ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1682/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1682/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 366 din 4 noiembrie

2004, Tribunalul Maramureș i-a condamnat pe inculpații:

- B.I. în baza art. 12 alin. (l) și (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001 (5 fapte), la câte 2 ani închisoare, cu aplicarea

art. 74 și 76 lit. c) C. pen., înlăturând art. 75 lit. a) C. pen.

Conform art. 76 alin. ultim C. pen., a

înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi.

În baza art. ll pct. 2 lit. a) combinat cu

art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat, pentru două infracțiuni

prevăzute de art. 261 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 33 lit. a) C. pen.

A constatat că pedepsele stabilite sunt

grațiate integral potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002.

- B.G. și

- B.M. ambele în baza art. 26 C. pen.,

raportat la art. 12 alin. (l) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (5 fapte),

la câte un an închisoare, cu aplicarea art. 28, 74 și 76 lit. c) C. pen.,

înlăturând art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 76 alin. ultim C. pen., a înlăturat

pedeapsa complementară privativă de drepturi, pentru ambele inculpate.

A constatat că pedepsele stabilite pentru

cele două inculpate sunt grațiate în întregime, conform art. 1 din Legea nr.

543/2002.

A respins cererile de despăgubiri formulate

de părțile civile P.S.V., I.M.N., C.I. și C.N.

În baza art. 118 lit. b) și d) C. pen., a

confiscat corpurile delicte, cu excepția unora dintre acestea, care au fost

restituite inculpatului B.I.

Inculpații au fost obligați, fiecare, la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că inculpatul B.I.

este administrator și asociat unic al SC E. SRL Sighetu Marmației, cu sediul

social în aceeași localitate, având ca principal obiect de activitate „cafenele

și baruri cu spectacol”.

Inculpata B.G., soția sus-numitului inculpat,

este asociat unic și administrator al SC S. SRL Sighetu Marmației cu obiect de

activitate „cafenele și baruri fără spectacol”.

În societatea inculpatului B.I. funcționa și

localul de noapte S.L. în imobilul din str. Traian, localul având și program

striptease între orele 20,00 - 4,00, inaugurat în toamna anului 2001. în acest

local existau dansatoare animatoare, printre care și inculpata B.M., devenită

ulterior barman, iar apoi, din luna aprilie 2002 șefă de departament divertisment.

În perioada februarie, martie 2002 inculpatul

B.I. a dat mai multe anunțuri în presa locală din mai multe județe din Moldova

(Vaslui, Iași) pentru angajarea unor dansatoare la localul S.L. pentru

programul de noapte, anunțuri rămase fără rezultat.

Între 17 - 18 martie 2002, sus-numitul

inculpat, însoțit de inculpata B.M., originară din Moldova, s-a deplasat la

Iași și Vaslui pentru a identifica tinere doritoare pentru angajare ca

dansatoare în local.

A fost, astfel, contactată partea vătămată P.S.V.

din Iași prin intermediul unor cunoștințe ale inculpatei B.M.

Promițându-i-se plata salariului minim pe

economie, masă și cazare de către cei doi inculpați, partea vătămată P.S.V. a

acceptat să se angajeze ca dansatoare.

În aceleași condiții au fost racolate părțile

vătămate I.I. și C.I., care s-au întâlnit cu cei doi inculpați la barul P. din

Vaslui, care le-au prezentat fotografii ale interiorului localului din Sighetu

Marmației și condițiile de remunerare, precizându-le și câștigurile substanțiale

pe care le pot obține de la clienții localului.

Partea vătămată I.M. a fost, la rândul ei,

contactată de inculpați la localul S.C.P. din Vaslui unde presta activitatea de

dansatoare și după un timp de gândire de 2 zile, aceasta a acceptat oferta.

Astfel că, la data de 19 martie 2002, părțile

vătămate P.S.V., I.I., I.M. și C.L. au fost transportate cu autoturismul

personal de către inculpatul B.l. în localitatea Gheorghieni, unde le-a avansat

sumele de bani necesare pentru biletele de călătorie cu trenul (inclusiv pentru

inculpata B.M.) până la Sighetu Marmației.

Inculpatul B.I. a revenit în municipiul

Vaslui unde într-un local de noapte a contactat-o pe partea vătămată C.N.,

originară din Republica Moldova, căreia i-a promis un salariu de 1.700.000 lei,

condiții de lucru de la localul S.L. și asigurând-o că poate câștiga de la

clienți și 700 dolari S.U.A. seară.

Văzând printre fotografiile prezentate de

inculpat și unele cu dansatoare dezbrăcate, partea vătămată și-a exprimat

dezacordul de a dansa astfel, inculpatul asigurând-o că este vorba de un dans

în bikini și sutien și că nu se pune problema de a întreține relații intime cu

clienții.

După circa 2 săptămâni partea vătămată C.N. a

acceptat să vină la Sighetu Marmației cu inculpatul B.I.

Între timp celelalte părți vătămate, împreună

cu inculpata B.M. cu ajuns în Sighetu Marmației, fiind așteptate de inculpata B.G.,

care le-a transportat cu autoturismul firmei la localul S.L.

Apoi inculpata B.G. le-a confirmat părților

vătămate condițiile de muncă, cazare și plată promise de inculpații B.I. și B.M.

După câteva zile inculpații soți B. le-au dat

părților vătămate contracte scrise referitoare la condițiile de angajare, care

au fost semnate de acestea.

În scurt timp atitudinea inculpaților față de

părțile vătămate s-a schimbat.

Acestora nu li s-a acordat partea de 10 % din

valoarea consumației clientului, promisă și nici sumele de bani primite direct

de la consumatori în timpul programului de dans.

Apoi li s-a interzis să părăsească localul

atât în timpul programului de noapte cât și în timpul zilei, părțile vătămate

putând ieși în oraș numai însoțite de membrii familiei B. sau de inculpata B.M.

Agenții de pază ai localului aveau consemn să

nu permită părților vătămate să părăsească localul noaptea, iar în cursul zilei

ușa de acces de la etajul I unde erau dormitoarele era încuiată, iar cheia la

unul sau altul dintre cei trei inculpați.

B.M. le-a învățat câteva mișcări de dans și

împreună cu inculpatul B.I. le-a impus să se masturbeze manual, spunându-le că

trebuie să facă acest lucru și pe scenă, urmând să folosească în viitor

vibratoare.

În timpul repetițiilor, nemulțumit de felul

de executare a mișcărilor de dans, inculpatul B.I. folosea față de părțile vătămate

aparatul de produs electroșocuri U, găsit cu ocazia percheziției domiciliare

efectuate de poliție.

După o perioadă de timp părților vătămate li

s-a impus să danseze goale pe scenă, iar ulterior au fost fotografiate de

inculpat în diferite poziții indecente, potrivit fotografiilor ridicate de

poliție.

Inculpatul B.I. le-a obligat pe părțile

vătămate să întrețină relații sexuale cu clienții localului care au achitat

c/valoarea unor băuturi scumpe (prețuri între 1.700.000 lei și 4.000.000 lei).

Aceste relații se consumau într-una din

camerele localului, denumită „Camera de protocol” iar plata unei sticle cu

băutură îndreptățea clientul la relații sexuale timp de o oră.

Dacă dorea continuarea aventurii, clientul

trebuia să se înțeleagă cu unul dinte inculpați (care supraveghea respectarea

acestei reguli) și să mai plătească o băutură scumpă la bar.

Contrar promisiunilor, din prețul băuturilor

consumate de clienți, părțile vătămate nu au primit nicio sumă de bani.

În condițiile sus-arătate, partea vătămată P.S.V.

a întreținut relații sexuale cu 3 bărbați, I.I. cu un bărbat, C.I. cu 3 bărbați

și C.N. cu 4 bărbați. Partea vătămată I.M. a fost implicată într-o astfel de

relație cu un bărbat, neconsumată însă din cauza stării de ebrietate a

clientului.

La comentariile părților vătămate, inculpatul

B.I. le-a amenințat că le va vinde unor localuri de noapte din Borșa, unde

tratamentul este mai dur.

Actele de identitate ale părților vătămate au

fost păstrate de inculpat.

Din declarațiile acestora precum și ale

martorilor M.F. și D.B. rezultă că întreaga activitate a inculpatului B.I. a

fost susținută de inculpatele B.G. și B.M., aceasta din urmă fiind și șefa

dansatoarelor.

Nemaiputând suporta condițiile și tratamentul

impus, în noaptea de 27 aprilie 2002, partea vătămată P.S.V. a fugit din local,

prezentându-se la Poliția municipiului Sighetu Marmației, sesizându-i cele

întâmplate.

Tot la aceeași dată martorul M.F., agent de

pază la local, concediat (împreună cu colegul său D.B.) din cauza plecării

părții vătămate P.S.V., s-a prezentat la Poliția de Frontieră Sighetu

Marmației, denunțând aceleași fapte săvârșite împotriva persoanelor vătămate în

localul S.L., conform procesului-verbal de consemnare.

La data de 28 aprilie 2002, în baza

autorizației nr. 326/II/2002 Poliția de Frontieră Sighetu Marmației și Poliția

mun. Sighetu Marmației au efectuat o percheziție în localul S.L., unde au fost

găsite celelalte 4 părți vătămate, care apoi au relatat faptele menționate

anterior.

Cu același prilej au fost ridicate de către

organul de poliție aparatul de produs electroșocuri, 2 vibratoare, 2 albume

foto și mai multe alte fotografii, actele de identitate ale părților vătămate.

Audiate în instanță, părțile vătămate P.S.V.

și I.M. și-au menținut declarațiile din cursul urmăririi penale, relatând

împrejurările în care au fost contactate, promisiunile făcute și încălcările acestora,

constând în aceea că: au fost obligate să danseze complet dezbrăcate, să facă

mișcări erotice și să se masturbeze cu degetul pe scenă; nu li s-a permis să

părăsească localul decât însoțite de inculpați; nu li s-au dat banii primiți de

la clienți și nici cota de 10 % din consumația clienților din compania lor; au

fost violentate prin electroșocuri; au fost fotografiate dezbrăcate complet și

în poziții indecente, spunându-li-se că pozele vor fi arătate bărbaților

doritori să întrețină relații sexuale; li s-au impus să întrețină relații

sexuale cu acei bărbați care achitau băuturi scumpe; au fost amenințate că vor

fi vândute unor localuri de noapte din localitatea Borșa atunci când au

protestat față de tratamentul la care au fost supuse.

Partea vătămată I.I. a retractat toate

susținerile făcute în cursul urmăririi penale, cu conținutul sus-arătat, susținând

că nu i s-a îngrădit libertatea de mișcare, că nu a fost obligată să facă

consumație cu clienții, că nu i s-au luat banii primiți de la clienți, că a

făcut striptease pentru că așa a dorit și că nu a fost obligată să întrețină

relații sexuale cu bărbați.

Aceste susțineri ale părții vătămate I.I. au

fost înlăturate de instanță motivat, prin aceea că nu a oferit o justificare

plauzibilă asupra retractării, iar afirmațiile acesteia sunt contrazise de

declarațiile celorlalte două părți vătămate, audiate și în cursul judecății.

Părțile vătămate C.I. și C.N., cu toate

demersurile făcute, nu au putut fi ascultate în instanță, părăsind teritoriul

României.

Declarațiile părților vătămate, reține

instanța, se coroborează și cu declarațiile unor martori care au cunoștințe

directe despre faptele reținute, respectiv M.F., D.B. (chiar dacă inculpatul B.I.

este în dușmănie cu aceștia, reclamați de acesta din urmă pentru comiterea unor

sustrageri din local) și P.I.G.

Declarațiile martorilor propuși de inculpat

în apărare, printre care și polițiști care frecventau localul (cărora, arată

inculpatul, părțile vătămate li se puteau plânge în local pentru tratamentul la

care sunt supuse) sunt privite ca fiind de conjunctură și în parte

neconcludente.

Distinct, prin actul de sesizare a instanței

s-a mai reținut că inculpatul B.I., după declanșarea cercetărilor în perioada

aprilie - septembrie 2002 a făcut mai multe încercări asupra martorilor M.F. și

D.B.I., prin diferite mijloace, în scopul de a-i determina să-și schimbe

declarațiile date în cauză la organele de poliție și la procuror.

S-a reținut, astfel, că după ce martorul M.F.

fost ascultat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, acesta a fost

întâlnit de inculpatul B.I., care l-a amenințat că „s-ar putea să îl calce o

mașină sau să-l prindă niște polițiști din cadrul Poliției mun. Sighetul

Marmației care sunt prieteni de a-i lui, dacă nu-și schimbă declarațiile date

în acest dosar”.

Tot în acest scop, inculpatul i-a condiționat

eliberarea cărții de muncă martorului M.F. și că împotriva acestuia a depus și

un denunț penal, acuzându-l de sustragerea unor bunuri de la societate.

Inculpatul B.I. a încercat să-1 determine și

pe martorul D.B.l. să declare mincinos.

Instanța a reținut, pe baza cercetărilor

efectuate și în cursul judecății, când cei doi martori au făcut reveniri asupra

declarațiilor din cursul urmăririi penale, că faptele nu întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii imputate, hotărând achitarea inculpatului B.I.,

așa cum s-a arătat, pentru infracțiunile prevăzute de art. 261 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și inculpații din cauză.

În apelul parchetului s-au invocat motive de

netemeinicie și nelegalitate, constând în greșita individualizare a pedepselor,

impunându-se majorarea acestora și nelegala achitare a inculpatului B.I. pentru

infracțiunile prevăzute de art. 261 alin. (1) C. pen., simpla revenire a

martorilor asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale, mai mult sau

mai puțin semnificativă, nefiind suficient temei pentru achitare.

Inculpații au criticat hotărârea pentru

greșita condamnare, invocând lipsa de probe și solicitând achitarea fie pentru

inexistența faptei, fie pentru lipsa unui element constitutiv al infracțiunii,

respectiv latura obiectivă.

Prin decizia penală nr. 122 din 17 mai 2005,

Curtea de Apel Cluj a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Maramureș, a desființat în parte hotărârea atacată și în rejudecare l-a

condamnat pe inculpatul B.I., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 261 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte),

la două pedepse de câte 8 luni închisoare.

A constatat că pedepsele sunt grațiate prin

art. 1 din Legea nr. 543/2002.

Același inculpat a fost condamnat, la 5

pedepse de câte 6 ani închisoare, pentru infracțiunile prevăzute de art. 12

alin. (l) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și câte 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A dispus, în temeiul art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute, prin contopire, pedeapsa de 6 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, făcând aplicarea art. 71

și 64 C. pen.

Inculpatele B.G. și B.M. au fost condamnate,

la câte 5 pedepse de câte 5 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 12 alin. (l) și (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001 și câte 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A dispus ca cele două inculpate să execute

fiecare, urmare contopirii pedepselor conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., pedeapsa de câte 5 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de 2 ani, făcând aplicația art. 71 și 64 C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

A respins, ca nefondate, recursurile

inculpaților.

Instanța de apel a învederat că, pe fondul

unei situații de fapt corect stabilită în privința infracțiunilor de trafic de

persoane, reținerea circumstanțelor atenuante numai în considerarea lipsei

antecedentelor penale și a conduitei inculpaților, nu este suficient

argumentată, iar față de împrejurările concrete ale săvârșirii faptelor se

impune majorarea pedepselor.

Asemenea, analiza declarațiilor succesive ale

martorilor M.F. și D.B.l. formează convingerea săvârșirii de către inculpatul B.I.

și a celor două infracțiuni de încercare de a determina mărturia mincinoasă.

În privința apelurilor inculpaților s-a

constatat că este nefondată solicitarea acestora de achitare, probele

administrate relevând existența actelor materiale de recrutare, transportare și

cazare a celor 5 părți vătămate, prin înșelăciune, în scopul exploatării

acestora, privându-le de libertate de mișcare și obligându-le la relații

sexuale cu clienții localului.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată

cu recurs de către inculpați.

În motivarea recursurilor s-a susținut că în

cauză poliția de frontieră a audiat părțile vătămate, începând cu data de 27

aprilie 2002 deși potrivit Legii nr. 81/2002 nu era competentă să efectueze

cercetări în legătură cu infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (l) și (3)

C. pen. și art. 12 din Legea nr. 678/2001, competența materială revenind numai

Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, Poliției mun. Sighetu Marmației

și I.P.J. Maramureș.

S-a mai susținut că părțile vătămate au fost

reținute contra voinței lor la sediul poliției de frontieră timp de 3-4 zile,

fiind instigate să declare într-un anume fel, iar apărătorului inculpatului nu

i s-a permis să asiste la audieri.

A fost criticat și faptul că Parchetul de pe

lângă Judecătoria Sighet a eliberat autorizația de percheziție fără să fi avut

competența de urmărire sau supraveghere în cauză, iar martorul P.C. de la

Poliția mun. Sighetu Marmației a încheiat proces-verbal de consemnare a

denunțului oral al părții vătămate P.S.V., deși, la data de 27 aprilie 2002, nu

era de serviciu și nici nu era desemnat să efectueze cercetări în cauză.

Alte critici făcute prin recurs privesc lipsa

de la dosar a tuturor declarațiilor date de părțile vătămate la poliția de

frontieră, reținerea greșită ca mijloace de probă a declarațiilor martorilor M.F.

și D.B.I., împotriva cărora inculpatul B.I. a formulat plângere penală pentru

furt, respingerea unor probe în apărare solicitate, neobservarea că părțile

vătămate au fost angajate cu contract de muncă, cu consimțământul acestora.

Prin decizia penală nr. 916 din 13 februarie

2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de

inculpați, a casat decizia atacată și a trimis cauza pentru rejudecarea

apelurilor la Curtea de Apel Cluj.

Instanța de recurs a constatat că, prin

încălcarea obligațiilor prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța

de apel nu a sesizat că dosarul de urmărire penală nu este complet, nefiind

atașat și dosarul nr. 461/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighet,

pentru a observa modul de constituire a acestui dosar, temeiul autorizației de

percheziție, dacă s-a început urmărirea penală încă din acest dosar și modul în

care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș cu urmărirea

penală în cauză.

În lipsa acestui dosar nu se poate ști dacă

declarațiile date până la 4 iunie 2002 la Parchetul de pe lângă Tribunalul

Maramureș constituie sau nu mijloace de probă.

Asemenea, a reținut că nu a fost lămurită

cauza, în raport de apărările inculpaților, dacă părțile vătămate au stat la

sediul poliției de frontieră mai multe zile și în ce condiții, dacă

procesul-verbal din 27 aprilie 2002 apare înregistrat la Poliția Sighetu

Marmației și dacă mr. P.C. se afla la acea dată în activitate, dacă avea

competența de a-l întocmi și dacă avea abilitarea să participe la percheziția

din 28 aprilie 2002.

Prin decizia penală nr. 8 din 22 ianuarie

2008, Curtea de Apel Cluj a admis apelurile declarate de inculpați și de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, desființând în parte sentința

penală nr. 366 din 4 noiembrie 2004 a Tribunalului Maramureș și, în rejudecare,

l-a condamnat pe inculpatul B.I., la două pedepse de câte 8 luni închisoare,

pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 261 alin. (l) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că sunt grațiate în baza

art. 1 din Legea nr. 543/2002.

A schimbat încadrarea juridică din 5

infracțiuni prevăzute de art. 12 alin. (l) și (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001 într-o singură infracțiune, formă continuată, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul B.I.

la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., constatând că pedeapsa este grațiată conform Legii nr.

543/2002.

Inculpatele B.G. și B.M. au fost condamnate,

la câte 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26

C. pen., raportat la art. 12 alin. (l) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 C. pen. (prin schimbarea

încadrării juridice din 5 astfel de infracțiuni) și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., constatând că pedeapsa

principală este grațiată conform Legii nr. 543/2002. A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

Instanța de apel s-a conformat, în măsura

posibilului, îndrumărilor date de instanța de casare, atașând astfel dosarul

nr. 461/P/2002, dosarul de casă nr. l70/P/2002 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Maramureș, adresa de la Poliția Sighetu Marmației care a confirmat

înregistrarea plângerii persoanei vătămate, la data de 27 aprilie 2002, sub nr.

54175 și că anterior acesta a reclamat faptele la Inspectoratul Poliției de

Frontieră.

S-a mai stabilit că plângerea de la Poliția

de Frontieră a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighet care,

la rândul său, a înaintat dosarul format nr. 461/P/2002, la data de 7 mai 2002,

spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Instanța de apel a procedat la audierea

părților vătămate și a martorilor propuși de inculpați, conchizând că situația

de fapt nu s-a schimbat față de cea reținută de instanța de fond în privința

traficului de persoane.

Vinovăția inculpaților în săvârșirea acestei

infracțiuni a fost reținută în baza declaraților părților vătămate I.M.N., C.I.,

ambele confirmând întrutotul declarațiile din cursul urmăririi penale,

detaliind aspecte faptice de constrângere pentru a întreține relații sexuale și

modalități de împiedicare a părăsirii localul, inclusiv folosirea de către

inculpatul B.I. a unui aparat cu electroșocuri pentru a le „disciplina" în

sensul dorit.

Asemenea, au fost avute în vedere

declarațiile părților vătămate P.S. și C.N., date în cursul urmăririi penale, acestea

neputând fi identificate pentru a fi audiate în instanță, cu toate demersurile

făcute (prima nu are domiciliul cunoscut, iar cealaltă a părăsit teritoriul

României).

Partea vătămată I.I., deși în cursul

urmăririi penale a confirmat alături de celelalte, actele materiale de

constrângere și de exploatare sexuală imputate inculpaților, în fața instanței,

a retractat declarațiile, fără o motivare plauzibilă, motiv pentru care aceste

din urmă susțineri au fost înlăturate.

Declarațiile părților vătămate au fost

coroborate de instanță cu cele ale martorilor M.F. și D.B.I. care, deși în

relații de dușmănie cu inculpatul B.I., au făcut relatări coerente și cu

corespondent în constatările faptice rezultate din celelalte mijloace de probă.

Instanța de apel a audiat în cauză și

martorii propuși în apărare de inculpați, în special polițiști ofițeri care

frecventau localul și un ziarist, toți susținând că nu au sesizat și nu au fost

încunoștințați de părțile vătămate în legătură cu condițiile lor de muncă.

Aceste declarații sunt apreciate de instanță

neconcludente, întrucât inculpații fiind prezenți în permanență în local, era

posibil ca părților vătămate să le fi fost teamă să reclame.

A fost înlăturată apărarea inculpaților în

sensul că părțile vătămate au fost influențate de polițiștii de frontieră în

sediul cărora au fost inițial transportate, întrucât acestea au menținut și în

fața procurorului declarațiile, ca, de altfel și la instanță, cu excepția uneia

dintre ele.

Și critica privind nulitatea actelor de urmărire

efectuate de Poliția de Frontieră a fost înlăturată ca nefondată.

Acest organ de poliție a fost sesizat prin

denunț de M.F., percheziția a fost efectuată în baza autorizației procurorului

și atribuțiile acestuia sunt prevăzute prin O.U.G. nr. 104/2001, care prin art.

28 pct. 1 obligă polițistul de frontieră în domeniul său de activitate să ia

măsurile necesare de înlăturare a pericolului ce amenință ordinea publică sau

siguranța persoanelor în zona de frontieră care se întinde pe o adâncime de 30

km către interior fată de frontiera de stat, zonă în care se află și mun. Sighetu

Marmației.

A fost motivată și schimbarea încadrării

juridice din 5 infracțiuni prevăzută de art. 12 alin. (l) și (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001 în câte o infracțiune în forma continuată.

Referitor la infracțiunile de încercare de determina

mărturia mincinoasă, comise de inculpatul B.I., instanța de apel a reevaluat

materialul probator, apreciind că declarațiile martorilor M.F. și D.B.I., date

în cursul urmăririi penale, exprimă adevărul, fiind semnate de aceștia, astfel

încât revenirile din fața instanței sunt nemotivate.

Împotriva deciziei sus-menționate inculpații

din cauza au declarat recurs, invocând cazul de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 și 18 C. proc. pen., în sensul că:

- instanța de apel nu s-a conformat deciziei

instanței de casare, neprocedând la audierea părților vătămate P.S. și C.N.;

- instanța a reținut eronat o stare de fapt

care nu este rezultanta unei atente analizări a probatoriului administrat,

dezvoltând aspecte contradictorii și criticând înlăturarea declarațiilor

martorilor propuși în apărare;

- relațiile despre maior P.C. au fost

obținute prin interpuși și nu în mod oficial;

- Poliția de Frontieră Maramureș nu avea

competența să efectueze acte de urmărire penală în cauză, după cum nici

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighet nu avea competența emiterii

autorizației de percheziție pentru infracțiunea prevăzută de Legea nr.

678/2001, aflată în competența de urmărire penală a parchetului ierarhic;

- părțile vătămate au fost ținute abuziv și

cazate la sediul Poliției de Frontieră Maramureș mai multe zile, fiind

influențate în declarații.

În principal s-a solicitat casarea deciziei

atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare și, în subsidiar, achitarea

inculpaților.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor

și lucrărilor de la dosar și în raport și de cazurile de casare care potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu,

Curtea constată că recursurile inculpaților sunt fondate pentru cele ce

urmează.

Sub aspectul stabilirii situației de fapt în

raport de îndrumările date prin decizia penală nr. 916 din 13 februarie 2006 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, se constată că instanța de apel a dat curs

acestei obligații.

A fost, astfel, atașat dosarul nr. 461/P/2002

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighet și s-a stabilit, cu certitudine

(conform adresei nr. 461/P/2002) că, la data de 7 mai 2002, dosarul a fost

înaintat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș în vederea efectuării

urmăririi penale, potrivit competenței legale, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Relațiile despre mr. P.C. în legătură cu

aptitudinea acestuia de a se sesiza și îndeplini acte de cercetare în cauză au

fost obținute oficial și nu, așa cum susțin inculpații, de la un martor.

Potrivit adresei nr. 363329 din 9 noiembrie

2006 a Politiei mun. Sighetu Marmației, dosarul privind pe partea vătămată P.S.V.

a fost înregistrat la organul de poliție sub nr. 54175 din 27 aprilie 2002,

dată la care mr. P.C. se afla în activitate, nefiind însă desemnat să participe

la percheziția din data de 28 aprilie 2002 la SC E. SRL S.L.

Este explicabilă nedesemnarea ofițerului să participe

la efectuarea percheziției domiciliare, întrucât această activitate judiciară a

fost inițiată și executată de I.J.P.F. Maramureș în baza autorizației

solicitate Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

Participarea și a mr. P.C. la efectuarea

percheziției este justificată de sesizarea acestui ofițer, în același timp,

conform procesului-verbal de consemnare a plângerii persoanei vătămate P.S.V.,

înregistrat sub nr. 54175 din 27 aprilie 2002 la Poliția mun. Sighetu Marmației.

Temeiul legal al implicării I.J.P.F.

Maramureș în efectuarea actelor de cercetare ce nu sufereau amânare în cauză,

conform art. 213 C. proc. pen., a fost examinat și analizat judicios de

instanța de apel, acest organ de poliție având competență în baza O.U.G. nr.

104/2001 referitoare la organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră

Române, faptele reclamate, și calificate inițial ca lipsire de libertate a

persoanelor vătămate, fiind săvârșite în zona de frontieră.

La rândul său, Parchetul de pe lângă Judecătoria

Sighetu a autorizat legal percheziția, având competența materială în raport de

infracțiunea sesizată în art. 189 alin. (l) C. pen., așa cum a fost modificat

prin Legea nr. 169/2002 publicată în M. Of. din 18 aprilie 2002, pentru care

urmărirea penală era în competența organului de cercetare al poliției, potrivit

art. 209 alin. (3) C. proc. pen., de asemenea, modificat prin Legea nr.

169/2002.

Din momentul în care s-au conturat în cauză

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr.

678/2001, și aceasta s-a realizat, la data de 7 mai 2002, procurorul din cadrul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației a înaintat dosarul spre

competentă soluționare sub aspectul săvârșirii acestei infracțiuni, la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Concluzionând asupra competentei materiale a

organului de urmărire penală în cauză, Curtea reține că sesizarea concomitentă,

din surse diferite, pe de o parte a I.J.P.F. Maramureș iar, pe de altă parte, a

Poliției mun. Sighetu Marmației, nu este nelegală iar actele de urgență

îndeplinite, în temeiul art. 213 C. proc. pen., inclusiv autorizarea și efectuarea

percheziției domiciliare, erau necesare și constituie mijloace de probă.

În acest context, plângerile și declarațiile

părților vătămate, administrate anterior datei de 4 iunie 2002, constituie

mijloace de probă conform art. 64 C. proc. pen. și pot servi la aflarea

adevărului, însă numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și

împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Curtea reține că materialul probator a fost

analizat judicios de către instanța de apel și aceasta a constatat întemeiat că

inculpații au săvârșit faptele imputate.

Declarațiile părților vătămate I.M.S. și C.I.,

atât de la urmărirea penală cât și din instanță, declarațiile părților vătămate

P.S. și C.N., date în cursul urmăririi penale, acestea neputând fi audiate în

instanță cu toate demersurile făcute, situație admisă conform art. 327 alin. (3)

C. proc. pen., și declarația părții vătămate I.I. din cursul urmăririi penale,

se coroborează între ele precum și cu constatările făcute cu ocazia

percheziției domiciliare din 28 aprilie 2002 (când, printre altele, a fost

găsit și aparatul de produs electro șocuri) și declarațiile martorilor M.F., D.B.I.

și P.I.G.

Încercările inculpaților de a duce în

derizoriu constatările organelor de urmărire penală, între care susținerea că

părțile vătămate au fost ținute forțat mai multe zile de Poliția de Frontieră

și supuse presiunilor pentru a face declarații împotriva lor, sunt denunțate de

însăși părțile vătămate audiate în instanță, care au precizat că la solicitarea

lor li s-a acceptat să fie cazate în unitate, întrucât nu aveau unde să meargă

și nu aveau bani, inculpații neachitându-le nicio sumă de bani pentru munca

prestată.

Instanța de apel a procedat corect ascultând

martorii propuși în apărare de inculpat și în raport de aspectele cunoscute de

aceștia, a constatat întemeiat că nu sunt relevante în cauză.

Este, astfel, pe deplin stabilit, că inculpatul

B.I., ajutat de inculpatele B.G. și B.M., le-a racolat pe cele 5 părți vătămate

prin înșelăciune, promițându-le un anumit obiect de activitate și salarizare,

respectiv ca dansatoare în localul său de noapte S.L. din mun. Sighetu Marmației,

obligându-le mai apoi la întreținerea de relații sexuale cu clienții, în care

scop le-a amenințat și chiar agresat prin folosirea unui aparat de produs

electroșocuri, interzicându-le părăsirea incintei localului și neachitându-le

drepturile bănești.

Situația umilitoare nu a mai putut fi

suportată de partea vătămată P.S. și aceasta, în noaptea de 26 aprilie 2002, a

reușit să fugă din local prin escaladarea ferestrei de la baie.

Este, de asemenea, dovedită vinovăția

inculpatului B.I. și în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 261 alin. (1)

C. pen., față de martorii M.F. și D.B.I., care în cursul urmăririi penale au

detaliat împrejurările în care acest inculpat în repetate rânduri, prin

amenințări, formă de constrângere morală, le-a cerut să-și schimbe

declarațiile.

Aceste declarații au fost date și susținute

de martori în fața procurorului, astfel încât revenirile din cursul judecății

fără explicații, au fost corect înlăturate de instanță, aceasta având

competența aprecierii probelor care contribuie la aflarea adevărului.

De altfel, astfel de purtări ale inculpatului

B.I. rezultă și din procesul-verbal din 2 iulie 2002 al procurorului

Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș din care rezultă că sus-numitul

inculpat a încercat să le determine pe părțile vătămate să-și schimbe

declarațiile date în cauză.

Așa cum s-a arătat, recursurile inculpaților

sunt însă, fondate pentru cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., luat în considerare din oficiu.

În cauză vor fi reținute circumstanțe atenuante

și în favoarea inculpatului B.I., relativ la unele împrejurări cum sunt cele

referitoare la lipsa antecedentelor penale ale acestuia, conduita anterioară,

în colectivitatea locală și în afacerile comerciale, corespunzătoare normelor

de conviețuire și bunei conduite, precum și cele referitoare la împrejurările

concrete ale faptelor.

De urmare, atât acestui inculpat cât și

inculpatelor B.G. și B.M. le vor fi reduse pedepsele, însă diferențiat, în

raport de contribuția concretă la săvârșirea infracțiunilor.

Se va constata că pedepsele stabilite sunt

grațiate conform art. 1 din Legea nr. 543/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații B.I.,

B.G. și B.M. împotriva deciziei penale nr. 8 din 22 ianuarie 2008 a Curții de

Apel Cluj, secția penală și de minori.

Casează decizia penală atacată numai cu

privire la individualizarea pedepselor.

Face aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și

alin. (2) C. pen., art. 76 C. pen., față de inculpatul B.I.

Reduce pedepsele aplicate inculpatului B.I.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 261 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. (două fapte) de la câte 8 luni închisoare la câte 2 luni

închisoare.

Reduce pedeapsa aplicată aceluiași inculpat

pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 5 ani închisoare la 2

ani închisoare.

Reduce pedepsele aplicate inculpatelor B.G.

și B.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat

la art. 12 alin. (l) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 74 C. pen., de la câte 4 ani închisoare la câte 2

ani închisoare.

Constată că pedepsele aplicate tuturor

inculpaților sunt grațiate.

Înlătură pedepsele complementare pentru toți

inculpații.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii

atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai

2008.