ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 991/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 24 octombrie 2005 reclamanta SC A.C. SA

București, cheamă în judecată pe pârâtele SC S.B. SRL București, și SC M.L. GmbH

Kronberg, Germania, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să

dispună rezilierea contractului de execuție de lucrări încheiat la 1 iunie 2004,

cu cheltuieli de judecată.

La data de 17 noiembrie 2005 pârâta SC S.B.

SRL formulează cerere reconvențională prin care solicită instanței să dispună

rezilierea aceluiași contract dar din vina exclusivă a reclamantei pârâte, cu

cheltuieli de judecată.

Și pârâta SC M.L. GmbH formulează cerere

reconvențională la 7 martie 2006 solicitând instanței să dispună rezilierea

contractului de execuție din 2004 din culpa exclusivă a reclamantei.

La termenul din 6 septembrie 2006, în temeiul

art. 163 C. proc. civ., instanța admite excepția de litispendență a cauzei ce

formează obiectul dosarului din 2005 cu cauza de față, constatând existența

triplei identități de părți, obiect și cauză între cererea reconvențională

formulată de pârâta SC S.B. SRL și cererea ce formează obiectul dosarului

menționat.

Prin sentința comercială nr. 4971 din 11 aprilie

2007 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, admite acțiunea principală

a reclamantei și dispune rezilierea contractului de execuție lucrări din

litigiu, respinge cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă SC

S.B. SRL ca nefondată și anulează cererea reconvențională formulată de pârâta

reclamantă SC M.L. GmbH ca netimbrată, cu 2.677,5 lei cheltuieli de judecată în

sarcina pârâtelor, reținând, pentru a decide astfel, că volumul lucrărilor

executate de reclamantă rezultă din procesul-verbal de constatare a stadiului

fizic a lucrărilor, semnat de reclamantă și reprezentantul pârâtei SC S.B. SRL,

că potrivit acestuia – până la notificarea de către reclamantă a sistării

lucrărilor pentru neplată – o mare parte din lucrările ce au format obiectul

contractului de execuții au fost executate de reclamantă, multe în proporție de

80 – 100%, că, deși termenul la care trebuia finalizată lucrarea era 31 iulie

2005 și deși lucrările au fost realizate într-o proporție mai mică sau nu au

fost realizate deloc, această împrejurare nu poate fi imputată reclamantei dat

fiind faptul că pârâtele, pe parcursul derulării contractului, au achitat cu mare

întârziere sau deloc contravaloarea lucrărilor executate, aspect recunoscut

chiar de pârâta SC S.B. SRL în corespondența cu pârâta SC M.L. GmbH, facturile

fiind emise pentru lucrări recunoscute de SC S.B. SRL ca fiind executate. Mai

reține instanța că din clauzele contractului rezultă că executantul are dreptul

să sisteze lucrările chiar dacă numai o singură factură nu este achitată în

termen de 42 de zile de la primirea ei, fiind fără relevanță juridică

împrejurarea că pentru trei facturi din cele cinci, invocate în notificarea din

7 iulie 2005 prin care reclamanta a informat pârâta cu privire la intenția sa

de a sista lucrările, acest termen nu era împlinit, astfel că pârâtele se

găsesc în culpă în îndeplinirea obligațiilor lor contractuale de plată a contravalorii

lucrărilor executate, fiind deci incidente dispozițiile art. 1020 – art. 1021 C.

civ.

Apelul formulat de apelanta pârâtă SC S.B.

SRL împotriva sentinței primei instanțe este respins ca nefondat, cu 5.950 lei

cheltuieli de judecată în favoarea intimatei reclamante, prin decizia

comercială nr. 204 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială, care reține, în acest sens că prin sentința comercială nr. 805 din

1 octombrie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, rămasă

definitivă prin respingerea apelului și apoi irevocabilă prin respingerea

recursului prin decizia comercială nr. 906 din 18 martie 2009 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, pârâta SC S.B. SRL și R.C.A.

au fost obligați la plata către reclamanta SC A.C. SA a contravalorii

lucrărilor executate, iar pârâta SC S.B. SRL a fost obligată și la

contravaloarea T.V.A. către reclamantă, reținându-se culpa societății pârâte în

neexecutarea obligațiilor de plată asumate în temeiul contractului de execuție

de lucrări din 2004 față de reclamanta executant, aspect la care se adaugă

faptul că pe parcursul executării contractului s-au efectuat numeroase

modificări fie impuse de situația reală a imobilului, fie comandate de beneficiar,

care au determinat modificarea valorică a graficului de execuție inițial,

valoarea facturilor emise de reclamantă cuprinzând atât lucrările contractate

și evidențiate valoric în graficul de execuție, cât și lucrările suplimentare

apărute pe parcursul execuției lucrărilor; mai reține instanța că au existat

întârzieri la plată din partea pârâtei SC S.B. SRL, dar că nu s-au înregistrat

încălcări cu premeditare, în mod repetat și nejustificat a contractului de

execuție și a anexelor acestuia de către reclamantă, culpa pârâtei apelante în

neexecutarea obligațiilor de plată corelative pentru lucrările executate de

reclamantă fiind reținută cu putere de lucru judecat, astfel că sunt

neîntemeiate susținerile apelantei referitoare la sistarea nejustificată a lucrărilor

de către executant, fiind incidente dispozițiile art. 1020 – art. 1021 C. civ.

cum judicios a stabilit și prima instanță.

Împotriva deciziei de mai sus pârâta SC S.B.

SRL declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în

tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului său și, pe fond,

respingerea acțiunii intimatei reclamante ca neîntemeiată și admiterea cererii

sale reconvenționale.

În fundamentarea recursului său recurenta

critică instanța de apel pentru nemotivarea respingerii motivului său de apel

întemeiat pe argumentele referitoare la greșita respingere de către instanța de

fond a motivului de reziliere a contractului de execuție din 2004 constând în

încălcarea de către intimata SC A.C. SA a procedurii contractuale de diminuare

a ritmului lucrărilor și de sistare a lucrărilor și sistarea nejustificată a

lucrărilor de către intimată, instanța nepronunțându-se pe apărările sale prin

care demonstra eroarea primei instanțe în analiza facturilor fără a le corela

cu termenele contractuale de plată și fără a observa că nu erau nici

confirmate, nereținând – astfel – că la data sistării lucrărilor termenul de

plată nu era depășit pentru niciuna dintre facturi, care, de altfel, trebuiau

achitate de intimatul pârât SC M.L. GmbH, perspectivă din care motivul de

reziliere a contractului constând în sistarea abuzivă a lucrărilor de către

reclamantă la 8 iulie 2005 se demonstra ca întemeiat.

Recurenta reproșează instanței de apel și

greșita interpretare a dispozițiilor contractului de execuție din 2004, fapt ce

a condus la o interpretare eronată a probelor, instanța nedispunând de probe

pertinente și concludente pentru a reține starea de faliment a pârâtei intimate

SC M.L. GmbH la data de 6 iulie 2005, ea apreciind în mod unilateral, și

neconcordant cu restul probelor, raportul de expertiză întocmit de expertă,

fără a se pronunța motivat și asupra obiecțiunilor recurentei pârâte la

respectivul raport cu privire, mai ales, la consecințele întârzierilor grave

ale reclamantei în executarea contractului, și înlăturând nemotivat apărările

recurentei fundamentate pe probele administrate și care susțineau o culpă

indubitabilă a reclamantei constând în gravele întârzieri în executarea

contractului față de ritmul impus asumat prin graficul de execuție, volumul

lucrărilor suplimentare și pretinsele întârzieri la plată neputând fi

exoneratorii.

Recurenta mai critică instanța de apel și

pentru a nu fi corelat concluziile sale cu privire la culpa contractuală a

recurentei, deduse din existența unei autorități de lucru judecat a unei

hotărâri care reține culpa pârâtei recurente în plata unor facturi, cu

apărările făcute de aceasta cu privire la aspectul că această culpă se naște

după momentul sistării abuzive a lucrărilor de către reclamanta intimată, ea

neexistând la momentul menționat întrucât termenul contractual de plată a

facturilor nu era împlinit.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata

reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat, instanța de apel

motivându-și corect soluția pronunțată, criticile formulate de recurentă sub

motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. reprezentând – în

opinia intimatei – o reluare a problemei înfățișate sub motivul prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ., vizând așa-zisa sistare abuzivă a lucrărilor de către

reclamantă.

Examinând recursul recurentei pârâte prin

prisma motivelor de nelegalitate invocate, se constată că acesta nu este

fondat, decizia recurată fiind legală și temeinică.

Se constată, astfel, că, deși invocă motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., cele mai

multe dintre criticile recurentei vizează aspecte de netemeinicie ce nu vor fi

examinate față de dispozițiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ., ele tinzând la

reaprecierea probelor și privind cu prioritate situația de fapt și raportul de

expertiză întocmit în cauză.

Examinând numai criticile recurentei care

vizează aspecte de nelegalitate ale deciziei atacate se constată că acestea nu

sunt întemeiate. În acest sens se reține că instanța de apel a făcut o corectă

aplicare a legii dând eficiență principiului autorității lucrului judecat prin

constatarea că prin sentința nr. 805 din 1 octombrie 2007 a Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, definitivă și irevocabilă, s-a stabilit

culpa contractuală a recurentei - pârâte pentru neexecutarea obligației de

plată a contravalorii lucrărilor executate de reclamanta intimată până la

notificarea sistării executării lucrărilor, astfel că întemeiat a reținut

instanța de apel, confirmând soluția instanței de fond, că sunt incidente

dispozițiile art. 1020 – art. 1021 C. civ., dispunându-se întemeiat rezilierea

contractului din litigiu față de faptul că reclamanta intimată a executat

lucrări conform contractului dintre părți, în timp ce recurenta pârâtă,

culpabil, nu și-a îndeplinit obligațiile corelative de plată a contravalorii

lucrărilor executate.

Apreciind motivat că aceeași sentință

irevocabilă menționată a stabilit cu putere de lucru judecat că nu sunt

întemeiate susținerile pârâtei SC S.B. SRL referitoare la sistarea

nejustificată a lucrărilor de către reclamanta executantă prin raportare la

dispozițiile contractului de execuție de lucrări din litigiu și a actului

adițional la acesta, instanța de apel criticată a făcut o corectă interpretare

și a clauzelor contractuale, reproșurile recurentei nefiind fondate nici sub

acest aspect.

În fine, se constată că, într-o manieră

concisă dar completă și cuprinzătoare, instanța de apel criticată a motivat

corect și coerent respingerea tuturor motivelor de apel ale pârâtei recurente,

respingându-le în mod judicios, întemeindu-se, în principal, pe constatările și

aprecierile făcute porin hotărârea judecătorească irevocabilă, cu atât mai mult

cu cât relevant pentru soluția pronunțată, aceea a dispunerii rezilierii

contractului de execuție din litigiu din culpa exclusivă a recurentei pârâte,

este neexecutarea culpabilă de către aceasta a obligațiilor sale contractuale

față de efectuarea de lucrări, acceptate de beneficiar, la imobilul în cauză de

către cocontractant, reclamanta intimată, sistarea lucrărilor de către aceasta

neputând fi considerată nejustificată prin raportare la clauzele contractului

la cele stabilite cu putere de lucru judecat prin hotărârea judecătorească

irevocabilă menționată, care privește aceeași perioadă contractuală din

litigiu, astfel că și criticile formulate de recurentă în temeiul art. 304 pct.

7 C. proc. civ. se dovedesc a fi nefondate.

Astfel fiind, cu aplicarea dispozițiilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ., recursul recurentei pârâte împotriva deciziei

instanței de apel urmează a fi respins ca nefondat.

Ca parte căzută în pretenții, cu aplicarea

prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta pârâtă, urmează a fi

obligată să plătească intimatei reclamante suma de 9.520 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC S.B.

SRL împotriva deciziei nr. 204 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel București,

secția a V-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 9.520 lei

cheltuieli de judecată către intimata SC A.C. SA București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

martie 2010.