ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5030/2008

Asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1330

20 octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2116/2004, Tribunalul Mureș a

admis în parte contestația formulată de reclamantul V.A. împotriva dispoziției

nr. 694 din 10 martie 2004 emisă de pârâta Primăria comunei Vânători în temeiul

Legii nr.10/2001, a admis cererile de intervenție accesorie formulate de

intervenienții V.G. și V.Z. și a anulat art. 2 din dispoziție, care viza

instituirea dreptului de superficie în favoarea Consiliului local Vânători,

calitate de proprietar al morii de grâu edificată pe o porțiune din terenul în

suprafață totală de 900 mp restituit titularilor notificărilor.

A fost respinsă cererea de

restituire a imobilului compus din moară de grâu în suprafață de 59,52 mp,

magazie în suprafață de 15,93 mp și birou în suprafață de 4,97 mp, cu motivarea

că aceste construcții au fost edificate ulterior preluării imobilului de la

antecesorul reclamanților, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

neputând fi restituite.

Instanța a apreciat

imposibilitatea restituirii în natură a construcțiilor solicitate și din

perspectiva prevederilor art.18

1

alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

potrivit cărora, în situația adăugirii unor corpuri suplimentare la

construcțiile preluate abuziv, foștilor proprietari li se restituie în natură

doar suprafața deținută în proprietate la data trecerii în proprietatea

statului (în speță, moara de porumb deja restituită prin dispoziția atacată).

S-a mai reținut irelevanța

aspectului privind neprezentarea de către pârâtă a autorizației de construcție

pentru moara de grâu, în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, care limitează aplicarea dispozițiilor legale de restituire în natură

doar la construcțiile neautorizate ridicate după data de 1 ianuarie 1990.

Apelul declarat de reclamant

și intervenienți împotriva sentinței a fost respins ca nefondat, potrivit

deciziei nr. 20/A din 9 februarie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, hotărâre

argumentată prin însușirea considerentelor primei instanțe.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 2065

din 6 martie 2007, a admis recursul formulat de apelanți, a casat decizia

instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecare, reținând, în interpretarea

art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, că legiuitorul a înțeles să

extindă domeniul de aplicare al restituirii în natură și pentru imobilele

terenuri pe care s-au ridicat construcții neautorizate în perioada 6 martie

1945-1 ianuarie 1990, că existența sau inexistența unei autorizații de

construire constituie un element ce se răsfrânge asupra situației juridice a

întregului fond imobiliar (teren și construcție).

Instanța de recurs a

apreciat și asupra aplicabilității art. 492 și art. 494 C. civ. în situația

imobilelor preluate fără titlu valabil, din categoria cărora face parte și

imobilul în litigiu, indicând instanței de trimitere să lămurească împrejurarea

dacă corpul de clădire adăugat pe terenul deja restituit în natură a fost

ridicat cu respectarea legislației în materie.

Rejudecând apelul, Curtea de

Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori

și familie, a pronunțat decizia nr. 122/A din 13 decembrie 2007, prin care a

respins calea de atac.

Pentru a adopta această

soluție, instanța de apel a reținut următoarele:

Potrivit informațiilor

furnizate de Primăria comunei Voluntari, pe terenul înscris în C.F. 1294

Vânători, donat de autorul reclamantului Statul Român împreună cu moara de

porumb, prin act de donație a cărui nulitate s-a constatat prin hotărâre

judecătorească irevocabilă, s-a edificat în anul 1967 o moară de grâu,

neputându-se stabili dacă a fost edificată sau nu în baza unei autorizații de

construcție.

Prin cererea de chemare în

judecată, contestatorul V.A. s-a folosit de procedura specială reglementată de

art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001 (forma în vigoare la data sesizării

instanței), cerând modificarea dispoziției unității deținătoare, în sensul ca

întregul imobil să fie restituit fără a solicita în temeiul art. 2 alin. (2) să

se constate că a păstrat proprietatea imobilului și că a dobândit dreptul de

proprietate asupra construcției edificată după naționalizare, context în care

instanța nu poate depăși cadrul procesual stabilit de cererea de chemare în

judecată și nu poate analiza dacă în speță sunt aplicabile dispozițiile art.

492 și art. 494 C. civ.

Prima instanță a stabilit

corect că moara de grâu nu poate fi atribuită notificatorilor, întrucât art. 10

alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 aduce limitări în ceea ce privește

posibilitatea restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, în speță moara

de grâu a fost ridicată înainte de 1 ianuarie 1990, iar art. 10 alin. (2)

stabilește că nu vor fi restituite în natură terenurile pe care s-au ridicat

construcții (iar construcțiile cu atât mai puțin), excepție făcând doar

construcțiile ridicate după 1 ianuarie 1990 fără autorizație.

Nu poate fi reținută nici

critica apelanților referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea

nr. 10/2001, interpretate greșit de apelanți.

Împotriva deciziei instanței

de apel au declarat recurs apelanții V.A., V.G. și V.Z., criticând-o ca fiind

nelegală în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9, cu motivarea că, în

rejudecare, instanța de apel a ignorat în totalitate problema de drept

dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 2065/2007, referitoare

la construcțiile neautorizate ridicate înainte de 1 ianuarie 1990.

Arată recurenții că motivul

trimiterii în rejudecare a cauzei a fost un singur aspect, de a se lămuri dacă

corpul de clădire adăugat pe teren a fost ridicat cu respectarea legislației în

materie.

Recursul este fondat.

Într-adevăr, prin decizia de

casare pronunțată în primul ciclu procesual, instanța de recurs, interpretând

prevederile art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, a statuat în

termeni clari, nesusceptibili de interpretări diferite, că sunt exceptate de la

restituirea în natură doar construcțiile noi edificate ulterior preluării

abuzive a terenului, cu autorizație de construire, independent de faptul că

aceste construcții au fost ridicate înainte sau după data de 1 ianuarie 1990.

Aplicabilitatea

dispozițiilor art. 492 și art. 494 C. civ. a fost apreciată în cazul imobilelor

preluate fără titlu valabil și a construcțiilor neautorizate edificate după

preluarea terenului, instanța de recurs considerând că legea specială, lacunară

fiind, se completează cu dreptul comun.

Dezlegarea dată acestor

probleme de drept privește cazul concret dedus judecății și nu reprezintă doar

o expunere cu caracter de principiu, doctrinară, instanța de recurs, prin

admiterea căii de atac exercitată de reclamant și intervenienți și casarea cu

trimitere în vederea stabilirii existenței sau inexistenței autorizației de

construire a construcției, moară de grâu, având în vedere cadrul procesual

determinat de natura cererii de chemare în judecată, contestație îndreptată

împotriva dispoziției emise de pârât în baza Legii nr. 10/2001.

În aceste condiții,

aprecierea instanței de trimitere în sensul că nu ar fi legal investită, pentru

a se putea pronunța în cauză și în raport de prevederile art. 492 și art. 494

C. civ. constituie o încercare de a cenzura și contrazice argumentele de drept

în temeiul cărora a fost adoptată soluția de admitere a recursului.

De asemenea, interpretarea

dată prevederilor art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 este diametral

diferită de cea a instanței de recurs.

Or, potrivit art. 315 alin.

(1) C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept

dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt

obligatorii pentru judecătorii fondului.

Modul de interpretare a unui

anumit text de lege ori aplicarea unui principiu de drept, în condițiile

determinate de instanța de recurs este obligatoriu pentru instanța de

trimitere, care nu este îndreptățită să reexamineze o problemă de drept

irevocabil soluționată prin decizia instanței de recurs.

Precizările pe care le face

art. 315 alin. (1) C. proc. civ. sunt clare și imperative, iar neconformarea

față de dezlegarea dată problemei de drept de către instanța de recurs atrage

casarea hotărârii, nulitatea acesteia în raport de cazul de casare prevăzut de

art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Pentru considerentele

prezentate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și a

dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., recursul va fi admis, cu consecința

casării deciziei atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul

V.A. și intervenienții V.G., V.Z. împotriva deciziei nr. 122/A din 13 decembrie

2007 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie.

Casează decizia atacată și trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 septembrie 2008.