ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4131/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 973 din 10 aprilie 2007 a Curții de Apel București a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de A.D. în contradictoriu cu secretariatul general al Camerei Deputaților. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că A.D. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr. 789 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București, invocând faptul că în mod greșit instanța a reținut că ordinele atacate intră în categoria actelor exceptate de la controlul judiciar.

Instanța a respins ca inadmisibilă cererea întrucât nici actele invocate ca fiind noi și nici Hotărârea Biroului permanent nr. 21/1997 nu sunt în măsură să schimbe faptul că Ordinele ce au tăcut obiectul cererii de chemare în judecată sunt acte administrative emise de organele de conducere din cadrul parlamentului, iar conform dispozițiilor contenciosului administrativ aceste acte sunt exceptate de la controlul judiciar. Prin sentința civilă nr. 1998 din 4 septembrie 2007 a Curții de Apel București a fost respinsă cererea de completare a sentinței civile nr. 973 din 10 aprilie 2007 a aceleași instanțe, formulată de A. D., motivat de faptul că instanța s-a pronunțat pe excepțiile necompetenței materiale, a lipsei calității procesuale pasive și a lipsei calității de reprezentant prin încheierea de ședință de la data de 27 martie 2007. împotriva acestor hotărâri a declarat recurs revizuentul A.D., criticând soluțiile pronunțate ca netemeinice și nelegale.

A arătat în cadrul motivelor de recurs formulate că instanța de revizuire nu s-a pronunțat pe excepțiile privind lipsa competenței materiale, lipsa calității procesuale pasive și a lipsei calității de reprezentant al Camerei Deputaților a secretarului general al acesteia. De asemenea, a precizat în legătură cu sentința pronunțată în cererea de completare a hotărârii nr. 973/2007 că instanța s-a pronunțat pe cele trei excepții prin încheiere, deși trebuia să se pronunțe prin sentință asupra acestora. Totodată, a criticat faptul că instanța a amânat pronunțarea sentinței, considerând că astfel instanța a revenit asupra propriei păreri, precum și că nu i-a fost comunicată încheierea de amânare a pronunțării odată cu sentința pronunțată.

în cauză a formulat întâmpinare Camera Deputaților - cabinetul secretarului general prin care s-a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond. S-a precizat că instanța de fond în mod corect a soluționat excepțiile invocate, neputând fi primite apărările recurentului, iar pe fondul cererii de revizuire s-a arătat că aceasta este o cale de atac extraordinară, iar dispozițiile care o reglementează sunt de strictă aplicare, astfel încât exercitarea acesteia este permisă numai în anumite condiții, cazuri și în termenele prevăzute în mod expres. înalta Curte sesizată cu cererea de recurs formulată împotriva sentinței pronunțate în revizuire și împotriva sentinței pronunțate în cererea de completare a hotărârii, analizând motivele formulate în raport cu sentințele atacate și dispozițiile legale incidente pricinii, va respinge recursul formulat ca nefondat pentru considerentele ce urmează.

Excepțiile privind necompetența instanței de a soluționa cererea de revizuire, lipsa calității procesuale pasive a Camerei Deputaților și a lipsei calității de reprezentant a secretarului general al acesteia, vor fi respinse de instanța de control judiciar și văzând că aceste excepții reprezintă și motivele de recurs ale sentințelor atacate, va respinge recursul formulat. Excepția de necompetența invocată nu poate fi primită, întrucât dispozițiile art. 323 alin (1) C. proc. civ. stabilesc expres instanța competentă a soluționa cererea de revizuire, dispozițiile menționate stabilind că cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea definitivă și a cărei revizuire se cere. Ca atare nu poate fi acceptată teoria recurentului în sensul că cererea sa este de competența Curții de Conturi.

Chiar și argumentul susținut de recurent că sentința atacată cu revizuire a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, nu poate fi primit de Înalta Curte, văzând dispozițiile art. 322 C. proc. civ. care reglementează condițiile pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac și care dispun că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile strict reglementate, enumerate în cele 9 puncte ale articolului arătat. Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului a constatat că motivul invocat, cel al necompetenței materiale nu este enumerat printre condițiile prevăzute de art. 322 pentru exercitarea acestei căi de atac, iar partea a avut la dispoziție calea de atac împotriva sentinței nr. 789 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București, cale în care putea invoca această necompetență.

În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a Camerei Deputaților și a lipsei calității de reprezentant a secretarului general al acesteia, excepții invocate atât în stadiul procesual al revizuirii cât și în calea de atac de față, excepții invocate întrucât Camera Deputaților a formulat întâmpinare în cauza dedusă judecății, care a fost semnată de secretarul general, Înalta Curte le va respinge ca neîntemeiate și le va trata împreună, pentru următoarele considerente. Înalta Curte a constatat din analiza actelor dosarului că intimat în cauza supusă revizuirii este secretariatul general al Camerei Deputaților, astfel încât excepțiile invocate nu pot fi admise . Este evident că datorită modificărilor legislative intervenite și instituția Camerei Deputaților, în organizare și funcționare a suferit modificări, care nu pot fi trecute cu vederea, întrucât ne aflăm sub protecția principiului de drept tempus regit actum.

Astfel, la data introducerii cererii de revizuire împotriva sentinței nr. 789 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București, respectiv la data de 3 ianuarie 2007, erau în vigoare dispoziții care precizau că serviciile Camerei Deputaților au fost organizate. Astfel, conform dispozițiilor prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare al serviciilor Camerei Deputaților, aprobat prin H.G. nr. 31/2006, serviciile Camerei Deputaților au fost organizate, iar compartimentele structurii organizatorice a serviciilor Camerei Deputaților au fost prevăzute în anexa la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 23/2006. Înalta Curte a constatat că dispozițiile art. 1 din Regulamentul menționat mai sus stabilesc că activitatea serviciilor Camerei Deputaților are ca scop îndeplinirea funcțiilor și serviciilor Camerei Deputaților, fiind condusă de secretarul general al Camerei Deputaților.

Astfel, faptul că intimatul a depus întâmpinare, sub noua titulatură și semnată de secretarul general al acestei instituții, nu înseamnă că este o parte rară calitate procesuală pasivă și că semnatarul nu are calitatea de reprezentant al acesteia, atâta timp cât există dispoziții legale care relevă îndeplinirea tuturor acestor calități. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că, în cauza dedusă judecății, instanța de revizuire a respins cererea ca inadmisibilă, cu respectarea dispozițiilor art. 326 C. proc. civ., întrucât nu a fost cercetat fondul cauzei deduse judecății, cauza supusă revizuirii fiind soluționată pe excepție.

Înalta Curte a constatat că, în mod corect, instanța de revizuire a constatat că cererea de față nu întrunește cerințele minime de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât procedând la verificarea sentinței atacate în raport cu motivele de revizuire formulate, a rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de dispozițiile legale. În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii Văzând și dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte a constatat că instanța de revizuire a dat o dezlegare corectă situației juridice prezente.

Astfel s-a reținut că prin sentința nr. 789 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea reclamantului ca inadmisibilă, întrucât Instanța de contencios administrativ a constatat că se află în prezența finelor de neprimire, nefiind îndeplinite condițiile generale de exercitare a acțiunii în această materie. Nici criticile formulate împotriva sentinței prin care a fost soluționată cererea de completare a dispozitivului hotărârii pronunțate în revizuire nu pot fi primite, înalta Curte constatând că instanța de revizuire a dat o soluționare în conformitate cu dispozițiile legale, cererii de completare formulată de revizuent. Nu se poate reține nici o critică asupra hotărârilor pronunțate, urmând ca Înalta Curte să respingă cererea de recurs ca nefondată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.D. împotriva sentinței civile nr. 973 din 10 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și împotriva sentinței civile nr. 1998 din 4 septembrie 2007 a aceleiași instanțe, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2008.