ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2309/2011

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 413/F din 14 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, s-au respins, ca nefondate, cererile de revizuire formulate de revizuentele Ș.V., și M. (fosta C.) M.L.

Au fost obligate petentele revizuente la câte 100 RON cheltuieli judiciare statului, în contul IBAN-R062TREZ 7045032XXX003561, C. fisc. 4340633 deschis la Trezoreria sector 4 București, beneficiar Tribunalul București.

S-a reținut că, prin cererea înregistrată, revizuentele Ș.V., I.E. și M. (fosta C.) M.L. au solicitat revizuirea Deciziei penale nr. 1560/2008, pronunțată în Dosarul nr. 3003/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În motivarea cererii de revizuire petentele au precizat că cererea de revizuire este în principiu admisibilă, în raport de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv descoperirea unor împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Au motivat, totodată, revizuentele că la momentul în care s-a început urmărirea penală împotriva revizuentelor nu exista un cadru legal care să reglementeze drepturile și obligațiile organelor fiscale în materia rambursării de T.V.A., astfel cum rezultă din adresa nr. X/2008, emisă de Ministerul Finanțelor, depusă în dosarul cauzei.

Este evident că în perioada 1998 - 1999 actele normative în vigoare în materia rambursărilor de T.V.A. nu cuprindeau normele procedurale privind drepturile și obligațiile organului fiscal în exercitarea controlului. Ordinul M.F. nr. 2627/1998 conținea numai documentația pe care inspectorul fiscal trebuia să o solicite agenților economici ce solicitau rambursări de taxa pe valoare adăugată. Cu privire la realitatea operațiunilor nu existau prevederi exprese în actele normative date în aplicarea O.G. nr. 3/1992 republicată, care stabilea cadrul legal privind taxa pe valoarea adăugată.

Au susținut petentele că toate aceste aspecte au în cauză caracterul unei împrejurări noi, fiind aduse la cunoștința petentelor prin adresa nr. X/2008.

De asemenea, au precizat petentele că în perioada anilor 1998 - 1999 cadrul legal general aflat în vigoare la data pretinsei săvârșiri a faptelor nu prevedea interacțiunea din art. 36 din Legea nr. 345/2002, adică exact faptele pentru care petentele au fost condamnate, aceasta fiind abrogată în mod expres prin Legea nr. 572/2003 privind Codul fiscal intrată în vigoare la data de 01 ianuarie 2004.

Inexistența faptelor calificate drept infracțiuni, dată fiind împrejurarea nesemnării de către revizuenți a proceselor verbale de control cu propunerea de rambursare de T.V.A. rezultă din adresa nr. Y/2000 emisă de D.G.F.P.S. Prin acest înscris doveditor organul fiscal competent recunoaște împrejurarea inexistenței unor procese-verbale de control semnate de revizuenta Ș.V. și care au stat la baza rambursărilor de T.V.A. către mai multe societăți comerciale. Relevantă este împrejurarea că revizuenta Ș.V. nu a semnat procesele verbale de control menționate în actul de inculpare și pe baza cărora s-a stabilit vinovăția și respectiv condamnarea sa.

S-a solicitat ca instanța să aibă în vedere imposibilitatea obiectivă a revizuentelor de a stabili caracterul real sau fals al documentelor justificative prezentate de contribuabili în cadrul controlului fiscal, în vederea obținerii rambursărilor de T.V.A., astfel cum au rezultat din conținutul adresei nr. Z/2001, emisă de Ministerul Finanțelor.

O altă împrejurare nouă ce urmează a fi avută în vedere de instanță constă în stabilirea recuperării sumei de 11.470.640 RON în sarcina administratorului SC S. SRL, în cadrul procedurii insolvenței acestei societăți comerciale, cu consecința înlăturării răspunderii revizuentelor în ceea ce privește plata acestei sume. Această împrejurare dovedește netemeinicia hotărârilor de condamnare a revizuentelor pentru un prejudiciu al cărui cuantum este incert, ce urmează a fi recuperat de la administratorul societății aflat în procedura insolvenței.

De asemenea, urmează ca instanța să aibă în vedere că deși prin actul de sesizare revizuentele nu au fost trimise în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 249 C. pen., în primă instanță acestea au fost achitate, ulterior condamnate, pentru ca Înalta Curte de Casație și Justiție să mențină această dispoziție din decizia Curții de Apel București.

Examinând cererile de revizuire formulate de petente, tribunalul a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1206/2005, pronunțată în Dosarul nr. 5781/2001, Tribunalul București, secția I penală a dispus, în baza prevederilor art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatelor Ș.V., I.E. și M.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen. în baza prevederilor art. 334 C. proc. pen., a schimbat calificarea încadrării juridice din art. 215

1

alin. (1) și (2) cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26 raportat la art. 215

1

alin. (1) și (2) cu art. 41 alin. (2) în art. 36 din Legea nr. 345/2002 și respectiv art. 26 raportat la art. 36 din Legea nr. 345/2002 cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata Ș.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 C. proc. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26 raportat la art. 36 din Legea nr. 345/2002 cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 41 alin. (2) și respectiv art. 249 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpata I.E. pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26 raportat la art. 36 din Legea nr. 345/2002, cu aplicarea art. 13 C. pen. art. 41 alin. (2) și art. 249 alin. (1) C. pen.

În baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata M.L. pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu art. 41 alin. (2) și art. 26 raportat la art. 36 din Legea nr. 345/2002 cu aplicarea art. 13 C. pen. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 249 alin. (1) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 261/A/2007 pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus condamnarea celor trei inculpate la câte o pedeapsă de cate patru ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 71 - 64 C. pen. și la câte o pedeapsă de câte 3 ani închisoare pentru fiecare inculpată pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 36 din Legea nr. 345/2002 cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-au constatat grațiate integral pedepsele aplicate.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pentru inculpate sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale.

Prin Decizia penală nr. 1560/2008 pronunțată în Dosarul nr. 300/3/2001 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-au admis recursurile inculpatelor, s-a casat Decizia penală nr. 261/2007, numai cu privire la greșita condamnare a inculpatelor pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen., s-au descontopit pedepsele rezultante și s-a menținut soluția achitării inculpatelor conform prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., dispusă prin Sentința penală nr. 1206/2005 a Tribunalului București, secția I penală.

În fapt, din ansamblul probator administrat în cauză a rezultat că în luna august 1999, urmare unui control efectuat de Ministerul Finanțelor, au fost constatate o serie de nereguli privitoare la rambursările de T.V.A. acordate de Administrația Financiară a sectorului 5 București, a căror angajate erau petentele.

În raport de împrejurarea că s-au invocat în cauză dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., constând în mai multe adrese, dar și de complexitatea cauzei, potrivit dispozițiile art. 403 C. proc. pen., după ascultarea concluziilor procurorului și ale părților, tribunalul a constatat că cererea de revizuire este făcută în condițiile legii, iar din actele depuse a concluzionat că sunt date suficiente, dispunând admiterea în principiu a acesteia.

S-a procedat la studierea detaliată și de fond a adreselor nr. X/2008, nr. Y/2008, nr. Z/2001, emise de D.G.F.M.P. și respectiv Direcția de Legislație în Domeniul T.V.A. a Ministerului de Finanțe, tribunalul constatând următoarele:

Adresa nr. Z/2001 emisă de Administrația Financiară sector 5 către Direcția de Audit Intern din cadrul D.G.F.P.C.F.S. - M.B. - consemnează rezultatele constatate în urma controalelor efectuate la Administrația Financiară sector 5 București, adresă care se regăsește în dosarul de fond. În acest context, această adresă și mai exact conținutul ei nu poate fi reținută de instanță ca reprezentând o împrejurare nouă în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen., nefiind deci o probă nouă.

De asemenea, tribunalul a constatat că analiza normelor de lucru și a reglementărilor aplicabile în cauză se regăsesc și în motivarea deciziei Curții de Apel București, considerent în raport de care tribunalul va aprecia că aceasta apărare a fost avută în vedere de instanța de apel ca și apărare a fondului, fiind analizată în detaliu și cuprinsă în considerentele deciziei, ca atare.

Deși, și din acest punct de vedere, apărarea revizuentelor-petente în sensul ca ar fi apărut elemente noi legate de existența faptei penale și a vinovăției inculpatelor, nu poate fi primită de instanță.

Mai mult decât atât, susținerea petentelor, în sensul că s-ar fi avut în vedere de către instanțele de apel și respectiv de recurs, un prejudiciu care nici măcar nu a fost stabilit în concret, nu reprezintă de asemenea o împrejurare nouă în sensul dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., ci cel mult o critică adusă soluțiilor în apel și respectiv în recurs, dar care de asemenea a fost avută în vedere de instanțe la momentul soluționării cailor de atac.

Tribunalul va constata, de asemenea, că susținerea petentelor privind lipsa probelor care să ateste vinovăția acestora a constituit, de asemenea, o apărare de fond ce nu mai poate fi avută în vedere la soluționarea cererii de revizuire.

Categoric au existat o serie de modificări de acte normative și în special cele cuprinse în Legea nr. 345/2002, iar O.G. nr. 11/1996 a fost ulterior modificată prin Legea nr. 108/1996 și ulterior prin O.G. nr. 70/1997 privind controlul fiscal, dar aceasta a fost și rațiunea pentru care instanțele de apel și de recurs au reținut incidența dispozițiilor art. 13 C. pen.

De altfel, se impune mențiunea că în practica judiciară în materie s-a stabilit opinia, constând în ideea că probele noi ce constituie temei de revizuire pot fi avute în vedere numai în măsura în care acestea dovedesc netemeinicia hotărârii atacate.

În acest context, instanța are în vedere că deși adresa nr. X/2008 formal este o împrejurare nouă, neregăsindu-se în dosarul cauzei, ea reprezintă o apărare de fond, iar lipsa cadrului care să fi stabilit normele procedurale privind drepturile și obligațiile organului fiscal în exercitarea controlului nu este de natură a înlătura vinovăția sau măcar un dubiu serios cu privire la temeinicia hotărârii, de vreme ce ordinul M.F. nr. 2627/1998 stipula în mod expres documentația pe care inspectorul fiscal trebuia să o solicite agenților economici ce solicitau rambursări de casă pe valoarea adăugată.

Pentru toate considerentele reținute mai sus, tribunalul va aprecia că cererile de revizuire formulate de petentele Ș.V., I.E. și M. (fosta C.) M.L. urmează a fi respinse ca atare.

II. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel revizuentele Ș.V., I.E. și M. (fostă C.) M.L., care au susținut că sentința de fond este susținută de o motivare contradictorie, având în vedere că a admis în principiu cererea de revizuire. S-a apreciat că în cauză s-au descoperit împrejurări noi, așa cum prevăd dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., având în vedere adresele emise de către organele fiscale între timp și nedepuse la dosar, astfel că inculpatele nu se fac vinovate de comiterea infracțiunii pentru care au fost condamnate.

Curtea, luând spre examinare sentința penală pronunțată de Tribunalul București sub aspectul motivelor de apel invocate cât și din oficiu conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că prima instanță a stabilit bine că adresele provenite de la autoritatea financiară competentă nu pot fi apreciate ca fiind probe noi într-o cauză diferită și unde revizuentele au fost condamnate.

Și în opinia curții de apel nu a fost invocată nici o împrejurare nou, necunoscută de instanța de fond la acel moment, fiind doar reluate aspecte ce țin de fondul cauzei.

Într-adevăr, Tribunalul București a admis în principiu cererea de revizuire, aspect care nu trebuie privit ca o admitere a cererii de revizuire atâta vreme cât și în practica judiciară în materie s-a stabilit opinia, constând în aceea că probele noi ce constituie temei de revizuire pot fi avute în vedere numai în măsura în care acestea dovedesc netemeinicia hotărârii atacate.

Astfel, adresele nr. Z/2001 și nr. X/2008 ale Direcției de Audit Intern din cadrul D.G.F.P.C.F.S. - M.B. formal sunt o împrejurare nouă, nu pot fi reținute ca împrejurări noi în sensul dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen. și, deci, privită ca probă nouă care au făcut obiectul apărării pe fond și nu mai pot fi avute în vedere la soluționarea cererii de revizuire.

Față de aceste împrejurări apelul revizuentelor este nefondat și se respinge ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen.

Așa fiind, prin Decizia penală nr. 253/A din data de 26 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de revizuentele Ș.V., I.E. și M. (fostă C.) M.L. împotriva Sentinței penale nr. 413/F din 14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.

Au fost obligate apelantele la câte 200 lei cheltuieli judiciare statului.

III. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs revizuentele I.E., M. (fostă C.) M.L. și Ș.V., criticând-o ca nemotivată, întrucât nu s-a arătat care sunt motivele de fapt și de drept pentru care a apreciat că aspectele învederate în cererea de revizuire nu au caracterul unor împrejurări noi.

În acest sens, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., apreciind că se impune o soluție de casare cu trimitere.

A susținut că modul superficial în care instanța de apel a examinat pricina rezultă și din faptul că în considerente nu a ținut seama de toate înscrisurile doveditoare depuse și de expertiza extrajudiciară, care se referea la niște aspecte pe care nu le-a avut în vedere expertiza efectuată în cadrul urmăririi penale.

A mai menționat că un al doilea motiv de recurs se referă la faptul că există o contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că în considerente se arată în mod expres că instanța constată existența unor împrejurări noi, formal, iar ulterior, se ajunge la concluzia că acestea nu ar fi existat.

În al treilea rând, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen., respectiv aplicarea greșită a legii.

A menționat că adresa din 15 mai 2008 emisă de Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția de legislație în domeniul T.V.A a arătat care sunt acele împrejurări noi care nu au fost avute în vedere de către instanțe la momentul pronunțării tuturor hotărârilor, din această adresă rezultând în mod expres că în perioada 1988 - 1989 nu au existat prevederi legale care să stabilească obligațiile agenților fiscali cu privire la soluționarea cererilor de rambursare de T.V.A.

Astfel, a apreciat că nu există o bază legală a stabilirii vinovăției și a condamnării recurentelor revizuente, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

A arătat că aceasta este o împrejurare nouă, de care s-a luat cunoștință prin adresa menționată, după pronunțarea hotărârii instanței de apel.

A susținut, totodată, că, în raport de faptele pentru care au fost condamnate recurentele revizuente, nu există prevederi legale care să stabilească vreo încălcare a unui text de lege.

Examinând actele și lucrările dosarului, decizia re curată, în raport de motivele de critică invocate cât și de cazurile de casare sus-indicate, Înalta Curte, cu opinie majoritară, are în vedere ca fiind fondată prima din criticile iterate relativă la nemotivarea deciziei instanței de apel, ceea ce atrage incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen. (consecință pentru care nu va mai proceda la analiza și a celorlalte motive de recurs invocate) și, ca urmare, recursurile de față declarate de cele trei revizuente se privesc ca fondate și urmează a se dispune casarea deciziei recurate, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) teza III C. proc. pen. și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță, Curtea de Apel București.

În propriul demers analitic, înalta Curte, cu opinie majoritară, are în vedere că motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional. Hotărârea judecătorească nu reprezintă un act discreționar, ci este rezultatul unui proces logic de analiză științifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză, necesar stabilirii stării de fapt desprinse din acestea prin înlăturarea unor probe și reținerea altora, urmare a unor raționamente logice făcute de instanță și care își găsesc exponențialul în motivarea hotărârii judecătorești.

Hotărârea judecătorească reprezintă rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a rațiunii ce determină pe judecător să adopte soluția dispusă în cauză.

Instanța de apel nu se poate limita să preia total sau parțial motivarea instanței de fond ci, printr-o nouă examinare a cauzei, trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile și mijloacele de apărare invocate de părți.

Instanța de prim control judiciar este datoare să procedeze la un examen propriu al pricinii, chiar dacă își însușește concluziile și motivele instanței a cărei hotărâre este atacată, fiind obligată să verifice ori să dea o apreciere proprie materialului probator.

În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectată în special în cauza Boldea împotriva României, obligația de motivare a hotărârilor judecătorești impusă instanțelor naționale prin art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale, chiar dacă nu implică existența unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată, presupune să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse analizei instanței, iar în considerentele hotărârii să fie redate argumentele care au condus la pronunțarea acesteia. în îndeplinirea obligației de motivare, instanța de apel nu se poate limita să preia total sau parțial motivarea primei instanțe, ci, procedând la o examinare proprie a cauzei, trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile și apărările invocate de părți.

Revenind la datele speței, Înalta Curte are în vedere că, instanța de apel, într-o unică frază, inserează o manifestă contradicție logico-formală și juridică, stabilind că, „adresele nr. Z/2001 și nr. X/2008 ale Direcției de Audit Intern din cadrul D.G.F.P.C.F.S. - M.B. formal sunt o împrejurare nouă, nu pot fi reținute ca împrejurări noi în sensul dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen. și, deci, privită ca probă nouă care au făcut obiectul apărării pe fond și nu mai pot fi avute în vedere la soluționarea cererii de revizuire".

Cercetând cauza prioritar, exclusiv pentru cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., se constată că instanța de apel nu a analizat punctual criticile analizate și anume că la momentul în care s-a început urmărirea penală împotriva revizuentelor nu exista un cadru legal care să reglementeze drepturile și obligațiile organelor fiscale în materia rambursării de T.V.A., astfel cum rezultă din adresa nr. X/2008, emisă de Ministerul Finanțelor, depusă în dosarul cauzei.

De asemenea, nu a fost analizat motivul de revizuire distinct, al constatării imposibilității obiective a revizuentelor de a stabili caracterul real sau fals al documentelor justificative prezentate de contribuabili în cadrul controlului fiscal, în vederea obținerii rambursărilor de T.V.A., astfel cum au rezultat din conținutul adresei nr. Z/2001 emisă de Ministerul Finanțelor.

Pentru o soluționare legală și temeinică a apelurilor declarate de revizuente se va proceda la o analiză în triadă care urmează să stabilească admisibilitatea și temeinicia pe fond a cererilor de revizuire:

a) fapte probatorii, reținând în acest sens că legiuitorul se referă la „fapte" și „împrejurări" ca făcând parte din obiectul probațiunii, în sensul că pot contribui la soluționarea corectă a cauzei (fapte probatorii).

Semnifică probe, adică elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, ori de câte ori o întâmplare, situație, stare, în mod autonom sau în colaborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.

b) să fie noi pentru instanța de judecată;

Faptele și împrejurările invocate în revizuire trebuie să fie noi pentru instanța de revizuire, în sensul să nu fi fost cunoscute de instanța care a pronunțat hotărârea definitivă.

c) faptele și împrejurările noi să dovedească netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare;

Spre deosebire de condiția secundă examinată, care se referea la caracterul formal al „faptelor sau împrejurărilor" (noutatea lor) această condiție vizează caracterul lor substanțial (eficiența lor probatorie) și urmează a fi examinată sub un dublu aspect:

- al obiectului (adică al importanței faptelor ce urmează a fi dovedite); aprecierea faptelor sau împrejurărilor noi trebuind să aibă ca rezultat certitudinea cu privire la existența obiectului probei;

- al evaluării (adică al gradului de certitudine ce trebuie realizat).

Urmează ca instanța de apel de trimitere spre rejudecare să aibă în vedere în mod corespunzător și celelalte motive de critică susținute în recursurile de față.

Urmează ca onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 100 RON, să se suporte din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Opinie majoritară:

Admite recursurile declarate de revizuentele I.E., M. (fostă C.) M.L. și Ș.V. împotriva Deciziei penale nr. 253/A din 26 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceiași instanță, Curtea de Apel București.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 100 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 iunie 2011.

Cu opinia separată a doamnei judecător R.C. în sensul respingerii, ca nefondate, a recursurilor declarate de revizuentele I.E., M. (fostă C.) M.L. și Ș.V. împotriva Deciziei penale nr. 253/A din 26 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie și obligării recurentelor - revizuente la plata sumelor de câte 275 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

În cauză se impune respingerea recursurilor declarate de revizuentele condamnate I.E., M.M.L. și Ș.V. ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:

Revizuirea, ca și cale extraordinară de atac, este îndreptată contra hotărârilor judecătorești definitive și are ca scop înlăturarea erorilor judiciare.

Prin reglementarea acestei căi de atac, legiuitorul a încercat să păstreze un echilibru între cele două necesități - respectul lucrului judecat și înlăturarea erorilor judiciare - și, în același timp, să împiedice ca această cale de atac să devină un pretext pentru părțile de rea-credință de a repune mereu în discuție cauzele definitiv judecate. De aceea, revizuirea a fost concepută ca o cale extraordinară de atac, cu un obiectiv precis determinat: înlăturarea erorii judiciare săvârșite de instanța care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii.

Potrivit dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei".

Din analiza dispozițiilor legale enunțate rezultă că revizuirea - în acest caz - este subordonată unei duble condiții: a) descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.

Relativ la prima condiție, faptele sau împrejurările la care se referă textul de lege enunțat trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui; nu constituie probe de această natură, dovezile care nu diferă de cele administrate anterior și care conduc numai la un surplus de argumente noi, jurisprudența în materie fiind bine stabilită în ceea ce privește inadmisibilitatea cererilor de revizuire promovate în vederea prelungirii probațiunii ori reexaminarea probatoriului pe baza căruia a fost judecată inițial.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție - dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, cum este cazul în speță - faptele sau împrejurările invocate în revizuire trebuie să aibă caracterul unor probe principale, deoarece au ca obiect dovedirea unor elemente esențiale în soluționarea cauzei (vinovăția revizuenților condamnați). Faptele sau împrejurările invocate nu pot tinde la stabilirea unor situații de natură a atenua răspunderea penală a condamnatului (dintr-o infracțiune mai gravă într-una mai ușoară) sau prin constatarea unor cauze de atenuare a pedepsei. Cu alte cuvinte revizuirea, pe acest motiv, poate fi cerută în vederea pronunțării unei soluții radical opuse celei date în hotărârea supusă revizuirii: achitare, în loc de condamnare.

În considerarea celor arătate anterior, concluzia instanței de fond, respectiv apel privind netemeinicia cererii de revizuire formulată de condamnatele Ș.V., I.E. și M.M.L. este pe deplin justificată.

Revizuentele condamnate au invocat în sprijinul cererii de revizuire următoarele aspecte:

- la momentul declanșării urmăririi penale nu exista un cadru legal care să reglementeze drepturile și obligațiile organelor fiscale și natura rambursării T.V.A., astfel cum rezultă din adresa nr. X/2008 emisă de Ministerul Finanțelor;

- în perioada 1998 - 1999 cadrul legal general prevedea infracțiunea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 345/2002, aceasta fiind abrogată expres prin Legea nr. 572/2003 privind Codul fiscal intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004;

- nesemnarea de către revizuente a proceselor-verbale de control cu programarea de rambursare T.V.A. aspect ce rezultă din adresa nr. Y/2000 emisă de D.G.F.P.;

- adresa nr. Z/2001 emisă de Ministerul Finanțelor din care rezultă imposibilitatea stabilirii caracterului fals al documentelor ce prezintă interes în cauză;

- stabilirea de către instanța de fond a unui prejudiciu incert;

- deși nu s-a dispus trimiterea în judecată pentru infracțiunea de neglijență în serviciu, revizuentele au fost greșit condamnate pentru această infracțiune prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- adresa din 3 noiembrie 1999 emisă de Ministerul Finanțelor, care face referire la interpretarea O.M.F. nr .2627/1998.

Niciuna din împrejurările invocate de revizuentele condamnate nu satisfac exigențele cerute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., analizate anterior.

Se observă că recurentele au fost condamnate prin Sentința penală nr. 1206/2005 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1560/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 300/3/2001, astfel că întreaga legislație aplicabilă în materie a fost examinată în căile ordinare de atac, aspect ce a condus la aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen.

Faptul că revizuentele dau o altă interpretare dispozițiilor aplicabile în materia rambursurilor T.V.A., în perioada în care s-a reținut că au fost săvârșite infracțiunile, nu constituie un motiv de natură a permite anularea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat.

În raport de aspectele enunțate anterior și criticile invocate în recurs sunt neîntemeiate.

În fine, atât sentința, cât și decizia sunt motivate în fapt și în drept, permițând instanței de recurs să verifice legalitatea și temeinicia soluțiilor adoptate.

Așa fiind, apreciez că se impunea, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de revizuentele condamnate I.E., M.M.L. și Ș.V. împotriva Deciziei penale nr. 253/A din 26 noiembrie 2010 a Curții de Apel București.