ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 966/2008

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de 31 mai 2005, D.M.G. a chemat în

judecată Guvernul României și Parlamentul României în vederea „atragerii

răspunderii materiale pentru acoperirea integrală a costurilor

referendumului" organizat la 19 mai 2007.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în

esență, că cele două autorități publice pârâte „nu au onorat obligația

prevăzută de Constituția României privitoare la respectul față de lege, față de

autoritatea puterii judecătorești, deoarece, în cunoștință de cauză, nu au

acționat pentru suspendarea acțiunii de susținere a referendumului național din

data de 19 mai 2007".

Prin sentința civilă nr. 133/ CA din 15

octombrie 2007, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția de autoritate a lucrului judecat invocată în cauză

de C.D.

A admis excepția ridicată de Parlamentul

României și pe cale de consecință a respins acțiunea față de acest pârât ca

inadmisibilă.

În sfârșit, Instanța a admis excepția invocată

de pârâtul Guvernul României și a respins acțiunea în ceea ce privește această

autoritate publică centrală, care nu are legitimare procesuală pasivă.

Curtea de Apel a reținut că lipsa

răspunderii juridice, sau neresponsabilitatea deputaților și senatorilor, a

Parlamentului în ansamblul său, reprezintă o trăsătură a mandatului

parlamentar, în virtutea căreia ei își pot exercita prerogativele specifice, în

limitele statutului legal și constituțional, fără a putea suferi consecințe

nefavorabile pentru votul sau opiniile politice exprimate.

Ca atare, o acțiune pentru angajarea

răspunderii materiale a Parlamentului nu este admisibilă.

Cât privește pe pârâtul Guvernul

României s-a motivat că, în calitatea de parte a puterii executive, acesta

funcționează în mod independent de puterea legislativă și ca atare nu poate fi

ținut să răspundă pentru actele adoptate de Parlament și de urmările lor,

inclusiv cele care decurg din declanșarea procedurii de suspendare a

Președintelui României.

În fine s-a apreciat că, nefiind parte în procedura

mai sus menționată, Guvernul României nu are legitimarea procesuală necesară

„în raportul juridic obligațional construit de reclamant".

Împotriva sentinței a declarat recurs

reclamantul D.M.G.

Recurentul a invocat nulitatea hotărârii,

susținând că în completul de judecată a fost inclus și un judecător cu care se

află într-un proces penal și care era deci, incompatibil să soluționeze

prezentul litigiu.

De asemenea, a fost invocată „denegarea de dreptate"

săvârșită de Instanță atunci când a respins acțiunea pentru neîndeplinirea

cerințelor legale referitoare la timbraj.

În opinia recurentului, atât

Parlamentul, cât și Guvernul României au acționat cu rea credință „sfidând

legea fundamentală și autoritatea statului de drept realizată prin actul de

justiție", astfel că soluția ce trebuia pronunțată era aceea de admitere a

acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recursul este nefondat.

Cât privește pretinsa incompatibilitate a unui judecător

care a făcut parte din completul de judecată la prima Instanță, afirmațiile

recurentului D.M.G. nu sunt susținute de probe care să confirme justețea

acestei apărări.

Pe de altă parte, în raport de natura

litigiului dedus judecății s-a stabilit în mod judicios că față de Parlamentul

României, acțiunea introdusă la Instanța judecătorească de contencios

administrativ este inadmisibilă.

Concluzia se impune deoarece în adevăr, lipsa

răspunderii juridice a deputaților, senatorilor și Parlamentului în ansamblul

său reprezintă o trăsătură caracteristică a mandatului parlamentar în virtutea

căruia, aceștia își pot exercita prerogativele constituționale, fără a putea

suferi consecințe nefavorabile pentru votul sau opiniile exprimate în cadrul

activității parlamentare propriu-zise.

Referitor la excepția lipsei de

calitate procesuală pasivă a pârâtului Guvernul României, soluția Instanței de

Fond este legală și temeinică întrucât, nefiind parte în procedura de

suspendare din funcție a Președintelui României, această autoritate a administrației

publice centrale, aparținând puterii executive, nu poate fi chemată în judecată

pentru a fi obligată, alături de Parlament, să răspundă material prin plată

integrală a costurilor referendumului național din 19 mai 2007.

Având în vedere aceste considerente și

inexistența în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, care în sensul

art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se

dispune respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.M.G. împotriva

sentinței nr. 133/ CA din 15 octombrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie

2008.