dosar, prenumele tatălui

reclamantului este D., în documentele de evacuare este înscris numitul P.D.

Totodată, recurenta susține

că, născându-se pe teritoriul României fără a fi fost strămutat din Bulgaria,

reclamantul trebuia să facă dovada persecuției pe motive etnice, care să

justifice acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În fine, în cuprinsul

recursului declarat, se arată că Tratatul româno - bulgar încheiat la Craiova în septembrie 1940 a avut o perioada de punere în aplicare de 3 luni, de la data

schimbului instrumentelor de ratificare, astfel că nu se poate admite că pot fi

considerate strămutate decât persoanele care aveau domiciliul pe teritoriul

Bulgariei și au fost obligate să părăsească acest teritoriu după semnarea tratatului

menționat.

Examinându-se sentința

atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul

este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în

perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu (art. 1 lit. c)).

Prin Normele de aplicare a

ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, persoanelor strămutate în altă

localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate,

refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca

urmare a unui tratat bilateral.

Înscrisurile depuse la

dosarul cauzei evidențiază cu claritate că reclamantul s-a născut pe teritoriul

României, în localitatea Ceamurlia de Sus, județul Tulcea, la data de 10

ianuarie 1945 după ce părinții acestuia au fost obligați să se refugieze de pe

teritoriul cedat Bulgariei prin Tratatul de la Craiova din septembrie 1940.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr.

189/2000 să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de

suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană

persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit persecuțiile

respective în mod nemijlocit, cât și acelea care au îndurat persecuțiile în mod

indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori au fost strămutați,

ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate

consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

Or, în cauză este de

necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi

au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suportat

aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a cunoscut familia

sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Dacă legiuitorul a înțeles

să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor al persoanei strămutate,

așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 105/1999, a fortiori, trebuie

să beneficieze de drepturile compensatorii acordate și copilul născut în

perioada de strămutare a părinților.

Instanța de Recurs va trece

peste motivul invocat, referitor la neconcordanța privind prenumele tatălui

reclamantului din documentele care atestă strămutarea acestuia, pe care îl

consideră lipsit de relevanță.

Nu poate fi primită nici

critica din recurs, potrivit căreia Tratatul româno - bulgar din septembrie 1940 a avut o perioadă limitată de punere în aplicare și astfel persoanele născute după scurgerea

celor 3 luni nu ar mai putea fi considerate strămutate. Această concluzie

rezultă din împrejurarea că actul normativ prin care s-au acordat drepturile

compensatorii nu cuprinde vreo limitare în această privință.

Rezultă că soluția

pronunțată de Instanța de Fond este legală și temeinică, urmând a se respinge

recursul declarat, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.P.M.B. împotriva sentinței civile nr. 2775 din 7 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 mai 2007.