ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.02.2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 647/2007

HOTĂRÂRE
09.02.2007
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 647/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă

înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, la data de 11 mai 2004, reclamanta SC

C.P. SA ALBA IULIA, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC Z. SA Teiuș

reprezentată legal prin lichidatorul judiciar desemnat, ca prin hotărârea

instanței să se dispună rezoluțiunea parțială a contractului de vânzare

cumpărare încheiat cu aceasta la data de 16 mai 2002 și autentificat sub nr. 941

din 13 iunie 2002, cu privire la bunurile pe care pârâta nu le mai are în

proprietate și nu le poate preda, respectiv linie îmbuteliere sucuri, 984 ml

cale ferată și 1800 ml conductă de gaz metan.

Printr-un al doilea capăt de

cerere, reclamanta a solicitat scăderea corespunzătoare a prețului stabilit în

contract, în funcție de valoarea de circulație a bunurilor menționate.

În motivare, reclamanta a

arătat că a încheiat contractul de vânzare cumpărare, fiind declarată

câștigătoare a licitației organizate pentru vânzarea patrimoniului societății

pârâtei, aflate în procedura lichidării judiciare că cele trei bunuri indicate

în petitul cererii nu mai există (linia de îmbuteliere sucuri) iar calea ferată

și conducta de gaz metan sunt diminuate sub aspectul cantității.

Prin Încheierea nr. 2258 din

data de 13 aprilie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a

dispus strămutarea judecării cauzei de la Tribunalul Alba la Tribunalul Brăila.

Tribunalul Brăila, secția

comercială și de contencios administrativ, astfel investit, prin încheierea de

ședință din data de 7 septembrie 2005, a respins excepția autorității de lucru

judecat și excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepții

invocate de pârâtă în apărare și a admis în principiu cererea de intervenție accesorie,

în interesul pârâtei formulată de D.G.F.P. Alba.

Tribunalul a apreciat că

cele statuate prin sentința civilă nr. 3 din 10 ianuarie 2003 definitivă și

irevocabilă prin decizia nr. 244 din 22 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție nu conferă autoritate de lucru judecat nefiind întrunite

condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., sub aspectul identității de obiect

și cauză, față de prezenta cerere, iar cu privire la prescripție, instanța

constată că obiectul cererii este un contract în derulare astfel că nu sunt

incidente dispozițiile art. 5 din Decretul nr. 167/1958.

Pe fond, Tribunalul, prin

sentința nr. 163/ FCOM din data de 7 noiembrie 2005, a respins acțiunea introductivă

formulată de reclamantă, ca nefondată, și a admis cererea de intervenție

accesorie, în interesul pârâtei formulată de intervenienta D.G.F.P. ALBA.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut din analiza materialului probator administrat în cauză că

reclamanta-cumpărătoare a preluat activele ce au făcut obiectul contractului de

vânzare-cumpărare, în baza procesului verbal de predare-preluare încheiat la 20

mai 2002, proces verbal care face trimitere la listele de inventariere a

bunurilor și este semnat fără obiecțiuni de către reprezentanții legali ai

reclamantei, care au făcut parte din comisia de inventariere.

Concluzionând, tribunalul

apreciază că reclamanta a cunoscut anterior încheierii contractului de

vânzare-cumpărare care este situația activelor pe care le-a achiziționat în

bloc și nu la bucată.

Apelul declarat de

reclamanta împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de

Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, prin decizia civilă nr. 60/

A pronunțată la data de 14 aprilie 2006.

Răspunzând criticilor de

netemeinicie și nelegalitate invocate, instanța de apel constată următoarele:

Potrivit contractului de

vânzare cumpărare a cărui rezoluțiune parțială se solicită reclamanta a

cumpărat active corporale din patrimoniul pârâtei aflate în procedura

falimentului, la prețul de 25 miliarde lei vechi plus TVA, părțile convenind ca

predarea activelor astfel achiziționate să se efectueze pe baza unui proces

verbal de inventariere ce face parte integrantă din contract și care a fost

finalizat la 4 februarie 2002, proces verbal ce confirmă existența faptică a

bunurilor mobile și imobile din raportul de evaluare întocmit în cadrul

procedurii falimentului pârâtei.

Or, reține instanța, linia

de îmbuteliere sucuri nu a făcut obiectul vânzării, așa cum se menționează în

procesul verbal de inventariere semnat fără obiecțiuni de reclamantă.

Totodată, instanța constată

că reclamanta în susținerea cererii sale reiterează motivele avute în vedere în

cererea în evicțiune ce a fost soluționată prin sentința civilă nr. 31/2003 a

Curții de Apel Ploiești și deși nu sunt întrunite cerințele autorității de

lucru judecat, situația de fapt reținut prin acea sentință, este identică cu

cea din prezenta cauză, iar scopul urmărit de reclamantă este același,

reducerea prețului, astfel că sub aspectul situației de fapt constatările

referitoare la bunurile care au făcut obiectul vânzării nu mai pot fi puse în

discuție.

În contra acestei decizii

reclamanta a declarat, în termen legal recurs, solicitând în principal casarea

cu trimitere spre o nouă judecată a cauzei de către instanța de apel, iar în

subsidiar modificarea deciziei atacate.

Recurenta și-a întemeiat

recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că

instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii sub următoarele aspecte:

- instanța de apel s-a

pronunțat pe excepția autorității de lucru judecat, fără a mai intra în

cercetarea fondului, iar soluția adoptată este nelegală între cele două cauze

neexistând tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ.;

- chiar dacă o parte din

temeiurile de drept și de fapt invocate în cele două cauze sunt comune, nu se

poate reține autoritatea de lucru judecat în condițiile în care prima acțiune a

fost soluționată de Curtea de Apel din perspectiva prevederilor Legii nr. 29/1990;

- hotărârea este nelegală

deoarece instanța de fond a respins proba cu expertiză solicitată, deși era

utilă și pertinentă, iar instanța de apel, a examinat cauza cu superficialitate

fără să intre în analiza textelor de lege invocate în susținerea sa;

- rezoluțiunea parțială a

contractului de vânzare-cumpărare convenit este posibilă în raport de prevederile

art. 1348 C. civ. ,potrivit cărora nu se strică vânzarea din cauza unor lipsuri

din obiectul vânzării în situația evicțiunii;

- în cauză executarea

contractului nu mai este posibilă deoarece pârâta aflată în faliment nu mai are

bunuri și nici posibilitatea de restituire a prețului astfel că se impune

aplicarea art. 1348 C. civ., care consacră în realitate o rezoluțiune parțială

a contractului;

hotărârea atacată în contextul criticilor formulate și având în vedere actele

și lucrările dosarului, constată că motivul de nelegalitate invocat, încălcarea

și aplicarea greșită a legii nu subzistă pentru considerentele ce urmează:

vânzare cumpărare convenit de părți la data de 4 februarie 2002 l-au constituit

„active corporale din patrimoniul societății vânzătoare, aflate în procedura

falimentului, patrimoniu determinat prin raportul de evaluare întocmit în

această procedură, activele corporale vândute fiind cele menționate în

inventarierea realizată de reprezentanții celor două părți anterior încheierii

contractului de vânzare și finalizată prin procesul verbal de predare primire

încheiat la 4 februarie 2002.

Prin urmare obiectul contractului

„active corporale” a fost determinat cu ocazia întocmirii inventarierii

bunurilor din patrimoniu societății, cu referire la expertiza tehnică efectuată

în procedura falimentului vânzătoarei, care stabilea evaluarea acestora.

Cu alte cuvinte obiectul

contractului determinabil în raport de evaluarea efectuată în procedura

falimentului vânzătoarei, a fost determinat prin inventarierea prealabilă

vânzării finalizată cu procesul verbal de predare preluare a bunurilor, ce face

parte integrantă din contract așa cum prevede clauza de la pct. 8.4 din

cuprinsul acestuia.

participat la inventarierea prealabilă a bunurilor ce urmau să-i intre în

proprietate și a semnat procesul verbal de predare primire fără obiecțiuni,

obligându-se să plătească pentru bunurile cumpărate și identificate în actele

de inventariere prețul de 25 miliarde lei plus TVA, linia de îmbuteliere sucuri

nefăcând obiectul vânzării așa cum se menționează expres în procesul verbal de

predare-primire.

drept pe care recurenta reclamantă își fundamentează acțiunea introductivă, art.

1020 C. civ., curtea constată că ipoteza textului de lege nu este îndeplinită,

de vreme ce, necontestat bunurile ce au făcut obiectul vânzării au fost predate

cumpărătorului, care a confirmat primirea lor semnând procesul verbal de predare-primire.

civ., vânzătorul este dator să predea lucrul vândut în măsura determinată prin

contract, or, sub acest aspect activele corporale vândute au fost predate,

astfel cum au fost inventariate în prealabil, prin participarea cumpărătorului,

așa încât nu i se poate imputa vânzătorului neîndeplinirea obligației

principale de predare a bunurilor de natură să impună concluzia desființării,

chiar parțiale a contractului.

în cauză, respectiv vânzarea în bloc a bunurilor falitei, a fost „concepută” cu

expresia măsurii înaintea desemnării obiectului său, așa cum rezultă din

cuprinsul clauzei 2.3 din contract și se supune regulilor speciale instituite

de art. 1329 și următ. C. civ. dar, sub acest aspect părțile au stabilit o

stipulație contrară prin clauza înserată la art. 3.2 din contract potrivit căreia

cumpărătorul are dreptul să semnaleze eventualele lipsuri și să ceară

compensarea lor cu alte bunuri, fără modificarea prețului vânzării.

reclamanta ar susține cu temei, că liniile de cale ferată sau conducta de gaz

metan, nu corespund suprafețelor din procesul verbal de predare primire,

potrivit celor convenite în contract, care este legea părților și lege pentru

instanță, ea nu poate solicita modificarea prețului, în speță reducerea

acestuia, ci numai compensarea cu alte bunuri, or, acțiunea sa introductivă nu

a fost formulată în acești termeni.

potrivit căreia instanța de apel a examinat cauza numai pe excepția autorității

de lucru judecat, susținerea recurentei este nefondată.

Instanța de apel răspunzând

motivelor de apel s-a pronunțat pe fondul cererii de rezoluțiune a contractului

statuând în mod just că pârâta nu se face vinovată de neexecutarea obligațiilor

asumate.

Totodată instanța a examinat

și chestiunea autorității de lucru judecat invocată de intimată în apărare, dar

și din perspectiva faptului că reclamanta invoca în argumentarea sa dispozițiile

privitoare la evicțiune respectiv art. 1348 C. civ.

Or, așa cum în mod corect a

reținut instanța de apel, în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat,

prima acțiune, soluționată prin sentința civilă nr. 3/2003 rămasă irevocabilă

prin decizia nr. 224/2004 a Înaltei Curți viza aplicarea dispozițiilor privitoare

la evicțiune și nu la rezoluțiunea contractului.

Hotărârea pronunțată nu

conferă autoritate de lucru judecat deoarece obiectul și cauza acțiunii sunt

diferite de obiectul și cauza prezentei acțiuni, dar împrejurările de fapt sunt

aceleași, iar constatările instanței pe aceste aspecte, au putere de lucru

judecat, în sensul că au o valoare probantă în a II-a acțiune.

Autoritatea de lucru judecat

se atașează dispozitivului hotărârii, adică la ceea ce a fost judecat, în prima

acțiune, neîndeplinirea condițiilor evicțiunii.

Considerentele instanței,

decisive pentru a justifica soluția adoptată, se întemeiază în fapt pe predarea

primirea efectivă a bunurilor inventariate consemnată în procesul verbal din 4

februarie 2002 și listele anexe acestuia, au putere de lucru judecat, deoarece

nu se poate face abstracție de ceea ce constituie susținerea dispozitivului.

Pretențiile alegate de

reclamantă în cele două acțiuni se fundamentează pe aceeași situație de fapt,

nepredarea activelor corporale ce au făcut obiectul vânzării și prin urmare

ceea ce s-a reținut sub acest aspect prin prima hotărâre nu poate fi lipsit de

efecte.

Față de cele ce preced

Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul

recurs ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC C.P. SA ALBA IULIA, împotriva deciziei nr. 60 din 14 aprilie

2006 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și

fluvială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 februarie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-06-12
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2097/2008
a construit o nouă conductă de alimentare cu gaz metan în zonă, cu un alt traseu, la data de 23 septembrie 2003 fiind tăiată conducta între punctele de legătură dintre vechea conductă a pârâtei și noua conductă a reclamantei, capetele fiind
ÎCCJ 2008-04-01
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1299/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 6 decembrie 2005, reclamanta SC T.G.A. SA Cluj Napoca a chemat în judecată pe pârâta SC E. SRL Alba Iulia pentru ca prin hotărârea ce se va pro
ÎCCJ 2008-12-11
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3750/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Maramureș, secția comercială, prin sentința civilă nr. 553 din 27 februarie 2004, a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC M.
ÎCCJ 2008-01-16
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3589/2008
/2001 și a reținut că deși reclamanta a formulat notificare încă din 2001, iar în urma procesului din 2004 a adresat cereri repetate pârâtei SC U. SA Alba-Iulia în vederea restituirii terenului aceasta din urmă nu a emis o decizie motivată
ÎCCJ 2007-06-08
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2255/2007
înlăturată cu motivarea că la dosar există împuternicirile date de societatea reclamantă reprezentantului convențional SC A.C. SRL. Pe fondul cauzei tribunalul constată că între părți s-au stabilit raporturi comerciale de vânzare cumpărare,
Sursă