ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 877/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 534 E pronunțată de Tribunalul Iași, la data de 14 octombrie 2005, s-a admis în parte acțiunea promovată de reclamantul SC C.S.V.E. SRL București în contradictor cu pârâta SC R. SRL Iași și, în consecință, s-a dispus rezilierea contractului nr. 402 din 30 aprilie 2002 încheiat de pârâți având ca obiect închirierea spațiului comercial situat în Iași, str. Străpungerea Ștefan cel Mare, pârâta fiind obligată la plata sumelor de 42.194 Ron cu titlu de daune, 661,41 Ron chirie nedatorată și 5.258,62 RON cheltuieli de judecată, cererea de obligare la plata diferenței de 517.524.822 lei daune și 3.230.184 lei chirie fiind respinsă prin aceeași hotărâre.

Instanța de fond a reținut realitatea contractului de închiriere având ca obiect un spațiu comercial în suprafață de 4,5 m.p. în vederea desfășurării activității de schimb valutar pe o durată, inițial de 2 ani, prelungită ulterior la 5 ani, data încetării prin ajungere la termen fiind de 30 aprilie 2005. Fără justificare, pârâta, în calitate de locator a notificat-o pe reclamanta locatar la data de 25 aprilie 2004 să elibereze spațiul închiriat cu data de 15 mai 2004. Cum reclamanta prin adresele din 15 mai 2004 și 25 mai 2004 a făcut cunoscută pârâtei intenția sa de continuare a locațiunii, instanța de fond a reținut culpa contractuală a acesteia derivată din nesocotirea prevederilor art. 1420 pct. 3 și 1422 C. civ., situație în care despăgubirea reclamantei s-a apreciat ca îndreptățită față de dispozițiile art. 1439 alin. (2) C. civ.

și 1073 C. civ. Curtea de Apel Iași, secția comercială, prin decizia nr. 36 din 27 martie 2006, a admis apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantă. Instanța de apel a reținut că pentru orice modificare a contractului, potrivit art. 14 din Cap. VI, trebuia încheiat un act adițional așa încât, în mod greșit instanța de fond a dat eficiență înscrisului „Anexă” la contract, ignorându-se faptul că nu putea fi perfectat act adițional la contractul 402 din 30 aprilie 2002 cu valabilitate pe 2 ani, cu o anticipare de un an, contractul menționat fiind 402/30 aprilie 2003, altul decât cel menționat în acțiunea introductivă.

În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC C.S.V.E. SRL București pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în a căror dezvoltare arată că: - instanța de apel a dat o interpretare greșită contractului, deoarece din prevederile acestuia: 6, 14 și 17 rezultă intenția părților în a prelungi durata contractului anexele făcând parte integrantă din contract; - greșit a reținut instanța că anexa se referă la alt contract, această anexă nefiind contestată de intimată de la data tulburării provocate aprilie 2004 și până în martie 2006; - instanța de apel a ignorat prevederile art. 225 C. proc. civ. și nu a recunoscut valoarea de început de proba scrisă refuzului intimatului de a se prezenta la interogatoriu legal citată fiind cu această mențiune.

Intimata SC R. SRL Iași a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil deoarece calea de atac împotriva sentinței este, potrivit art. 282 1 alin. (4) C. proc. civ., recursul, valoarea obiectului litigiului fiind până la 1 miliard de lei. Recursul este și nul față de faptul că prin motivele formulate se critică netemeinicia hotărârii, nu nelegalitatea ei, iar dacă aceste mențiuni nu ar fi primite, recursul urmează a fi respins ca nefondat și menținută ca legală decizia atacată. Recursul este fondat. Verificându-și competența, față de susținerea intimatei cu privire la incidența art. 282 1 C. proc. civ. Înalta Curte constată că este competentă să soluționeze recursul pe fond, sentința pronunțată în cauză fiind supusă și căii de atac a apelului, valoarea contractului de închiriere a cărui reziliere se cere și la care se adaugă despăgubirile pretinse depășind un miliard de lei.

2. Analizând și regularitatea cererii de recurs în raport de exigența art. 302 1 alin. (1) pct. c C. proc. civ., se constată că motivele dezvoltate vizează nelegalitatea hotărârii atacate așa încât susținerea intimatei în sensul că acestea ar fi de netemeinicie nu poate fi primită. 3. Făcând o analiză coroborată a criticilor formulate și constată încălcarea prin decizia atacată a prevederilor art. 969 C. civ., care instituie principiul forței obligatorii a contractului, încălcare determinată de o greșită interpretare a clauzelor contractului de închiriere în speță cât privește posibilitatea prelungirii duratei lui și care configurează motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Prin contractul nr. 402 din 30 aprilie 2002, la art. 6 părțile au convenit durata încheierii la 2 ani „cu posibilitatea de prelungire prin acordul ambelor părți” iar la art. 17: „Prezentul contract se încheie în 2 (două) exemplare.

Anexele fac parte integrantă din contract și se încheie în același număr de exemplare”. Drept urmare, anexa la acest contract 402/30 aprilie 2002 (redactarea anului 2003 fiind o evidentă eroare materială) având ca obiect „completare la art. 6: Durata contractului se prelungește pe o perioadă de 5 ani, celelalte clauze ale contractului rămânând neschimbată” face parte integrantă din contract conform art. 17. Posibilitatea modificării duratei contractului este prevăzută de chiar articolul care o reglementează, art. 14 reținut de instanța de apel referindu-se la alte modificări asupra cărora convin părțile și care, acestea, se fac prin acte adiționale. Realitatea acordului părților pentru prelungirea duratei contractului este dovedită și în condițiile art. 225 C. proc.

civ., pârâta, nedepunând la dosar răspunsurile la interogatoriul pe care instanța de fond l-a înmânat avocatului ei în ședința din 2 iunie 2005. Așa fiind, instanța de apel trebuia să respingă nu numai criticile pârâtei privind competența instanței dar și pe cele privind existența acordului de prelungire a duratei contractului, situație în care Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă, va modifica decizia atacată și va respinge apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului pe care o va menține. În aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., intimata va fi obligată să plătească recurentei suma de 1.056,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC C.S.V.E. SRL București împotriva deciziei nr. 36 din 27 martie 2006 a Curții de Apel Iași, secția comercială, modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC R. SRL Iași împotriva sentinței nr. 534 din 14 octombrie 2005 a Tribunalului Iași. Obligă intimata – pârâtă SC R. SRL Iași să plătească recurentei – reclamante suma de 1.056,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2007.