ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2340/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 01 septembrie 2006, reclamantul P.D. a solicitat, în contradictoriu cu C.P.M.B., să se dispună anularea Hotărârii nr. 16094/349 din 18 iulie 2006, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că s-a născut la data de 10 ianuarie 1945 în comuna Ceamurlia de Sus, județul Tulcea, părinții săi fiind strămutați din Bulgaria în România, în urma semnării Tratatului de la Craiova din 6 septembrie 1940. A mai arătat că pârâta refuză să-i recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 pe considerentul că s-a născut pe teritoriul României.

Prin sentința civilă nr. 2775 din 07 noiembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului P.D., a anulat Hotărârea nr. 1694/349 din 18 iulie 2006, emisă de pârâta C.P.M.B. pe care a obligat-o să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 10 ianuarie 1945 – 06 martie 1945, începând cu data de 01 iulie 2006. Pentru a se pronunța în acest sens, Instanța de Fond a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul s-a născut la 10 ianuarie 1945, înăuntrul termenului prevăzut de art. 1 din Legea nr. 189/2000, părinții săi fiind strămutați din Cadrilater, teritoriu cedat statului Bulgar în anul 1940 și că în acest fel reclamantul a suferit încă de la naștere aceleași neajunsuri ca și părinții săi.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.P.M.B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, în cuprinsul recursului se susține că reclamantul nu a făcut dovada legăturii de rudenie cu titularul copiei, extras de pe tabloul cu evacuații din Cadrilater, Bulgaria, definitivați în centrul Ceamurlia de Sus, județul Tulcea. Astfel, în timp ce, conform actelor de stare civilă depuse la dosar, prenumele tatălui reclamantului este D., în documentele de evacuare este înscris numitul P.D. Totodată, recurenta susține că, născându-se pe teritoriul României fără a fi fost strămutat din Bulgaria, reclamantul trebuia să facă dovada persecuției pe motive etnice, care să justifice acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În fine, în cuprinsul recursului declarat, se arată că Tratatul româno - bulgar încheiat la Craiova în septembrie 1940 a avut o perioada de punere în aplicare de 3 luni, de la data schimbului instrumentelor de ratificare, astfel că nu se poate admite că pot fi considerate strămutate decât persoanele care aveau domiciliul pe teritoriul Bulgariei și au fost obligate să părăsească acest teritoriu după semnarea tratatului menționat. Examinându-se sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu (art. 1 lit. c)). Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Înscrisurile depuse la dosarul cauzei evidențiază cu claritate că reclamantul s-a născut pe teritoriul României, în localitatea Ceamurlia de Sus, județul Tulcea, la data de 10 ianuarie 1945 după ce părinții acestuia au fost obligați să se refugieze de pe teritoriul cedat Bulgariei prin Tratatul de la Craiova din septembrie 1940. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000 să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit persecuțiile respective în mod nemijlocit, cât și acelea care au îndurat persecuțiile în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație. Or, în cauză este de necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suportat aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a cunoscut familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor al persoanei strămutate, așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din O.G.

nr. 105/1999, a fortiori, trebuie să beneficieze de drepturile compensatorii acordate și copilul născut în perioada de strămutare a părinților. Instanța de Recurs va trece peste motivul invocat, referitor la neconcordanța privind prenumele tatălui reclamantului din documentele care atestă strămutarea acestuia, pe care îl consideră lipsit de relevanță. Nu poate fi primită nici critica din recurs, potrivit căreia Tratatul româno - bulgar din septembrie 1940 a avut o perioadă limitată de punere în aplicare și astfel persoanele născute după scurgerea celor 3 luni nu ar mai putea fi considerate strămutate. Această concluzie rezultă din împrejurarea că actul normativ prin care s-au acordat drepturile compensatorii nu cuprinde vreo limitare în această privință.

Rezultă că soluția pronunțată de Instanța de Fond este legală și temeinică, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.P.M.B. împotriva sentinței civile nr. 2775 din 7 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2007.