ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 620/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta F.A. a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F. solicitând: - obligarea acesteia la emiterea unui act administrativ prin care să dispună transferul sau mutarea reclamantei în altă direcție din cadrul M.F.P.

sau A.N.A.F., corespunzător pregătirii ale profesionale și cu respectarea recomandărilor din adeverințele medicale; - obligarea la plata unor despăgubiri materiale în cuantum de 150.000.000 lei (ROL), reprezentând contravaloarea salariilor și stimulentelor care i se cuveneau începând cu data de 1 februarie 2005 de când nu s-a putut duce la vechiul loc de muncă din vina pârâtei, cu posibilitatea de a putea actualiza cuantumul acestor despăgubiri până la data soluționării definitive și irevocabile a cauzei precum și contravaloarea cheltuielilor determinate de îngrijirea stării de sănătate, al căror cuantum urmează să-l precizeze: - obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000.000 lei (ROL), reprezentând despăgubiri morale pentru pagubele morale pe care i le-a provocat; - obligarea la plata contravalorii cheltuielilor care vor fi ocazionate de prezentul proces.

În motivare, reclamanta a arătat că s-a încadrat în muncă la M.F.P. la data de 16 octombrie 1991 și are funcția de expert clasa I, gradul profesional principal, treapta I în cadrul A.N.A.F., direcția generală de gestiune a impozitelor și contribuțiilor, funcție pe care o deține orice absolvent în numai 3 ani de la angajare. Susține că a fost permanent tratată de conducerea direcției în mod discriminatoriu față de ceilalți salariați întrucât la vârsta de 17 ani a avut neșansa de a avea adenom hipofizar, boală tratată la I.C.I.P. și vindecată. În plus, problemele endocrine pe care le are au fost transformate de conducerea direcției și de către unii colegi în probleme de natură psihică, distrugându-i imaginea publică în minister.

Prin nivelul scăzut al salariului și în lipsa stimulentelor care se acordau celorlalți funcționari, reclamanta a fost privată de un trai decent, arătând și că lipsa medicamentelor necesare tratării afecțiunii endocrine a condamnat-o la o moarte lentă. Mai susține că nu i s-au asigurat niciodată condiții de muncă normale că a fost ținută în frig și în încăperi cu aer condiționat, că a fost provocată permanent la stări conflictuale, încălcându-se art. 36 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 și art. 1 alin. (1) din Constituția României. În cursul anului 2004, mai arată reclamanta, a adresat numeroase memorii la conducerea direcției, a ministerului, precum și la A.N.A.F., cerând schimbarea urgentă a locului de muncă în altă direcție a M.F.P.

sau din cadrul A.N.A.F., fără a primi nici un răspuns. La fel, fără răspuns, au rămas și cererile pentru asigurarea unui loc provizoriu de muncă și motivarea absențelor pe care susține că este obligată să le facă, independent de voința sa, fiindu-i frică să revină la vechiul loc de muncă. Prin sentința civilă nr. 854 din 11 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a solicitat mutarea definitivă din cadrul D.G.M.F.P. din motive medicale, neprezentând însă nici o dovadă credibilă în sprijinul susținerilor sale. S-a mai reținut că reclamanta a mai beneficiat de schimbarea locului de muncă.

În ceea ce privește invocarea art. 78 alin. (5) din Legea nr. 788/1999, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada existenței aprobării cererii de transfer de către conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicită transferul. Pe de altă parte, instanța consideră că datorită gravității faptelor pe care le invocă reclamanta, aceasta putea să sesizeze organele penale. În fine, capătul doi și trei al acțiunii, instanța le-a considerat nefondate deoarece reclamanta a lipsit nejustificat de la locul de muncă, iar îndeplinirea condiției „faptei ilicite” pentru atragerea răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998-999 C. civ., nu s-a demonstrat. Împotriva acestei hotărâri, în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ. a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul, fiind structurat pe motive distincte, critică hotărârea instanței de fond sub următoarele aspecte: 1) Instanța în mod greșit a reținut că reclamanta nu s-a prezentat la locul de muncă timp de 2 luni, fără a prezenta o justificare medicală; 2) Instanța, deși a constatat gravitatea faptelor invocate, se mulțumește doar să observe că reclamanta putea sesiza organele de cercetare penală competente; 3) Instanța nu a considerat verosimile argumentele reclamantei, însă a ignorat faptul că toate cererile nu au primit nici un răspuns din partea pârâtei; 4) Instanța a reținut că nu poate conferi gir de legalitate atitudinii adoptate de reclamantă de a nu se mai prezenta la locul de muncă până la aprobarea cererii sale de transfer sau de mutare; 5) Instanța în mod eronat a apreciat că reclamanta nu a combătut pertinent răspunsul dat de pârâtă la solicitarea de a fi mutată definitiv din cadrul direcției generale; 6) Instanța a reținut în mod greșit că temeiul luării măsurii definitive solicitată îl reprezintă motivele de sănătate; 7) Instanța în mod greșit a apreciat că actele depuse de reclamantă nu ar fi de actualitate; 8) Instanța în mod greșit reține că nu s-au administrat dovezi din care să rezulte că la locul actual de muncă sănătatea reclamantei ar avea de suferit din acest punct de vedere;

9) Instanța a reținut tot în mod greșit motivul real pentru care se solicită mutarea îl reprezintă neînțelegerile cu colegii. 10) Instanța în mod eronat reține că reclamanta a mai beneficiat de schimbarea locului de muncă; 11) Instanța greșit reține că reclamanta nu a făcut dovada existenței aprobării cererii de transfer de către conducătorul autorității sau instituției; 12) Instanța în mod nejustificat a respins cererea de acordare a drepturilor salariale, pe considerentul că reclamanta a lipsit nemotivat e la locul de muncă; 13) Instanța netemeinic a respins cererea privind acordarea daunelor morale pe considerentul că nu s-a demonstrat îndeplinirea condiției „faptei ilicite”. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Motivele de recurs invocate în cauză nu se încadrează în nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 și 304 1 C. proc. civ., potrivit cărora se poate modifica sau casa o hotărâre judecătorească. Ele nu fac altceva decât să critice modul în care instanța de fond și-a expus considerentele hotărârii sau, să le prezinte trunchiat. În atare situațiune, nici o susținere nu poate fi primită, criticile aduse hotărârii atacate fiind vădit nefondate și neîntemeiate. Instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea deciziei actele medicale depuse de recurentă, acestea fiind enumerate distinct în hotărârea atacată.

În mod corect instanța de fond a reținut pe de o parte că recurenta nu a prezentat nici o dovadă credibilă în sprijinul susținerilor sale iar pe de o altă parte, că nimic nu o împiedica să se adreseze organelor de cercetare penală competente, dată fiind gravitatea faptelor invocate. În ceea ce privește atitudinea recurentei de a nu se prezenta la locul de muncă, în mod temeinic instanța de fond nu a considerat verosimile argumentele aduse și nu a putut conferi gir de legalitate atitudini adoptate de recurentă. Hotărârea instanței de fond se află la adăpostul criticii și în ceea ce privește aplicarea și interpretarea prevederilor art. 36 alin. (1) și (2), art. 78 alin. (5) și art. 79 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

Potrivit art. 36 alin. (1) autoritățile și instituțiile publice au obligația să asigure funcționarilor publici condiții normale de muncă și igienă, de natură să le ocrotească sănătatea și integritatea fizică și psihică, iar potrivit alin. (2) în mod excepțional, pentru motive de sănătate li se poate aproba funcționarilor publici schimbarea compartimentului în care își desfășoară activitatea dacă aceștia sunt apți profesional să îndeplinească noile atribuții ce le revin. Ori, în cauză, așa cum a reținut și instanța de fond pârâta i-a răspuns recurentei în sensul că nu este aptă profesional să-și desfășoare activitatea în această direcție, unde este necesar un grad înalt de specializare a personalului în relații economice internaționale, de management, comunicare și relații publice, nu are cunoștințe aprofundate de fiscalitate internațională comparată și nu cunoaște limbi străine pe domeniul de legislație fiscală europeană.

În fine, în ceea ce privește invocarea art. 78 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, text care reglementează transferul la cerere, se constată că reclamanta nu a făcut dovada existenței aprobării cererii de transfer de către conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicită transferul. Instanța de fond a făcut o apreciere judicioasă a probelor dosarului, reținând că cererea recurentei, privind obligarea pârâtei la contravaloarea salariilor și stimulentelor ce i se cuveneau, este nefondată deoarece recurenta a lipsit nejustificat de la locul de muncă. Tot în mod temeinic a fost respinsă și cererea de acordare a daunelor morale, instanța constatând că nu s-a demonstrat îndeplinirea condiției „faptei ilicite” pentru atragerea răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.A. împotriva sentinței civile nr. 854 din 11 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2007.