ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7708/2008

Deliberând asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei, constată următoarele:

Prin sentința nr. 607 din 20 aprilie

2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins contestația

formulată de contestatorii D.G., D.I., G.E. și M.M., în contradictoriu cu

intimata Primăria municipiului București și a luat act că, în privința

cheltuielilor de judecată, contestatorii și-au rezervat dreptul de a le

solicita printr-o acțiune separată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că prin notificarea nr. 4096 din 16 octombrie 2001,

contestatorii au solicitat restituirea terenului situat în București și

despăgubiri pentru construcția demolată.

Notificarea a fost soluționată prin

dispoziția nr. 5476 din 6 martie 2006, în sensul că au fost acordate

contestatorilor măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil, cu

motivarea că terenul nu poate fi restituit în natură, deoarece este situat în

zona de influență a metroului.

A reținut prima instanță, că din

raportul de expertiză tehnică specialitatea topo-cadastrală efectuat de ing.

B.I.D. rezultă că terenul a cărui suprafață este în prezent de 321,84 mp nu

poate fi restituit în natură, deoarece este afectat de alei, spațiu verde,

împrejmuire parc, trotuare, carosabilul B-dului Camil Ressu și galeriile

metroului pe o suprafață de 90 mp.

Proba cu expertiză se coroborează cu

susținerile Primăriei sectorului 3 București, Serviciu Patrimoniu, Evidența

Proprietății și Cadastru, făcute prin adresa nr. 36419 din 2 aprilie 2007, din

care rezultă că terenul face parte din domeniul public, fiind afectat de

utilități publice, respectiv parc cu alei betonate, spațiu verde, trotuare,

carosabilul bulevardului, tunele subterane și casete aparținând metroului.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 94 A din 14

februarie 2008, a respins apelul declarat de contestatori împotriva acestei

sentințe, reținând că, potrivit constatărilor expertului, terenul care face

obiectul pricinii este afectat de alei, spațiu verde, împrejmuire, parc,

trotuare carosabil și subteran, pe o suprafață de 90 mp, de galeriile

metroului. De aceea, față de prevederile art. 13 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, restituirea în natură a terenului nu este posibilă.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs contestatorii care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au

arătat că expertul și primăria prin adresa care a stat la baza soluțiilor

pronunțate de prima instanță și instanța de apel au stabilit situația terenului

în anul 2007.

Au arătat recurenții, că Primăria

sectorului 3 și Primăria municipiului București nu au comunicat în baza cărui

act dețin imobilul. Primăria sectorului 3, prin adresa nr. 12113 din 7

februarie 2007, a arătat că imobilul se află în administrarea Consiliului

General al municipiului București, iar Primăria municipiului București, prin

adresa nr. 598263 din 30 martie 2007, a precizat că nu deține nici un fel de

date despre imobil.

Or, în raportul de expertiză,

întocmit cu 3 săptămâni înaintea emiterii adresei nr. 12113/2007, se

menționează că proprietarul imobilului, parc, este Primăria sectorului 3.

Recurenții au mai arătat, că până în

anul 2006 terenul era liber, fiind ocupat periodic cu tarabe comerciale, iar

din anul 2006 terenul a suportat amenajări succesive, fiind montate două bănci

și realizându-se o alee asfaltată.

În dispoziția contestată, emisă în

anul 2006, nu se menționează existența unui parc, rezultând că la acea dată

primăria nu avea în proiect amenajarea unui parc.

Amenajarea ca parc a fost făcută cu

scopul de a nu se restitui bunul în natură. Din suprafața de 321 mp teren „cât

măsoară așa zisul parc”, doar suprafața de 90 mp subteran este afectată de

galeria de metrou, deși „dispoziția face vorbire de întregul teren revendicat”.

S-a mai susținut, că dacă pârâta era

de bună-credință nu trecea terenul, care este situat lângă stația de metrou și

la cca. 15 mp de o benzinărie, în domeniul public ca spațiu verde și că

recurenții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a terenului, în raport de

prevederile Legii nr. 10/2001.

Din evidențele contradictorii,

rezultă că terenul a aparținut domeniului privat când vecinilor recurenților

le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, iar la

dosar nu s-au depus înscrisuri care să ateste faptul că imobilul face parte din

domeniul public, deși, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998,

trecerea bunurilor din domeniul privat în domeniul public se face prin Hotărâre

a Guvernului, a consiliului județean, a Consiliului General al municipiului

București ori a consiliului local.

În privința textului invocat în

hotărârile pronunțate în cauză, s-a susținut că privește imobilele preluate

prin expropriere și nu pe cele preluate în temeiul Decretului nr. 224/1951.

Analizând recursul, în limita

criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că nu este fondat.

Decizia atacată este dată cu

aplicarea corectă a prevederilor Legii nr. 10/2001.

În prezenta cauză, imobilul fiind

preluat de stat în baza Decretului nr. 224/1951, măsurile reparatorii la care

sunt îndreptățiți recurenții se stabilesc în raport de dispozițiile art. 10 din

Legea nr. 10/2001, text care, în alin. (2), conține prevederi asemănătoare cu

cele înscrise în art. 11 alin. (3) din lege.

Faptul trecerii terenului din

domeniul privat al statului în domeniul public și actul prin care s-a realizat

trecerea nu au relevanță în cauză, deoarece Legea nr. 10/2001 nu cuprinde

prevederi prin care imobilele care fac obiectul domeniului public să fie

excluse de la restituirea în natură. În art. 10 alin. (2) din lege se prevede

că se restituie în natură suprafețele de teren rămase libere, iar, în sensul

acestui text [și a art. 11 alin. (3)] este liberă suprafața neocupată de

construcții noi, precum și cea neafectată servituților legale și altor amenajări

de utilitate publică ale localităților urbane și rurale. Sintagma „amenajări de

utilitate publică ale localităților urbane și rurale” privește suprafețele de

teren afectate unei amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume

căi de comunicații (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare

subterane, amenajări de spații verzi, parcuri, grădini publice etc.

Or, în prezenta cauză, s-a făcut

dovada că terenul care face obiectul pricinii este afectat de amenajări de

utilitate publică.

Recurenții au susținut că aceste

amenajări au fost făcute în anul 2006, însă nu au făcut dovada acestei

susțineri.

Primăria municipiului București a

comunicat recurentului D.G., cu adresa nr. 16572/ind DU din 25 martie 2002, că

terenul are „funcțiunea actuală de circulație auto și pietonală, parc”.

Raportul de expertiză

tehnico-judiciară a fost întocmit pe baza înscrisurilor depuse la dosar,

inclusiv adresele emise de Primăria sectorului 3 și Primăria municipiului

București, precum și a constatărilor expertului, iar expertul a precizat că

semnele de hotar ale vechiului imobil și construcțiile au fost demolate. În

locul lor a fost amenajat un parc, iar fostul Bulevard Ion Șulea s-a modernizat

prin aliniere și lărgire, fiind preluată suprafața de 128,18 mp din terenul

care face obiectul pricinii.

Expertul a precizat că pe teren este

amenajat un parc cu alei betonate, spațiu verde, împrejmuire parc, trotuare

pietonale și carosabilul B-dului Camil Ressu, iar subteran galeriile metroului

pe o suprafață de 90,16 mp (proiecția la suprafață).

În suplimentul la raportul de

expertiză, expertul a arătat că terenul este afectat în totalitate de trotuare,

carosabil, canalizarea subterană, aferente B-dului Camil Ressu, spațiu verde și

alei amenajate (parcul), precum și pilierul de siguranță al galeriei de metrou.

Prin urmare, așa cum corect s-a

reținut prin sentința tribunalului, păstrată prin decizia atacată, față de

înscrisurile depuse la dosar și constatările expertului, terenul este afectat

de amenajări de utilitate publică urbană.

De aceea, potrivit art. 10 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, recurenții-reclamanți sunt îndreptățit la măsuri

reparatorii prin echivalent atât pentru construcția demolată, cât și pentru

teren, drept recunoscut în beneficiul acestora prin dispoziția contestată.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de contestatori va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

contestatorii D.G., D.I., G.E. și M.M. împotriva deciziei nr. 94 A din 14 februarie

2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie

2008.