ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3259/2008

Asupra cererii de recurs de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, Prin cererea înregistrată la numărul 1714 din 30 martie 2005 (nr. nou 11375/3/2005) pe rolul Tribunalului București, sectia comercială, reclamanta SC R.A.R. SA, a chemat-o în judecată pe pârâta SC P. SA și a solicitat ca instanța să o oblige pe pârâtă să execute întocmai obligațiile ce îi revin din contractul de vânzare - cumpărare de produse petroliere din 17 martie 2004 și din contractul de vânzare - cumpărare țiței din 28 martie 2004, iar în caz de neexecutare să autorizeze schimbarea obligației în dezdăunări, reprezentând pierderea suferită și beneficiile de care este lipsită, rezonabil previzionate în raport de clauzele contractelor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că prezenta acțiune vizează constrângerea judiciară a debitorului contractual la executarea convențiilor in raport de dispozițiile art. 1 C. com. și de dispozițiile art. 1021 C. civ. Reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractele invocate in petitul cererii, modificate și completate succesiv prin acte adiționale, contracte interdependente și având termen de valabilitate pe perioada de aplicare a strategiei aprobate de Guvernul României din 15 ianuarie 2004. A arătat că în actul adițional la contractul de vânzare - cumpărare din 2004 s-a stipulat expres că părțile contractante sunt semnatare ale strategiei ce vizează asigurarea securității energetice a României, strategia fiindu-le opozabilă în condițiile notei M.E.C.

din 16 ianuarie 2004. În esență, s-a susținut că începând cu 1 iulie 2004 pârâta a adoptat o atitudine nejustificată legal, de natură a perturba executarea corespunzătoare a contractelor, invocând argumente incorecte, bazate aparent și formal pe prevederile H.G. nr. 1090/2004 prin care s-a aprobat semnarea contractului de privatizare a SC P. SA. A arătat că i-a notificat pârâtei inopozabilitatea oricăror argumente desprinse din anexa nr. 2 - nepublicată - la H.G. nr. 1090/2004. A subliniat că, prin nerespectarea obligațiilor contractuale, pârâta a determinat ca la 1 septembrie 2004 reclamanta să dețină in stoc 17.000 tone de uleiuri minerale, din care 5.000 tone uleiuri produse in executarea contractului din 2004, iar produsele semifabricate urmau a fi procesate de unități din cadrul societății pârâte, care, însă, au adoptat aceeași conduită contractuală cu a societății mamă.

Urmare a acestei situații, s-a susținut, reclamanta a fost nevoită să importe țiței, s-a confruntat cu stocuri de produse finite și semifabricate ce au indisponibilizat aproape toată capacitatea de depozitare a societății reclamante și a fost nevoită să prelucreze numai 10.000 tone de țiței de tară, destinat pârâtei in baza contractului din 2004, cu consecința sistării activității de prelucrare, a conservării instalațiilor tehnologice, a concedierii personalului cu plata indemnizațiilor compensatorii prevăzute in contractul colectiv de muncă. Reclamanta a indicat totalul pierderilor determinate de nerespectarea de către pârâtă a obligațiilor contractuale ca fiind de 3.825,394 miliarde lei și a susținut că este grav afectată activitatea prezentă și de perspectivă a societății.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1, art. 43 și art. 44 C. com., ca și pe dispozițiile art. 969, art.970, art.1021, art.1073, art.1079, art.1082 și art.1084 C. civ.

La 26 mai 2005, reclamanta a formulat cerere precizatoare a cererii de chemare in judecată, răspunzând dispozițiilor date de instanță la termenul din 28 aprilie 2005, solicitând ca pârâta să fie obligată să preia lunar produsele (uleiurile minerale) cumpărate de la reclamantă in cantitățile și sortimentele prevăzute in anexa la actul adițional la contractul de vânzare - cumpărare din 2004 pe baza programelor lunare de Iivrări transmise de aceasta, până la 31 decembrie 2010 si a solicitat, de asemenea, ca pârâta să fie obligată să vândă in condițiile prevăzute de art. 2.1 lit. a) și b) din contractul de vânzare - cumpărare din 2004 cantitatea de țiței de tip A3 selecționat și cantitățile de țiței din producția internă, altele decât A3 selecționat, prevăzute în anexa la contract, până la 31 decembrie 2010. Reclamanta a arătat că, in condițiile incidenței art. 5802 - art. 5803 C. proc.

civ., își rezervă calea unui demers legal separat pentru daune - interese și că, in condițiile art. 132 alin. (1) și ale art. 7206 alin. (1) C. proc. civ., renunță la judecata capătului de cerere formulat in subsidiar. La 27 aprilie 2005, pârâta a depus întâmpinare, prin care s-a apărat in fapt și in drept față de cererea introductivă de instanță, solicitând in raport de capătul de cerere subsidiar anularea cererii ca netimbrată și invocând prematuritatea acestui capăt de cerere în raport de dispozițiile art. 7201 C. proc. civ. Pârâta a făcut prezentarea raporturilor contractuale dintre părți și a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. La termenul din 9 iunie 2005, dând expresie principiului disponibilității, Tribunalul a luat act de precizarea cererii de chemare in judecată, situație in care atât excepția netimbrării, cât și excepția prematurității au rămas fără obiect.

Prin cererea înregistrată la nr. 4725 din 13 septembrie 2005 pe rolul aceleiași instanțe, reclamanta SC P. SA a chemat-o in judecată pe pârâta SC R.A.R. SA, solicitând ca instanța să constate încetarea contractelor din 2004 începând cu luna octombrie 2004 și să o oblige pe pârâta la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a prezentat Memorandumul elaborat in anul 2004 de M.E.C. in scopul dezvoltării producției interne de uleiuri de motor și industriale, act nepublicat, precum și contractele din 2004, încheiate subsecvent acestui memorandum și in scopul realizării strategiei pe care o propune, contracte cu o durată prevăzută până la 31 decembrie 2010, până la finalizarea strategiei.

A mai susținut că aceste două contracte au încetat, întrucât strategia de dezvoltare a producției interne de uleiuri de motor și industriale nu se mai aplică, in primul rând pentru că încă din luna octombrie 2004 livrările conform celor două contracte au încetat. Sub acest aspect, reclamanta a arătat că începând cu luna octombrie 2004 pârâta a informat-o expres că nu dorește program de livrare țiței, iar in ce privește uleiurile ce fac obiectul contractului din 2004 părțile nu au ajuns la un acord in ce privește prețul de vânzare, astfel că raporturile contractuale nu au mai putut continua. În aceeași ordine de idei, reclamanta a mai arătat și că încercările sale de a menține strategia au fost lipsite de rezultate, solicitările pe care le-a adresat diverselor societăți comerciale sau regii autonome neavând nicio concretizare.

A susținut că in speță au intervenit cauze ulterioare încheierii contractelor, ce au determinat ineficacitatea raporturilor contractuale, astfel că aceste contracte au devenit caduce și că menținerea lor în vigoare in condițiile date creează incertitudine economică, de natură să afecteze relațiile comerciale pe care le desfășoară societatea reclamantă. Cererea a fost întemeiată in drept pe dispozițiile art. 111 și urm. C. proc. civ. Prin încheierea de la 20 octombrie 2005, in temeiul art. 164 C. proc. civ. Tribunalul a întrunit cauzele ce formează obiectul celor două dosare, conexând dosarul nr. 4725/2005 la dosarul nr. 1714/2005. În întâmpinarea depusă la cererea conexă, pârâta SC R.A.R. SA a invocat excepția inadmisibilității acțiunii in constatare, cu motivarea de esență că reclamanta avea la îndemână acțiunea in realizare.

Prin sentința comercială nr. 4389 din 10 noiembrie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins excepția inadmisibilității, a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată și a admis in parte cererea principală. A obligat-o pe pârâta - reclamantă SC P. SA să preia lunar de la reclamanta - pârâtă SC R.A.R. SA produsele prevăzute în anexa la actul adițional la contractul de vânzare - cumpărare din 2004 în condițiile art. 2.2. din contract și să vândă către reclamanta - pârâtă țiței in cantitățile și condițiile prevăzute de art. 2.1. lit. a) și b) din contractul de vânzare – cumpărare din 2004 și anexa la acesta pe toată durata prevăzută in contract. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut in esență, in ce privește excepția inadmisibilității, că pârâta - reclamantă nu are la îndemână nicio acțiune in realizare pentru a obține încetarea efectelor contractului.

Pe fond, in esență a reținut că cele două contracte invocate de părți au fost încheiate in aplicarea strategiei prevăzută de Memorandumul adoptat de M.E.C. și că părțile au convenit expres durata contractelor pe perioada de aplicare a acestui memorandum, respectiv până in anul 2010. A reținut și că părțile au convenit încetarea de drept a contractelor la apariția unui act normativ sau administrativ emis de o autoritate publică, dar că pârâta SC P. SA nu a făcut dovada adoptării vreunui astfel de act normativ sau administrativ. De asemenea, s-a reținut că ineficacitatea raporturilor contractuale nu poate fi reținută drept cauză de caducitate a contractelor, caducitatea privind doar actele juridice unilaterale, nu și pe cele bilaterale.

Totodată, prima instanță a înlăturat susținerea pârâtei - reclamante privitoare la incertitudinea de natură economică pe care ar produce-o menținerea în vigoare a celor două contracte, reținând forța lor obligatorie potrivit dispozițiilor art. 969 C. civ., ceea ce implică și suportarea eventualelor riscuri. În legătură cu atitudinea reclamantei - pârâte, care l-a notificat pârâtei - reclamante că începând cu octombrie 2004 nu mai dorește livrarea de țiței, Tribunalul a reținut că pârâta - reclamantă a acceptat tacit această situație de vreme ce nu s-a prevalat de dispozițiile art. 2.2. din contract și că atitudinea reclamantei - pârâte a fost determinată chiar de pârâta - reclamantă, care nu și-a ridicat produsele rafinate achiziționate în baza contractului din 2004 și care chiar a modificat cantitățile contractate, punând-o pe partea adversă în imposibilitate de a-și executa propriile obligații contractate.

Prima instanța nu a reținut ca motiv de încetare a efectelor contractului din 2004 faptul că părțile nu s-au înțeles asupra modificării tarifelor din anexă, întrucât pe de o parte lipsa unui acord de voință în sensul modificării prețului are ca efect menținerea prețului deja stabilit și pe de altă parte părțile aveau la îndemână chiar calea acțiunii în justiție în sensul obținerii acestor modificări. Prima instanța nu a reținut ca o cauză de încetare a efectelor aceluiași contract nici împrejurarea că pârâta - reclamantă nu a mai solicitat livrări de produse petroliere, prevalându-se de art. 2.2. din contract, întrucât clauza respectivă trebuie interpretată conform dispozițiilor art. 977 - art. 979 C. civ., nu în sensul de a lăsa la aprecierea unei singure părți încetarea efectelor unui contract.

Aceste considerente au fundamentat soluția Tribunalului de respingere a cererii conexe ca neîntemeiată. În ce privește cererea principală, prima instanță făcut aplicarea art. 969 și art. 1023 C. civ., reținând că creditorul unei obligații are dreptul la executarea întocmai a obligației asumate de debitor. Tribunalul a înlăturat apărarea reclamantei - pârâte relative la clauzele 2.1. și 2.2 din contractul din 2004, reținând că acestea nu reprezintă condiții pur potestative, câtă vreme părțile au convenit criterii obiective in funcție de care se pot modifica sortimentele și cantitățile produselor, anume in funcție de vânzările realizate de cumpărător. Împotriva acestei sentințe, au depus apeluri părțile, ambele înregistrate sub același nr. 11375/3/2005 din 12 ianuarie 2006 pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Judecând apelurile și îndreptând decizia pronunțată, Curtea de Apel admite apelul declarat de reclamantă pârâtă SC R.A.R. SA, împotriva sentinței comerciale nr. 4589 din 10 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, in dosarul nr. 1714/2005, în contradictoriu cu apelanta pârâtă reclamantă SC P. SA, schimbă in parte sentința atacată in sensul că obligă pe SC P. SA să preia de la SC R.A.R. SA produsele prevăzute in anexa la actul adițional la contractul de vânzare - cumpărare din 2004 încheiat de părți și să vândă către SC R.A.R. SA țiței in cantitatea și condițiile prevăzute de art. 2.1 lit. a) și b) din contractul de vânzare - cumpărare din 2004 și anexa la acesta, pe toată durata contractelor.

Curtea menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate si respinge ca nefondat apelul declarat de SC P. SA. Împotriva acestei decizii ambele părți au declarat recurs. Recursul reclamantei vizează exclusiv considerentele deciziei pronunțate in apel și a fost argumentat după cum urmează: Deși soluția instanței de apel, reflectata in dispozitiv, este corectă, considerentele deciziei fac o aplicare greșită a legii. Reclamanta - recurenta susține că are interesul de a se transa judiciar, chiar prin considerentele deciziei date in recurs, problema calificării clauzei cuprinse in teza a II-a din art 2.2 din actul adițional la contractul din 2004 încheiat intre aceasta și SC P. SA ca o clauza ce cuprinde o obligație afectată de o condiție potestativă.

Recurenta - reclamanta apreciază că, in speță, instanța de apel a schimbat sentința printr-o argumentare ce vizează numai aspecte procedurale, iar in realitate, motivarea soluției este incompletă, deoarece înlăturarea apărărilor reclamantei se bazează pe o interpretare greșită a art. 1006, art. 1007 și art. 1010 C. civ. Recurenta reclamanta considera că, din analiza cuprinsului tezei a II-a din art. 2.2 din actul adițional, rezultă că se prevede dreptul pârâtei - intimate SC P. SA de a solicita sau nu cantități de ulei in vederea Iivrării, exclusiv in raport de aprecierile sale, precum și dreptul de a prelua oricând dorește produsele depozitate gratuit.

Recurenta susține ca această clauză este lovită de nulitate absolută, sancțiune invocata expres pe cale de excepție, iar aprecierea instanței de apel, conform căreia clauza contractuala ar conține o condiție mixtă, nu este întemeiată, deoarece modificarea cantităților și sortimentelor de uleiuri in funcție de vânzările realizate de SC P. SA depinde exclusiv de politica comercială a pârâtei in ceea ce privește valorificarea acestor produse, decisa, ca atare, ca expresie a manifestării de voință a celui obligat. Soluția lasă la latitudinea pârâtei executarea obligației de preluare a cantităților de uleiuri rezultate din prelucrarea țițeiului A3 selecționat, ceea ce echivalează cu încetarea contractului din 2004 prin voința discreționara a celui obligat.

Recurenta - reclamanta susține că sunt incidente dispozițiile art. 1010 C. civ., deoarece obligația este afectata de o condiție potestativa simpla, pentru că executarea obligației depinde exclusiv de voința celui obligat. Recurenta mai apreciază ca soluția admiterii recursului este impusa si de regulile consecventei judecății pentru a se pune de acord considerente contradictorii, reproduse complet in motivarea recursului. Analizând recursul recurentei - reclamante, recurs ce vizează exclusiv considerentele deciziei instanței de apel, Înalta Curte, deși prin dispozitivul prezentei decizii urmează a-l respinge, in considerentele ce se vor arăta se va retine modificarea in parte a considerentelor deciziei Curții de Apel Bucuresti in sensul ca art. 2.2 teza a II-a din actul adițional la contractul din 2004 încheiat intre părțile litigante conține o obligație afectata de o condiție pur potestativa, fiind incidente dispozițiile art. 1010 C. civ.

Procedând astfel, nu înseamnă că dispozitivul și considerentele prezentei decizii sunt contradictorii, ci numai că, nefiind posibilă (față de elementele concrete ale speței) admiterea recursului declarat împotriva unui considerent, despre care nu se poate reține că ar avea menirea de a completa înțelesul dispozitivului (cu care recurenta reclamantă este întrutotul de acord), dar, pentru a evita consacrarea, printr-o hotărâre judecătorească a unor elemente necorespunzătoare adevărului obiectiv – chiar dacă ele nu dobândesc separat putere de lucru judecat, ci numai împreună cu dispozitivul hotărârii – prin prezentele considerente Înalta Curte statuează asupra unei greșite aplicări a legii în considerentele deciziei atacate.

Această dezlegare a problemei de drept, nu se va putea regăsi în dispozitiv deoarece trebuie respectată simetria perfectă a actului procedural – în speță decizia instanței de apel – considerentele recurate și care nu explicitează dispozitivul neputându-se modifica decât tot prin considerentele deciziei ce se va da în recurs. Totodată, nu este admisibil ca în dispozitiv - parte a hotărârii ce se execută silit - să se regăsească, fie și în formă modificată, fragmente ale considerentelor - parte a hotărârii ce nu este susceptibilă de executare silită. Dacă partea ar fi formulat o cerere subsidiară prin care ar fi solicitat instanței să constate nulitatea absolută a respectivei clauze, iar instanța ar fi făcut o greșită aplicare a legii prin considerentele deciziei relative la cererea subsidiară, atunci s-ar fi putut aprecia că aceste considerente sunt greșit așezate în topografia hotărârii, iar soluția dată trebuie reluată în dispozitivul deciziei din recurs.

Cum, în speță, nu suntem într-o atare situație, soluția Înaltei Curți nu poate fi decât în sensul prezentat. Cât privește interesul recurentei de a critica această parte a deciziei, el există și rezultă din împrejurarea că, de interpretarea care se dă acestei clauze, depinde derularea raporturilor comerciale dintre părți. Pe de altă parte, nu se poate admite ca dispozitivul unei decizii să intre în puterea de lucru judecat împreună cu elemente ale considerentelor ce nu corespund adevărului obiectiv. Clauza ce formează obiect al analizei îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1010 C. civ. Art. 2.2, al contractului din 2004, astfel cum a fost modificat prin actul adițional, prevede: „Părțile convin că nu va reprezenta o încălcare a prezentului contract livrarea de către vânzător (SC R.A.R.

SA) a unor cantități de produse mai mari sau mai mici cu 10% decât cele solicitate de cumpărător (SC P. SA) cu 5 zile înainte de începerea fiecărei luni. Funcție de vânzările realizate de cumpărător, cantitățile și sortimentele din anexă, vor fi modificate în plus sau în minus, la solicitările cumpărătorului, livrările efectiv realizate modificând de drept anexa” Înalta Curte reține că art. 2.2 teza I din actul adițional la contractul din 2004 încheiat intre părțile litigante conține o obligație afectata de o condiție pur potestativă din partea creditorului, care prevede dreptul SC R.A.R. SA de a livra cantități mai mari sau mai mici cu 10% decât cele solicitate de SC P. SA, fără ca prin aceasta să se considere că ar fi încălcat contractul.

Numai că, la art. 2.2 teza a II-a din actul adițional la contractul din 2004 încheiat intre părțile litigante, atunci când se reglementează, în concret, cantitățile și sortimentele pe care cumpărătorul le poate solicita vânzătorului, (și raportat la care vânzătorul poate aplica marja de +/- 10%) se prevede că acestea pot fi modificate, la solicitarea cumpărătorului, funcție de vânzările realizate tot de către cumpărător. Pentru că, la rându-i, cumpărătorul SC P. SA revindea produsele realizate de către SC R.A.R. SA. Ori, decizia de a vinde sau de a nu vinde un bun, oricare ar fi el, depinde în mod exclusiv de voința vânzătorului, deci a debitorului obligației. Concret, în speță, decizia SC P. SA de a cumpăra sau nu produsele SC R.A.R.

SA depinde tot de decizia SC P. SA de a revinde sau nu, pe mai departe, aceste produse unor terți. Acest fapt este sinonim cu a spune „ îți cumpăr produsele contractate dacă vreau.” Este pur potestativă - acea condiție care depinde exclusiv de voința uneia din părți. Angajamentul făcut sub o condiție pur potestativă din partea debitorului nu este valabil. În acest sens, Codul civil prevede: “Obligația este nulă când s-a contractat sub o condiție potestativă din partea acelui ce se obligă”. În asemenea cazuri nu avem de-a face cu exteriorizarea unei voințe juridice: ”îți voi cumpăra produsul, dacă voi dori”. Cel care a formulat această condiție nu a urmărit, de fapt, să se angajeze din punct de vedere juridic.

Dimpotrivă, dacă îndeplinirea condiției depinde de voința creditorului, angajamentul este valabil: “îți voi cumpăra produsul, dacă vei dori să-l vinzi” sau „îți voi vinde produsele dacă vei dori să le cumperi”. Așadar art. 2.2 teza a II-a din actul adițional la contractul din 2004 încheiat intre părțile litigante cuprinde o condiție pur potestativă din partea debitorului, fiind incidente prevederile art. 1010 C. civ. Cât privește recursul declarat de SC P. SA, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente. Privitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ. Înalta Curte apreciază că instanța a aplicat corect regulile prevăzute de art. 977 - art. 985 C. civ.

si a interpretat si a aplicat corect dispozițiile art. 1022 - art. 1025 C. civ. Pârâta, contrar art. 292 alin. (1) C. proc. civ., a modificat cauza cererii de chemare in judecata, direct in apel. Prin cererea de chemare în judecată (dosar nr. 4725/2005) se pretinde că "În speță, au intervenit cauze ulterioare (...) care determină ineficacitatea raporturilor contractuale (contractele au devenit caduce)". Prin aceeași cerere s-a invocat drept temei pentru constatarea judiciară a încetării contractelor "lipsa acordului părților în ceea ce privește prețul de achiziționare a uleiurilor". În apel s-a susținut ca contractul a încetat prin ajungerea la termen. Simpla comparație a temeiurilor invocate evidențiază modificarea în apel a cauzei, ceea ce este inadmisibil.

Susținerile recurentei, conform cărora "termenul contractual nu a fost unul determinat, ci unul determinabil" ignora specificul "termenului" - ca modalitate a actului juridic civil. Termenul este un eveniment viitor si sigur ca realizare, până la care este amânata începerea sau, după caz, stingerea exercițiului drepturilor (...) si a executării obligațiilor corelative. În raport de criteriul cunoașterii sau nu a datei împlinirii sale, termenul poate să fie cert sau incert, nu determinat sau determinabil. În speță, contractul prevede (art. 10.1) ca este valabil pe perioada de aplicare a prevederilor Memorandumului si Strategiei privind producția de uleiuri din România (...) respectiv până in anul 2010. Termenul (anul 2010) este cert.

Sub acest aspect, dezlegarea deciziei, care retine ca termenul contractual este 31 decembrie 2010, este corecta. Privitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate prevederile art. 292 alin. (1) C. proc. civ. Apelanta - pârâtă a invocat direct in apel incidenta contractului de privatizare a SC P. SA drept cauza de încetare a contractelor si ca "Strategia privind dezvoltarea producției interne de uleiuri de motor și industriale a devenit inaplicabilă începând cu luna octombrie 2004, fapt ce a avut drept consecință Încetarea celor două contracte (...)". La pagina 8, alin. (6), instanța de apel a analizat apărările propuse prin cererea de apel.

Soluția dată este corect motivată in drept. Totodată Înalta Curte va reține că nu s-a aplicat greșit regula privind relativitatea efectelor contractului de privatizare a SC P. SA. Distincția dintre efectele privatizării si "dovada" încetării aplicării Memorandumului este nerelevanta. S-a reținut corect că nu produce efecte față de reclamantă contractul de privatizare a SC P. SA. Înalta Curte apreciază că au fost corect aplicate dispozițiile art. 969 C. civ. Teza recurentei pârâte în sensul că "Încheierea contractelor (...) reprezintă o măsură de coordonare și controlare a aplicării Strategiei stabilite prin Memorandum" este incorectă. Succesiunea, în timp, a încheierii contractelor și a actelor adiționale la acestea demonstrează că aprobarea, în ședința Guvernului României, la 15 ianuarie 2004 a Memorandumului și strategiei de dezvoltare a producției interne de uleiuri nu a condiționat încheierea contractelor.

Ambele părți au fost semnatare ale Strategiei, iar prevederile acesteia le sunt opozabile. Părțile au inclus prevederile Memorandumului în sfera relațiilor lor contractuale prin modificarea corespunzătoare a contractului din 2004. Nu s-a făcut dovada că s-a adoptat un act normativ care a constatat expres încetarea efectelor Memorandumului și Strategiei. Înalta Curte apreciază că au fost corect aplicate prevederile art. 78 din Constituție. În conformitate cu art. 78 din Constituția României, "Legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la trei zile de la data publicării (...)". Sunt avute în vedere toate actele normative supuse publicării în Monitorul Oficial. H.G. nr. 1090/2004 are ca obiect adoptarea de măsuri pentru privatizarea SNP P. SA, iar art. 10 din Hotărâre prevede că anexa nr. 2 (contractul de privatizare) se comunică M.E.C., O.P.S.P.I.

și O.A. Austria. Contractul nu s-a publicat. Orice dispoziție din cuprinsul acestuia are regimul legal prevăzut de art. 108 alin. (4) din Constituție. Sunt inopozabile recurentei - reclamante prevederile din contract relative la obligații asumate de M.E.C. de a modifica termenul contractelor. Pe fond, nu există nicio prevedere din care să rezulte că s-au asumat obligații privind încetarea contractelor sau sustragerea apelantei ori exonerarea de îndeplinirea obligațiilor contractuale. Sunt corecte dezlegările instanței de apel privitoare la lipsa temeiului de drept substanțial al cererii conexe si inaplicabilitatea caducității - cauza de încetare a contractului. Acțiunea conexată nu s-a întemeiat pe niciunul dintre cazurile de încetare prevăzute în mod expres de cele două contracte.

Cele două contracte de vânzare - cumpărare conțin clauze exprese referitoare la cazurile de încetare a efectelor lor.

În conformitate cu dispozițiile art. 8.1 din contractul de vânzare - cumpărare țiței din 29 martie 2004, "contractul încetează de drept la data expirării termenului prevăzut la art. 6.2, capitolul VI, dacă nu s-a convenit în scris, de către părți, prelungirea lui, cu cel puțin 30 de zile înainte de data la care acest termen expiră". Potrivit dispozițiilor art. 8.2 din același contract, "părțile pot conveni încetarea contractului anterior împlinirii termenului prevăzut la art. 6, capitolul VI din prezentul contract". În conformitate cu dispozițiile art. 10.2 din contractul de vânzare - cumpărare produse petroliere din 17 martie 2004, astfel cum a fost modificat prin actul adițional din 28 mai 2004, "contractul încetează de drept la apariția unui act normativ sau administrativ emis de către o autoritate publică prin care se suspendă, modifică sau încetează prevederile Memorandumului și strategiei de dezvoltare a producției interne de uleiuri". Nu a intervenit caducitatea celor două contracte de vânzare - cumpărare, motiv invocat de reclamantă pentru constatarea încetării contractelor.

Invocarea de către recurenta - pârâtă a unei conduite culpabile a recurentei - reclamante, care a determinat întreruperea executării contractelor (faptul că nu a solicitat program de livrare țiței și că nu a renegociat prețul produselor petroliere) exclude caducitatea. Cauza care determină caducitatea trebuie să fie străină de voința părților actului juridic. Instanța de apel a interpretat corect dispozițiile art. 14 si ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 si a stabilit corespunzător caracterul subsidiar al capătului de cerere la care s-a renunțat, Iipsit de autonomie proprie. Modificarea cererii de chemare in judecata s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc.

civ. În condițiile in care nu s-a pus in vedere părții satisfacerea unor obligații privind plata taxei judiciare de timbru, iar modificarea cererii, cu respectarea art. 132 alin. (1) C. proc. civ., fixează cadrul judecații in care se verifica satisfacerea condițiilor privind timbrarea, aplicarea sancțiunii anulării întregii cereri nu poate interveni. Acțiunea principală a avut un obiect alternativ și doar potrivit criteriului căii procedurale alese, acțiunile se clasifică în: principale, accesorii și incidentale. Dar acesta nu este unicul criteriu de clasificare al cererilor de chemare în judecată și, oricum, clasificarea unei acțiuni în raport de criterii și reguli doctrinare nu poate să conducă la restrângerea drepturilor părților, drepturi recunoscute prin dispoziții ale Codului de procedură civilă.

Acțiunea de față este una principală, cu un petit alternativ, iar instanța nu poate înfrânge principiul disponibilității și nu poate răpi reclamantului dreptul a fixa cadrul procesual și de a modifica acțiunea prin înlăturarea caracterului alternativ al solicitărilor formulate și exercitarea în acest fel a dreptului conferit de art. 132 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte mai reține că instanța de apeI a aplicat corect art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Cererea a fost admisa de prima instanța, prin raportare greșită la dispozițiile art. 2.2 din contract, cerere cu care prima instanță nu a fost sesizata. S-a săvârșit o plus petita si, prin aplicarea corecta a art. 129 alin. (6) C. proc. civ., greșeala primei instanțe a fost corectata.

Au fost corect interpretate si aplicate dispozițiile art. 969 C. civ. Prin cererea principala s-a solicitat obligarea paratei la îndeplinirea obligațiilor contractuale. Valorificarea dreptului creditorului contractual de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației "de a face" asumată de debitorul contractual exprimă opțiunea reclamantei in privința căreia angajamentul nu s-a executat de a sili cocontractantul la executarea convenției deoarece aceasta este posibilă. În conformitate cu dispozițiile art. 1073 C. civ.: "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației". Nu au fost dovedite împrejurări de natură să modifice contractele ori să atragă încetarea efectelor lor.

În condițiile în care art. 17 și următoarele din Legea nr. 555/2004 reglementează despăgubirile post-privatizare, în sensul că orice consecință derivată din încălcarea contractelor în curs de executare la data semnării contractului de privatizare a SNP P. SA este suportata de "vânzător", rezultă că efectele conduitei pârâtei sunt, în final, suportate de stat. În concluzie, Înalta Curte apreciază considerentele deciziei recurate, cu excepția considerentelor ce au format obiectul recursului recurentei SC R.A.R. SA, ca fiind corespunzătoare probatoriului administrat și reține că prin ele nu se încalcă nicio prevedere legală. Pentru considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, conform art. 312 C. proc.

civ. se vor respinge recursurile declarate de reclamanta SC R.A.R. SA Ploiesti si de pârâta SC P. SA Bucuresti împotriva deciziei comerciale nr. 237 din 10 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC R.A.R. SA Ploiesti si de pârâta SC P. SA Bucuresti împotriva deciziei comerciale nr. 237 din 10 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 5 noiembrie 2008.