ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5030/2008

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1330 20 octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2116/2004, Tribunalul Mureș a admis în parte contestația formulată de reclamantul V.A. împotriva dispoziției nr. 694 din 10 martie 2004 emisă de pârâta Primăria comunei Vânători în temeiul Legii nr.10/2001, a admis cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții V.G. și V.Z. și a anulat art. 2 din dispoziție, care viza instituirea dreptului de superficie în favoarea Consiliului local Vânători, calitate de proprietar al morii de grâu edificată pe o porțiune din terenul în suprafață totală de 900 mp restituit titularilor notificărilor.

A fost respinsă cererea de restituire a imobilului compus din moară de grâu în suprafață de 59,52 mp, magazie în suprafață de 15,93 mp și birou în suprafață de 4,97 mp, cu motivarea că aceste construcții au fost edificate ulterior preluării imobilului de la antecesorul reclamanților, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 neputând fi restituite. Instanța a apreciat imposibilitatea restituirii în natură a construcțiilor solicitate și din perspectiva prevederilor art.18 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în situația adăugirii unor corpuri suplimentare la construcțiile preluate abuziv, foștilor proprietari li se restituie în natură doar suprafața deținută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului (în speță, moara de porumb deja restituită prin dispoziția atacată).

S-a mai reținut irelevanța aspectului privind neprezentarea de către pârâtă a autorizației de construcție pentru moara de grâu, în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care limitează aplicarea dispozițiilor legale de restituire în natură doar la construcțiile neautorizate ridicate după data de 1 ianuarie 1990. Apelul declarat de reclamant și intervenienți împotriva sentinței a fost respins ca nefondat, potrivit deciziei nr. 20/A din 9 februarie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, hotărâre argumentată prin însușirea considerentelor primei instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 2065 din 6 martie 2007, a admis recursul formulat de apelanți, a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecare, reținând, în interpretarea art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, că legiuitorul a înțeles să extindă domeniul de aplicare al restituirii în natură și pentru imobilele terenuri pe care s-au ridicat construcții neautorizate în perioada 6 martie 1945-1 ianuarie 1990, că existența sau inexistența unei autorizații de construire constituie un element ce se răsfrânge asupra situației juridice a întregului fond imobiliar (teren și construcție). Instanța de recurs a apreciat și asupra aplicabilității art. 492 și art. 494 C. civ.

în situația imobilelor preluate fără titlu valabil, din categoria cărora face parte și imobilul în litigiu, indicând instanței de trimitere să lămurească împrejurarea dacă corpul de clădire adăugat pe terenul deja restituit în natură a fost ridicat cu respectarea legislației în materie. Rejudecând apelul, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a pronunțat decizia nr. 122/A din 13 decembrie 2007, prin care a respins calea de atac. Pentru a adopta această soluție, instanța de apel a reținut următoarele: Potrivit informațiilor furnizate de Primăria comunei Voluntari, pe terenul înscris în C.F. 1294 Vânători, donat de autorul reclamantului Statul Român împreună cu moara de porumb, prin act de donație a cărui nulitate s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, s-a edificat în anul 1967 o moară de grâu, neputându-se stabili dacă a fost edificată sau nu în baza unei autorizații de construcție.

Prin cererea de chemare în judecată, contestatorul V.A. s-a folosit de procedura specială reglementată de art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001 (forma în vigoare la data sesizării instanței), cerând modificarea dispoziției unității deținătoare, în sensul ca întregul imobil să fie restituit fără a solicita în temeiul art. 2 alin. (2) să se constate că a păstrat proprietatea imobilului și că a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției edificată după naționalizare, context în care instanța nu poate depăși cadrul procesual stabilit de cererea de chemare în judecată și nu poate analiza dacă în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 492 și art. 494 C. civ.

Prima instanță a stabilit corect că moara de grâu nu poate fi atribuită notificatorilor, întrucât art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 aduce limitări în ceea ce privește posibilitatea restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, în speță moara de grâu a fost ridicată înainte de 1 ianuarie 1990, iar art. 10 alin. (2) stabilește că nu vor fi restituite în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții (iar construcțiile cu atât mai puțin), excepție făcând doar construcțiile ridicate după 1 ianuarie 1990 fără autorizație. Nu poate fi reținută nici critica apelanților referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 10/2001, interpretate greșit de apelanți. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs apelanții V.A., V.G.

și V.Z., criticând-o ca fiind nelegală în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9, cu motivarea că, în rejudecare, instanța de apel a ignorat în totalitate problema de drept dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 2065/2007, referitoare la construcțiile neautorizate ridicate înainte de 1 ianuarie 1990. Arată recurenții că motivul trimiterii în rejudecare a cauzei a fost un singur aspect, de a se lămuri dacă corpul de clădire adăugat pe teren a fost ridicat cu respectarea legislației în materie. Recursul este fondat.

Într-adevăr, prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, instanța de recurs, interpretând prevederile art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, a statuat în termeni clari, nesusceptibili de interpretări diferite, că sunt exceptate de la restituirea în natură doar construcțiile noi edificate ulterior preluării abuzive a terenului, cu autorizație de construire, independent de faptul că aceste construcții au fost ridicate înainte sau după data de 1 ianuarie 1990. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 492 și art. 494 C. civ. a fost apreciată în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil și a construcțiilor neautorizate edificate după preluarea terenului, instanța de recurs considerând că legea specială, lacunară fiind, se completează cu dreptul comun.

Dezlegarea dată acestor probleme de drept privește cazul concret dedus judecății și nu reprezintă doar o expunere cu caracter de principiu, doctrinară, instanța de recurs, prin admiterea căii de atac exercitată de reclamant și intervenienți și casarea cu trimitere în vederea stabilirii existenței sau inexistenței autorizației de construire a construcției, moară de grâu, având în vedere cadrul procesual determinat de natura cererii de chemare în judecată, contestație îndreptată împotriva dispoziției emise de pârât în baza Legii nr. 10/2001. În aceste condiții, aprecierea instanței de trimitere în sensul că nu ar fi legal investită, pentru a se putea pronunța în cauză și în raport de prevederile art. 492 și art. 494 C. civ.

constituie o încercare de a cenzura și contrazice argumentele de drept în temeiul cărora a fost adoptată soluția de admitere a recursului. De asemenea, interpretarea dată prevederilor art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 este diametral diferită de cea a instanței de recurs. Or, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Modul de interpretare a unui anumit text de lege ori aplicarea unui principiu de drept, în condițiile determinate de instanța de recurs este obligatoriu pentru instanța de trimitere, care nu este îndreptățită să reexamineze o problemă de drept irevocabil soluționată prin decizia instanței de recurs.

Precizările pe care le face art. 315 alin. (1) C. proc. civ. sunt clare și imperative, iar neconformarea față de dezlegarea dată problemei de drept de către instanța de recurs atrage casarea hotărârii, nulitatea acesteia în raport de cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Pentru considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., recursul va fi admis, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul V.A. și intervenienții V.G., V.Z. împotriva deciziei nr. 122/A din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2008.