ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1955/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 183 din 20 martie 2006 a Tribunalului Comercial Mureș s-a respins acțiunea reclamantei SC U.I. SRL Târgu Mureș, împotriva pârâtei SC T.T. SRL Târgu - Mureș, pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 551 din 10 noiembrie 2003. Soluția de respingere s-a motivat cu aceea că semnatara contractului îndeplinește funcția de director vânzări, contractul purtând parafa societății reclamante și confirmat de către aceasta, nepunându-se problema vreunei nulități în sensul celor prevăzute de Decretul nr. 31/1954.

Sentința a fost apelată de către reclamantă pentru motive de nelegalitate și netemeinicie invocându-se dispozițiile art. 34 și 35 din Decretul nr. 31/1954 și cele art. 71 din Legea nr. 31/1990, care au fost ignorate de prima instanță și care consacră sancțiunea nulității absolute a oricărui act încheiat de altă persoană în afară de administrator, pentru încălcarea regulilor privitoare la capacitatea de exercițiu a persoanei juridice. Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia nr. 79 din 2 octombrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen, reclamanta SC U.I. SRL Târgu Mureș solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul constatării nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare nr. 551 din 10 noiembrie 2003. În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., reclamata critică decizia atacată, în esență, cu privire la următoarele aspecte: Instanța a omis faptul că actul în cauză a fost semnat de o persoană care nu avea capacitatea de a angaja societatea în raportul cu terțe persoane și nu a aplicat art. 71 din Legea nr. 31/1990 potrivit căruia administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu-l pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres. Considerentele instanțe de apel cu privire la autorizația de liberă practică deținută de farmacista E.D. nu au legătură cu cauza dedusă judecății, întrucât avizul de liberă practică al farmacistului nu reprezintă mandat special acordat de administrator în sensul art. 72 din Legea nr. 31/1990.

Examinând recursul prin prima motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale iar decizia este motivată fără a cuprinde considerente contrare sau care nu au legătură cu cauza. Instanța de apel corect a reținut aplicarea art. 1340 C. civ., potrivit căruia nimeni nu-și poate constitui un drept din primul delict și nu poate invoca propria turpitudine și a art. 970 alin. (2) C. civ., potrivit căruia convențiile obligă părțile nu numai la ce este expres prevăzut în ele dar și la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa, care fac să nu poată fi anulat contractul pentru motivul prevăzut de art. 72 din Legea nr. 31/1990.

Aceasta întrucât reclamanta a cerut constatarea nulității contractului pe care l-a executat timp de 2 ani și care s-a prelungit cu acordul său (art. IV contract) pentru că a fost semnat de „un simplu angajat”, deși s-a oferit, de această dată chiar prin administratorul său, să plătească debitul rezultând în sarcina sa din executarea contractului. În ceea ce privește situația farmacistei E.D. (care a semnat contractul în cauză) aceasta nu este „un simplu angajat” ci director de vânzări al societății, iar încheierea de către ea a contractului a fost confirmată ulterior de către persoana juridică prin executarea succesivă a contractului și prin prelungirea lui. Față de cele expuse, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 312 C. proc.

civ., să respingă recursul, ca nefondat, iar în conformitate cu art. 274 C. proc. civ., să o oblige pe recurentă să-i plătească intimatei cheltuielile de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC U.I. SRL, actualmente SC M.T. SRL Târgu Mureș împotriva deciziei nr. 79 din 2 octombrie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, ca nefondat. Obligă recurenta – reclamantă să plătească intimatei – pârâte SC T.T. SRL Voluntari suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2007.