ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3259/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3259/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra cererii de recurs de

față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată că,

Prin cererea înregistrată la numărul 1714 din 30

martie 2005 (nr. nou 11375/3/2005) pe rolul Tribunalului București, sectia

comercială, reclamanta SC R.A.R. SA, a chemat-o în judecată pe pârâta SC P. SA

și a solicitat ca instanța să o oblige pe pârâtă să execute întocmai

obligațiile ce îi revin din contractul de vânzare - cumpărare de produse

petroliere din 17 martie 2004 și din contractul de vânzare - cumpărare țiței

din 28 martie 2004, iar în caz de neexecutare să autorizeze schimbarea

obligației în dezdăunări, reprezentând pierderea suferită și beneficiile de

care este lipsită, rezonabil previzionate în raport de clauzele contractelor,

cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, s-a

arătat că prezenta acțiune vizează constrângerea judiciară a debitorului

contractual la executarea convențiilor in raport de dispozițiile art. 1 C. com.

și de dispozițiile art. 1021 C. civ. Reclamanta a arătat că a încheiat cu

pârâta contractele invocate in petitul cererii, modificate și completate

succesiv prin acte adiționale, contracte interdependente și având termen de

valabilitate pe perioada de aplicare a strategiei aprobate de Guvernul României

din 15 ianuarie 2004. A arătat că în actul adițional la contractul de vânzare -

cumpărare din 2004 s-a stipulat expres că părțile contractante sunt semnatare

ale strategiei ce vizează asigurarea securității energetice a României,

strategia fiindu-le opozabilă în condițiile notei M.E.C. din 16 ianuarie 2004.

În esență, s-a susținut că

începând cu 1 iulie 2004 pârâta a adoptat o atitudine nejustificată legal, de

natură a perturba executarea corespunzătoare a contractelor, invocând argumente

incorecte, bazate aparent și formal pe prevederile H.G. nr. 1090/2004 prin care

s-a aprobat semnarea contractului de privatizare a SC P. SA. A arătat că i-a

notificat pârâtei inopozabilitatea oricăror argumente desprinse din anexa nr. 2

- nepublicată - la H.G. nr. 1090/2004. A subliniat că, prin nerespectarea

obligațiilor contractuale, pârâta a determinat ca la 1 septembrie 2004

reclamanta să dețină in stoc 17.000 tone de uleiuri minerale, din care 5.000

tone uleiuri produse in executarea contractului din 2004, iar produsele

semifabricate urmau a fi procesate de unități din cadrul societății pârâte,

care, însă, au adoptat aceeași conduită contractuală cu a societății mamă.

Urmare a acestei situații, s-a susținut, reclamanta a fost nevoită să importe

țiței, s-a confruntat cu stocuri de produse finite și semifabricate ce au

indisponibilizat aproape toată capacitatea de depozitare a societății

reclamante și a fost nevoită să prelucreze numai 10.000 tone de țiței de tară,

destinat pârâtei in baza contractului din 2004, cu consecința sistării

activității de prelucrare, a conservării instalațiilor tehnologice, a

concedierii personalului cu plata indemnizațiilor compensatorii prevăzute in

contractul colectiv de muncă.

Reclamanta a indicat totalul

pierderilor determinate de nerespectarea de către pârâtă a obligațiilor

contractuale ca fiind de 3.825,394 miliarde lei și a susținut că este grav

afectată activitatea prezentă și de perspectivă a societății.

Cererea a fost întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 1, art. 43 și art. 44 C. com., ca și pe dispozițiile

art. 969, art.970, art.1021, art.1073, art.1079, art.1082 și art.1084 C. civ.

La 26 mai 2005, reclamanta a

formulat cerere precizatoare a cererii de chemare in judecată, răspunzând

dispozițiilor date de instanță la termenul din 28 aprilie 2005, solicitând ca

pârâta să fie obligată să preia lunar produsele (uleiurile minerale) cumpărate

de la reclamantă in cantitățile și sortimentele prevăzute in anexa la actul adițional

la contractul de vânzare - cumpărare din 2004 pe baza programelor lunare de

Iivrări transmise de aceasta, până la 31 decembrie 2010 si a solicitat, de

asemenea, ca pârâta să fie obligată să vândă in condițiile prevăzute de art.

2.1 lit. a) și b) din contractul de vânzare - cumpărare din 2004 cantitatea de

țiței de tip A3 selecționat și cantitățile de țiței din producția internă,

altele decât A3 selecționat, prevăzute în anexa la contract, până la 31 decembrie

2010.

Reclamanta a arătat că, in

condițiile incidenței art. 5802 - art. 5803 C. proc. civ., își rezervă calea

unui demers legal separat pentru daune - interese și că, in condițiile art. 132

alin. (1) și ale art. 7206 alin. (1) C. proc. civ., renunță la judecata

capătului de cerere formulat in subsidiar.

La 27 aprilie 2005, pârâta a

depus întâmpinare, prin care s-a apărat in fapt și in drept față de cererea

introductivă de instanță, solicitând in raport de capătul de cerere subsidiar

anularea cererii ca netimbrată și invocând prematuritatea acestui capăt de cerere

în raport de dispozițiile art. 7201 C. proc. civ. Pârâta a făcut prezentarea

raporturilor contractuale dintre părți și a solicitat respingerea cererii ca

neîntemeiată.

La termenul din 9 iunie 2005,

dând expresie principiului disponibilității, Tribunalul a luat act de

precizarea cererii de chemare in judecată, situație in care atât excepția

netimbrării, cât și excepția prematurității au rămas fără obiect.

Prin cererea înregistrată la

nr. 4725 din 13 septembrie 2005 pe rolul aceleiași instanțe, reclamanta SC P.

SA a chemat-o in judecată pe pârâta SC R.A.R. SA, solicitând ca instanța să

constate încetarea contractelor din 2004 începând cu luna octombrie 2004 și să

o oblige pe pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a prezentat Memorandumul elaborat in anul 2004 de M.E.C. in scopul

dezvoltării producției interne de uleiuri de motor și industriale, act nepublicat,

precum și contractele din 2004, încheiate subsecvent acestui memorandum și in

scopul realizării strategiei pe care o propune, contracte cu o durată prevăzută

până la 31 decembrie 2010, până la finalizarea strategiei. A mai susținut că

aceste două contracte au încetat, întrucât strategia de dezvoltare a producției

interne de uleiuri de motor și industriale nu se mai aplică, in primul rând

pentru că încă din luna octombrie 2004 livrările conform celor două contracte

au încetat. Sub acest aspect, reclamanta a arătat că începând cu luna octombrie

2004 pârâta a informat-o expres că nu dorește program de livrare țiței, iar in

ce privește uleiurile ce fac obiectul contractului din 2004 părțile nu au ajuns

la un acord in ce privește prețul de vânzare, astfel că raporturile contractuale

nu au mai putut continua.

În aceeași ordine de idei,

reclamanta a mai arătat și că încercările sale de a menține strategia au fost

lipsite de rezultate, solicitările pe care le-a adresat diverselor societăți

comerciale sau regii autonome neavând nicio concretizare.

A susținut că in speță au

intervenit cauze ulterioare încheierii contractelor, ce au determinat

ineficacitatea raporturilor contractuale, astfel că aceste contracte au devenit

caduce și că menținerea lor în vigoare in condițiile date creează incertitudine

economică, de natură să afecteze relațiile comerciale pe care le desfășoară

societatea reclamantă.

Cererea a fost întemeiată in

drept pe dispozițiile art. 111 și urm. C. proc. civ.

Prin încheierea de la 20

octombrie 2005, in temeiul art. 164 C. proc. civ. Tribunalul a întrunit cauzele

ce formează obiectul celor două dosare, conexând dosarul nr. 4725/2005 la

dosarul nr. 1714/2005.

În întâmpinarea depusă la

cererea conexă, pârâta SC R.A.R. SA a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii in constatare, cu motivarea de esență că reclamanta avea la îndemână

acțiunea in realizare.

Prin sentința comercială nr.

4389 din 10 noiembrie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

respins excepția inadmisibilității, a respins cererea reconvențională ca

neîntemeiată și a admis in parte cererea principală. A obligat-o pe pârâta - reclamantă

SC P. SA să preia lunar de la reclamanta - pârâtă SC R.A.R. SA produsele

prevăzute în anexa la actul adițional la contractul de vânzare - cumpărare din 2004

în condițiile art. 2.2. din contract și să vândă către reclamanta - pârâtă

țiței in cantitățile și condițiile prevăzute de art. 2.1. lit. a) și b) din contractul

de vânzare – cumpărare din 2004 și anexa la acesta pe toată durata prevăzută in

contract.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut in esență, in ce privește excepția inadmisibilității,

că pârâta - reclamantă nu are la îndemână nicio acțiune in realizare pentru a

obține încetarea efectelor contractului.

Pe fond, in esență a reținut

că cele două contracte invocate de părți au fost încheiate in aplicarea

strategiei prevăzută de Memorandumul adoptat de M.E.C. și că părțile au

convenit expres durata contractelor pe perioada de aplicare a acestui

memorandum, respectiv până in anul 2010. A reținut și că părțile au convenit

încetarea de drept a contractelor la apariția unui act normativ sau

administrativ emis de o autoritate publică, dar că pârâta SC P. SA nu a făcut

dovada adoptării vreunui astfel de act normativ sau administrativ.

De asemenea, s-a reținut că

ineficacitatea raporturilor contractuale nu poate fi reținută drept cauză de

caducitate a contractelor, caducitatea privind doar actele juridice

unilaterale, nu și pe cele bilaterale.

Totodată, prima instanță a

înlăturat susținerea pârâtei - reclamante privitoare la incertitudinea de

natură economică pe care ar produce-o menținerea în vigoare a celor două

contracte, reținând forța lor obligatorie potrivit dispozițiilor art. 969 C.

civ., ceea ce implică și suportarea eventualelor riscuri.

În legătură cu atitudinea

reclamantei - pârâte, care l-a notificat pârâtei - reclamante că începând cu

octombrie 2004 nu mai dorește livrarea de țiței, Tribunalul a reținut că pârâta

- reclamantă a acceptat tacit această situație de vreme ce nu s-a prevalat de

dispozițiile art. 2.2. din contract și că atitudinea reclamantei - pârâte a

fost determinată chiar de pârâta - reclamantă, care nu și-a ridicat produsele

rafinate achiziționate în baza contractului din 2004 și care chiar a modificat

cantitățile contractate, punând-o pe partea adversă în imposibilitate de a-și

executa propriile obligații contractate.

Prima instanța nu a reținut

ca motiv de încetare a efectelor contractului din 2004 faptul că părțile nu

s-au înțeles asupra modificării tarifelor din anexă, întrucât pe de o parte

lipsa unui acord de voință în sensul modificării prețului are ca efect

menținerea prețului deja stabilit și pe de altă parte părțile aveau la îndemână

chiar calea acțiunii în justiție în sensul obținerii acestor modificări.

Prima instanța nu a reținut

ca o cauză de încetare a efectelor aceluiași contract nici împrejurarea că

pârâta - reclamantă nu a mai solicitat livrări de produse petroliere,

prevalându-se de art. 2.2. din contract, întrucât clauza respectivă trebuie

interpretată conform dispozițiilor art. 977 - art. 979 C. civ., nu în sensul de

a lăsa la aprecierea unei singure părți încetarea efectelor unui contract.

Aceste considerente au

fundamentat soluția Tribunalului de respingere a cererii conexe ca

neîntemeiată.

În ce privește cererea

principală, prima instanță făcut aplicarea art. 969 și art. 1023 C. civ.,

reținând că creditorul unei obligații are dreptul la executarea întocmai a

obligației asumate de debitor.

Tribunalul a înlăturat

apărarea reclamantei - pârâte relative la clauzele 2.1. și 2.2 din contractul din

2004, reținând că acestea nu reprezintă condiții pur potestative, câtă vreme

părțile au convenit criterii obiective in funcție de care se pot modifica

sortimentele și cantitățile produselor, anume in funcție de vânzările realizate

de cumpărător.

Împotriva acestei sentințe,

au depus apeluri părțile, ambele înregistrate sub același nr. 11375/3/2005 din

12 ianuarie 2006 pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Judecând apelurile și

îndreptând decizia pronunțată, Curtea de Apel admite apelul declarat de

reclamantă pârâtă SC R.A.R. SA, împotriva sentinței comerciale nr. 4589 din 10

noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, in

dosarul nr. 1714/2005, în contradictoriu cu apelanta pârâtă reclamantă SC P. SA,

schimbă in parte sentința atacată in sensul că obligă pe SC P. SA să preia de

la SC R.A.R. SA produsele prevăzute in anexa la actul adițional la contractul

de vânzare - cumpărare din 2004 încheiat de părți și să vândă către SC R.A.R.

SA țiței in cantitatea și condițiile prevăzute de art. 2.1 lit. a) și b) din

contractul de vânzare - cumpărare din 2004 și anexa la acesta, pe toată durata

contractelor. Curtea menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate si

respinge ca nefondat apelul declarat de SC P. SA.

Împotriva acestei decizii

ambele părți au declarat recurs.

Recursul reclamantei vizează

exclusiv considerentele deciziei pronunțate in apel și a fost argumentat după

cum urmează:

Deși soluția instanței de

apel, reflectata in dispozitiv, este corectă, considerentele deciziei fac o

aplicare greșită a legii.

Reclamanta - recurenta

susține că are interesul de a se transa judiciar, chiar prin considerentele

deciziei date in recurs, problema calificării clauzei cuprinse in teza a II-a

din art 2.2 din actul adițional la contractul din 2004 încheiat intre aceasta

și SC P. SA ca o clauza ce cuprinde o obligație afectată de o condiție

potestativă. Recurenta - reclamanta apreciază că, in speță, instanța de apel a

schimbat sentința printr-o argumentare ce vizează numai aspecte procedurale,

iar in realitate, motivarea soluției este incompletă, deoarece înlăturarea

apărărilor reclamantei se bazează pe o interpretare greșită a art. 1006, art. 1007

și art. 1010 C. civ.

Recurenta reclamanta

considera că, din analiza cuprinsului tezei a II-a din art. 2.2 din actul adițional,

rezultă că se prevede dreptul pârâtei - intimate SC P. SA de a solicita sau nu

cantități de ulei in vederea Iivrării, exclusiv in raport de aprecierile sale,

precum și dreptul de a prelua oricând dorește produsele depozitate gratuit.

Recurenta susține ca această

clauză este lovită de nulitate absolută, sancțiune invocata expres pe cale de

excepție, iar aprecierea instanței de apel, conform căreia clauza contractuala

ar conține o condiție mixtă, nu este întemeiată, deoarece modificarea

cantităților și sortimentelor de uleiuri in funcție de vânzările realizate de SC

P. SA depinde exclusiv de politica comercială a pârâtei in ceea ce privește

valorificarea acestor produse, decisa, ca atare, ca expresie a manifestării de

voință a celui obligat. Soluția lasă la latitudinea pârâtei executarea

obligației de preluare a cantităților de uleiuri rezultate din prelucrarea

țițeiului A3 selecționat, ceea ce echivalează cu încetarea contractului din 2004

prin voința discreționara a celui obligat.

Recurenta - reclamanta

susține că sunt incidente dispozițiile art. 1010 C. civ., deoarece obligația

este afectata de o condiție potestativa simpla, pentru că executarea obligației

depinde exclusiv de voința celui obligat.

Recurenta mai apreciază ca

soluția admiterii recursului este impusa si de regulile consecventei judecății

pentru a se pune de acord considerente contradictorii, reproduse complet in

motivarea recursului.

Analizând recursul

recurentei - reclamante, recurs ce vizează exclusiv considerentele deciziei

instanței de apel, Înalta Curte, deși prin dispozitivul prezentei decizii

urmează a-l respinge, in considerentele ce se vor arăta se va retine modificarea

in parte a considerentelor deciziei Curții de Apel Bucuresti in sensul ca art. 2.2

teza a II-a din actul adițional la contractul din 2004 încheiat intre părțile

litigante conține o obligație afectata de o condiție pur potestativa, fiind

incidente dispozițiile art. 1010 C. civ.

Procedând astfel, nu

înseamnă că dispozitivul și considerentele prezentei decizii sunt

contradictorii, ci numai că, nefiind posibilă (față de elementele concrete ale

speței) admiterea recursului declarat împotriva unui considerent, despre care

nu se poate reține că ar avea menirea de a completa înțelesul dispozitivului

(cu care recurenta reclamantă este întrutotul de acord), dar, pentru a evita

consacrarea, printr-o hotărâre judecătorească a unor elemente necorespunzătoare

adevărului obiectiv – chiar dacă ele nu dobândesc separat putere de lucru

judecat, ci numai împreună cu dispozitivul hotărârii – prin prezentele

considerente Înalta Curte statuează asupra unei greșite aplicări a legii în

considerentele deciziei atacate.

Această dezlegare a

problemei de drept, nu se va putea regăsi în dispozitiv deoarece trebuie

respectată simetria perfectă a actului procedural – în speță decizia instanței

de apel – considerentele recurate și care nu explicitează dispozitivul

neputându-se modifica decât tot prin considerentele deciziei ce se va da în

recurs.

Totodată, nu este admisibil

ca în dispozitiv - parte a hotărârii ce se execută silit - să se regăsească,

fie și în formă modificată, fragmente ale considerentelor - parte a hotărârii

ce nu este susceptibilă de executare silită.

Dacă partea ar fi formulat o

cerere subsidiară prin care ar fi solicitat instanței să constate nulitatea

absolută a respectivei clauze, iar instanța ar fi făcut o greșită aplicare a

legii prin considerentele deciziei relative la cererea subsidiară, atunci s-ar

fi putut aprecia că aceste considerente sunt greșit așezate în topografia

hotărârii, iar soluția dată trebuie reluată în dispozitivul deciziei din

recurs.

Cum, în speță, nu suntem

într-o atare situație, soluția Înaltei Curți nu poate fi decât în sensul

prezentat.

Cât privește interesul

recurentei de a critica această parte a deciziei, el există și rezultă din

împrejurarea că, de interpretarea care se dă acestei clauze, depinde derularea

raporturilor comerciale dintre părți. Pe de altă parte, nu se poate admite ca dispozitivul

unei decizii să intre în puterea de lucru judecat împreună cu elemente ale

considerentelor ce nu corespund adevărului obiectiv.

Clauza ce formează obiect al

analizei îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1010 C. civ.

Art. 2.2, al contractului din

2004, astfel cum a fost modificat prin actul adițional, prevede:

„Părțile convin că nu va

reprezenta o încălcare a prezentului contract livrarea de către vânzător (SC

R.A.R. SA) a unor cantități de produse mai mari sau mai mici cu 10% decât cele

solicitate de cumpărător (SC P. SA) cu 5 zile înainte de începerea fiecărei

luni.

Funcție de vânzările

realizate de cumpărător, cantitățile și sortimentele din anexă, vor fi

modificate în plus sau în minus, la solicitările cumpărătorului, livrările

efectiv realizate modificând de drept anexa”

Înalta Curte reține că art. 2.2

teza I din actul adițional la contractul din 2004 încheiat intre părțile

litigante conține o obligație afectata de o condiție pur potestativă din partea

creditorului, care prevede dreptul SC R.A.R. SA de a livra cantități mai mari

sau mai mici cu 10% decât cele solicitate de SC P. SA, fără ca prin aceasta să

se considere că ar fi încălcat contractul.

Numai că, la art. 2.2 teza a

II-a din actul adițional la contractul din 2004 încheiat intre părțile

litigante, atunci când se reglementează, în concret, cantitățile și

sortimentele pe care cumpărătorul le poate solicita vânzătorului, (și raportat

la care vânzătorul poate aplica marja de +/- 10%) se prevede că acestea pot fi

modificate, la solicitarea cumpărătorului, funcție de vânzările realizate tot

de către cumpărător. Pentru că, la rându-i, cumpărătorul SC P. SA revindea

produsele realizate de către SC R.A.R. SA. Ori, decizia de a vinde sau de a nu

vinde un bun, oricare ar fi el, depinde în mod exclusiv de voința vânzătorului,

deci a debitorului obligației. Concret, în speță, decizia SC P. SA de a cumpăra

sau nu produsele SC R.A.R. SA depinde tot de decizia SC P. SA de a revinde sau

nu, pe mai departe, aceste produse unor terți. Acest fapt este sinonim cu a

spune „ îți cumpăr produsele contractate dacă vreau.”

Este pur potestativă - acea

condiție care depinde exclusiv de voința uneia din părți. Angajamentul făcut

sub o condiție pur potestativă din partea debitorului nu este valabil. În acest

sens, Codul civil prevede: “Obligația este nulă când s-a contractat sub o

condiție potestativă din partea acelui ce se obligă”.

În asemenea cazuri nu avem

de-a face cu exteriorizarea unei voințe juridice: ”îți voi cumpăra produsul,

dacă voi dori”. Cel care a formulat această condiție nu a urmărit, de fapt, să

se angajeze din punct de vedere juridic. Dimpotrivă, dacă îndeplinirea

condiției depinde de voința creditorului, angajamentul este valabil: “îți voi

cumpăra produsul, dacă vei dori să-l vinzi” sau „îți voi vinde produsele dacă

vei dori să le cumperi”.

Așadar art. 2.2 teza a II-a

din actul adițional la contractul din 2004 încheiat intre părțile litigante

cuprinde o condiție pur potestativă din partea debitorului, fiind incidente

prevederile art. 1010 C. civ.

Cât privește recursul

declarat de SC P. SA, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat pentru

următoarele considerente.

Privitor la motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ.

Înalta Curte apreciază că

instanța a aplicat corect regulile prevăzute de art. 977 - art. 985 C. civ. si

a interpretat si a aplicat corect dispozițiile art. 1022 - art. 1025 C. civ.

Pârâta, contrar art. 292 alin.

(1) C. proc. civ., a modificat cauza cererii de chemare in judecata, direct in

apel.

Prin cererea de chemare în

judecată (dosar nr. 4725/2005) se pretinde că "În speță, au intervenit

cauze ulterioare (...) care determină ineficacitatea raporturilor contractuale

(contractele au devenit caduce)".

Prin aceeași cerere s-a

invocat drept temei pentru constatarea judiciară a încetării contractelor

"lipsa acordului părților în ceea ce privește prețul de achiziționare a

uleiurilor".

În apel s-a susținut ca

contractul a încetat prin ajungerea la termen. Simpla comparație a temeiurilor

invocate evidențiază modificarea în apel a cauzei, ceea ce este inadmisibil.

Susținerile recurentei,

conform cărora "termenul contractual nu a fost unul determinat, ci unul

determinabil" ignora specificul "termenului" - ca modalitate a

actului juridic civil.

Termenul este un eveniment

viitor si sigur ca realizare, până la care este amânata începerea sau, după

caz, stingerea exercițiului drepturilor (...) si a executării obligațiilor

corelative. În raport de criteriul cunoașterii sau nu a datei împlinirii sale,

termenul poate să fie cert sau incert, nu determinat sau determinabil.

În speță, contractul prevede

(art. 10.1) ca este valabil pe perioada de aplicare a prevederilor

Memorandumului si Strategiei privind producția de uleiuri din România (...)

respectiv până in anul 2010. Termenul (anul 2010) este cert. Sub acest aspect,

dezlegarea deciziei, care retine ca termenul contractual este 31 decembrie

2010, este corecta.

Privitor la motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că nu

au fost încălcate prevederile art. 292 alin. (1) C. proc. civ.

Apelanta - pârâtă a invocat

direct in apel incidenta contractului de privatizare a SC P. SA drept cauza de

încetare a contractelor si ca "Strategia privind dezvoltarea producției

interne de uleiuri de motor și industriale a devenit inaplicabilă începând cu

luna octombrie 2004, fapt ce a avut drept consecință Încetarea celor două

contracte (...)".

La pagina 8, alin. (6),

instanța de apel a analizat apărările propuse prin cererea de apel. Soluția

dată este corect motivată in drept.

Totodată Înalta Curte va

reține că nu s-a aplicat greșit regula privind relativitatea efectelor contractului

de privatizare a SC P. SA. Distincția dintre efectele privatizării si

"dovada" încetării aplicării Memorandumului este nerelevanta. S-a

reținut corect că nu produce efecte față de reclamantă contractul de

privatizare a SC P. SA.

Înalta Curte apreciază că au

fost corect aplicate dispozițiile art. 969 C. civ. Teza recurentei pârâte în

sensul că "Încheierea contractelor (...) reprezintă o măsură de coordonare

și controlare a aplicării Strategiei stabilite prin Memorandum" este

incorectă. Succesiunea, în timp, a încheierii contractelor și a actelor

adiționale la acestea demonstrează că aprobarea, în ședința Guvernului

României, la 15 ianuarie 2004 a Memorandumului și strategiei de dezvoltare a

producției interne de uleiuri nu a condiționat încheierea contractelor. Ambele

părți au fost semnatare ale Strategiei, iar prevederile acesteia le sunt

opozabile. Părțile au inclus prevederile Memorandumului în sfera relațiilor lor

contractuale prin modificarea corespunzătoare a contractului din 2004. Nu s-a

făcut dovada că s-a adoptat un act normativ care a constatat expres încetarea

efectelor Memorandumului și Strategiei.

Înalta Curte apreciază că au

fost corect aplicate prevederile art. 78 din Constituție.

În conformitate cu art. 78

din Constituția României, "Legea se publică în Monitorul Oficial al

României și intră în vigoare la trei zile de la data publicării (...)".

Sunt avute în vedere toate actele normative supuse publicării în Monitorul Oficial.

H.G. nr. 1090/2004 are ca

obiect adoptarea de măsuri pentru privatizarea SNP P. SA, iar art. 10 din

Hotărâre prevede că anexa nr. 2 (contractul de privatizare) se comunică M.E.C.,

O.P.S.P.I. și O.A. Austria.

Contractul nu s-a publicat.

Orice dispoziție din

cuprinsul acestuia are regimul legal prevăzut de art. 108 alin. (4) din Constituție.

Sunt inopozabile recurentei -

reclamante prevederile din contract relative la obligații asumate de M.E.C. de

a modifica termenul contractelor.

Pe fond, nu există nicio

prevedere din care să rezulte că s-au asumat obligații privind încetarea

contractelor sau sustragerea apelantei ori exonerarea de îndeplinirea

obligațiilor contractuale.

Sunt corecte dezlegările

instanței de apel privitoare la lipsa temeiului de drept substanțial al cererii

conexe si inaplicabilitatea caducității - cauza de încetare a contractului.

Acțiunea conexată nu s-a

întemeiat pe niciunul dintre cazurile de încetare prevăzute în mod expres de

cele două contracte. Cele două contracte de vânzare - cumpărare conțin clauze

exprese referitoare la cazurile de încetare a efectelor lor.

În conformitate cu

dispozițiile art. 8.1 din contractul de vânzare - cumpărare țiței din 29 martie

2004, "contractul încetează de drept la data expirării termenului prevăzut

la art. 6.2, capitolul VI, dacă nu s-a convenit în scris, de către părți,

prelungirea lui, cu cel puțin 30 de zile înainte de data la care acest termen

expiră".

Potrivit dispozițiilor art. 8.2

din același contract, "părțile pot conveni încetarea contractului anterior

împlinirii termenului prevăzut la art. 6, capitolul VI din prezentul

contract".

În conformitate cu

dispozițiile art. 10.2 din contractul de vânzare - cumpărare produse petroliere

din 17 martie 2004, astfel cum a fost modificat prin actul adițional din 28 mai

2004, "contractul încetează de drept la apariția unui act normativ sau

administrativ emis de către o autoritate publică prin care se suspendă,

modifică sau încetează prevederile Memorandumului și strategiei de dezvoltare a

producției interne de uleiuri".

Nu a intervenit caducitatea

celor două contracte de vânzare - cumpărare, motiv invocat de reclamantă pentru

constatarea încetării contractelor.

Invocarea de către recurenta

- pârâtă a unei conduite culpabile a recurentei - reclamante, care a determinat

întreruperea executării contractelor (faptul că nu a solicitat program de

livrare țiței și că nu a renegociat prețul produselor petroliere) exclude

caducitatea. Cauza care determină caducitatea trebuie să fie străină de voința

părților actului juridic.

Instanța de apel a

interpretat corect dispozițiile art. 14 si ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

si a stabilit corespunzător caracterul subsidiar al capătului de cerere la care

s-a renunțat, Iipsit de autonomie proprie.

Modificarea cererii de

chemare in judecata s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 132 alin. (1)

C. proc. civ.

În condițiile in care nu s-a

pus in vedere părții satisfacerea unor obligații privind plata taxei judiciare

de timbru, iar modificarea cererii, cu respectarea art. 132 alin. (1) C. proc. civ.,

fixează cadrul judecații in care se verifica satisfacerea condițiilor privind

timbrarea, aplicarea sancțiunii anulării întregii cereri nu poate interveni.

Acțiunea principală a avut

un obiect alternativ și doar potrivit criteriului căii procedurale alese,

acțiunile se clasifică în: principale, accesorii și incidentale. Dar acesta nu

este unicul criteriu de clasificare al cererilor de chemare în judecată și,

oricum, clasificarea unei acțiuni în raport de criterii și reguli doctrinare nu

poate să conducă la restrângerea drepturilor părților, drepturi recunoscute

prin dispoziții ale Codului de procedură civilă. Acțiunea de față este una

principală, cu un petit alternativ, iar instanța nu poate înfrânge principiul

disponibilității și nu poate răpi reclamantului dreptul a fixa cadrul procesual

și de a modifica acțiunea prin înlăturarea caracterului alternativ al

solicitărilor formulate și exercitarea în acest fel a dreptului conferit de art.

132 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte mai reține că

instanța de apeI a aplicat corect art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Cererea a

fost admisa de prima instanța, prin raportare greșită la dispozițiile art. 2.2

din contract, cerere cu care prima instanță nu a fost sesizata. S-a săvârșit o

plus petita si, prin aplicarea corecta a art. 129 alin. (6) C. proc. civ.,

greșeala primei instanțe a fost corectata.

Au fost corect interpretate

si aplicate dispozițiile art. 969 C. civ.

Prin cererea principala s-a

solicitat obligarea paratei la îndeplinirea obligațiilor contractuale.

Valorificarea dreptului

creditorului contractual de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației "de

a face" asumată de debitorul contractual exprimă opțiunea reclamantei in

privința căreia angajamentul nu s-a executat de a sili cocontractantul la

executarea convenției deoarece aceasta este posibilă.

În conformitate cu

dispozițiile art. 1073 C. civ.: "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea

exacta a obligației".

Nu au fost dovedite

împrejurări de natură să modifice contractele ori să atragă încetarea efectelor

lor.

În condițiile în care art. 17

și următoarele din Legea nr. 555/2004 reglementează despăgubirile

post-privatizare, în sensul că orice consecință derivată din încălcarea

contractelor în curs de executare la data semnării contractului de privatizare

a SNP P. SA este suportata de "vânzător", rezultă că efectele conduitei

pârâtei sunt, în final, suportate de stat.

În concluzie, Înalta Curte

apreciază considerentele deciziei recurate, cu excepția considerentelor ce au

format obiectul recursului recurentei SC R.A.R. SA, ca fiind corespunzătoare

probatoriului administrat și reține că prin ele nu se încalcă nicio prevedere

legală.

Pentru considerentele de

fapt și de drept reținute mai sus, conform art. 312 C. proc. civ. se vor

respinge recursurile declarate de reclamanta SC R.A.R. SA Ploiesti si de pârâta

SC P. SA Bucuresti împotriva deciziei comerciale nr. 237 din 10 mai 2007 a Curții

de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanta SC R.A.R. SA Ploiesti si de pârâta SC P. SA Bucuresti împotriva

deciziei comerciale nr. 237 din 10 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a

V-a comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 5 noiembrie 2008.