ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2061/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2061/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului penal de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului se rețin următoarele: Tribunalul Iași prin sentința penală nr. 477 din 13 iulie 006 a condamnat pe inculpații: I. A.J. , pentru săvârșirea infracțiunilor de: - „trafic de persoane”, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane cu aplicabilă art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; - „trafic de minori”, prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane cu aplicabilă art. 13 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza dispozițiile art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare. În baza dispozițiile art. 35 alin. 3 C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 (doi) ani. Pe durata și în condițiile prevăzută de art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen. În baza dispozițiile art. 88 C. pen., deduce din pedeapsa de executat a perioadei reținerii și arestării preventive, respectiv de la 10 septembrie 2002 la 11 septembrie 2002 și de la 09 aprilie 2003 la 05 octombrie 2003. II.
A.L.C., și - M.O.C. , fiecare pentru săvârșirea infracțiunilor de: - „trafic de persoane”, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane cu aplicabilă art. 13 C. pen., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; - „trafic de minori”, prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane cu aplicabilă art. 13 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza dispozițiile art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) ani închisoare. În baza dispozițiile art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat fiecărui inculpat, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 (cinci) ani. Pe durata și în condițiile prevăzută de art. 71 C. pen., s-a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen. III. N.C. , pentru săvârșirea infracțiunilor de: - „trafic de persoane”, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane cu aplicabilă art. 13 C. pen.
și art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; - „trafic de minori”, prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane cu aplicabilă art. 13 C. pen., art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza dispozițiile art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) ani închisoare. În baza dispozițiile art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
pe o durată de 5 (cinci) ani. În baza dispozițiile art. 61 alin. (l) C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiționate față de restul de pedeapsă de 780 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 148/1998 a Judecătoriei Suceava, rest ce a fost contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând a executa pedeapsa ce mai grea de 8 ani închisoare. În baza dispozițiile art. 61 alin. (1), teza finală C. pen., s-a aplicat un spor de un an închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa totală de 9 (nouă) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., Pe durata și în condițiile prevăzută de art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.
În temeiul dispozițiile art. 11 pct. 2, lit. b) raportat la art. 10 alin. (1), lit. i 1 ) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatelor: - M.I., și - I.N.A., pentru săvârșirea infracțiuni de „prostituție”, prevăzută și pedepsită de art. 328 cu aplicabilă art. 99 alin. (3) C. pen. În temeiul dispozițiile art. 19 alin. (l) din Legea nr. 678/2001, raportat la dispozițiile art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea specială în folosul statului a următoarelor sume: - de la inculpatul A.J. suma de 250 lei RON. - de la inculpații A.L.C., M.O.C. și N.C., câte o sumă de 536.60 lei RON. S-a constatat că părțile vătămate M.I., I.N.A., T.D.V., și A.D. , nu s-au constituit părți civile în cauză.
Pentru a se pronunța această sentință instanța de fond, a reținut pe baza probatoriului ca fiind dovedită vinovăția inculpaților după cum urmează: I. A.J. pentru săvârșirea infracțiunilor de: - „trafic de persoane”, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (victimă a infracțiunii fiind tânăra cu prenumele M.); - „trafic de minori”, prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (victime ale infracțiunii fiind minorele A.D. și I.N.A.).
Din modalitatea concretă de săvârșire a faptelor prin comiterea la scurte intervale de timp a mai multor acte materiale, ce întrunesc, fiecare în parte, elementele constitutive ale aceleiași infracțiuni, rezultă că inculpații au acționat în baza unei rezoluții infracționale unice, aplicabile fiind dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., doar pentru infracțiunea, prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Lege 678/2001. II. A.L.C., M.O.C. și N.C., fiecare pentru săvârșirea infracțiunilor de: - „trafic de persoane”, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (victimă a infracțiunii fiind tânăra cu prenumele M.); - „trafic de minori”, prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (victime ale infracțiunii fiind minorele A.D., I.N.A., M.I.
și T.D.), cu aplicarea art. 41 alin. (2) pentru aceleași considerente mai sus expuse. S-a făcut aplicarea art. 13 C. pen., privind legea penală mai favorabilă (art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, fiind modificate în mod succesiv prin O.U.G. nr. 79/2005 și Lege nr. 287/2005). Activitatea infracțională a inculpaților se caracterizează printr- o pluralitate de infracțiuni sub forma concursului real, prevăzută de art. 33 lit. a) C. pen. De precizat este faptul că prin rechizitoriu s-a reținut că faptele deduse judecății întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „proxenetism”, întrucât fetele ce au fost recrutate, transportate și găzduite în scopul practicări prostituției nu au fost constrânse în acest scop.
Aceste susțineri sunt nefondate, atâta timp cât, din întreg materialul probator administrat în cauză, ce a fost expus pe larg mai sus, rezultă că toți cei patru inculpați au săvârșit faptele împreună și au profitat de vulnerabilitatea tinerelor, datorată în primul rând vârstei (majoritatea erau minore), lipsei experienței de viață, gradului ridicat de sugestibilitate și posibilităților reduse de a se apăra. Nu lipsit de relevanță este și faptul că au ales și recrutat, în general doar tinere provenind din familii dezorganizate, fără posibilități materiale și ușor de manipulat. Pe unele din fetele traficate inculpații le-au indus în eroare spunându-se fie că merg la o petrecere, fie că le vor înapoia acasă în scurt timp, comunicându-se că urmează să practice prostituția numai după ce fuseseră deja vândute.
Mai mult, tinerele erau permanent supravegheate de unul dintre inculpați, unora dintre ele fiindu-le luate actele de identitate, respectiv numitei I.A., acestora fiindu-le îngrădită astfel libertatea de mișcare. Această din urmă a reușit să fugă de la inculpați, dar din cauza presiunilor acestora și influenței făptuitorului S.C. asupra sa a fost adusă înapoi în Iași, unde a fost bătută pentru încercarea sa. Din alt punct de vedere, se observă că recrutarea celor cinci tinere s-a făcut practic prin „oferirea, darea, acceptarea și primirea de bani” inculpatului A.J. și făptuitorului S.C. care aveau influență asupra fetelor, pe care aceștia efectiv le-au vândut. Pe de altă parte, la fel de cert este și faptul că respectivele tinere chiar dacă au acceptat să se prostitueze au fost supuse unor anumite presiuni și abuzuri.
Ele au fost izolate (au fost scoase din mediul social și familial și duse într-un oraș necunoscut), supravegheate, au fost exploatate din punct de vedere sexual, acestea nerevenindu-le vreo sumă de bani pentru a se putea întreține și s-a profitat, așa cum s-a arătat mai sus de vulnerabilitatea lor, toate aceste mecanisme de constrângere având drept consecință alterarea consimțământului inițial exprimat de victimă. Pentru aceste argumente, tribunalul constată că faptele deduse judecății întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de „trafic de persoane” și „trafic de minori”, cu încadrarea juridică mai sus menționată. Deși în cauză este dovedită activitatea ilicită de practicare a prostituției în sarcina inculpatele M.I.
și I.N.A., tribunalul a constatat că săvârșirea faptei de prostituție a fost ca urmare a exploatării acestora, fiind incidență, astfel, cauza de nepedepsire prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 (modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 și Legea nr. 287/2005). În consecință, s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2, lit. b) raportat la art. 10 alin. (1), lit. i 1 ) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatelor M.I. și I.N.A. pentru săvârșirea infracțiuni de „prostituție", prevăzută și pedepsită de art. 328 cu aplicabilă art. 99 alin. (3) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor au fost avute în vedere criteriile generale prevăzută de art. 72 C. pen., gradul concret de pericol social ce este unul ridicat, fiind conturat de modalitățile și împrejurările comiterii faptei ce au fost expuse pe larg mai sus, de vârsta tinerelor traficate, de natura importantă a relațiilor sociale încălcate, și, nu in cele din urmă, urmarea deosebită produsă (persoanele traficate au fost reduse la condiția de „marfa”, au fost supuse unui fenomen de dezumanizare, le-au fost lezate sentimentele cele mai profunde, trauma suferită fiind de natură a le marca întreagă viață), precum și persoanele inculpaților. Astfel, inculpatul A.J.
este infractor primar, are un nivel de pregătire intelectuală mediu, parcurgând cursurile a 8 clase, nu are ocupație, este necăsătorit, a avut opoziție oscilantă pe parcursul procesului penal, și o atitudine bună înainte de săvârșirea infracțiunilor (a se vedea cazierul judiciar și caracterizările depuse la dosar), drept pentru care tribunalul va reține în sarcina acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., cu efectul prevăzut de art. 76 lit. b) C. pen. Inculpații A.L.C. și M.O.C., deși sunt infractori primari, au avut o atitudine necorespunzătoare pe tot parcursul procesului penal, manifestată prin sustragerea acestora atât de la urm ărirea penală cât și de la cercetarea judecătorească.
Și inculpatul N.C. s-a sustras de la judecată, iar în legătură cu antecedentele sale penale trebuie precizat că a mai fost condamnat la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 148/1998 a Judecătoriei Suceava, din executarea căreia a fost eliberat condiționat, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 780 zile închisoare. Cum faptele deduse judecății au fost comise în perioada liberării condiționate, tribunalul constată că sunt îndeplinite în cauză condițiile recidivei post condamnatorii, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. Față de cele arătate, instanța a constatat că reeducarea, reinsertia socială a fiecărui inculpat nu poate avea loc decât prin stabilirea și, ulterior, aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu executare efectivă în regim de detenție, dozată în funcție de circumstanțele reale și personale menționate sub minimul special al pedepsei, în ceea ce-l privește pe inculpatul A.J.
și spre minimul special, în ceea ce-i privește pe ceilalți inculpați. În baza dispozițiile art. 61 alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea beneficiul liberării condiționate față de restul de pedeapsă de 780 zile închisoare, rămas neexecutat de inculpatul N.C. din pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală mai sus precizată, rest ce a fost contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând a executa pedeapsa ce mai grea, la care se va adăuga un spor de pedeapsă, având în vedere perseverența infracțională a acestuia. În baza dispozițiile art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat fiecărui inculpat alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Pe durata și în condițiile prevăzută de art. 71 C. pen., s-a interzis fiecărui inculpat exercițiul drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen. În ceea ce-l privește pe inculpatul A.J., în baza dispozițiile art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa de executat perioada reținerii și arestării preventive, respectiv de la 10 septembrie 2002 la 11 septembrie 2002 și de la 09 aprilie 2003 la 05 octombrie 2003. Banii obținuți din săvârșirea infracțiunilor de „trafic de persoane” și „trafic de minori” au fost supuși, în condițiile art. 19 alin. (1) cu referire la art. 118 lit. d) C. pen., confiscări după cum urmează: - suma de 250 lei de la inculpatul A.J., reprezentând 150 lei obținuți din „vânzarea” tinerei „M.” și 100 lei din vânzarea inculpatei A.D.
(suma totală încasată a fost de 100 dolari S.U.A. și 175 lei, dar a fost predată, cu excepția sumei de 100 lei făptuitorului S.); - câte o sumă de 536,60 lei de la inculpații A., M. și N. Inculpata I. a avut în medie 15 bărbați fiind plătită pentru relațiile sexuale cu 30 lei (inculpații au obținut 450 lei), inculpata M. a avut timp de 9 zile, în medie de 4 clienți pe zi, fiind plătită cu aceeași sumă (4 clienți X 30 lei = 120 lei /zi X 9 zile = 1080 lei), iar inculpata T. D. a fost plătită doar de două ori cu sumele de 30 lei și 50 lei, inculpații obținând 80 lei din exploatarea acesteia. In total, este dovedit în cauză că inculpații au dobândit, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor, suma de 1610 Iei (450 + 1080 + 80), urmând a se dispune confiscarea de la fiecare a sumei de 536,60 lei (1610: 3). S-a constatat că părțile vătămate M.I., I.N.
A., T.D.V. și A.D., victime ale traficului de persoane, nu s-au constituit părți civile în cauză. În termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen., sentința a fost apelată de inculpații A.J., N.C. și A.L.C. pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. Se susține în motivele de apel expuse oral de apărătorii inculpaților cu ocazia dezbaterilor că în mod greșit s-a dispus condamnarea pentru infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori în condițiile în care nu există elemente suficiente care să justifice acuzațiile aduse. Instanța de fond nu a valorificat corespunzător toate probele administrate, nefiind răsturnată prezumția de nevinovăție, astfel încât se impune achitarea. Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 69 din 20 septembrie 2007, a admis apelurile declarate de inculpații A.J., A.L.C.
și N.C. împotriva sentinței penale nr. 477 din 13 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o desființează în parte, în latura penală. Rejudecând cauza: Înlătură dispoziția vizând aplicarea față de cei trei inculpați a pedepsei accesorii a interzicerii exercițiului dreptului prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzută de art. 71 C. pen. Menține toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. În termenul legal, inculpații A.L.C., N.C. și A.J., nemulțumiți și de această hotărâre, au declarat recursurile de față, reluând motivele invocate prin apeluri. Pe lângă acestea și numai în subsidiar au solicitat reducerea pedepselor. Recursurile declarate de inculpații A.L.C.
și N.C. sunt nefondate. Cu privire la recursul declarat de cel de al 3-lea inculpat A.J., Curtea urmează a lua act de voința acestuia exprimată în scris și repetată oral în ședința publică de azi, în sensul că, „înțelege să-și retragă recursul”. Ca atare, se va lua act de această declarație a inculpatului A.J. Ioan, îndeplinite fiind cerințele art. 385 4 alin. (2) și art. 369 C. proc. pen. Revenind la recursurile celorlalți 2 inculpați recurenți și care vizează în principal, achitarea și numai în subsidiar reducerea pedepselor, Curtea, reexaminând actele și probatoriul administrat, constată că situația de fapt reținută cu privire la fiecare dintre recurenți, este corespunzătoare activității infracționale efectiv întreprinsă de aceștia iar încadrarea juridică este cea legală.
Așa fiind, critica acestora și prin care solicită achitarea, nu poate fi apreciată decât ca o simplă apărare, neconfirmată însă de probele dosarului. Pedeapsa rezultantă, aplicată inculpatului A.L.C. de 8 ani închisoare, se constată a fi în limitele legale și nu apare excesivă, necuprinzând nici un spor de pedeapsă, cum era posibil (faptele fiind în concurs și una din infracțiuni fiind și într-o formă continuată) dar nu și obligatoriu. Pedeapsa rezultantă, de 8 ani închisoare aplicată inculpatului N.C., de asemenea, se apreciază a fi în limitele legale și necuprinzând nici un spor de sancțiune, după cum era posibil, dar nu și obligatoriu, cu atât mai mult cu cât acesta, este și recidivist iar faptele săvârșite și care fac obiectul dosarului de față, cu un grad de pericol social sporit, vizând și viața intimă a minorilor părți vătămate.
Pentru toate aceste considerente, recursurile celor 2 inculpați, vor fi respinse, ca nefondate, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se vor aplica și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați A.L.C. și N.C. împotriva deciziei penale nr. 69 din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția minori și familie. Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul A.J. împotriva aceleiași decizii penale. Obligă recurenții inculpați N.C. și A.J. la plata sumei de câte 350 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat A.L. la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 iunie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.