ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 984/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 282 din 1 martie 2007, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, a respins cererea formulată de reclamantul M.N., asociat unic la SC M.P. SRL în contradictor cu pârâta F.R.M. Instanța de fond a reținut în motivarea sentinței că cererea reclamantei prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic în ce privește cumpărarea amenajării piscicole situate în comuna Butimanu pe pârâtul C. nu poate fi admisă deoarece pârâta la momentul vânzării nu a avut în patrimoniu terenul pe care se afla amenajarea piscicolă. Terenul aferent amenajării piscicole a aparținut fostului C.A.P.B.

de la care pârâta a adjudecat la licitația din 15 octombrie 1991 bunuri ce i-au fost facturate conform listelor anexe fără a se încheia un act de vânzare – cumpărare autentic și care inserează numai mijloace fixe fără a menționa vreo suprafață de teren așa încât pârâta nu putea înstrăina reclamantei mai mult decât avea în patrimoniu. Reclamanta nu a făcut nici dovada existenței unui antecontract de vânzare – cumpărare, factura emisă de pârâtă la 26 martie 2003 făcând în principal dovada plății iar numele cadastrale pe care aceasta le conține reprezintă un identificator topometric acordat unei suprafețe de teren la cererea pârâtei, planul cadastral care conține aceste numere provizorii nefăcând dovada dreptului de proprietate, pârâta F.R.M.

neavând înscrisă în cartea funciară vreo suprafață de teren. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 138 din 26 iunie 2007, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă. Criticile apelantei cu privire la interpretarea contractului de vânzare – cumpărare sub aspectul obiectului au fost înlăturate de instanța de apel, aceasta reținând că din probele administrate rezultă cu certitudine că intimata a emis reclamantei apelante factura fiscală din 26 februarie 2003 pentru amenajări piscicole conform unor numere cadastrale provizorii, fără ca aceasta să facă referire la suprafața de teren de 21,5 ha. Voința părților s-a limitat la înstrăinarea amenajărilor piscicole fără a se angaja la transmiterea în viitor a unei suprafețe de teren și care aparținea potrivit H.C.L.

nr. 39/2003 C.L. Butimanu. În contra deciziei menționate reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea deciziei atacate și pe fond admiterea acțiunii. Deși recurenta nu încadrează criticile formulate în motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., dezvoltarea acestora permite încadrarea lor în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta invocă cele ce urmează: 1 - titlul de proprietate al pârâtei intimate l-a reprezentat procesul verbal de licitație publică iar amenajarea piscicolă este imobil prin natura sa și care cuprinde terenul pe care este amplasată; 2 - instanța de apel i-a încălcat dreptul la apărare, aceasta neacordându-i termenul solicitat pentru pregătirea apărării; 3 - superficialitate în analiza și aprecierea probelor, voința părților la momentul încheierii facturii fiind în sensul de a vine și a cumpăra un teren pe care se amenaja o stațiune piscicolă și nu două diguri.

Opinia intimatei. Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârilor pronunțate în cauză, arătând că voința părților a fost de a vinde și cumpăra amenajări piscicole constând în două diguri unul în suprafață de 876 m.p. și altul în suprafață de 2085 m.p., pentru care este de acord să încheie act autentic. Opinia Înaltei Curți. 1. Cu privire la critica nerespectării dreptului la apărare, se constată că susținerea recurentei nu corespunde realității, cererea formulată de aceasta la data de 6 iunie 2007 pentru acordarea unui termen în temeiul art. 156 C. proc.

civ., a fost admisă de instanța de apel care la termenul din 8 iunie 2007, pentru acest motiv, a amânat judecarea cauzei la termenul din 26 iunie 2007. 2. În mod corect instanțele au stabilit că reclamantul nu putea dobândi prin factura încheiată la 26 martie 2003 mai mult decât, la rândul său, intimata – pârâtă în calitate de vânzătoare dobândise la licitația din 15 iulie 1991 de la fostul C.A.P.B. În anul 1991 regimul juridic al circulației terenurilor era reglementat de Legea nr. 18/1991, legea fondului funciar prin art. 66 – art. 73, în sensul că înstrăinarea terenurilor prin acte juridice între vii se putea face numai cu respectarea formei autentice.

În anul 2003 când recurentul pretinde că a dobândit de la intimată terenul, regimul juridic al circulației terenurilor era reglementat de Legea nr. 54/1998, care prin art. 2 alin. (1) a stipulat că înstrăinarea și dobândirea terenurilor de orice fel prin acte juridice între vii trebuie să fie făcute prin încheierea actului în forma autentică. Atât prin Legea nr. 18/1991 cât și prin Legea nr. 54/1998 forma autentică a actului de înstrăinare a fost instituită ad validitatem. În atare situație, cererea reclamantului recurent prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic pentru amenajarea piscicolă situată pe suprafața de teren de 21,5 ha în mod corect a fost respinsă de instanță.

Aceasta, deoarece, pe de o parte, nu s-a făcut dovada că vânzătoarea - pârâtă ar fi dobândit prin act autentic terenul în speță iar, pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi făcut o atare dovadă, cum în anul 2003 când reclamantul pretinde că ”a cumpărat”, înstrăinarea și dobândirea de terenuri fiind supuse și ele condiției de validitate a formei autentice, actul care la acel moment era lovit de nulitate absolută nu poate fi confirmat pe cale judiciară printr-o hotărâre care să țină loc de act de vânzare – cumpărare în forma autentică. Hotărârea judecătorească care ține loc de act de vânzare – cumpărare are caracter declarativ, ea, constată înțelegerea părților intervenită anterior.

Acest lucru, este posibil, numai cu privire la convenții care la momentul încheierii lor întruneau toate condițiile de validitate nu și cu privire la convenții lovite de nulitate absolută pentru lipsa uneia sau unora dintre condițiile de validitate, întrucât nulitatea absolută nu poate fi acoperită în nici un fel și nici nu poate fi validată prin hotărâre judecătorească, dacă legea, prin excepție, nu dispune în sens contrar. 3. Cu privire la cea de a treia critică vizând superficialitatea în analiza și aprecierea probelor este de observat că, în raport de art. 304, partea introductivă C. proc. civ., aceasta nu poate fi analizată. Controlul instanței de recurs are ca obiect numai nelegalitatea hotărârilor atacate în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., nu și situația de fapt stabilită prin aprecierea probelor, aceasta fiind atributul instanțelor de fond și de apel. Așa fiind, față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC M.P. SRL București împotriva deciziei nr. 138 din 26 iunie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2008