ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2347/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată pe calea contenciosului

administrativ la 19 iulie 2006, reclamantul G.I., în contradictoriu cu pârâta

Cancelaria Primului Ministru – A.N.R.P., a solicitat obligarea acesteia să

valideze Hotărârile nr. 2385 și nr. 2386 din 25 septembrie 2003 emise de C.M.B.,

prin care s-a propus acordarea unor compensații bănești pentru bunurile

abandonate statului Bulgar de autorii săi.

Motivându-și acțiunea,

reclamantul a arătat că prin cele două hotărâri menționate s-a recunoscut o

valoare totală a compensațiilor în cuantum de 365.756 lei cuvenite tatălui său

și altor 8 moștenitori. Pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a valida

hotărârile respective în termen de 60 zile, conform prevederilor art. 7 alin. (3)

din Legea nr. 9/1998 și art. 35 lit. b) și e) din H.G. nr. 753/1998.

Totodată, reclamantul a mai

arătat că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004, s-a adresat

pârâtei cu reclamație administrativă, fără a primi vreun răspuns.

Prin sentința civilă nr. 10/

CA din 11 ianuarie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea

formulată de reclamant, iar pârâta a fost obligată să procedeze la emiterea

ordinelor de validare a Hotărârilor nr. 2385 și nr. 2386 din 25 septembrie

2003, emise de C.M.B. pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Instanța de Fond a considerat că refuzul pârâtei de a proceda la

validarea sau invalidarea hotărârilor constituie un refuz nejustificat de

soluționare a unei cereri în termen legal, conform Legii nr. 554/2004, dreptul

reclamantului fiind recunoscut de Legea nr. 9/1998.

Împotriva sentinței

pronunțată de Instanța de Fond a declarat recurs pârâta Cancelaria Primului

Ministru – A.N.R.P., invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a

susținut că Instanța de Fond a ignorat prevederile art. 7 din Legea nr. 9/1998,

potrivit cu care comisia centrală va valida sau va invalida măsurile stabilite

de comisiile județene și a municipiului București. Propunerile de validare/ invalidare

sunt înaintate șefului Cancelariei Primului Ministru, după derularea procedurii

reglementate de art. 5 din H.G. nr. 1643/2004, astfel că soluția Instanței de Fond

nu are suport legal.

Prin întâmpinarea formulată,

intimatul - reclamant G.I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

arătând că soluția este justă întrucât Comisia Centrală nu a validat în

termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 9/1998,

republicată, Hotărârile C.M.B.

Examinând sentința atacată

prin prisma recursului formulat și a întâmpinării, precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată:

În considerentele hotărârii

atacate, Instanța de Fond a reținut corect că refuzul pârâtei de a proceda la

validarea sau invalidarea hotărârii emise de C.M.B. constituie un refuz

nejustificat de soluționare a unei cereri în termenul legal (de 60 de zile),

dreptul reclamantului fiind recunoscut de lege (Legea nr. 9/1998).

A constatat, de asemenea

corect, că potrivit art. 2 lit. m) din H.G. nr. 361/2005 analizarea și

validarea/ invalidarea sunt în competența A.N.R.P., organ de specialitate al

administrației publice centrale, fără personalitate juridică, aflat în

subordinea Cancelariei Primului Ministru, care trebuie să procedeze la

validare/ invalidare.

În pofida acestor premise,

concluzia reflectată în dispozitiv este greșită.

Instanța nu poate obliga A.N.R.P.

să analizeze Hotărârile nr. 2385 și nr. 2386 din 25 septembrie 2003, emise de

Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și să

procedeze conform art. 7 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 9/1998,

republicată și art. 2 lit. m) din H.G. nr. 361/2005, menționate anterior, dar

nu poate impune autorității soluția de validare a hotărârilor.

Intimatul - reclamant avea

posibilitatea legală a constrângerii pecuniare a recurentei - pârâte potrivit art.

18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, pentru ca hotărârea judecătorească

obținută să fie pusă în executare imediat, dar nu poate pretinde Instanței de

judecată să se substituie autorității și să valideze hotărârile menționate.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., pentru motivul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul, se va

modifica sentința atacată în sensul că obligă pârâta să emită ordine de

validare sau de invalidare a Hotărârilor nr. 2385 din 25 septembrie 2003 și nr.

2386 din 25 septembrie 2003, emise de C.M.B. pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Cancelaria Primului Ministru – A.N.R.P. împotriva sentinței civile nr. 10/ CA

din 11 ianuarie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că obligă pârâta să emită ordine de validare sau de invalidare a Hotărârilor

nr. 2385 din 25 septembrie 2003 și nr. 2386 din 25 septembrie 2003, emise de

Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 mai 2007.