ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5783/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ.

asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Suceava sub nr. 1417/86 din 17 martie 2008, reclamanta M.A.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul Suceava a solicitat obligarea celor trei pârâți în solidar la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, pe perioada 1 aprilie 2004-1 iulie 2005. Reclamanta a arătat în acțiune că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, „pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar". Potrivit dispozițiilor textului enunțat, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar și ulterior, prin art. 50 din O.U.G.

nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr. 50/1196, abrogare ce a fost înlăturată prin art. 41 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate O.U.G. nr. 177/2002. Reclamanta a mai arătat că acțiunea este întemeiată și pe considerentul că un act normativ cu putere juridică a unei legi nu poate fi modificat sau abrogat decât de un alt act normativ de aceeași forță juridică, astfel că în cazul de față s-au încălcat prevederile Legii nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

A mai precizat reclamanta că, la data stabilirii acestui drept în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință, care rezidă în condițiile în care judecătorii și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică, iar aceste condiții nu s-au schimbat, ci dimpotrivă s-au acutizat, întrucât au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție privind calitatea și eficiența sporită, care, în situația unui sistem legislativ stufos și uneori contradictoriu, cât și în condiții de muncă neadecvate etapei actuale, toate acest aspecte ducând la creșterea celor doi factori de risc.

Prin întâmpinarea depusă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice s-a invocat în primul rând excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei părți, întrucât obiectul acțiunii vizează plata unor drepturi salariale datorate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Suceava. A mai fost invocată excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei. Examinându-se cu prioritate excepțiile invocate, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța a reținut următoarele: Instanța a reținut ca fondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru următoarele considerente: Obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuieli de personal și de acordare a drepturilor bănești revine ordonatorilor de credite bugetare, respectiv Ministerul Justiției ca ordonator principal de credite, precum și tribunalului ca ordonator secundar de credite.

Aceste instituții, s-a reținut că au obligația să stabilească cheltuielile de personal ce urmează să fie cuprinse în legea bugetară, Ministerul Economiei și Finanțelor neavând nicio răspundere în acest sens. Potrivit art. 9 alin. (1)din Legea nr. 507/2003 privind Legea bugetului de stat pe anul 2004 și Legea nr. 511/2004 ca Legea bugetului de stat pe anul 2005, ordonatorii principali de credite trebuie să stabilească numărul de posturi, salariile de bază, indemnizațiile de conducere și celelalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute de lege, cu încadrarea în cheltuielile de personal și numărul maxim de posturi aprobate pentru anii respectivi. Prin art. 11 din aceeași lege s-a stabilit că obligația ordonatorilor principali de credite bugetare este aceea de a prezenta Ministerului Economiei și Finanțelor, în termen de 30 de zile de la data publicării legii, situația privind repartizarea pe fiecare lună a cheltuielilor de personal aprobate.

Față de aceste texte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia nerevenindu-i, potrivit legii, decât obligația de aprobare a statelor de funcții, întocmite de ordonatorii principali de credite. S-a stabilit că, în speță nu sunt îndeplinite condițiile pentru chemarea în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât obiectul acțiunii vizează plata unor drepturi salariale datorate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Suceava, Ministerul Economiei și Finanțelor neavând nicio răspundere la garantarea acestor drepturi. Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a reținut că, potrivit art. 283 pct. l lit. c) C. muncii, prescripția dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate este de trei ani.

În cauză, acțiunea a fost formulată la 17 martie 2008, situație în care s-a reținut că acțiunea este prescrisă pentru perioada 1 aprilie 2004-1 februarie 2005, ținând cont că este vorba de caracterul succesiv al prestațiilor solicitate. Pe fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, „pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar ". Astfel, s-a arătat că în mod real prin art. l pct. 42 din O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din această ultimă lege a fost abrogat expres. Insă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

În acest sens, s-a învederat că potrivit art. 108 alin. (3) din Constituție „ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta". Or, prin art. l pct. q 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe numai cu privire la „modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată''. Cu toate acestea, prin O.G. nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996, deși, așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.

Cu toate acestea, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996. S-a evidențiat că, în acest context trebuie avut în vedere că, acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitatea pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres în cuprinsul legii de abilitare. Cu titlu de exemplu s-a arătat că, potrivit art. l pct. q 3 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru abrogarea art. l alin. (3) pct. B lit. d) din Decretul nr. 247/1997..." Din analiza prevederilor privind tehnica legislativă, în concret art. 56 Evenimentele legislative arată că: (1) După intrarea în vigoare a unui act normativ, pentru durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea.

(2) Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv, dar și prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică, iar ca măsură conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor două acte normative interferențe", astfel că s-a constatat că abrogarea nu a fost dispusă în mod legal. În același timp s-a arătat că, prin art. l din Protocolul adițional nr. l la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale se prevede că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.' 1 '' Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamantă, fiind un drept de creanță s-a reținut ca un bun în sensul art. l din Protocolul adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, reclamanta a fost lipsită de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, conform textului din protocolul enunțat, numai pentru o cauză de utilitate publică. Din cuprinsul O.G. nr. 83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu s-a putut desprinde ideea privind utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare.

Mai mult, în perioada respectivă drepturile salariale ale magistraților au fost majorate, astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare mai evident ca lipsită de utilitate publică. S-a mai arătat că, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate de aplicare reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne ar conține dispoziții mai favorabile. În aceste condiții s-a concluzionat că există conflict între art. l pct. 42 din O.G. nr. 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. l din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, ceea ce a impus a se da preponderență și a se aplica acest text din urmă.

De asemenea, reținându-se că abrogarea realizată prin O.G. nr. 83/2000 este nelegală și că rațiunea acordării sporului subzistă, pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Suceava au fost obligați la plata lui pentru perioada 1 februarie 2005 -1 iulie 2005. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Ministerul Justiției, ce a fost criticată pentru nelegalitate prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul arată că art. 47 din Legea nr. 50/1996 reglementa acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților, precum și personalului de specialitate, dar că textul a fost abrogat prin O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.

Mai arată că, O.G. nr. 83/2000 a fost emisă în temeiul prevederilor art. l07 alin. (1)și (3) din Constituția României. Potrivit art. 114 alin. (1)din Legea fundamentală, Parlamentul putea adoptat o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice și că această ordonanță nu a vizat niciunul dintre domeniile rezervate legii organice, expres stabilite de legea supremă, întrucât salarizarea și alte drepturi ale personalului din sistemul autorității judecătorești nu erau incluse în domeniul legii organice, delimitat prin art. 72 din Constituția României în vigoare la acea dată.

Mai susține recurentul că, prin art. 107 alin. (3) din Constituția României este prevăzut că „Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta", iar la art. 1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/2000 s-a prevăzut că Guvernul a fost abilitat ca, de la data intrării în vigoare la legii de abilitare și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în mai multe domenii printre care și „modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată". În fine, s-a mai susținut că O.G. nr. 83/2000 a fost emisă în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de această lege, cu respectarea dispozițiilor constituționale și ulterior a fost aprobată de legiuitor.

Cu privire la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, se solicită de către recurent constatarea faptului că abrogarea dispozițiilor legale care îl prevedeau a reprezentat o problemă de legiferare. Examinând recursul prin prisma criticilor formulate de pârât și în raport de dispozițiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ., instanța îl reține ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte de Casație și Justiție potrivit art. 329 C. proc. civ. are obligația să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, la sesizarea Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, sau la cererea Ministerului Justiției, precum și a colegiilor de conducere ale curților de apel.

Potrivit alin. (3) din același text, „Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe". Astfel, prin decizia nr. XXI din 10 martie 2008, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, au constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul de specialitate au dreptul de un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a O.G.

nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001. Față de criticile invocate în recurs și de conținutul acestei decizii trebuie avut în vedere că: Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 23 1 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.

Prin art. I pct. 42 din O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în M.Of., Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în M. Of., Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001. Cum este firesc, activitatea de legiferare intră în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin. (1) din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare. Este adevărat că, în temeiul unei legi speciale de abilitare, Parlamentul poate delega atribuția adoptării de acte normative Guvernului României, care emite ordonanțe, în temeiul acelei legi speciale, însă numai în limitele și în condițiile prevăzute în acea lege [art. l08 alin. (3) din Constituție].

Dar asemenea ordonanțe nu pot fi emise decât pentru domeniul de reglementare al legilor ordinare, iar nu și al legilor organice. O.G. nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. q) pct. l din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată. La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii O.G.

nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, art. 58 și art. 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea. Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.

Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial. Mai este de reținut că la momentul emiterii O.G. nr. 83/2000 era în vigoare și Legea nr. 56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților-asistenți și ale celorlalte categorii de personal. În acest sens, în Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin O.G. nr. 55/1997, aprobată la rândul ei prin Legea nr. 126/2000, se prevedea la art. 23 că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică judecătorii și magistrații-asistenți beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar.

Cu toate că Guvernul României nu a fost abilitat prin Legea nr. 125/2000 să modifice sau să completeze Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin O.G. nr. 55/1997, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2000, publicată în M. Of., Partea I, nr. 333 din 18 iulie 2000, totuși, prin art. IX alin. (2) paragraful 1 din O.G. nr. 83/2000 s-au abrogat dispozițiile art. 23 1 din Legea nr. 56/1996. În acest fel, prin emiterea O.G. nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. l08 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1)din Constituția României. Tot în acest sens este de observat că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii O.G.

nr. 83/2000, prevedea în art. 81: magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de suporturi pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ. Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din O.G. nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. IX alin. (2) paragraful 1 din O.G. nr. 83/2000 prin care a fost abrogat art. 23 1 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.

Neconstituționalitatea abrogării dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și ale art. 23 1 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, prin art. I pct. 42, respectiv prin art. IX alin. (2) din O.G. nr. 83/2000, norme abrogate în prezent, poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești. Curtea Constituțională are însă în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea constituționalității și soluționarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect norme abrogate în prezent revin, prin interpretarea per a contraria a art. 147 alin. (l), cu referire la art. 126 alin. (1)din Constituție, instanțelor judecătorești.

Or, art. I pct. 42 și art. IX alin. (2) paragraful 1 din O.G. nr. 83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituționale, conform art. 147 alin. (1)din Constituția României, și își încetează efectele. De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din O.G. nr. 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată. Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 23 1 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a O.G.

nr. 83/2000. Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice. Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din O.G. nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 a Constituției României].

Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 23 1 din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege. Corect a reținut instanța de fond existența conflictului art. 1 pct. 42 din O.G. nr. 83/2000 care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. l din Protocolul adițional 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, situație în care a dat preponderență și a aplicat acest ultim text. În consecință, față de toate considerentele expuse, și având în vedere că, abrogarea realizată prin O.G.

nr. 83/2000 este nelegală și rațiunea acordării sporului subzistă, corect s-a admis în parte acțiunea reclamantei de către instanța de fond, și urmează ca recursul pârâtului Ministerul Justiției să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul pârâtului Ministerul Justiției declarat împotriva sentinței civile nr. 664 din 7 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2008.