ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2496/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC F. SRL Galați

a chemat în judecată pe pârâta SC A.M.S.I.R. SRL pentru ca prin sentința care

se va pronunța să se dispună rezoluțiunea actului adițional la contractul de

comision încheiat la data de 25 iulie 2003.

Tribunalul București, secția

comercială, prin sentința nr. 1048 din 22 martie 2006, a respins excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și, în fond a respins acțiunea

reclamantei ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a

interpretat clauzele actului adițional în conformitate cu art. 977, 982 C. civ.

și a ajuns la concluzia că acest act nu reprezintă un contract sinalagmatic

care să dea naștere la obligații reciproce pentru ca în ipoteza neexecutării

culpabile a uneia dintre părți creditorul să aibă deschisă calea acțiunii în rezoluțiune.

Singura interpretare care se poate da actului adițional, a stabilit tribunalul,

este că la data de 28 octombrie 2004 contractul de comision dintre părți a

încetat.

Curtea de Apel București, secția

comercială, a confirmat soluția primei instanțe prin respingerea apelului

declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 1048 din 22 martie 2006.

Instanța de apel a examinat natura juridică a actului dedus judecății și a stabilit

că acesta reprezintă încetarea de drept a contractului de comision fără să

existe alte pretenții. Potrivit instanței de apel, actul adițional nu cuprinde

obligații reciproce ale părților, iar dacă s-a ales calea executării silite nu

se poate cere și rezoluțiunea acestui act.

Împotriva deciziei nr. 514

din 30 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs,

reclamanta SC F. SRL Galați prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat modificarea deciziei atacate și

în fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În argumentarea motivului

evocat recurenta a susținut că actul juridic dedus judecății are caracterul

unui înțelegeri bilaterale, sinalagmatice întrucât reclamanta și-a manifestat

voința de a renunța la beneficiul executării contractului în schimbul sumei de

9.000 de euro + TVA în timp ce corelativ pentru SC A.R. SRL a luat naștere obligația

de plată a sumei de 9000 euro.

Deși actul adițional reprezintă

o convenție, a susținut în continuare recurenta, instanța de apel a refuzat să admită

rezoluțiuna judiciară a actului încălcând astfel prevederile art. 969, 977, 982

C. civ.

Prin ultima critică a fost invocat

faptul că erau îndeplinite condițiile admisibilității, rezoluțiunii judiciare a

actului adițional încheiat de părți întrucât intimata nu s-a conformat

obligației asumate, iar potrivit art. 44 C. com., aceasta era de drept în

întârziere.

Prin întâmpinare intimata a

solicitat respingerea recursului apreciind că actul adițional nu poate fi

interpretat ca un contract sinalagmatic căruia să i se aplice regulile

rezoluțiunii singura interpretare care i se poate da actului adițional,

potrivit intimatei, este că la data de 28 octombrie 2004 a încetat contractul

de comision și că niciuna dintre părți nu mai poate avea vreo pretenție rezultând

din acest contract.

În ce privește suma de 9000

Euro, stipulată în prima parte a actului adițional recurenta a arătat că o parte

din sumă s-a achitat la 6 decembrie 2004 iar restul s-a achitat ca urmare a

punerii în executare a sentinței nr. 3526/2005 a Judecătoriei Galați prin care

s-a admis somația de plată formulată de recurentă.

Recursul este nefondat.

instanței de apel au fost întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct.

9 C. proc. civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri se poate

cere când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În sprijinul susținerii

motivului mai sus citat a fost invocată încălcarea art. 969 C. civ., prin aceea

că actul adițional produce efectele unei convenții de sine stătătoare cu

obligații reciproce și interdependente.

Pentru a se sprijini pe

dispozițiile art. 969 C. civ., recurenta a susținut că în realitate actul

adițional încheiat la data de 28 octombrie 2004 are existență de sine

stătătoare și că a dat naștere prin voința părților la obligații reciproce.

Susținerea nu poate fi primită

întrucât este contrară actului încheiat care se intitulează „Act adițional la

contractul de comision din data de 25 iulie 2003”.

Din conținutul actului

rezultă fără niciun dubiu că voința a fost exprimată în scopul determinării

momentului încetării contractului de comision” … astăzi 28 octombrie 2004 de comun

acord părțile au hotărât încetarea de drept a contractului de comision amintit,

părțile înțelegând faptul că începând cu aceeași dată niciuna dintre ele nu mai

poate avea vreo pretenție rezultând din contract”.

Este evident că, la data de

28 octombrie 2004, a încetat contractul de comision și că începând cu aceeași

dacă niciuna dintre semnatare nu mai poate formula pretenții împotriva celeilalte

părți.

Prin concluziile scrise

depuse în recurs, SC F. SRL Galați a adus în discuție rațiunea pentru care s-a

încheiat actul adițional motivând reciprocitatea obligațiilor care în opinia sa

rezultă din actul adițional prin aceea că intimata era debitoarea sa potrivit

contractului de comision cu o sumă de 22.420 Euro și că în schimbul plății

sumei de 9000 Euro, s-a hotărât încetarea contractului restul sumei conținând o

liberalitate.

- Nici aceste susțineri nu

vor fi primite întrucât din conținutul actului adițional nu rezultă că

încetarea contractului era condiționată de plata sumei de 9000 Euro câtă vreme

s-a stabilit data încetării contractului fără să se stabilească și faptul că

plata urma să fie efectuată până la acea dată.

- Mai mult, recurenta

confirmă faptul că a emis factură pentru suma de 9000 Euro la data de 1

noiembrie 2004 care a fost acceptată la plată de intimată, în contul contractului

din data de 25 iulie 2003.

- Emiterea facturii, plata

parțială și apoi obligarea intimatei prin hotărâre judecătorească obținută

înainte de data introducerii acțiunii nu sunt de natură să demonstreze că

stipulația privind încetarea contractului la data arătată mai sus, conduce la ideea

unei convenții de sine stătătoare supuse regulilor rezoluțiunii așa cum a susținut

recurenta.

- Actul adițional în

ansamblul său nu demonstrează interdependența obligațiilor ca element al

voinței juridice, alături de consimțământ, pentru ca acesta să poată fi

calificat drept convenție de sine-stătătoare. Cu alte cuvinte din stipulația rezultată

trebuia să rezulte la ce s-a obligat fiecare parte având reprezentarea

obiectului obligației corelative.

- Prin urmare intenția

comună a părților așa cum rezultă din actul adițional nu conduce spre

stipularea unor obligații reciproce de sine stătătoare în raport de care să se

verifice dacă sunt întrunite cerințele rezoluțiunii. În privința efectelor

actului adițional, clauza privind încetarea contractului a fost corect

interpretată dându-se înțelesul cuvenit în raport de conținutul întregului act

adițional.

- Nu în ultimul rând trebuie

reținut că intimata a avut calitatea de debitor (sentința din somația de plată)

astfel că atunci când există îndoială cu privire la conținutul unei clauze, în

speță alin. (1) din actul adițional, convenția se interpretează în favoarea

celui care se obligă.

În consecință prima critică

se vădește nefondată.

este nefondată întrucât analiza condițiilor rezoluțiunii era dependentă de calificarea

dată actului adițional care așa cum s-a arătat mai sus nu a dat naștere la

obligații interdependente pentru ca acestea să constituie fundament pentru

analiza condiției rezoluțiunii. Problema aplicării art. 44 C. com., putea să

fie pusă de recurentă în litigiul prin care a solicitat executarea obligațiilor

conform facturii 1880005 din 1 noiembrie 2004 soluționat prin sentința nr. 3526

din 15 iunie 2005, care a fost executată la 12 octombrie 2005, înainte de sesizarea

instanței de fond cu acțiunea în rezoluțiune. În aceste condiții, recurenta nu

a precizat în criticile întemeiate pe art. 44 C. com., în raport cu ce

obligație operează întârzierea de drept având în vedere încetarea contractului

prin voința comună a părților la data de 28 octombrie 2004.

În consecință, față de cele

ce preced, recursul, potrivit art. 312 C. proc. civ., va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC F. SRL Galați împotriva deciziei nr. 514 din

30 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 iunie 2007.