ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4131/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 973 din 10 aprilie

2007 a Curții de Apel București a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de

revizuire

formulată de A.D. în

contradictoriu cu secretariatul general

al Camerei Deputaților.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că A.D. a formulat cerere de

revizuire împotriva sentinței civile nr. 789 din 11 septembrie 2002 a Curții de

Apel București, invocând faptul că în mod greșit instanța a reținut că ordinele

atacate intră în categoria actelor exceptate de la controlul judiciar.

Instanța a respins ca

inadmisibilă cererea întrucât nici actele invocate ca fiind noi și nici

Hotărârea Biroului permanent nr. 21/1997 nu sunt în măsură să schimbe faptul că

Ordinele ce au tăcut obiectul cererii de chemare în judecată sunt acte

administrative emise de organele de conducere din cadrul parlamentului, iar

conform

dispozițiilor contenciosului

administrativ aceste acte sunt exceptate de

la controlul judiciar.

Prin sentința civilă nr.

1998 din 4 septembrie 2007 a Curții de

Apel

București a fost respinsă cererea de completare a sentinței civile

nr. 973 din 10 aprilie 2007 a aceleași instanțe,

formulată de A.

D., motivat de faptul că instanța s-a pronunțat pe

excepțiile necompetenței materiale, a lipsei calității procesuale pasive și a

lipsei calității de reprezentant prin încheierea de ședință de la data de 27

martie 2007.

împotriva acestor

hotărâri a declarat recurs revizuentul A.D., criticând soluțiile pronunțate ca

netemeinice și nelegale.

A arătat în cadrul

motivelor de recurs formulate că instanța de revizuire nu s-a pronunțat pe

excepțiile privind lipsa competenței materiale, lipsa calității procesuale

pasive și a lipsei calității de reprezentant al Camerei Deputaților a

secretarului general al acesteia.

De asemenea,

a precizat în legătură cu sentința pronunțată în

cererea de completare a hotărârii nr. 973/2007 că instanța s-a

pronunțat

pe cele trei excepții prin încheiere, deși trebuia să se

pronunțe prin sentință asupra acestora.

Totodată, a criticat

faptul că instanța a amânat pronunțarea sentinței, considerând că astfel

instanța a revenit asupra propriei păreri, precum și că nu i-a fost comunicată

încheierea de amânare a pronunțării odată cu sentința pronunțată.

în cauză a formulat

întâmpinare Camera Deputaților - cabinetul secretarului general prin care s-a

solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică

a hotărârii instanței de fond.

S-a precizat că

instanța de fond în mod corect a soluționat excepțiile invocate, neputând fi primite

apărările recurentului, iar pe fondul cererii de revizuire s-a arătat că

aceasta este o cale de atac extraordinară, iar dispozițiile care o

reglementează sunt de strictă aplicare, astfel încât exercitarea acesteia este

permisă numai în anumite condiții, cazuri și în termenele prevăzute în mod

expres.

înalta Curte sesizată

cu cererea de recurs formulată împotriva sentinței pronunțate în revizuire și

împotriva sentinței pronunțate în cererea de completare a hotărârii, analizând

motivele formulate în raport cu sentințele atacate și dispozițiile legale

incidente pricinii, va respinge recursul formulat ca nefondat pentru

considerentele ce urmează.

Excepțiile privind

necompetența instanței de a soluționa cererea de revizuire, lipsa calității

procesuale pasive a Camerei Deputaților și a lipsei calității de reprezentant a

secretarului general al acesteia, vor fi respinse de instanța de control

judiciar și văzând că aceste excepții reprezintă și motivele de recurs ale

sentințelor atacate, va respinge recursul formulat.

Excepția

de necompetența invocată nu poate fi primită, întrucât

dispozițiile art. 323 alin (1) C. proc. civ.

stabilesc expres instanța competentă a soluționa cererea de revizuire,

dispozițiile menționate stabilind că cererea de revizuire se îndreaptă la

instanța care a dat hotărârea definitivă și a cărei revizuire se cere.

Ca atare nu

poate fi acceptată teoria recurentului în sensul că cererea sa este de

competența Curții de Conturi.

Chiar și argumentul

susținut de recurent că sentința atacată cu revizuire a fost pronunțată de o

instanță necompetentă material, nu poate fi primit de Înalta Curte, văzând

dispozițiile art. 322 C. proc. civ. care reglementează condițiile pentru

exercitarea acestei căi extraordinare de atac și care dispun că revizuirea unei

hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a

unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate

cere în cazurile strict reglementate, enumerate în cele 9 puncte ale

articolului arătat.

Înalta Curte

analizând actele și lucrările dosarului a constatat că motivul invocat, cel al

necompetenței materiale nu este enumerat

printre

condițiile prevăzute de art. 322 pentru exercitarea acestei căi de

atac,

iar partea a avut la dispoziție calea de atac împotriva sentinței

nr. 789 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel

București, cale în care

putea invoca această necompetență.

În ceea ce

privește lipsa calității procesuale pasive a Camerei

Deputaților și a lipsei calității de reprezentant a secretarului

general al

acesteia, excepții invocate atât în stadiul procesual al

revizuirii cât și în calea de atac de față, excepții invocate întrucât Camera

Deputaților a formulat întâmpinare în cauza dedusă judecății, care a fost

semnată

de secretarul general, Înalta Curte

le va respinge ca neîntemeiate și le

va trata împreună, pentru

următoarele considerente.

Înalta

Curte a constatat din analiza actelor dosarului că intimat în

cauza supusă revizuirii este secretariatul

general al Camerei Deputaților, astfel încât excepțiile invocate nu pot fi

admise .

Este evident că

datorită modificărilor legislative intervenite și instituția Camerei

Deputaților, în organizare și funcționare a suferit modificări, care nu pot fi

trecute cu vederea, întrucât ne aflăm sub protecția principiului de drept

tempus regit actum.

Astfel, la

data introducerii cererii de revizuire împotriva sentinței nr. 789 din 11

septembrie 2002 a Curții de Apel București, respectiv la data de 3 ianuarie

2007, erau în vigoare dispoziții care precizau că serviciile Camerei

Deputaților au fost organizate.

Astfel, conform

dispozițiilor prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare al

serviciilor Camerei Deputaților, aprobat

prin

H.G. nr. 31/2006, serviciile Camerei Deputaților au fost organizate,

iar

compartimentele structurii organizatorice a serviciilor Camerei Deputaților au

fost prevăzute în anexa la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 23/2006.

Înalta Curte a

constatat că dispozițiile art. 1 din Regulamentul menționat mai sus stabilesc că

activitatea serviciilor Camerei Deputaților are ca scop îndeplinirea funcțiilor

și serviciilor Camerei Deputaților, fiind condusă de secretarul general al

Camerei Deputaților.

Astfel,

faptul că intimatul a depus întâmpinare, sub noua titulatură și semnată de

secretarul general al acestei instituții, nu înseamnă că este o parte rară

calitate procesuală pasivă și că semnatarul nu are calitatea de reprezentant al

acesteia, atâta timp cât există dispoziții legale care relevă îndeplinirea

tuturor acestor calități.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că, în cauza

dedusă judecății, instanța de revizuire a respins cererea ca inadmisibilă, cu

respectarea dispozițiilor art. 326 C. proc. civ., întrucât nu a fost cercetat

fondul cauzei deduse judecății, cauza supusă revizuirii fiind soluționată pe

excepție.

Înalta

Curte a constatat că, în mod corect, instanța de revizuire a

constatat că cererea de față nu întrunește

cerințele minime de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât procedând la

verificarea

sentinței atacate în raport cu

motivele de revizuire formulate, a rezultat

că cererea de revizuire nu

se încadrează în limitele stabilite de dispozițiile legale.

În conformitate cu

dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și

procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de

atac, în condițiile legii

Văzând și

dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile

sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se

întemeiază, Înalta Curte a constatat că instanța de revizuire a dat o dezlegare

corectă situației juridice prezente.

Astfel s-a reținut că

prin sentința nr. 789 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București a fost

respinsă acțiunea reclamantului ca inadmisibilă, întrucât Instanța de

contencios administrativ a constatat că se află în prezența finelor de

neprimire, nefiind îndeplinite condițiile generale de exercitare a acțiunii în

această materie.

Nici

criticile formulate împotriva sentinței prin care a fost soluționată cererea de

completare a dispozitivului hotărârii pronunțate în revizuire nu pot fi

primite, înalta Curte constatând că instanța de revizuire a dat o soluționare

în conformitate cu dispozițiile legale, cererii de completare formulată de

revizuent.

Nu se poate reține

nici o critică asupra hotărârilor pronunțate, urmând ca Înalta Curte să

respingă cererea de recurs ca nefondată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.D. împotriva sentinței civile nr. 973 din 10 aprilie 2007 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

și împotriva sentinței civile nr. 1998 din 4 septembrie 2007 a aceleiași

instanțe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 noiembrie 2008.