ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6144/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 14

august 2002, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâtă SC P.H. SA și

Ministerul Industriei și Resurselor solicitând constatarea nulității absolute a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria

MO 3 nr. 3269/1996, eliberat de Ministerul Industriei și a transcrierii

dreptului de proprietate în favoarea pârâtei SC P.H. SA, asupra imobilului

înscris în C.F. Iacobeni, nr.top. 8963/a, 8965, 8958/a și 8959/a.și 8959/a;

rectificarea înscrierii în C.F. Iacobeni în sensul radierii dreptului de

proprietate al pârâtei SC P.H. SA și reînscrierii corpului funciar cu nr.top.

8963/a și 8965 în C.F. Iacobeni, a corpului funciar nr.top. 8958 a în C.F. Iacobeni

și a corpului funciar nr.top.8959/a în C.F. Iacobeni în favoarea proprietarilor

anteriori. În motivarea acțiunii s-a arătat că, anterior eliberării

certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a fost proprietarul tabular

al terenului. Niciodată terenul nu a fost înscris pe numele Statului Român și

astfel, nu putea să treacă în proprietatea pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 743 din 22

mai 2003, Tribunalul Harghita, față de actele și lucrările cauzei, a admis

acțiunea formulată de reclamant și a constatat nulitatea absolută a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO 3 nr. 3269/1996,

eliberat de Ministerul Industriilor și a transcrierii dreptului de proprietate

în favoarea SC P.H. cu privire la imobilul înscris în C.F. Iacobeni

nr.top.8963/a; 8958/a și 8959/a.

A dispus rectificarea înscrierii în C.F.

Iacobeni în sensul radierii dreptului de proprietate al SC P.H. SA și

reînscrierea în favoarea vechilor proprietari a corpurilor funciare cu nr.top.

8963/a, 8965 în C.F. Iacobeni, a corpului funciar 8958/a în C.F. Iacobeni și a

corpului funciar 8959/a în C.F. Iacobeni.

Împotriva acestei sentințe civile a

declarat apel Ministerul Economiei și Comerțului, solicitând să se constate

necompetența Tribunalului de a soluționa acțiunea și trimiterea ei la Curtea de

Apel Târgu Mureș, ca instanță de fond.

În motivarea apelului s-a arătat că

în măsura în care s-a solicitat anularea actului administrativ emis de o

autoritate a administrației publice centrale, prin care s-a certificat o

anumită stare patrimonială, competența revenea, potrivit art. 3 C. proc. civ.,

curții de apel ca primă instanță.

Certificatul de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenurilor în litigiu este un act administrativ emis de

Ministerul Industriilor, ca autoritate administrativă centrală, iar nu un act

juridic prin care statul transmite către societatea comercială dreptul de

proprietate asupra terenului.

Dreptul de proprietate asupra

terenului a fost dobândit de societatea comercială prin efectul legii,

respectiv art. 20 din Legea nr. 15/1990.

Prima instanță s-a pronunțat asupra

actului administrativ, ca și instanță de contencios administrativ, analizând

aspectele cu privire la interesul reclamantului, deși prin acțiune se solicita

constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului, în motivarea acțiunii reclamantul susținând că

prin acest act administrativ i-a fost vătămat un drept la său.

Invocarea nulității absolute a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru

a evita prescripția dreptului la acțiune, nu poate avea aplicabilitate în

legătură cu legalitatea actului administrativ, întrucât, potrivit deciziei

civile nr. 401/2002 a Curții Supreme de Justiție, sub raportul termenului de

introducere a acțiunii de contencios administrativ, prin care se tinde la

anularea actului administrativ ori se invocă o cauză de nulitate a acestuia, nu

există în dreptul administrativ nici o deosebire între nulitatea absolută și

nulitatea relativă.

Art. 1 și art. 11 alin. (1) din

Legea nr. 29/1990 nu face nici o distincție între cele două nulități.

Momentul eliberării certificatului

de atestare a dreptului de proprietate nu se confundă cu momentul constituirii

dreptului de proprietate asupra terenului prin efectul legii [art. 20 alin. (2)

din Legea nr. 15/1990].

Împotriva aceleiași sentințe civile

a declarat apel și SC P.H. SA solicitând casarea ei și trimiterea acesteia spre

competentă soluționare Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de

contencios administrativ, cu motivarea că, actul-certificatul de atestare a

dreptului de proprietate, este emis de o autoritate administrativă centrală și,

deci, acțiunea privind anularea respectivului act este de competența curții de

apel, secția contencios.

Prin decizia civilă nr. 148/A din 23

octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, în

dosarul nr. 1303/2003/c, s-a admis apelul declarat de Ministerul Economiei și

Comerțului și cel declarat de SC P.H. SA, s-a anulat sentința civilă nr. 743 din

22 mai 2003 pronunțată de Tribunalul Harghita și s-a trimis cauza spre

competentă soluționare, în primă instanță, secției comerciale și de contencios

administrativ în cadrul Curții de Apel Târgu Mureș.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de

Apel a constatat că obiectul acțiunii formulate de reclamant este constatarea nulității

absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor seria MO 3 nr. 3269/1996, eliberat de Ministerul Industriei și a

rectificării înscrierilor în CF.

În speță, actul a cărui nulitate

absolută se solicită a fi constatată a fost calificat ca act administrativ emis

de o autoritate a administrației publice centrale și, deci, constatarea

nulității sau anularea lui trebuie examinată prin prisma dispozițiilor Legii

nr. 29/1990, iar sub aspectul competenței materiale, cu luarea în considerare a

dispozițiilor art. 3 C. proc. civ., aceasta aparține Curții de Apel Târgu

Mureș.

Împotriva acestei decizii civile a

declarat recurs reclamantul B.I. criticând-o pentru următoarele motive:

Hotărârea recurată s-a dat cu

încălcarea prevederilor legale privind competența în primă instanță a secției

civile, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., combinat cu dispozițiile

art. 46 alin. (2), (4), (5) și ale art. 24 alin. (1) și (8) din Legea nr.

10/2001.

S-a arătat că, prin acțiunea admisă

prin sentința civilă nr. 743 din 22 mai 2003 a Tribunalului Harghita s-a

solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate, certificat

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis de Ministerul Industriei,

și a transcrierii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei SC P.H. SA,

precum și rectificarea intabulărilor făcute în cărțile funciare.

În baza art. 46 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, se prevede că, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele

făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate

fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, iar acțiunile promovate

în baza acestui text de lege sunt supuse dreptului comun.

Certificatul de atestare a dreptului

de proprietate eliberat în favoarea pârâtei SC P.H. SA, constituie un act

juridic în baza căruia s-a efectuat transcrierea în cartea funciară a dreptului

de proprietate, iar competența de soluționare a acțiunii aparține tot

tribunalului.

La aceeași concluzie se poate ajunge

și în baza prevederilor art. 24 alin. (1) și (8) din Legea nr. 10/2001, privind

determinarea competenței secției civile a tribunalului pentru rezolvarea

cererii în cazul în care restituirea în natură nu este aprobată sau nu este

posibilă.

Curtea constată că, prin acest motiv

de recurs se critică săvârșirea unor greșeli cu privire la competența de primă

instanță, în soluționarea acțiunii, ceea ce privește nelegalitatea deciziei civile

recurate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încadrare în drept fiind

făcută de către instanță în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Cel de-al doilea motiv de recurs,

privește tot nelegalitatea și se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., în sensul că prin hotărârea recurată au fost încălcate formele de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ.

Astfel, recurentul-reclamant a

chemat în judecată Ministerul Industriei și Resurselor, instanța de fond a

rezolvat cauza în contradictoriu cu acest minister, totuși, apelul admis prin

hotărârea recurată a fost declarat de Ministerul Economiei și Comerțului, deci,

a fost declarat de către o persoană juridică care nu avea calitate de parte în

proces.

Examinând decizia civilă recurată în

raport de motivele de recurs, de nelegalitate, întemeiate pe dispozițiile art.

304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., instanța constată recursul nefondat, urmând a

dispune respingerea acestuia, în consecință, pentru următoarele considerente:

Obiectul căii de atac declarate de

pârâți îl constituie o hotărâre judecătorească pronunțată în primă instanță de

către tribunal, astfel că potrivit art. 3 pct. 2 C. proc. civ., competența

soluționării apelurilor aparține curții de apel, critica formulată de

recurentul-reclamant pe acest aspect fiind nefondată. Tot nefondată este și

critica privind jurisdicția căreia îi este supusă acțiunea în anulare sau

nulitate absolută a unui act administrativ, certificatul de atestare a dreptului

de proprietate seria MO 3 nr. 3269/1996, eliberat de o autoritate

administrativă centrală, respectiv celei de drept comun și nu celei speciale

reglementată de Legea nr. 29/1990.

Sub acest aspect, legal a constatat

instanța de apel că, față de obiectul acțiunii formulate de reclamant, în

constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor seria MO 3 nr. 3269/1996, eliberat de Ministerul

Industriei, acesta este un act administrativ, a cărui cenzurare în justiție se

face prin prisma dispozițiilor Legii nr. 29/1990, iar competența materială de

soluționare a litigiului în primă instanță aparține Curții de Apel, potrivit

dispozițiilor art. 3 C. proc. civ.

Față de aceste considerente, se

constată că hotărârea recurată este legală, soluția adoptată de aceasta de

admitere a apelurilor declarate de pârâtă, de anulare a sentinței primei

instanțe și de trimitere a cauzei, pentru competentă soluționare în primă

instanță, Secției comerciale și de contencios administrativ a curții de apel,

fiind corectă.

În ce privește critica formulată de

recurentul-reclamant, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

este, de asemenea, nefondată, deoarece prin O.U.G. nr. 664/2003 (publicată în M.

Of. nr. 464 din 29 iunie 2003), s-a înființat Ministerul Economiei și

Comerțului prin reorganizarea Ministerului Industriei și Resurselor.

Apelul Ministerului Economiei și

Comerțului a fost formulat la data de 24 iulie 2003 și în raport de această

situație, rezultă fără echivoc faptul că Ministerul Economiei și Comerțului,

rezultat prin reorganizarea Ministerului Industriei și Resurselor, are calitate

procesuală pasivă.

Pentru aceste considerente, Curtea,

în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va dispune respingerea, ca nefondat,

a recursului declarat de reclamantul B.I. și continuat de A.M. împotriva

deciziei civile nr. 148/A din 23 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel

Târgu Mureș, secția civilă.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ., instanța va obliga pe recurentă la 2.400 lei, cheltuieli de

judecată în recurs, către intimata SC P.H. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul B.I. și continuat de A.M. împotriva deciziei civile nr.

148/A din 23 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

civilă.

Obligă pe recurentă la 2.400 RON

cheltuieli de judecată către intimata SC P.H. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2006.