ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3101/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 30 august 2007, așa cum a fost precizată, reclamantul R.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României, Camera Deputaților și Senatul României: obligarea pârâtei Camera Deputaților să-i răspundă în termen de 30 de zile la fiecare punct din cererea trimisă la 2 mai 2007; obligarea pârâtului Senatul României să-i răspundă în termen de 30 de zile la fiecare punct din cererea trimisă la data de 16 aprilie 2007, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. b) și g) și art. 11 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a arătat că a depus la fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului câte o cerere, la care, deși a trecut termenul legal, nu a primit niciun răspuns.

A fost obligat să se deplaseze personal la cele două autorități pentru a intra în posesia răspunsurilor, care însă nu l-au mulțumit. Prin întâmpinarea depusă, pârâta Camera Deputaților a invocat excepțiile netimbrării acțiunii și lipsei procedurii prealabile. La rândul său, pârâtul Senatul României a atașat la dosar întâmpinare, prin care a formulat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și a cerut respingerea acțiunii ca inadmisibilă, neîntemeiată și lipsită de obiect. Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 127/F/CA din 14 noiembrie 2007, a respins atât excepțiile formulate de pârâți cât și acțiunea reclamantului.

În ceea ce privește excepțiile invocate de pârâta Camera Deputaților, instanța a reținut că sunt neîntemeiate, deoarece reclamantul a depus taxa de timbru datorată și pentru că, în cauză, în considerarea prevederilor art. 7 alin. (5) coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, parcurgerea procedurii administrative prealabile nu este obligatorie. Referitor la excepțiile ridicate de pârâtul Senatul României, Curtea de Apel a reținut că, potrivit prevederilor art. 10 din O.G. nr. 27/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 233/2002, pârâtul avea obligația de a răspunde în termenul legal petiției reclamantului. Pe fondul cauzei, instanța de fond a apreciat că soluția pronunțată se impune, având în vedere că, prin adresele din 6 septembrie 2007 și din 1 noiembrie 2007, pârâții Senatul României și, respectiv, Camera Deputaților au răspuns petițiilor reclamantului.

Cu privire la conținutul petițiilor reclamantului, s-a reținut că acestea nu se încadrează în prevederile Legii nr. 554/2004, invocate de către acesta, deoarece modificările legislative propuse de reclamant exced atribuțiilor pârâților, care se pot pronunța numai asupra proiectelor de legi inițiate de alte organe. Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul R.I., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 și solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii sale astfel cum a fost formulată. Recurentul a susținut că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, a încălcat legea și a schimbat natura și înțelesul acțiunii sale, i-a ignorat susținerile și probele administrate.

A mai arătat că, în realitate, el s-a adresat instanței de contencios administrativ deoarece autoritățile pârâte nu i-au răspuns în termen legal la petițiile formulate, motiv pentru care a fost nevoit să se deplaseze în București, la sediul acestora și să insiste personal ca cererile sale să fie găsite și soluționate. Această deplasare a determinat efectuarea unor cheltuieli, care se datorează exclusiv culpei pârâților și pe care prima instanță trebuia să le aibă în vedere și să oblige pârâții să i le acorde. A mai menționat recurentul că, în mod greșit, Curtea de Apel a analizat conținutul petițiilor și al răspunsurilor autorităților pârâte, cu toate că aceste aspecte depășeau limitele investirii instanței prin acțiunea sa precizată.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este temeinică și legală pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. Recurentul susține în mod eronat că aceste dispoziții ar fi fost încălcate de către prima instanță, prin aceea că s-ar fi încălcat atribuțiile puterii judecătorești, s-a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbându-se natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia.

Așa cum rezultă din precizarea acțiunii înregistrată și depusă la dosar la data de 10 octombrie 2007, reclamantul însuși a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților Camera Deputaților și Senatul României să-i răspundă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, la fiecare punct în parte din cererile depuse cu recomandata din 2 mai 2007 și, respectiv recomandata din 16 aprilie 2007, cu cheltuieli de judecată, renunțând la capătul de cerere, privind daunele morale. Dat fiind faptul că, în virtutea principiului disponibilității, reclamantul a fixat astfel cadrul procesual, instanța de fond a respins în mod corect acțiunea, constatând că, prin adresele din 1 noiembrie 200 și din 6 septembrie 2007 pârâții au răspuns petițiilor reclamantului.

Cât privește faptul că în sentință s-a făcut referire la conținutul concret al petițiilor și la cel al răspunsurilor pârâților, aceasta nu excede cadrului procesual, deoarece recurentul - reclamant a solicitat obligarea autorităților pârâte să-i răspundă punctual la toate cererile adresate acestora iar instanța, analizând acest petit al acțiunii, a reținut că, în raport cu competența și atribuțiile Parlamentului României, prevăzute în Constituție, pârâții nu puteau să se pronunțe asupra propunerilor de modificare a unor acte normative, formulate de reclamant. Nu este fondată critica recurentului nici în ceea ce privește neacordarea cheltuielilor de judecată ocazionate, dat fiind faptul că, potrivit prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., aceste cheltuieli pot cădea numai în sarcina părții care cade în pretenții, or, în cauză, acțiunea formulată de recurentul - reclamant fost respinsă. În concluzie, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul R.I. împotriva sentinței civile nr. 127/F/CA din 14 noiembrie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2008.