ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5493/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5493/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr. 5620/99/2007 pe rolul
Tribunalului lași, reclamantul A.M. a chemat în
judecată
pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel lași,
Tribunalul Vaslui
și Ministerul Finanțelor
Publice. A solicitat obligarea primilor 3 pârâți la plata actualizată, în
favoarea reclamantului , a sporului de risc și
solicitare neuropsihică
în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din
salariul de bază brut lunar, pentru
perioadele
cât a activat ca judecător delegat la Judecătoria Vaslui și
Tribunalul
Vaslui, respectiv 1 mai 2004-1 iulie 2004; 15 aprilie 2005-30 iunie 2005; 1
septembrie 2005-18 decembrie 2005 la Judecătoria Vaslui; în perioada 1 martie
2006-1 iulie 2006 la Tribunalul Vaslui. A mai solicitat obligarea Ministerului
Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare efectuării plăților.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că
potrivit
dispoz. art. 47
din Legea nr.
50/1996, republicată, personalul de specialitate juridică, beneficiază de un
spor de 50% din salariu de
bază brut lunar,
pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Acest text de lege a rămas în vigoare
întrucât, deși art. 50 din
O.U.G. nr.
177/2002 l-a abrogat, ulterior art. 41 din O.U.G. nr. 27/2006 a
abrogat
în totalitate O.U.G. nr. 177/2002.
Reclamantul a mai precizat că s-au
păstrat criteriile de referință care au determinat stabilirea drepturilor
prevăzute prin actul normativ sus amintit.
Totodată a susținut că se impune admiterea
cererii sale prin prisma respectării principiului ierarhiei actelor normative,
o lege neputând fi modificată sau abrogată printr-un act normativ de rang
inferior, respectiv de ordonanță.
Ministerul Justiției a invocat faptul
că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin O.G. nr. 83/2000.
Astfel învestit, Tribunalul lași, secția
civilă și litigii de muncă, prin sentința civilă nr. 1349 din 18 iulie 2007 a
admis acțiunea formulată de reclamant.
A obligat pârâții Tribunalul Vaslui, Curtea de
Apel lași,
Ministerul Justiției să
plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de
risc și solicitare neuropsihică, în procent
de 50% din indemnizația de
bază brută lunară pentru perioadele
31 mai
2004-1 iulie 2004, 15 aprilie 2005-30 iunie 2005,
1 septembrie 2005-
18
decembrie 2005, 1 martie 2006-1 iulie 2006, în cuantum actualizat cu indicele
de
inflație până la data plății efective.
A respins, constatând că este prescris
dreptul material la acțiune, capătul de cerere privind obligarea acestor pârâți
la plata diferenței de drepturi salariale pentru perioada 1 mai 2004-31 mai
2004.
A obligat pârâtul
Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele
necesare
efectuării plăților la care primii pârâți au fost obligați prin prezenta
hotărâre.
Tribunalul a constatat că legea incidență în
cauză, Legea nr. 50/1996, are caracter de lege organică, conform
dispoz. art. 73
pct. 1 lit. e) din Constituție.
Prima instanță a reținut că potrivit
dispoz. art. 47
din lege, magistrații
beneficiază de un spor de 50% pentru risc și solicitare
neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar.
Deși acest text legal a fost abrogat prin
dispoz. art. l pct. 42 al O.G. nr. 83/2000, aceasta nu produce efecte juridice
întrucât
ordonanța este un act normativ de
nivel inferior legii.
Astfel, a da eficiență juridică dispozițiilor
ordonanței ar fi
contrar principiului
supremației juridice a legii, potrivit căruia norma stabilită prin lege trebuie
să corespundă Constituției României și nu poate fi modificată sau abrogată
decât de acte normative ulterioare,
de același nivel sau de nivel
superior.
împotriva sentinței civile nr. 1349 din
18 iulie 2007 au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul
Economiei și Finanțelor.
Ministerul Justiției a criticat
hotărârea invocând faptul că prin art. l pct. 42 din O.G. nr. 83/2000, pentru
modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte
drepturi ale personalului
din organele
autorității judecătorești, s-au abrogat
dispoz.art. 47
din
această lege.
A susținut că Legea nr. 50/1996 este o lege
ordinară, astfel încât poate fi modificată în raport de
dispoz.art. 115
din Constituția revizuită, care
reglementează competența legislativă delegată
Guvernului
de a interveni prin ordonanțe simple, în materii ce nu fac
obiectul
legilor organice.
Ministerul Economiei și Finanțelor a
criticat soluția primei instanțe pe aspectul lipsei calității sale procesuale
pasive, arătând că, pe de o parte, nu există raporturi juridice între această
instituție și reclamant iar, pe de altă parte, că potrivit Legii nr. 79/1996
privind finanțele publice, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare
unui alt ordonator principal de credite. A susținut că, atât timp cât,
Ministerul Justiției în calitate de ordonator
principal de credite nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru
efectuarea plăților solicitate de personalul din organele autorității
judecătorești, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să aloce
fonduri în vederea efectuării acestor plăți.
În judecarea recursului, membrii completului de
judecată învestit cu soluționarea acestuia au formulat cereri de abținere, motivate
de împrejurarea că au pe rol litigii asemănătoare celui în cauză.
Curtea de Apel lași, secția de muncă și
asigurări sociale, prin încheierea dată în Camera de Consiliu din 27 noiembrie
2007 a constatat imposibilitatea constituirii completului de judecată în
soluționarea cererilor de abținere formulate de
judecătorii P.D.
, P.S. și P.C. și a dispus trimiterea cauzei Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în
vederea soluționării incidentului procedural.
Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția civilă și de proprietate intelectuală, prin încheierea nr. 3029 din 15
mai 2008 a admis cererile de abținere și a trimis cauza spre soluționare Curții
de Apel Suceava.
Curtea de Apel Suceava, secția conflicte de
muncă și asigurări sociale, prin încheierea nr. 33 din 25 iunie 2008, având în
vedere prevederile art. l alin. (3) din O.U.G. nr. 75 din 11 iunie 2008 a
dispus scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea acesteia spre
competentă soluționare la Înalta Curte de Casație
și Justiție.
Astfel învestită, Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, verificând legalitatea
hotărârii în raport de criticile formulate, va reține că recursul formulat de
Ministerul Justiției nu este fondat pentru
următoarele considerente:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind
salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității
judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și
personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul
de bază brut lunar".
Legea a suferit
în timp mai multe modificări, completări și chiar
abrogări
ale unor articole.
Se reține că O.U.G. nr. 177/2002 privind
salarizarea și alte drepturi ale magistraților, act normativ indicat de
reclamant în cererea introductivă, a fost abrogată integral prin O.U.G. nr.
27/2006
privind salarizarea și alte
drepturi judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din
sistemul justiției.
În conținutul O.U.G. nr. 27/2006 nu se face
nici o mențiune despre sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare
neuropsihica de care beneficiau magistrații în baza Legii nr. 50/1996.
Prin dispoz. art. l, pct. 42 din O.G. nr.
83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, publicată în
M.Of., Partea
I,
nr. 425 din 1 septembrie 2000, care a
fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în M.Of., Partea l,nr. 370 din
9 iulie 2001 a fost abrogat art. 47 din lege.
Activitatea de legiferare intră în
atribuțiile exclusive ale Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin.
(1) din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi
ordinare.
Potrivit art. 108 alin. (3) din Constituție
ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și
condițiile prevăzute de aceasta.
Prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost
abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii
nr. 50/1996 și nu să abroge, nici total, nici parțial, această lege.
Cu toate acestea, prin O.G. nr. 83/2000 s-a
procedat și la abrogarea unor dispoziții ale legii, încălcându-se atât normele
constituționale de principiu referitoare la
delegarea legislativă cât și
dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind
abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr.
24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, noțiunile de modificare, completare și abrogare constituie
evenimente legislative distincte.
Astfel, deși prin legea de abilitare
s-a acordat numai posibilitatea modificării și completării legii, ordonanța
emisă în temeiul acesteia a depășit limitele legii speciale de abilitare
adoptate de Parlamentul României.
Or, acolo unde legiuitorul a avut intenția să
acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut
expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
De altfel,
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin
decizia
nr. 21 din 10 martie 2008 a admis recursul în interesul legii și, în
interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr.
50/1996, a decis că judecătorii, procurorii, magistrații-
asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la
un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat
la indemnizația brută lunară, respectiv salariul
de bază brut lunar, și
după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000,
aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Fată de cele de mai sus recursul
Ministerului Justiției se va
respinge ca
nefondat.
În ceea ce privește recursul formulat de Ministerul Economiei și
Finanțelor se constată că:
Potrivit procedurii bugetare, reglementate de
Legea
nr. 500/2002 privind finanțele publice,
decizia finală privind conținutul
bugetului nu aparține Ministerului
Economiei și Finanțelor, aceasta fiind un atribut exclusiv al legiuitorului.
Astfel,
dispoz. art. 17
alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice prevăd că
'Parlamentul adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate
de Guvern în contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta ".
Guvernul potrivit
dispoz.art. 18
alin. (2) "asigură
elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre
adoptare Parlamentului, în cadrul termenului limită, prevăzut de prezenta lege
".
Ministerul Finanțelor Publice potrivit
dispoz. art. 19
lit. g) "analizează
propunerile de buget în etapa de elaborare a bugetelor " și lit. k)
"stabilește conținutul, forma de prezentare și structura programelor
elaborate de ordonatorii principali de credite".
Dispoz.art. 35
alin. (1) din legea sus-menționată prevăd că "Ministerul
Finanțelor Publice pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de
credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și
proiectele
bugetelor, pe care le depune la Guvern
până la 30 septembrie a fiecărui an ".
Potrivit dispoz. art. 6 " legile
bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar prin legi de
rectificare, elaborate cel mai târziu până la data de 30 noiembrie. Legilor de
rectificare li se vor aplica aceleași proceduri ca și legilor bugetare anuale
inițiale, cu excepția termenelor din calendarul bugetar".
În considerarea acestor dispoziții legale, art.
5 lit. f) din H.G. nr. 386 din 25 aprilie 2007 privind organizarea și
funcționarea
Ministerului Economiei și
Finanțelor, prevede că în îndeplinirea
atribuțiilor
sale, Ministerul Economiei și Finanțelor este autorizat să refuze cererile de
finanțare
de la bugetul de stat, de suplimentare și de virare a creditelor bugetare, în
cazurile în care acestea nu îndeplinesc condițiile legale sau se abat de la
reglementările în vigoare ".
Din coroborarea dispozițiilor legale
invocate, rezultă că responsabilitatea Ministerul Economiei și Finanțelor
privește faza de proiect bugetar, pe care îl întocmește pe baza proiectelor
bugetelor ordonatorilor principali de credite,
respectând procedura reglementată de Legea nr. 500/2002 privind finanțele
publice.
În cursul exercițiului bugetar anual, potrivit
art. 14 alin. (3) din lege, nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi
angajată, ordonată și plătită, dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are
prevederi bugetare.
În ceea ce privește eventualele rectificări de
buget, acestea sunt supuse procedurilor privind elaborarea bugetelor anuale
inițiale, ordonatorii principali de credite putând formula în condițiile art.
49 cereri de deschidere de credite.
Ministerul
Economiei și Finanțelor, deși are un rol de sinteză în
activitatea privind finanțele publice, este la
rândul său un ordonator principal de credite cu buget propriu, care nu poate,
potrivit art. 4 din
legea menționată, depăși limitele
maxime ale sumelor aprobate la capitolul cheltuieli în bugetul său.
Dispoz.art.47
alin. (4) din lege reglementează principiile de execuție bugetară
potrivit Cărora "creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal
de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator
principal de credite".
De altfel, printre atribuțiile Ministerul
Economiei și Finanțelor cuprinse în H.G. 386/2007 privind organizarea și
funcționarea acestui minister, nu se regăsește și aceea de a aloca fonduri din
bugetul de stat, ci doar atribuții legate de întocmirea proiectelor de legi, pe
baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
În consecință, în speță, Ministerul
Economiei și Finanțelor,
ordonator
principal de credite, nu poate fi obligat să aloce fonduri în
vederea
efectuării plăților decurgând din drepturi salariale ale angajaților altui
ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Justiției, neavând
potrivit dispozițiilor legale atribuții în acest sens.
Pe de altă parte, se constată că
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are încheiate raporturi juridice sau de
altă natură obligațională nici cu reclamantul A.M., nici cu pârâtul Ministerul
Justiției, calitatea sa procesuală pasivă nefiind dovedită.
În raport
de cele ce preced, se va admite recursul formulat de
pârâtul
Ministerul Economiei și Finanțelor, iar în conformitate cu
dispoz.art. 312
alin. (3) C. proc. civ., se va
modifica în parte sentința civilă nr. 1349 din 18 iulie 2007 a Tribunalului
lași, în sensul că se va respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva
pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, menținându-se celelalte
dispoziții ale sentinței.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul
Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 1349 din 18
iulie 2007 a Tribunalului lași.
Modifică în parte sentința, în sensul
că, respinge acțiunea formulată de reclamantul A.M. împotriva pârâtului
Ministerul Economiei și Finanțelor și menține celelalte dispoziții ale
sentinței.
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul
Justiției
împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2008.