ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1083/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta C.N.P.R. SA prin D.R.P. Ploiești a chemat în judecată Guvernul României, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâtul și pe calea contenciosului administrativ, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea în parte a H.G. nr. 1975/2004 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 1350/2001 privind atestarea domeniului public al Județului Dâmbovița, precum și al municipiului Târgoviște, al orașelor și comunelor din județul Dâmbovița, în ceea ce privește anularea punctului 15 lit. c) la anexa nr. 14 ce conține Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Brănești completată cu pozițiile 178 - 192 conform anexei 11 la H.G.

nr. 1975/2004. În motivarea cererii reclamanta a arătat că imobilul în care își desfășoară activitatea O.P. Brănești a fost inclus, în mod nelegal, în inventarul domeniului public al comunei, încălcându-i-se dreptul acesteia stabilit prin H.G. nr. 371/1998. A mai arătat reclamanta și faptul că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 213/1998 intrată în vigoare la data de 24 ianuarie 1999, lege care produce efecte numai pentru viitor. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 120 din 29 august 2007, a respins acțiunea formulată de reclamantă și a admis cererea de intervenție formulată de intervenientul C.J. Dâmbovița. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că actul normativ a cărei anulare parțială se cere a fost publicat în M. Of.

la 25 ianuarie 2005 iar acțiunea a fost introdusă numai la data de 31 iulie 2007, fiind tardiv formulată. Raportat la soluția ce a fost adoptată asupra acțiunii principale, prima instanță a apreciat că se impune admiterea cererii de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenientul C.J. Dâmbovița. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C.N.P.R. SA, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii și anulării în parte a H.G. nr. 1978/2004 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 1350/2001, respectiv a pct. 15 lit. c) din anexa 14 conținând inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Brănești. A fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, prima instanță neobservând că în speță sunt incidente prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând”. Reclamanta a reiterat și motivele pentru care, în opinia sa, pe fondul cauzei, acțiunea este întemeiată, făcându-se referire și la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., fără a se observa că acesta a fost abrogat prin art. 1 pct. 111 1 din O.U.G. nr. 138, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 219/2005.

Motivele circumscrise fondului cauzei nu pot forma obiectul controlului judiciar, dată fiind modalitatea în care aceasta a fost soluționată în primă instanță, în situația unei eventuale rețineri a nelegalității hotărârii atacate singura soluție realmente posibilă în recurs fiind aceea a casării hotărârii și trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, astfel încât să se asigure respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, consacrat de legiuitor în materia contenciosului administrativ. Examinând așadar numai aspectele de nelegalitate circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de reclamanta - recurentă, Înalta Curte constată ă recursul nu este fondat, hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii, concluzie fundamentată pe argumentele în continuare arătate.

Hotărârea de Guvern a cărei anulare parțială s-a solicitat a modificat o hotărâre anterioară, respectiv H.G. nr. 1350/2001, privind atestarea domeniului public al județului Dâmbovița, precum și a municipiului Târgoviște, al orașelor și comunelor din acel județ. Prin urmare, raportat la obiectul său de reglementare, această hotărâre are, indiscutabil, natura juridică a unui act administrativ cu caracter individual, producând efecte numai față de respectivele unități administrative și teritoriale și nu „erga omnes” pentru a se reține caracterul său de act normativ, cum pretinde recurenta și cum în mod greșit s-a menționat în considerentele hotărârii atacate, aserțiune ce se impune a fi substituită de instanța de control judiciar.

Potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat unui alt subiect de drept, cum se pretinde în speță, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, însă numai în limitele termenului de 6 luni de la emiterea actului, prevăzut la alin. (7), care este un termen de prescripție. De asemenea, prin art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 s-a stabilit un termen de 6 luni pentru introducerea cererilor prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, precum și momentul la care aceasta începe să curgă pentru fiecare din situațiile avute în vedere de legiuitor.

Potrivit art. 11 alin. (2) din aceeași lege, pentru motivele temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut de alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului. Pentru a se elimina posibilitatea unor interpretări contradictorii asupra naturii juridice a celor două termene, prin alin. (5) al art. 11 au fost făcute precizările de rigoare, termenul de 6 luni fiind calificat termen de prescripție, iar cel de un an termen de decădere. Legea a instituit așadar un regim de protecție și pentru persoana vătămată în modalitatea arătată, iar principiul securității și stabilității raporturilor juridice și a efectelor actelor administrative impune ca asemenea acțiuni să poată fi introduse numai într-un anumit interval de timp, termenele prevăzute de textele de lege anterior arătate fiind rezonabile sub acest aspect.

Reglementarea condițiilor procedurale ale acțiunii în justiție, inclusiv prin stabilirea unor astfel de termene, nu poate fi asimilată unei limitări a dreptului privind accesul liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție sau a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O. Prin urmare, în considerarea respectivelor prevederi legale, incidente în speță raportat la caracterul individual al actului administrativ atacat, cum acesta a fost emis la 16 noiembrie 2004 și publicat în M. Of. nr. 80 din 24 ianuarie 2005, iar acțiunea reclamantei a fost transmisă instanței, prin poștă, numai la data de 30 iulie 2007, prima instanță a reținut în mod corect tardivitatea acesteia.

În consecință, reținând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speță nici un motiv care să impună casarea sau modificarea ei, ci doar substituirea parțială a motivării acesteia, circumscrisă indicării greșite a caracterului normativ al actului administrativ contestat, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat C.N.P.R. SA prin D.R.P. Ploiești împotriva sentinței civile nr. 120 din 29 august 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 martie 2008