ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 984/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 984/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 282 din 1

martie 2007, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins cererea formulată de reclamantul M.N., asociat unic la

SC M.P. SRL în contradictor cu pârâta F.R.M.

Instanța de fond a reținut

în motivarea sentinței că cererea reclamantei prin care a solicitat pronunțarea

unei hotărâri care să țină loc de act autentic în ce privește cumpărarea

amenajării piscicole situate în comuna Butimanu pe pârâtul C. nu poate fi

admisă deoarece pârâta la momentul vânzării nu a avut în patrimoniu terenul pe

care se afla amenajarea piscicolă.

Terenul aferent amenajării

piscicole a aparținut fostului C.A.P.B. de la care pârâta a adjudecat la

licitația din 15 octombrie 1991 bunuri ce i-au fost facturate conform listelor

anexe fără a se încheia un act de vânzare – cumpărare autentic și care

inserează numai mijloace fixe fără a menționa vreo suprafață de teren așa încât

pârâta nu putea înstrăina reclamantei mai mult decât avea în patrimoniu.

Reclamanta nu a făcut nici

dovada existenței unui antecontract de vânzare – cumpărare, factura emisă de

pârâtă la 26 martie 2003 făcând în principal dovada plății iar numele

cadastrale pe care aceasta le conține reprezintă un identificator topometric

acordat unei suprafețe de teren la cererea pârâtei, planul cadastral care

conține aceste numere provizorii nefăcând dovada dreptului de proprietate,

pârâta F.R.M. neavând înscrisă în cartea funciară vreo suprafață de teren.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 138 din 26

iunie 2007, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă.

Criticile apelantei cu

privire la interpretarea contractului de vânzare – cumpărare sub aspectul

obiectului au fost înlăturate de instanța de apel, aceasta reținând că din

probele administrate rezultă cu certitudine că intimata a emis reclamantei

apelante factura fiscală din 26 februarie 2003 pentru amenajări piscicole

conform unor numere cadastrale provizorii, fără ca aceasta să facă referire la

suprafața de teren de 21,5 ha.

Voința părților s-a limitat

la înstrăinarea amenajărilor piscicole fără a se angaja la transmiterea în

viitor a unei suprafețe de teren și care aparținea potrivit H.C.L. nr. 39/2003

C.L. Butimanu.

În contra deciziei

menționate reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea deciziei atacate

și pe fond admiterea acțiunii.

Deși recurenta nu încadrează

criticile formulate în motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.,

dezvoltarea acestora permite încadrarea lor în motivul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Recurenta invocă cele ce

urmează:

1 - titlul de proprietate al

pârâtei intimate l-a reprezentat procesul verbal de licitație publică iar

amenajarea piscicolă este imobil prin natura sa și care cuprinde terenul pe

care este amplasată;

2 - instanța de apel i-a

încălcat dreptul la apărare, aceasta neacordându-i termenul solicitat pentru

pregătirea apărării;

3 - superficialitate în

analiza și aprecierea probelor, voința părților la momentul încheierii facturii

fiind în sensul de a vine și a cumpăra un teren pe care se amenaja o stațiune

piscicolă și nu două diguri.

Opinia intimatei.

Intimata a depus întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârilor

pronunțate în cauză, arătând că voința părților a fost de a vinde și cumpăra

amenajări piscicole constând în două diguri unul în suprafață de 876 m.p. și

altul în suprafață de 2085 m.p., pentru care este de acord să încheie act

autentic.

Opinia Înaltei Curți.

nerespectării dreptului la apărare, se constată că susținerea recurentei nu

corespunde realității, cererea formulată de aceasta la data de 6 iunie 2007

pentru acordarea unui termen în temeiul art. 156 C. proc. civ., a fost admisă

de instanța de apel care la termenul din 8 iunie 2007, pentru acest motiv, a

amânat judecarea cauzei la termenul din 26 iunie 2007.

au stabilit că reclamantul nu putea dobândi prin factura încheiată la 26 martie

2003 mai mult decât, la rândul său, intimata – pârâtă în calitate de vânzătoare

dobândise la licitația din 15 iulie 1991 de la fostul C.A.P.B.

În anul 1991 regimul juridic

al circulației terenurilor era reglementat de Legea nr. 18/1991, legea fondului

funciar prin art. 66 – art. 73, în sensul că înstrăinarea terenurilor prin acte

juridice între vii se putea face numai cu respectarea formei autentice.

În anul 2003 când recurentul

pretinde că a dobândit de la intimată terenul, regimul juridic al circulației

terenurilor era reglementat de Legea nr. 54/1998, care prin art. 2 alin. (1) a

stipulat că înstrăinarea și dobândirea terenurilor de orice fel prin acte

juridice între vii trebuie să fie făcute prin încheierea actului în forma

autentică.

Atât prin Legea nr. 18/1991

cât și prin Legea nr. 54/1998 forma autentică a actului de înstrăinare a fost

instituită ad validitatem.

În atare situație, cererea

reclamantului recurent prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să

țină loc de act autentic pentru amenajarea piscicolă situată pe suprafața de

teren de 21,5 ha în mod corect a fost respinsă de instanță. Aceasta, deoarece,

pe de o parte, nu s-a făcut dovada că vânzătoarea - pârâtă ar fi dobândit prin

act autentic terenul în speță iar, pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi făcut o

atare dovadă, cum în anul 2003 când reclamantul pretinde că ”a cumpărat”,

înstrăinarea și dobândirea de terenuri fiind supuse și ele condiției de

validitate a formei autentice, actul care la acel moment era lovit de nulitate

absolută nu poate fi confirmat pe cale judiciară printr-o hotărâre care să țină

loc de act de vânzare – cumpărare în forma autentică.

Hotărârea judecătorească

care ține loc de act de vânzare – cumpărare are caracter declarativ, ea,

constată înțelegerea părților intervenită anterior.

Acest lucru, este posibil,

numai cu privire la convenții care la momentul încheierii lor întruneau toate

condițiile de validitate nu și cu privire la convenții lovite de nulitate

absolută pentru lipsa uneia sau unora dintre condițiile de validitate, întrucât

nulitatea absolută nu poate fi acoperită în nici un fel și nici nu poate fi

validată prin hotărâre judecătorească, dacă legea, prin excepție, nu dispune în

sens contrar.

treia critică vizând superficialitatea în analiza și aprecierea probelor este

de observat că, în raport de art. 304, partea introductivă C. proc. civ.,

aceasta nu poate fi analizată.

Controlul instanței de

recurs are ca obiect numai nelegalitatea hotărârilor atacate în cazurile

limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu și situația de fapt stabilită

prin aprecierea probelor, aceasta fiind atributul instanțelor de fond și de

apel.

Așa fiind, față de cele ce

preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat, menținând ca

legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC M.P. SRL București împotriva deciziei nr. 138

din 26 iunie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 martie 2008