ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3418/2007

Stabilirea valorii juste a imobilizărilor corporale și necorporale ale societății pârâte, conform legislației contabile române în vigoare;

Stabilirea nivelului real al cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe;

Inflația modului de calcul a cheltuielilor cu amortizarea asupra rezultatelor financiare ale societății;

Legalitatea evidențierii contabile a elementelor patrimoniale de activ și pasiv, în momentul trecerii de la înregistrarea contabilă în valută a activului și pasivului patrimonial, la contabilizarea în moneda națională respectiv data de 1 ianuarie 2004;

Influența supraevaluării stocurilor cu mișcare lentă asupra rezultatelor din bilanț;

Legalitatea evidențierii contabile în valută a elementelor patrimoniale de activ și pasiv în perioada 1992/2004, raportat la prevederile contabile legale în vigoare și la Hotărârea A.G.A. din luna octombrie 2001;

Stabilirea cauzei necorcordanței dintre valoarea totală a capitalului social înregistrat în evidențele contabile ale SC F.R.R.R. SA și capitalul social declarat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Legalitatea practicii managementului societății de a declara alte valori care să fie folosite ca bază impozabilă în ceea ce privește impozitul pe clădiri decât valorile înregistrate în contabilitate și care atrag un ridicat nivel al costurilor cu amortizarea. S-a dispus că raportul întocmit să fie predat cenzorilor societății pârâte iar onorariul expertei să fie suportat de aceiași societate pârâtă. În fundamentarea acestei soluții instanța de fond a reținut în principal că dispozițiile art. 136 din Legea nr. 31/1990 republicată prevăd posibilitatea ca acționarii care dețin cel puțin 10 % din capitalul social să solicite instanței desemnarea unuia sau mai multor experți, care să analizeze anumite operațiuni din gestiunea societății și să întocmească un raport, care urmează să fie predat cenzorilor societății pentru a fi analizat și propuse măsuri corespunzătoare. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr. 17/ A din 23 ianuarie 2007, a respins apelul declarat de pârâta F.R.R.R. SA împotriva sentinței civile nr. 2457 din 29 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 4890/COM/2006, preluând argumentele de natură juridică ale primei instanțe. Împotriva deciziei civile nr. 17/ A din 23 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a promovat recurs pârâta F.R.R.R. SA, care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și respingerea acțiunii. În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a expus că acțiunea este abuzivă și formulată cu rea credință, neregulile invocate de reclamantă nu sunt reale și nu a fost încălcată nici o prevedere legală. Intimata-reclamantă SC U.C.M.R. SA a depus întâmpinare motivată în fapt și în drept, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, recursul declarat de pârâtă urmând a fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente. Este de necontestat că, potrivit certificatului nr. 11373 din 19 aprilie 2006 eliberat de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, reclamanta SC U.C.M.R. SA este acționar al pârâtei SC F.R.R. SA, deținând 40 % din capitalul social. Din această perspectivă, apare pe deplin justificată, conform dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 31/1990 cererea reclamantei de a fi desemnat de instanță un expert care să analizeze operațiunile din gestiunea societății și să întocmească un raport ce va fi predat societății și cenzorilor. Acțiunea reclamantă nu poate fi caracterizată ca fiind abuzivă și formulată cu vădită rea credință, deoarece este justificată de calitatea reclamantei și reglementată legal. Pentru aceste rațiuni urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC F.R.R.R. SA împotriva deciziei civile nr. 17/ A din 23 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, nefiind îndeplinită nici una din cerințele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.