ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2741/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamantul L.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C. anularea Hotărârii nr. 19670 din 24 ianuarie 2007 și totodată obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada noiembrie 1940 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 februarie 2006. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost nevoit să se refugieze în anul 1940 din Brașov la Cluj, pe motiv de persecuție etnică, tatăl său fiind dat afară din serviciu de către legionari. Reclamantul, în susținerea acțiunii, a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, Hotărârea nr. 19670/2006 și declarațiile autentificate ale unor martori din care a rezultat faptul că reclamantul împreună cu familia au fost nevoiți să se refugieze, în anul 1940, din Brașov în Cluj, din motive etnice.

Pentru elucidarea stării de fapt, a fost audiat martorul C.G. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 77 din 13 februarie 2007 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a dispus anularea Hotărârii nr. 19670 din 25 ianuarie 2006 emisă de pârâtă și a obligat-o să-i recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada noiembrie 1940 – 6 martie 1945 începând cu data de 1 februarie 2006. Pentru a adopta această soluție, Instanța de Fond a reținut, în esență, că reclamantul a dovedit, prin probele administrate, că împreună cu familia a fost nevoit să se refugieze din Brașov în Cluj pe motiv de persecuție etnică.

Împotriva hotărârii Instanței de Fond, a declarat recurs pârâta, C.J.P.C., considerând-o nelegală și netemeinică, arătând că în mod greșit i s-a stabilit calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 reclamantului, deoarece martorii au declarat că în luna septembrie 1939 s-a refugiat reclamantul, iar Dictatul de la Viena a avut loc în 1940. De asemenea, se mai susține că reclamantul s-a mutat din Brașov, localitate liberă, în Cluj-Napoca, localitate ocupată, astfel că în lipsa ocupației hortiste nu se poate susține că a existat persecuție etnică, care să fi constituit motiv al plecării. În susținerea recursului au fost invocate dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. precum și cele ale art. 312 C. proc.

civ. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

Cum, în cauză, s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamantul împreună cu familia a fost nevoit să se refugieze în mod corect Instanța de Fond a obligat pârâta să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de această lege. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinței civile nr. 77 din 13 februarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2007.