ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1083/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta C.N.P.R. SA prin D.R.P. Ploiești a chemat

în judecată Guvernul României, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu

pârâtul și pe calea contenciosului administrativ, prin hotărârea ce se va

pronunța în cauză să se dispună anularea în parte a H.G. nr. 1975/2004 pentru

modificarea și completarea H.G. nr. 1350/2001 privind atestarea domeniului

public al Județului Dâmbovița, precum și al municipiului Târgoviște, al

orașelor și comunelor din județul Dâmbovița, în ceea ce privește anularea

punctului 15 lit. c) la anexa nr. 14 ce conține Inventarul bunurilor care

aparțin domeniului public al comunei Brănești completată cu pozițiile 178 - 192

conform anexei 11 la H.G. nr. 1975/2004.

În motivarea cererii

reclamanta a arătat că imobilul în care își desfășoară activitatea O.P. Brănești

a fost inclus, în mod nelegal, în inventarul domeniului public al comunei,

încălcându-i-se dreptul acesteia stabilit prin H.G. nr. 371/1998.

A mai arătat reclamanta și

faptul că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 213/1998 intrată

în vigoare la data de 24 ianuarie 1999, lege care produce efecte numai pentru

viitor.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 120 din

29 august 2007, a respins acțiunea formulată de reclamantă și a admis cererea

de intervenție formulată de intervenientul C.J. Dâmbovița.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că actul normativ a cărei anulare parțială se cere a fost

publicat în M. Of. la 25 ianuarie 2005 iar acțiunea a fost introdusă numai la

data de 31 iulie 2007, fiind tardiv formulată.

Raportat la soluția ce a

fost adoptată asupra acțiunii principale, prima instanță a apreciat că se

impune admiterea cererii de intervenție în interesul pârâtului formulată de

intervenientul C.J. Dâmbovița.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta C.N.P.R. SA, solicitând modificarea ei în sensul

admiterii acțiunii și anulării în parte a H.G. nr. 1978/2004 pentru modificarea

și completarea H.G. nr. 1350/2001, respectiv a pct. 15 lit. c) din anexa 14

conținând inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei

Brănești.

A fost invocat motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia

s-a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, prima

instanță neobservând că în speță sunt incidente prevederile art. 11 alin. (4)

din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „actele administrative cu caracter

normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând”.

Reclamanta a reiterat și

motivele pentru care, în opinia sa, pe fondul cauzei, acțiunea este întemeiată,

făcându-se referire și la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C.

proc. civ., fără a se observa că acesta a fost abrogat prin art. 1 pct. 111

1

din O.U.G. nr. 138, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 219/2005.

Motivele circumscrise

fondului cauzei nu pot forma obiectul controlului judiciar, dată fiind

modalitatea în care aceasta a fost soluționată în primă instanță, în situația

unei eventuale rețineri a nelegalității hotărârii atacate singura soluție

realmente posibilă în recurs fiind aceea a casării hotărârii și trimiterii

cauzei spre rejudecare primei instanțe, astfel încât să se asigure respectarea

principiului dublului grad de jurisdicție, consacrat de legiuitor în materia

contenciosului administrativ.

Examinând așadar numai

aspectele de nelegalitate circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., invocat de reclamanta - recurentă, Înalta Curte constată

ă recursul nu este fondat, hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a

legii, concluzie fundamentată pe argumentele în continuare arătate.

Hotărârea de Guvern a cărei

anulare parțială s-a solicitat a modificat o hotărâre anterioară, respectiv H.G.

nr. 1350/2001, privind atestarea domeniului public al județului Dâmbovița,

precum și a municipiului Târgoviște, al orașelor și comunelor din acel județ.

Prin urmare, raportat la

obiectul său de reglementare, această hotărâre are, indiscutabil, natura

juridică a unui act administrativ cu caracter individual, producând efecte

numai față de respectivele unități administrative și teritoriale și nu „erga omnes”

pentru a se reține caracterul său de act normativ, cum pretinde recurenta și

cum în mod greșit s-a menționat în considerentele hotărârii atacate, aserțiune

ce se impune a fi substituită de instanța de control judiciar.

Potrivit art. 7 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004, este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și

persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un

act administrativ cu caracter individual, adresat unui alt subiect de drept,

cum se pretinde în speță, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice

cale, de existența acestuia, însă numai în limitele termenului de 6 luni de la

emiterea actului, prevăzut la alin. (7), care este un termen de prescripție.

De asemenea, prin art. 11 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 s-a stabilit un termen de 6 luni pentru introducerea

cererilor prin care se solicită anularea unui act administrativ individual,

precum și momentul la care aceasta începe să curgă pentru fiecare din

situațiile avute în vedere de legiuitor.

Potrivit art. 11 alin. (2)

din aceeași lege, pentru motivele temeinice, în cazul actului administrativ

unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut de alin. (1),

dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.

Pentru a se elimina posibilitatea

unor interpretări contradictorii asupra naturii juridice a celor două termene,

prin alin. (5) al art. 11 au fost făcute precizările de rigoare, termenul de 6

luni fiind calificat termen de prescripție, iar cel de un an termen de

decădere.

Legea a instituit așadar un

regim de protecție și pentru persoana vătămată în modalitatea arătată, iar

principiul securității și stabilității raporturilor juridice și a efectelor

actelor administrative impune ca asemenea acțiuni să poată fi introduse numai

într-un anumit interval de timp, termenele prevăzute de textele de lege

anterior arătate fiind rezonabile sub acest aspect.

Reglementarea condițiilor

procedurale ale acțiunii în justiție, inclusiv prin stabilirea unor astfel de

termene, nu poate fi asimilată unei limitări a dreptului privind accesul liber

la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție sau a dreptului la un proces

echitabil consacrat de art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O.

Prin urmare, în considerarea

respectivelor prevederi legale, incidente în speță raportat la caracterul

individual al actului administrativ atacat, cum acesta a fost emis la 16

noiembrie 2004 și publicat în M. Of. nr. 80 din 24 ianuarie 2005, iar acțiunea

reclamantei a fost transmisă instanței, prin poștă, numai la data de 30 iulie

2007, prima instanță a reținut în mod corect tardivitatea acesteia.

În consecință, reținând că

hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în

speță nici un motiv care să impună casarea sau modificarea ei, ci doar

substituirea parțială a motivării acesteia, circumscrisă indicării greșite a

caracterului normativ al actului administrativ contestat, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat C.N.P.R. SA prin D.R.P. Ploiești

împotriva sentinței civile nr. 120 din 29 august 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 martie 2008