ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8157/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 771 din 23 mai 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă cererea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte, prin care a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtei D.E. pe teritoriul Ungariei, pe timp de până la trei ani, întrucât a fost returnată la 16 decembrie 2006 în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere în esență că dispozițiile legii interne invocate în sprijinul acțiunii sunt contrare reglementărilor cuprinse în Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, care se aplică tuturor cetățenilor Uniunii Europene, cu unele excepții care nu se regăsesc în speță.

Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, măsurile de limitare a libertății de circulație, trebuie să se bazeze exclusiv pe conduita persoanei în cauză și care trebuie să prezinte o amenințare reală și suficient de serioasă la adresa unui interes fundamental al societății. A fost avut în vedere și Protocolul 4 la CEDO, potrivit căruia drepturile care compun libertatea de circulație pot cunoaște limitări în cazurile și condițiile prevăzute de dispozițiile art. 2 paragraful 3 și 4, respectiv ca aceste limitări să fie prevăzute de lege, să aibă un scop legitim și să fie necesare într-o societate democratică, în sensul existenței unui raport de proporționalitate între scopul urmărit privind limitarea și mijloacele de realizare a acestuia.

S-a apreciat în final că dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 din Legea nr. 248/2005 nu respectă exigențele impuse de reglementarea comunitară la care s-a făcut referire, astfel că s-a impus respingerea cererii. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia nr. 416 din 18 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. S-a avut în vedere de asemenea că dreptul comunitar are prioritate de aplicare, atunci când prevederile legii interne apar insuficiente pentru luarea unor măsuri adecvate, în fiecare caz în parte, cu privire la limitarea exercitării drepturilor și libertăților omului. S-a apreciat că numai constatarea „șederii ilegale” a celei în cauză pe teritoriul Ungariei nu este de natură să justifice limitarea dreptului de liberă circulație.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recursul de față solicitând admiterea lui și schimbarea soluției în sensul admiterii cererii, astfel cum a fost formulată. Se susține că în speță sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a), din Legea nr. 248/2005, potrivit căruia limitarea dreptului la liberă circulație este condiționată de returnarea acelui cetățean dintr-un alt stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat, dacă cetățeanul a încălcat legislația statului din care a fost returnat. Se consideră că și în condițiile actuale, în care România este stat membru al Uniunii Europene, cetățenii români trebuie să-și exercite toate drepturile și obligațiile ce izvorăsc din statutul de cetățean al Uniunii Europene, în acord cu legislația actuală și cu obligațiile asumate de România.

Se susține că returnarea a avut loc numai în situația în care a fost încălcată ordinea juridică interioară a Ungariei, ceea ce conduce la aplicarea măsurii de limitare a dreptului de liberă circulație, în condițiile solicitate. Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează: Instanțele au reținut corect că dreptul cetățenilor la liberă circulație este garantat de legea națională, dar și de convențiile internaționale la care România este parte și că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări. Prin urmare, toate criticile din recurs referitoare la reținerea caracterului absolut al dreptului la liberă circulație, cu referire la încălcarea prevederilor art. 25 din Constituție, care prevede posibilitatea limitării exercitării acestui drept, sunt străine soluției adoptate, astfel că nu mai pot fi supuse analizei.

Se constată că instanța de apel ca de altfel și cea de fond a avut în vedere în mod judicios că în aplicarea dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care prevede în adevăr posibilitatea luării măsurii de limitare a dreptului la liberă circulație, instanța trebuie să respecte și dispozițiile art. 2 pct. 2 din Protocolul 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul de a verifica dacă această măsură vizează unul din scopurile de interes general prevăzute la pct. 3 al articolului menționat.

S-a reținut în mod corect că simpla returnare a pârâtei din Ungaria nu poate constitui un temei suficient pentru restrângerea pentru viitor a dreptului de liberă circulație, câtă vreme nu s-a dovedit că o atare măsură ar corespunde unei situații extreme, necesară pentru limitarea dreptului, în acord cu prevederile Directivei Parlamentului și Consiliului Europei nr. 2004/38 din 29 aprilie 2004, ce are în vedere afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice. Aceste cerințe nu sunt întrunite în cauză, în situația în care pârâta, cu domiciliu în Germania, a plecat din România la 8 decembrie 2006, fiind returnată din Ungaria la numai câteva zile, anume la 15 decembrie 2006, pentru eventuala lipsă a unei file din pașaport, situație în care nu sunt aplicabile în speță prevederile art. 248/2005.

Așa fiind, recursul de față este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 416 din 18 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2007.