ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 264/2008

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC P. SRL prin acțiunea introductivă a solicitat obligarea pârâtei SC U. SA București la plata în echivalent lei a sumelor de 76.017 dolari S.U.A., cu titlu de daună, respectiv 3.225 dolari S.U.A., reprezentând penalități pentru întârzierea efectuării plății, cu cheltuieli de judecată, invocând în drept dispozițiile art. 412 alin. (2) C. com., art. 3.6 și 3.22 din contractul de comision.

În susținerea cererii a arătat că în baza contractului de comision pentru export nr. 29105 din 27 ianuarie 1995, a încheiat cu pârâta actul adițional nr. 8 din 29 aprilie 2002, prin care s-a obligat să livreze la export piese de schimb și echipamente necesare modernizării unei linii de confecționat curele trapezoidale, destinate realizării „la cheie” a unui obiectiv de către pârâtă în Irak, în baza contractului extern nr. 0222140069. Produsele au fost livrate cu avizele de expediție nr. 3869373 din 11 iunie 2002 și 3849387 din 13 august 2002, vămuite de pârâtă și expediate beneficiarului extern.

Conform celor convenite prin actul adițional nr. 8, plata produselor urma să fie făcută de pârâtă după încasarea acesteia de la beneficiarul extern, stabilită conform declarației de încasare voluntară, la 180 de zile de la livrare, respectiv la 12 decembrie 2002. Întrucât termenul de plată convenit de comisionar în contractul extern a fost depășit, reclamanta a purtat o lungă corespondență cu pârâta, pe care a convocat-o și la conciliere, în calitate de comerciant calificat și semnatar în nume propriu al contractului extern, aceasta fiind în culpă pentru că nu a asigurat încasarea plății de la beneficiarul extern, în condițiile în care a acceptat plata după livrarea produselor. Mai mult, în condițiile în care a acceptat o astfel de modalitate de plată, nu a depus nici o diligență pentru încasarea acesteia după expirarea termenului de plată.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a învederat că reclamanta nu poate solicita alte sume decât cele care au făcut obiectul concilierii directe, pe calea căreia a cerut numai prețul de 64.500 dolari S.U.A., iar pe fondul cauzei a învederat că din clauza 5 a actului adițional nr. 8/2002, rezultă că obligația de plată a comisionarului e condiționată de executarea obligației de plată de către partenerul extern, că deși a deschis mai multe acreditive U. nu a încasat de la acesta sumele datorate, urmare declanșării războiului din Irak în 2003 că nu s-a angajat să garanteze obligațiile de plată existente în sarcina beneficiarului extern, neputând fi considerat debitor direct sau comisionar „star del credere” în sensul art. 412 C. com., ignorându-se obligațiile ce-i revin în calitate de comitent.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința civilă nr. 2874 din 2 mai 2006, a respins acțiunea reclamantei SC P. SRL București ca nefondată. Instanța de fond pronunțând această hotărâre a reținut că în calitate de comitent nu datorează suma solicitată în raport de clauzele contractului de comision, actului adițional nr. 8/2002 și contractului încheiat cu partenerul extern, pârâta neîncasând contravaloarea mărfurilor livrate în Irak, în cauză nefiind vorba de culpa comisionarului pentru a fi acceptată o asemenea modalitate de plată, cu atât mai mult cu cât mărfurile al căror preț este cerut se referă la livrarea unor mărfuri necorespunzătoare calitativ conform protocolului încheiat.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 67 din 2 februarie 2007, a admis apelul declarat de reclamanta SC P. SRL București împotriva hotărârii instanței de fond pe care a schimbat-o în sensul că a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 64.500 dolari S.U.A., reprezentând preț produse livrate la data plății. A respins, ca prematur formulat, capătul de cerere privind penalitățile de întârziere. A obligat pârâta la 22.000 Ron cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că în realizarea sarcinilor sale, comisionarul a semnat contracte externe în nume propriu, dar pe seama comitentului-reclamanta SC P. SRL, asumându-și obligația de a face toate diligențele ca operațiunea comercială încheiată să se execute întocmai, respectiv beneficiarul extern să-și primească marfa, iar comitentul să-și încaseze banii pentru operațiunile de export efectuate, că în raport de obligațiile asumate prin contract pârâtul comisionar a avut o conduită culpabilă, pentru neîncasarea prețului din contractul extern față de obligația corelativă a livrării echipamentelor de către reclamantă, astfel că pârâta datorează prețul produselor livrate în sumă de 64.500 dolari S.U.A.

Cu privire la respingerea capătului de cerere pentru penalitățile de întârziere solicitate, instanța a reținut că este prematur formulat dat fiind că acesta nu a făcut obiectul convocării în vederea concilierii prealabile, conform art. 720 1 C. proc. civ. Împotriva menționatei decizii au declarat recurs ambele părți. Recurenta reclamantă SC P. SRL București prin recursul formulat, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., critică decizia instanței de apel pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei din apel în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 64.675 lei Ron daune ca urmare a devalorizării dolarului ca monedă de contract și de 10.643 lei Ron penalități pentru întârzierea efectuării plății.

În criticile formulate recurenta reclamantă susține, în esență, că greșit Curtea de Apel București nu i-a acordat daunele rezultând din influența negativă a cursului valutar, fără să-și motiveze soluția, față de poziția culpabilă a pârâtei care nu a achitat nici în prezent prețul utilajelor livrate în 2002. Recurenta reclamantă mai susține că privitor la capătul de cerere pentru penalități, reținerea instanței de apel că ar fi prematur formulat este total greșită, față de concilierea făcută pentru creanța principală, în cauză funcționând principiul că accesoriul urmează principalul, procedura fiind astfel îndeplinită. În recursul formulat pârâta SC U. SA București, după o prezentare amănunțită a situației de fapt, critică decizia instanței de apel prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, respingerea apelului reclamantei, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei și înlăturarea obligației sale de la plata prețului solicitat de reclamantă în sumă de 64.500 dolari S.U.A. În concret, recurenta pârâtă susține că: Instanța de apel a interpretat greșit actele juridice deduse judecății, schimbând natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestora, cu referire la contractul extern, contractul de comision și a actelor adiționale la acesta, protocolul încheiat, fără să țină cont de rolul și poziția comisionarului într-un contract de comision, care nu se face vinovat de livrarea produselor necorespunzătoare calitativ de către comitent, reclamanta în cauză (art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.). Decizia din apel este nelegală în raport de prevederile art. 405 C. com., ce instituie în sarcina comisionarului obligația de a trata afaceri comerciale pe seama comitentului, că SC U. SA București în această calitate și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale asumate. SC U. SA susține că, în calitate de comisionar, nu s-a angajat să garanteze obligațiile de plată existente și că nu poate fi considerat debitor sau comisionar conform art. 412 C. com. și că nu are obligația să plătească prețul înainte de încasarea acestuia de la partenerul extern. Recurenta reclamantă a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat. Recurenta pârâtă SC U. SA București a cerut respingerea recursului reclamantei, ca nefondat, pentru motivele din întâmpinarea și notele scrise depuse la dosar, precizând că reclamanta în temeiul art. 720 1 C. proc.

civ., nu poate să solicite alte sume decât cele care au făcut obiectul concilierii directe, respectiv daunele și penalitățile solicitate ținând cont că obiectul concilierii l-a constituit numai prețul produselor respective și că în raport de clauzele contractului și obiectul litigiului nu poate fi reținută culpa în sarcina sa, avându-se în vedere că suma în litigiu reprezintă contravaloarea unor mărfuri livrate partenerului extern în compensație pentru alte mărfuri livrate de comitent, necorespunzătoare calitativ, în cadrul contractului. Recursul pârâtei SC U. SA București este fondat. Înalta Curte, analizând criticile ce se fac în recurs în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că acestea sunt de natură să conducă la modificarea deciziei conform dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ. Primul motiv de recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin care pârâta susține că instanța a interpretat greșit actele deduse judecății, că a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestora este întemeiat.

Astfel, se constată că deși instanța de apel a reținut în mod corect situația de fapt, în sensul că între SC U. SA București, în calitate de comisionar și SC P. SA București, în calitate de comitent s-a încheiat contractul de comision pentru export nr. 29105din 27 ianuarie 1995 prin care s-au stabilit drepturile și obligațiile cadru ale părților contractante pentru încheierea de către comisionar de contracte externe de export în baza împuterniciri acordate de comitent; că produsele livrate s-au achitat conform art. 4 din contractul extern, SC P. SRL București în baza acreditivelor deschise primind în totalitate contravaloarea produselor livrate de 1.135.143 dolari S.U.A.; că la 29 aprilie 2002 părțile au încheiat actul adițional nr. 8 având ca obiect livrarea de piese de schimb și echipamente necesare modernizării liniei de confecționat curele trapezoidale în Irak în vederea atingerii unor parametri superiori celor prevăzuți în contractul extern nr. 0222140069, termenul de livrare fiind stabilit la 30 mai 2002, iar prețul la valoarea de 75.000 dolari S.U.A., din care 64.500 dolari S.U.A.

revenea comitentului, în condiția de livrare F.O.B. Constanța, acesta declarându-se de acord, ca plata pieselor de schimb să se facă după sosirea pieselor la beneficiar și recepția lor cantitativă și calitativă, comisionarul să achite contravaloarea mărfurilor livrate numai după încasarea lui de la extern în termen de 5 zile, aceasta interpretează greșit clauzele actelor deduse judecății fără să țină cont de rolul și poziția comisionarului în cadrul contractului de comision. Potrivit dispozițiilor art. 405 C. com., prin contractul de comision, comisionarul SC U. SA s-a obligat pe baza împuternicirii comitentului SC P. SRL să încheie acte de comerț în nume propriu, dar pe seama comitentului în schimbul unui comision.

În speță, comisionarul a semnat contractul extern în numele și pe seama SC P. SRL, fiind semnificativ că la negocierea comercială și tehnică au participat alături de U. alte două societăți, una dintre ele fiind SC P. SRL care a agreat tot ce s-a stabilit, inclusiv data plății la care s-a angajat partenerul extern, fapt dovedit de semnăturile reprezentanților lor conform anexei 2. Ori în condițiile în care actul adițional nr. 8 din 29 aprilie 2002 a fost semnat de părțile în litigiu ca urmare a constatării prin protocolul încheiat la 16 martie 2002, a faptului că piesele livrate de reclamantă nu au respectat parametrii tehnici conveniți, iar SC P. SRL prin art. 5 a consimțit la efectuarea plății după primirea produselor de către beneficiarul extern, greșit s-a reținut culpa comisionarului și obligarea acestuia la plata prețului de 64.500 dolari S.U.A.

pentru a fi acceptată o atare modalitate de plată. Și al doilea motiv de recurs este întemeiat, prin care pârâta susține nelegalitatea deciziei pronunțate de Curtea de Apel București (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) în sensul că solicitarea de plată anticipată a prețului formulată de reclamantă este neîntemeiată întrucât societatea sa în calitate de comisionar nu s-a angajat să garanteze obligațiile de plată existente în sarcina beneficiarului extern, neputând fi considerat debitor direct sau comisionar „star del credere” conform art. 412 C. com. Dat fiind că pârâta nu a încasat plata produselor livrate de la partenerul extern, ea nu poate fi ținută răspunzătoare pentru plata contravalorii acestora, potrivit dispozițiilor art. 412 C. com., care dispune că, comisionarul nu este răspunzător pentru executarea obligațiilor de către persoanele cu care a contractat dacă nu și-a asumat o asemenea obligație de garanție.

În concluzie, solicitarea reclamantei privind plata anticipată a prețului este neîntemeiată, întrucât raporturile juridice dintre părți cu privire la condițiile de plată au la bază obligațiile contractuale pe care și le-au asumat părțile, iar conform acestora U. nu este ținută să plătească înainte de încasarea prețului, neexistând între părți convenție contrară la care face referire Codul comercial. Recursul reclamantei este nefondat.

Având în vedere admiterea recursului pârâtei pentru aspectele prezentate mai sus, nu se mai justifică analiza motivelor reclamantei cu atât mai mult cu cât potrivit precizărilor făcute, suma solicitată nu reprezintă obligația de plată a contravalorii produselor livrate, conform contractului, ci daune din neîndeplinirea culpabilă a obligației pârâtei de a încasa prețul și de a garanta prețul acestuia potrivit clauzelor contractului cadru, ce se aplică în condițiile în care actul adițional nu dispune, avându-se în vedere că pentru antrenarea răspunderii contractuale constând în daune interese pentru neexecutare nu se poate vorbi de neîndeplinirea condițiilor referitoare la fapta ilicită, la prejudiciu, la culpă și de legătura de cauzalitate.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei, va admite recursul pârâtei, va modifica decizia în sensul respingerii apelului reclamantei. Cum reclamanta este în culpă procesuală, se va admite cererea pârâtei și în temeiul art. 274 C. proc. civ., va fi obligată reclamanta la plata sumei de 2.195,96 lei cheltuieli de judecată către pârâtă în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge recursul declarat de reclamanta SC P. SRL București împotriva deciziei nr. 67 din 2 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Admite recursul declarat de pârâta SC U. SA București. Modifică decizia nr. 67 din 2 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC P. SRL București împotriva sentinței civile nr. 2874 din 2 mai 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Obligă recurenta reclamantă SC P. SRL București la plata a 2.195,96 lei cheltuieli de judecată în recurs către pârâta SC U. SA București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2008.