ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5493/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la nr. 5620/99/2007 pe rolul Tribunalului lași, reclamantul A.M. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel lași, Tribunalul Vaslui și Ministerul Finanțelor Publice. A solicitat obligarea primilor 3 pârâți la plata actualizată, în favoarea reclamantului , a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar, pentru perioadele cât a activat ca judecător delegat la Judecătoria Vaslui și Tribunalul Vaslui, respectiv 1 mai 2004-1 iulie 2004; 15 aprilie 2005-30 iunie 2005; 1 septembrie 2005-18 decembrie 2005 la Judecătoria Vaslui; în perioada 1 martie 2006-1 iulie 2006 la Tribunalul Vaslui.

A mai solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare efectuării plăților. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că potrivit dispoz. art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, personalul de specialitate juridică, beneficiază de un spor de 50% din salariu de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Acest text de lege a rămas în vigoare întrucât, deși art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002 l-a abrogat, ulterior art. 41 din O.U.G. nr. 27/2006 a abrogat în totalitate O.U.G. nr. 177/2002. Reclamantul a mai precizat că s-au păstrat criteriile de referință care au determinat stabilirea drepturilor prevăzute prin actul normativ sus amintit. Totodată a susținut că se impune admiterea cererii sale prin prisma respectării principiului ierarhiei actelor normative, o lege neputând fi modificată sau abrogată printr-un act normativ de rang inferior, respectiv de ordonanță.

Ministerul Justiției a invocat faptul că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin O.G. nr. 83/2000. Astfel învestit, Tribunalul lași, secția civilă și litigii de muncă, prin sentința civilă nr. 1349 din 18 iulie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamant. A obligat pârâții Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel lași, Ministerul Justiției să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară pentru perioadele 31 mai 2004-1 iulie 2004, 15 aprilie 2005-30 iunie 2005, 1 septembrie 2005- 18 decembrie 2005, 1 martie 2006-1 iulie 2006, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.

A respins, constatând că este prescris dreptul material la acțiune, capătul de cerere privind obligarea acestor pârâți la plata diferenței de drepturi salariale pentru perioada 1 mai 2004-31 mai 2004. A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților la care primii pârâți au fost obligați prin prezenta hotărâre. Tribunalul a constatat că legea incidență în cauză, Legea nr. 50/1996, are caracter de lege organică, conform dispoz. art. 73 pct. 1 lit. e) din Constituție. Prima instanță a reținut că potrivit dispoz. art. 47 din lege, magistrații beneficiază de un spor de 50% pentru risc și solicitare neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar. Deși acest text legal a fost abrogat prin dispoz.

art. l pct. 42 al O.G. nr. 83/2000, aceasta nu produce efecte juridice întrucât ordonanța este un act normativ de nivel inferior legii. Astfel, a da eficiență juridică dispozițiilor ordonanței ar fi contrar principiului supremației juridice a legii, potrivit căruia norma stabilită prin lege trebuie să corespundă Constituției României și nu poate fi modificată sau abrogată decât de acte normative ulterioare, de același nivel sau de nivel superior. împotriva sentinței civile nr. 1349 din 18 iulie 2007 au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor. Ministerul Justiției a criticat hotărârea invocând faptul că prin art. l pct. 42 din O.G. nr. 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-au abrogat dispoz.art.

47 din această lege. A susținut că Legea nr. 50/1996 este o lege ordinară, astfel încât poate fi modificată în raport de dispoz.art. 115 din Constituția revizuită, care reglementează competența legislativă delegată Guvernului de a interveni prin ordonanțe simple, în materii ce nu fac obiectul legilor organice. Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat soluția primei instanțe pe aspectul lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că, pe de o parte, nu există raporturi juridice între această instituție și reclamant iar, pe de altă parte, că potrivit Legii nr. 79/1996 privind finanțele publice, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite.

A susținut că, atât timp cât, Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate de personalul din organele autorității judecătorești, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să aloce fonduri în vederea efectuării acestor plăți. În judecarea recursului, membrii completului de judecată învestit cu soluționarea acestuia au formulat cereri de abținere, motivate de împrejurarea că au pe rol litigii asemănătoare celui în cauză. Curtea de Apel lași, secția de muncă și asigurări sociale, prin încheierea dată în Camera de Consiliu din 27 noiembrie 2007 a constatat imposibilitatea constituirii completului de judecată în soluționarea cererilor de abținere formulate de judecătorii P.D.

, P.S. și P.C. și a dispus trimiterea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în vederea soluționării incidentului procedural. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin încheierea nr. 3029 din 15 mai 2008 a admis cererile de abținere și a trimis cauza spre soluționare Curții de Apel Suceava. Curtea de Apel Suceava, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea nr. 33 din 25 iunie 2008, având în vedere prevederile art. l alin. (3) din O.U.G. nr. 75 din 11 iunie 2008 a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea acesteia spre competentă soluționare la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel învestită, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, verificând legalitatea hotărârii în raport de criticile formulate, va reține că recursul formulat de Ministerul Justiției nu este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar". Legea a suferit în timp mai multe modificări, completări și chiar abrogări ale unor articole. Se reține că O.U.G. nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, act normativ indicat de reclamant în cererea introductivă, a fost abrogată integral prin O.U.G.

nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției. În conținutul O.U.G. nr. 27/2006 nu se face nici o mențiune despre sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihica de care beneficiau magistrații în baza Legii nr. 50/1996. Prin dispoz. art. l, pct. 42 din O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, publicată în M.Of., Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, care a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în M.Of., Partea l,nr. 370 din 9 iulie 2001 a fost abrogat art. 47 din lege. Activitatea de legiferare intră în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin. (1) din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.

Potrivit art. 108 alin. (3) din Constituție ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta. Prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 și nu să abroge, nici total, nici parțial, această lege. Cu toate acestea, prin O.G. nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale legii, încălcându-se atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe. Din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, noțiunile de modificare, completare și abrogare constituie evenimente legislative distincte.

Astfel, deși prin legea de abilitare s-a acordat numai posibilitatea modificării și completării legii, ordonanța emisă în temeiul acesteia a depășit limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României. Or, acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, a decis că judecătorii, procurorii, magistrații- asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a O.G.

nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001. Fată de cele de mai sus recursul Ministerului Justiției se va respinge ca nefondat. În ceea ce privește recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor se constată că: Potrivit procedurii bugetare, reglementate de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, decizia finală privind conținutul bugetului nu aparține Ministerului Economiei și Finanțelor, aceasta fiind un atribut exclusiv al legiuitorului. Astfel, dispoz. art. 17 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice prevăd că 'Parlamentul adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de Guvern în contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta ". Guvernul potrivit dispoz.art.

18 alin. (2) "asigură elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, în cadrul termenului limită, prevăzut de prezenta lege ". Ministerul Finanțelor Publice potrivit dispoz. art. 19 lit. g) "analizează propunerile de buget în etapa de elaborare a bugetelor " și lit. k) "stabilește conținutul, forma de prezentare și structura programelor elaborate de ordonatorii principali de credite". Dispoz.art. 35 alin. (1) din legea sus-menționată prevăd că "Ministerul Finanțelor Publice pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern până la 30 septembrie a fiecărui an ". Potrivit dispoz.

art. 6 " legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu până la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleași proceduri ca și legilor bugetare anuale inițiale, cu excepția termenelor din calendarul bugetar". În considerarea acestor dispoziții legale, art. 5 lit. f) din H.G.

nr. 386 din 25 aprilie 2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, prevede că în îndeplinirea atribuțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor este autorizat să refuze cererile de finanțare de la bugetul de stat, de suplimentare și de virare a creditelor bugetare, în cazurile în care acestea nu îndeplinesc condițiile legale sau se abat de la reglementările în vigoare ". Din coroborarea dispozițiilor legale invocate, rezultă că responsabilitatea Ministerul Economiei și Finanțelor privește faza de proiect bugetar, pe care îl întocmește pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

În cursul exercițiului bugetar anual, potrivit art. 14 alin. (3) din lege, nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată și plătită, dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare. În ceea ce privește eventualele rectificări de buget, acestea sunt supuse procedurilor privind elaborarea bugetelor anuale inițiale, ordonatorii principali de credite putând formula în condițiile art. 49 cereri de deschidere de credite. Ministerul Economiei și Finanțelor, deși are un rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice, este la rândul său un ordonator principal de credite cu buget propriu, care nu poate, potrivit art. 4 din legea menționată, depăși limitele maxime ale sumelor aprobate la capitolul cheltuieli în bugetul său.

Dispoz.art.47 alin. (4) din lege reglementează principiile de execuție bugetară potrivit Cărora "creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite". De altfel, printre atribuțiile Ministerul Economiei și Finanțelor cuprinse în H.G. 386/2007 privind organizarea și funcționarea acestui minister, nu se regăsește și aceea de a aloca fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții legate de întocmirea proiectelor de legi, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite. În consecință, în speță, Ministerul Economiei și Finanțelor, ordonator principal de credite, nu poate fi obligat să aloce fonduri în vederea efectuării plăților decurgând din drepturi salariale ale angajaților altui ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Justiției, neavând potrivit dispozițiilor legale atribuții în acest sens.

Pe de altă parte, se constată că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are încheiate raporturi juridice sau de altă natură obligațională nici cu reclamantul A.M., nici cu pârâtul Ministerul Justiției, calitatea sa procesuală pasivă nefiind dovedită. În raport de cele ce preced, se va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, iar în conformitate cu dispoz.art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se va modifica în parte sentința civilă nr. 1349 din 18 iulie 2007 a Tribunalului lași, în sensul că se va respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 1349 din 18 iulie 2007 a Tribunalului lași. Modifică în parte sentința, în sensul că, respinge acțiunea formulată de reclamantul A.M. împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și menține celelalte dispoziții ale sentinței. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2008.