ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2781/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Cluj, reclamantul K.F.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C.,

anularea Hotărârii nr. 20811 din data de 21 noiembrie 2006 și obligarea pârâtei

la acordarea drepturile prevăzute

de O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea 189/2000, începând cu data

de 1

noiembrie 2004.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și netemeinică și ca

atare se impune anularea acesteia

Întrucât, în perioada septembrie

1940 - martie 1945, a fost refugiat cu familia din motive etnice, urmare a Dictatului

de la Viena, din localitatea Grindeni, jud. Maramureș, în localitatea Camarași,

jud. Cluj.

Reclamantul a mai arată că

familia sa a fost amenințată și îndemnată să părăsească teritoriul României,

tatăl său fiind bătut de

legionari și

jandarmi, pe motivul că a vorbit în limba maghiară, astfel

încât familia

sa a fost nevoită să se refugieze.

Prin sentința civilă

nr. 137/2007 din 5 martie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal,

acțiunea formulată

a fost admisă, Instanța dispunând anularea hotărârii

atacate. Totodată, Instanța

a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în

perioada iulie 1944 - noiembrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești

prevăzute de O.G. nr. 105/1999,

aprobată

prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând

cu data de

1 iulie 2006.

Pentru a pronunța această

hotărâre Instanța a reținut, în esență,

că

în cauză s-a făcut dovada persecuțiilor etnice și a părăsirii localității

de

domiciliu, iar că în ce privește actul normativ aplicabil, legiuitorul a avut

în vedere întreg teritoriul României sub aspect geografic, în care au intrat,

în egală măsură, atât teritoriile cedate temporar cât și cele păstrate de

Statul Român.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs C.J.P.C., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și

nelegalitate, opinând că localitatea din care s-a mutat reclamantul era libera,

motivul plecării nefiind așadar persecuția etnica, având loc, mai degrabă, o

simpla alegere noua de domiciliu.

Recurenta pârâtă a mai susținut

că declarațiile de martori sunt

dovezi

conform legii, dar numai in măsura in care concorda cu situația

istorica.

Înalta

Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în

raport cu sentința atacată, materialul

probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat

recursul declarat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

dispozițiile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul

mai sus menționat.

Din interpretarea acestui text

de lege precum și a întregului act normativ, rezultă că legiuitorul a avut în

vedere toți cetățenii români, indiferent de etnie, care aflați pe teritoriul

Statului Român, fie în

teritoriile cedate,

fie în cele păstrate sub administrația românească, au

avut de suferit

persecuții etnice.

De asemenea, potrivit art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la

art. 1 din

ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente

și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori.

Din probatoriul administrat în

cauză, în speță înscrisurile aflate la dosarul de fond, precum și din

declarația

martorului audiat nemijlocit de Instanță,

rezultă că intimatul - reclamant

se încadrează în situația prevăzută de

lege, fiind îndrituit să

beneficieze de

măsurile reparatorii în speță, situație dovedită de acesta

în

conformitate cu prevederile art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4

din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin

H.G. nr. 127/2002.

Pentru

considerentele arătate, se constată că Instanța a pronunțat

o hotărâre legală și

temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi

respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P.C.

împotriva sentinței civile nr. 137/2007 din 5 martie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 mai 2007.