ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5783/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5783/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând în condițiile

art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la Tribunalul Suceava sub nr. 1417/86 din 17 martie 2008, reclamanta M.A.M., în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice

și Tribunalul Suceava a

solicitat obligarea

celor trei pârâți în solidar la plata actualizată a sporului de risc și

suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar,

prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, pe perioada 1

aprilie 2004-1 iulie 2005.

Reclamanta a arătat

în acțiune că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, „pentru

risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul

auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază

brut lunar".

Potrivit dispozițiilor

textului enunțat, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate

beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar și ulterior, prin

art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale

magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea

nr. 50/1196, abrogare ce a fost înlăturată prin

art. 41 din O.U.G. nr. 27/2006 privind

salarizarea și alte drepturi ale

judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul

justiției, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate

O.U.G. nr. 177/2002.

Reclamanta a

mai arătat că acțiunea este întemeiată și pe considerentul că un act normativ

cu putere juridică a unei legi nu poate fi modificat sau abrogat decât de un

alt act normativ de aceeași forță juridică, astfel că în cazul de față

s-au încălcat prevederile Legii nr. 24/2000

privind Normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor

normative.

A mai

precizat reclamanta că, la data stabilirii acestui drept în baza art. 47 din

Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință,

care rezidă în condițiile în care judecătorii și personalul auxiliar își

desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind condiții de

risc și suprasolicitare neuropsihică, iar aceste condiții nu s-au schimbat, ci

dimpotrivă s-au acutizat, întrucât au crescut cerințele înfăptuirii actului de

justiție privind calitatea și eficiența sporită, care, în situația unui sistem

legislativ stufos și

uneori contradictoriu,

cât și în condiții de muncă neadecvate etapei actuale, toate

acest

aspecte ducând la creșterea celor doi factori de risc.

Prin întâmpinarea

depusă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice s-a

invocat în primul rând excepția lipsei calității procesuale pasive a

acestei părți,

întrucât obiectul acțiunii vizează plata unor drepturi

salariale datorate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Suceava.

A

mai fost invocată excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei.

Examinându-se cu prioritate

excepțiile invocate, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța

a reținut următoarele:

Instanța a reținut ca

fondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul

Economiei și Finanțelor, pentru următoarele considerente:

Obligația de

stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru

cheltuieli de personal și de acordare a drepturilor bănești revine

ordonatorilor de credite bugetare, respectiv Ministerul Justiției ca ordonator

principal de credite, precum și tribunalului ca ordonator secundar de credite.

Aceste instituții, s-a reținut că au obligația să stabilească cheltuielile de

personal ce urmează să fie cuprinse în legea bugetară, Ministerul Economiei și

Finanțelor neavând nicio răspundere în acest sens.

Potrivit art.

9 alin. (1)din Legea nr. 507/2003 privind Legea bugetului de stat pe anul 2004

și Legea nr. 511/2004 ca Legea bugetului de stat pe anul 2005, ordonatorii

principali de credite trebuie să stabilească numărul de posturi,

salariile de bază, indemnizațiile de conducere și

celelalte elemente ale sistemului

de salarizare prevăzute de lege, cu

încadrarea în cheltuielile de personal și numărul maxim de posturi aprobate

pentru anii respectivi.

Prin art. 11

din aceeași lege s-a stabilit că obligația ordonatorilor principali de credite

bugetare este aceea de a prezenta Ministerului Economiei și Finanțelor, în

termen de 30 de zile de la data publicării legii, situația privind repartizarea

pe fiecare lună a cheltuielilor de personal aprobate.

Față de

aceste texte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de ordonator

principal de credite, acestuia nerevenindu-i, potrivit legii, decât obligația

de aprobare a statelor de funcții, întocmite de ordonatorii principali de

credite.

S-a stabilit

că, în speță nu sunt îndeplinite condițiile pentru chemarea în judecată a

Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât obiectul acțiunii vizează plata

unor drepturi salariale datorate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul

Suceava, Ministerul Economiei și Finanțelor neavând nicio răspundere la

garantarea acestor drepturi.

Referitor la

excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a reținut că, potrivit art. 283

pct. l lit. c) C. muncii, prescripția dreptului la acțiune, în situația în care

obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi

salariale neacordate este de trei ani.

În cauză,

acțiunea a fost formulată la 17 martie 2008, situație în care s-a reținut că

acțiunea este prescrisă pentru perioada 1 aprilie 2004-1 februarie 2005, ținând

cont că este vorba de caracterul succesiv al prestațiilor solicitate.

Pe fondul cauzei,

tribunalul a avut în vedere că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996,

republicată, „pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum

și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din

salariul de bază brut lunar ".

Astfel, s-a

arătat că în mod real prin art. l pct. 42 din O.G. nr. 83/2000 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din această ultimă lege a

fost abrogat expres. Insă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele

constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și

dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite

ordonanțe.

În acest

sens, s-a învederat că potrivit art. 108 alin. (3) din Constituție „ordonanțele

se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile

prevăzute de aceasta".

Or, prin art.

l pct. q 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe

numai cu privire la „modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind

salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești,

republicată''.

Cu toate

acestea, prin O.G. nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale

Legii nr.50/1996, deși, așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 din Legea

nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative, republicată, modificarea, completarea și abrogarea constituie

evenimente legislative distincte.

Cu toate

acestea, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea

modificării și completării legii, prin ordonanța emisă a avut loc și abrogarea

unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996.

S-a

evidențiat că, în acest context trebuie avut în vedere că, acolo unde

legislativul a intenționat să acorde executivului abilitatea pentru abrogarea

unor texte de lege, a prevăzut expres în cuprinsul legii de abilitare. Cu titlu

de exemplu s-a arătat că, potrivit art. l pct. q 3 din Legea nr. 125/2000,

Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru abrogarea art. l alin. (3)

pct. B lit. d) din Decretul nr. 247/1997..."

Din analiza

prevederilor privind tehnica legislativă, în concret art. 56 Evenimentele

legislative arată că: (1) După intrarea în vigoare a unui act normativ, pentru

durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum

sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele

asemenea. (2) Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative

ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv

evenimentul respectiv, dar și prin alte acte normative ulterioare care, în

principal, reglementează o anumită problematică, iar ca măsură conexă dispun

asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor două acte normative

interferențe", astfel că s-a constatat că abrogarea nu a fost dispusă în

mod legal.

În același timp s-a

arătat că, prin art. l din Protocolul adițional nr. l la Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale se prevede că

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor

sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de

utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale

ale dreptului internațional.'

1

''

Sporul de 50% de risc

și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamantă, fiind un drept de

creanță s-a reținut ca un bun în sensul art. l din Protocolul adițional la

Convenția europeană a drepturilor omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea

nr. 50/1996, reclamanta a fost lipsită de proprietatea asupra acestui bun. Or,

lipsirea de proprietate se putea face, conform textului din protocolul enunțat,

numai pentru o cauză de utilitate publică.

Din cuprinsul O.G. nr. 83/2000 prin care s-a abrogat

art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu s-a putut desprinde ideea privind utilitatea

publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor

asupra sporului de risc și suprasolicitare.

Mai mult, în perioada

respectivă drepturile salariale ale magistraților au fost majorate, astfel că

abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare mai evident ca

lipsită de utilitate publică.

S-a mai arătat că,

potrivit art. 20 alin. (2) din Constituția României, dacă există neconcordanță

între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului, la care România

este parte și legile interne, au prioritate de aplicare reglementările internaționale,

cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne ar conține

dispoziții mai favorabile.

În aceste condiții

s-a concluzionat că există conflict între art. l pct. 42 din O.G. nr. 83/2000,

care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. l din Protocolul adițional

nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, ceea ce a impus a se da

preponderență și a se aplica acest text din urmă.

De asemenea,

reținându-se că abrogarea realizată prin O.G. nr. 83/2000 este nelegală și că

rațiunea acordării sporului subzistă, pârâții Ministerul Justiției și

Tribunalul Suceava au fost obligați la plata lui pentru perioada 1 februarie 2005

-1 iulie 2005.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Ministerul Justiției, ce a fost

criticată pentru nelegalitate prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Recurentul arată că

art. 47 din Legea nr. 50/1996 reglementa acordarea sporului de risc și

suprasolicitare neuropsihică magistraților, precum și personalului de

specialitate, dar că textul a fost abrogat prin O.G. nr. 83/2000 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.

Mai arată că, O.G. nr.

83/2000 a fost emisă în temeiul prevederilor art. l07 alin. (1)și (3) din

Constituția României. Potrivit art. 114 alin. (1)din Legea fundamentală, Parlamentul

putea adoptat o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite

ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice și că această ordonanță

nu a vizat niciunul dintre domeniile rezervate legii organice, expres stabilite

de legea supremă, întrucât salarizarea și alte drepturi ale personalului din

sistemul autorității judecătorești nu erau incluse în domeniul legii organice,

delimitat prin art. 72 din Constituția României în vigoare la acea dată.

Mai susține recurentul că, prin art. 107 alin. (3)

din Constituția României este prevăzut că „Ordonanțele se emit în temeiul unei

legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de

aceasta", iar la art. 1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/2000 s-a prevăzut

că Guvernul a fost abilitat ca, de la data intrării în vigoare la legii de

abilitare și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune

ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în mai multe domenii printre care și

„modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte

drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești,

republicată".

În fine, s-a mai

susținut că O.G. nr. 83/2000 a fost emisă în temeiul unei legi speciale de

abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de această lege, cu respectarea

dispozițiilor constituționale și ulterior a fost aprobată de legiuitor.

Cu privire la

sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, se solicită de către

recurent constatarea faptului că abrogarea dispozițiilor legale care îl

prevedeau a reprezentat o problemă de legiferare.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate de pârât și în

raport de

dispozițiile art. 329

alin. (3) C. proc. civ., instanța îl reține ca nefondat pentru considerentele

ce urmează:

Înalta Curte

de Casație și Justiție potrivit art. 329 C. proc. civ. are obligația să se

pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele

judecătorești pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe

întreg teritoriul României, la sesizarea Procurorului general al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, sau la cererea

Ministerului Justiției, precum și a colegiilor de conducere ale curților de

apel.

Potrivit alin.

(3) din același text, „Soluțiile se pronunță numai în interesul

legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești

examinate și nici cu privire la

situația părților din acele procese.

Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru

instanțe".

Astfel, prin

decizia nr. XXI din 10 martie 2008, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație

și Justiție au admis recursul în interesul legii și, în interpretarea

și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din

Legea nr. 50/1996 privind salarizarea

și

alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești,

republicată,

au constatat că judecătorii, procurorii, magistrații

asistenți, precum și personalul de specialitate au dreptul de un spor de 50%

pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută

lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a O.G.

nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Față de

criticile invocate în recurs și de conținutul acestei decizii trebuie avut în

vedere că:

Potrivit art. 47

din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din

organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul

auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază

brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Sporul de risc

și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996

și prin art. 23

1

din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a

fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate,

fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.

Prin art. I pct. 42 din O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale

personalului din organele autorității judecătorești, publicată în M.Of.,

Partea

I,

nr. 425 din 1 septembrie 2000,

s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată

prin Legea nr. 334/2001, publicată în M. Of., Partea

I,

nr.

370 din 9 iulie 2001.

Cum este

firesc, activitatea de legiferare intră în atribuțiile exclusive ale

Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin. (1) din Constituție,

adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.

Este adevărat

că, în temeiul unei legi speciale de abilitare, Parlamentul poate delega

atribuția adoptării de acte normative Guvernului României, care emite

ordonanțe, în temeiul acelei legi speciale, însă numai în limitele și în

condițiile prevăzute în acea lege [art. l08 alin. (3) din Constituție]. Dar

asemenea ordonanțe nu pot fi emise decât pentru domeniul de reglementare al

legilor ordinare, iar nu și al legilor organice.

O.G. nr. 83/2000

a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. q) pct. l din

Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a

fost

abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și

alte

drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.

La rândul ei, Legea

nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii O.G. nr. 83/2000, definind

modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, art. 58

și art. 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea

expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și

redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului

normativ constă în introducerea unor dispoziții

noi, cuprinzând soluții legislative

și ipoteze suplimentare, exprimate

în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că

abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei

noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își

înceteze aplicabilitatea.

Reiese deci că

modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ

reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.

Or, prin Legea nr.

125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și

abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.

Mai este de reținut

că la momentul emiterii O.G. nr. 83/2000 era în vigoare și Legea nr. 56/1996

care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme

de Justiție, ale magistraților-asistenți și ale celorlalte categorii de

personal.

În acest sens, în

Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin O.G. nr. 55/1997, aprobată la

rândul ei prin Legea nr. 126/2000, se prevedea la art. 23 că pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică judecătorii și magistrații-asistenți beneficiază

de un spor de 50% din salariul de bază lunar.

Cu toate că Guvernul

României nu a fost abilitat prin Legea nr. 125/2000 să modifice sau să

completeze Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin O.G. nr. 55/1997,

aprobată cu modificări și completări prin

Legea

nr. 126/2000, publicată în M. Of., Partea

I,

nr. 333

din

18 iulie 2000, totuși, prin art. IX alin. (2) paragraful 1 din O.G.

nr. 83/2000 s-au abrogat dispozițiile art. 23

1

din Legea nr. 56/1996.

În acest fel, prin

emiterea O.G. nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare

adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. l08

alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1)din Constituția României.

Tot în acest sens

este de observat că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel

cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, lege organică în vigoare la data

emiterii O.G. nr. 83/2000,

prevedea în art.

81: magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul

instanței,

de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea

unei funcții de conducere, de suporturi pentru

vechime în muncă, pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică.

Abrogarea art. 47 din

Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.

Sub acest aspect,

norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din O.G. nr. 83/2000, lege

ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. IX

alin. (2) paragraful 1 din O.G. nr. 83/2000 prin care a fost abrogat art. 23

1

din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, contravine art. 81 din Legea

nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.

Neconstituționalitatea

abrogării dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și ale art.

23

1

din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, prin

art. I pct. 42, respectiv prin art. IX alin. (2)

din O.G. nr. 83/2000,

norme abrogate în prezent, poate fi invocată numai

pe calea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor

judecătorești.

Curtea

Constituțională are însă în competență numai controlul de constituționalitate

al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea

constituționalității și soluționarea excepției de neconstituționalitate având

ca obiect norme abrogate în prezent revin, prin interpretarea per a contraria a

art. 147 alin. (l), cu referire la art. 126 alin. (1)din Constituție,

instanțelor judecătorești.

Or, art. I pct. 42 și

art. IX alin. (2) paragraful 1 din O.G. nr. 83/2000, adoptate cu încălcarea

limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituționale,

conform art. 147 alin. (1)din Constituția României, și își încetează efectele.

De aceea,

inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX

alin. (2) din O.G. nr. 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere

rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.

Ca urmare,

inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea

modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996,

republicată, și, respectiv, ale art. 23

1

din Legea nr. 56/1996,

modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000.

Sub acest

aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au

supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce

reglementau acordarea sporului

de 50% pentru risc și suprasolicitare

neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.

Acest lucru

presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat

aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din O.G. nr. 83/2000

au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel

încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în

vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată

în 2003 a Constituției României].

Efectul imediat al

supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile

consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale

art. 23

1

din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor

care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.

Corect a reținut instanța

de fond existența conflictului art. 1 pct. 42 din O.G. nr. 83/2000 care a

abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. l din Protocolul adițional 1 la

Convenția europeană a drepturilor omului, situație în care a dat preponderență

și a aplicat acest ultim text.

În consecință, față

de toate considerentele expuse, și având în vedere că, abrogarea realizată prin

O.G. nr. 83/2000 este nelegală și rațiunea acordării

sporului subzistă, corect s-a admis în parte acțiunea reclamantei de

către instanța

de fond, și urmează ca recursul pârâtului Ministerul

Justiției să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul pârâtului Ministerul

Justiției declarat împotriva sentinței civile nr. 664 din 7 aprilie 2008,

pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2008.