ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 900/2008

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor aflate

la dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 249 din 16 octombrie 2007,

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a

admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul M.M., în contradictoriu cu

pârâtul M.I.R.A., obligându-l pe acesta din urmă să răspundă

reclamantului la cererea expediată de reclamant

prin poștă la data de 5

iunie 2007.

Prin aceeași sentință, a fost respinsă, ca nefondată, cererea

reclamantului

de acordare a daunelor materiale.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Instanța de Fond a reținut, în esență, că reclamantul a

formulat o cerere la pârâtul M.I.R.A. pe care a expediat-o acestuia la data de

5 iunie 2007, potrivit recipiselor poștale depuse la dosar, și nici până la

data judecării litigiului nu a primit nici un răspuns. Cu privire la cererea

reclamantului de acordare de daune materiale în sumă de 15.000 lei, Instanța de

judecată a reținut că aceasta este nefondată întrucât nu a fost făcută dovada

producerii vreunui prejudiciu urmare refuzului pârâtului de a răspunde la

cerere.

împotriva

acestei soluții au declarat recurs atât reclamantul cât și

pârâtul, susținând că este netemeinică și

nelegală.

În motivarea succintă

a recursului său, reclamantul arată că în mod greșit i-a fost respinsă cererea

de acordare a daunelor materiale, față de împrejurarea că pârâtul „nu a

contestat prejudiciul".

Pârâtul,

întemeindu-și recursul pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

, susține că, deși nu a răspuns petiției

adresate de reclamant la data de 05 iunie 2007, a transmis această petiție spre

competentă soluționare I.P.J.

Caraș-Severin, situație care nu constituie

un refuz de soluționare, așa

cum în mod greșit a reținut Instanța de Fond.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, recurentul - reclamant a invocat excepția lipsei calității

de reprezentant a semnatarului recursului, pe care, analizând-o în temeiul art.

137 C. proc. civ. și constatând că este neîntemeiată, Curtea o respinge ca

atare, pentru următoarele motive:

Recursul declarat de

M.I.R.A. poartă ștampila D.G.J. și este semnat de directorul acestui

compartiment din cadrul autorității recurente, atât structura în discuție cât

și conducătorul acesteia fiind împuterniciți în acest sens prin Instrucțiunile

din 20 decembrie 2005 privind activitatea de asistență juridică în M.A.I., emise

de ministrul internelor și reformei administrative în temeiul legii de

organizare și funcționare a ministerului.

Potrivit

acestui din urmă act normativ, O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și

funcționarea M.I.R.A., aprobată prin Legea nr. 15/2008, „Ministrul internelor

și reformei administrative reprezintă și angajează M.I.R.A. în raporturile cu

celelalte autorități publice, precum și cu alte persoane fizice și juridice din

țară sau din străinătate. În acest scop, poate da împuternicire de reprezentare

unor persoane din subordine" (art. 7 alin. (3)) și „În exercitarea

atribuțiilor legale, ministrul internelor și reformei administrative emite

ordine și instrucțiuni, care pot avea caracter normativ sau individual"

(art. 7 alin. (4)).

De asemenea,

conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, „În fața autorităților

jurisdicționale M.I.R.

A este reprezentat

prin personalul de specialitate, pe baza

împuternicirilor acordate

pentru fiecare cauză în parte, conform competenței stabilite prin ordin al

ministrului internelor și reformei administrative".

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile

formulate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea:

Cu

privire la recursul pârâtului M.I.R.

A., constată că acesta este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Așa cum rezultă din

chiar susținerile reclamantului, acesta s-a adresat pârâtului M.I.R.A. cu

două petiții, prima în februarie 2005, iar

cealaltă în iunie 2007, ambele

având același conținut, respectiv o

sesizare referitoare la furtul unor bunuri.

Ca urmare a

înaintării de către autoritatea pârâtă a primei petiții, spre competentă

soluționare, I.P.J. Caraș-Severin, această din urmă instituție a răspuns

reclamantului cu adresa din 17 martie 2005.

Având același

conținut ca și prima, cea de-a doua petiție a urmat același traseu, fiind

transmisă spre soluționare I.P.J. Caraș-Severin, instituție competentă să

răspundă cererii, în raport cu obiectul acesteia.

Împrejurarea că la

dosarul cauzei nu se regăsește răspunsul I.P.J. Caraș-Severin și cu privire la

cea de-a doua petiție nu poate fi imputat autorității pârâte, aceasta nefiind

competentă să analizeze cererea respectivă, ci doar să o

transmită spre soluționare instituției cu

atribuții în acest sens, ceea ce a

și făcut, de altfel.

În acest sens sunt

dispozițiile art. 6 din O.G.

nr. 27/2002

privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor,

aplicabile

în speță, potrivit cărora „Petițiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen

de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin.

(1) (relații cu publicul - n.r.) autorităților sau

instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor

sesizate.

Mai mult

decât atât, din actele dosarului rezultă că cele două

petiții adresate de reclamant pârâtului, atât cea din 2005 cât și cea

din 2007, au același conținut, respectiv o sesizare referitoare la furtul unor

bunuri.

Or, conform

prevederilor art. 10 alin. (2) din actul normativ susmenționat, „Dacă după

trimiterea răspunsului se primește o nouă petiție de la același petiționar ori

de la o autoritate sau instituție publică greșit sesizată, cu același conținut,

aceasta se clasează, la numărul inițial făcându-se mențiune despre faptul că

s-a răspuns".

Față de cele arătate,

considerând în mod greșit că în cauză este vorba despre un refuz nejustificat

de soluționare a cererii reclamantului, în sensul Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004, Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre netemeinică

și nelegală.

Cu privire la

recursul reclamantului, pentru aceleași considerente, mai sus arătate, constată

că acesta este nefondat.

Pentru aceste motive,

se va admite recursul pârâtului și va fi casată sentința atacată iar, pe fond,

va fi respinsă acțiunea formulată de reclamant, ca și recursul acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâtul M.I.

R.A. împotriva sentinței nr.

249 din 16 octombrie

2007 a Curții de Apel Timișoara, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și, pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul M.M.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul M.M. împotriva aceleiași sentințe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 martie 2008.