ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 871/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de 2 iunie 2005 și

precizată ulterior, SC D.I.E. SRL București a solicitat obligarea A.N.V. și a fostului

său director D.M.G. să-i plătească suma de 1.000.000.000 lei cu titlu de despăgubiri

pentru prejudiciul cauzat, beneficiul nerealizat, ca urmare a refuzului

nejustificat de eliberare a autorizației de funcționare în regim dutty - free a

magazinului situat în Punctul de trecere a frontierei Giurgiu - Mocănașu, în

perioada 06 iunie 2003 - 23 mai 2005.

Reclamanta și-a motivat acțiunea,

arătând că prin sentința civilă nr. 33 din 14 ianuarie 2002 Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ, a constatat refuzul nejustificat

al D.G.V. de eliberare a autorizației de înființare a magazinului respectiv. De

asemenea a fost obligată pârâta la eliberarea autorizației.

Deși hotărârea instanței de fond

a rămas definitivă și irevocabilă ca efect al respingerii recursului declarat de

pârâtă, prin decizia nr. 1671 din 6 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, ea nu a fost pusă în executare, în pofida

repetatelor demersuri făcute de reclamantă, iar la data de 23 mai 2005, Punctul

de control al trecerii frontierei Giurgiu – Mocănașu a fost închis.

Reaua credință și voința de tergiversare

a celor doi pârâți în aplicarea hotărârii judecătorești irevocabile rezultă, în

opinia societății comerciale și din împrejurarea că după pronunțarea deciziei nr.

1671/2003 a instanței supreme, cu adresa nr. 40127 din 9 iulie 2003 A.N.V. a pretins depunerea unei noi documentații, deși se afla în posesia unei documentații întocmită

anterior.

În drept, reclamanta a

invocat prevederile art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004.

Prin sentința civilă nr. 137

din 23 ianuarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că deși

este dovedit refuzul nejustificat al A.N.V. de a se conforma hotărârii

judecătorești irevocabile în intervalul 6 iunie 2003 – 23 mai 2005, ulterior

acestei din urmă date, executarea a devenit imposibilă datorită modificărilor

legale aplicabile în materie și a închiderii Punctului de trecere al frontierei

Giurgiu – Mocănașu.

S-a apreciat totodată, că

reclamanta nu a făcut dovada beneficiului nerealizat și nici a refuzului celui

de al doilea pârât de a pune în executare Hotărârea, întrucât adresele invocate

au fost semnate de o altă persoană, directorul general T.T.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta SC D.I.E. SRL București.

Recurenta a susținut că

sentința este nelegală și netemeinică deoarece prima instanță a pronunțat-o

fără a ține seama de actele și lucrările din dosar. Că în realitate, pârâții au

refuzat în mod nejustificat să pună în aplicare sentința civilă nr. 33 din 14

ianuarie 2003, care stabilea obligația autorității publice pârâte de a-i

elibera autorizația de înființare a magazinului dutty - free în punctul de trecere

al frontierei, cerându-i chiar, prezentarea unei noi documentații.

Pe de altă parte, deși la

termenul din 12 decembrie 2005, Curtea de Apel a pus în discuție necesitatea

completării probelor cu o expertiză contabilă pentru stabilirea existenței și

cuantumului prejudiciului material suferit de recurentă, ulterior nu a mai

considerat că este utilă administrarea acelei probe și a pășit la judecarea cauzei.

Recursul este fondat în sensul

considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Nu se contestă de toate părțile

litigante că prin sentința civilă nr. 33 din 14 ianuarie 2002 Curtea de Apel

București, a constatat refuzul nejustificat al pârâtei D.G.V. de a elibera reclamantei

SC D.I.E. SRL București, autorizația de înființare a magazinului dutty - free

în Punctul de trecere al frontierei, Giurgiu – Mocănașu.

De asemenea a fost obligată

pârâta să elibereze reclamantei actului administrativ solicitat.

Hotărârea respectivă a rămas

definitivă și irevocabilă ca urmare a respingerii recursului declarat de

pârâtă, prin decizia nr. 1671 din 6 mai 2003 pronunțată de Curtea Supremă de

Justiție, secția de contencios administrativ.

În pofida demersurilor

ulterioare ale reclamantei, hotărârea judecătorească ce constituie titlu

executoriu nu a fost adusă la îndeplinire în termenul de 30 de zile de la data

rămânerii irevocabile, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Caracterul nejustificat al

refuzului pârâtei A.N.V. de executare a hotărârii în perioada 6 iunie 2003 - 23

mai 2005 a fost stabilit și reținut ca atare în considerentele sentinței

recurate.

Cu toate acestea, acțiunea

având ca obiect plata despăgubirilor materiale, constând în beneficiul

nerealizat de reclamantă până la data închiderii punctului de frontieră a fost

respinsă cu motivarea că dovada beneficiului nu a fost făcută.

Ori, reclamanta a anexat în

dosar borderourile de vânzări ale magazinului din perioada anterioară celei care

interesează litigiul și aceste documente atestă volumul încasărilor.

Mai mult, la termenul din 12

decembrie 2005, instanța de fond a pus în discuția părții prezente și a procurorului,

necesitatea completării probelor cu o expertiză contabilă.

Deși utilitatea acestui mijloc

de probațiune rezulta atât din natura litigiului, cât și din dezbateri, curtea

de apel a procedat ulterior la soluționarea cauzei, pronunțând o sentință ce

nu-și găsește suport probatoriu convingător în înscrisurile depuse.

De asemenea instanța de fond

nu a elucidat problema răspunderii patrimoniale a pârâtului secund, reținând doar

faptul că adresele de răspuns invocate au fost semnate de directorul general T.T.

Procedând în modul arătat și

respingând acțiunea ca neîntemeiată, instanța a nesocotit prevederile art. 129 alin.

(5) C. proc. civ.

Potrivit acestui text legal,

judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a

preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii

faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri

legale și temeinice. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră

necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

De aceea, pentru evitarea

oricărei erori în stabilirea adevărului și justa soluționare a cauzei, Înalta

Curte de Casație și Justiție, va admite recursul și dispune casarea sentinței

cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Cu prilejul rejudecării,

instanța de trimitere va examina și celelalte susțineri din recurs, a căror

analiză în această fază procesuală, devine inutilă față de rezolvarea dată

recursului.

Văzând și dispozițiile art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

SC D.I.E. SRL București împotriva sentinței civile nr. 137 din 23 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2007.