ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.02.2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 620/2007

HOTĂRÂRE
01.02.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 620/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta F.A. a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F. solicitând:

- obligarea acesteia la

emiterea unui act administrativ prin care să dispună transferul sau mutarea

reclamantei în altă direcție din cadrul M.F.P. sau A.N.A.F., corespunzător

pregătirii ale profesionale și cu respectarea recomandărilor din adeverințele

medicale;

- obligarea la plata unor

despăgubiri materiale în cuantum de 150.000.000 lei (ROL), reprezentând

contravaloarea salariilor și stimulentelor care i se cuveneau începând cu data

de 1 februarie 2005 de când nu s-a putut duce la vechiul loc de muncă din vina

pârâtei, cu posibilitatea de a putea actualiza cuantumul acestor despăgubiri

până la data soluționării definitive și irevocabile a cauzei precum și

contravaloarea cheltuielilor determinate de îngrijirea stării de sănătate, al

căror cuantum urmează să-l precizeze:

- obligarea pârâtei la plata

sumei de 300.000.000 lei (ROL), reprezentând despăgubiri morale pentru pagubele

morale pe care i le-a provocat;

- obligarea la plata

contravalorii cheltuielilor care vor fi ocazionate de prezentul proces.

În motivare, reclamanta a

arătat că s-a încadrat în muncă la M.F.P. la data de 16 octombrie 1991 și are

funcția de expert clasa I, gradul profesional principal, treapta I în cadrul

A.N.A.F., direcția generală de gestiune a impozitelor și contribuțiilor,

funcție pe care o deține orice absolvent în numai 3 ani de la angajare. Susține

că a fost permanent tratată de conducerea direcției în mod discriminatoriu față

de ceilalți salariați întrucât la vârsta de 17 ani a avut neșansa de a avea

adenom hipofizar, boală tratată la I.C.I.P. și vindecată. În plus, problemele

endocrine pe care le are au fost transformate de conducerea direcției și de

către unii colegi în probleme de natură psihică, distrugându-i imaginea publică

în minister. Prin nivelul scăzut al salariului și în lipsa stimulentelor care

se acordau celorlalți funcționari, reclamanta a fost privată de un trai decent,

arătând și că lipsa medicamentelor necesare tratării afecțiunii endocrine a

condamnat-o la o moarte lentă. Mai susține că nu i s-au asigurat niciodată

condiții de muncă normale că a fost ținută în frig și în încăperi cu aer

condiționat, că a fost provocată permanent la stări conflictuale, încălcându-se

art. 36 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 și art. 1 alin. (1) din Constituția

României.

În cursul anului 2004, mai

arată reclamanta, a adresat numeroase memorii la conducerea direcției, a

ministerului, precum și la A.N.A.F., cerând schimbarea urgentă a locului de

muncă în altă direcție a M.F.P. sau din cadrul A.N.A.F., fără a primi nici un

răspuns. La fel, fără răspuns, au rămas și cererile pentru asigurarea unui loc

provizoriu de muncă și motivarea absențelor pe care susține că este obligată să

le facă, independent de voința sa, fiindu-i frică să revină la vechiul loc de

muncă.

Prin sentința civilă nr. 854

din 11 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a solicitat

mutarea definitivă din cadrul D.G.M.F.P. din motive medicale, neprezentând însă

nici o dovadă credibilă în sprijinul susținerilor sale.

S-a mai reținut că

reclamanta a mai beneficiat de schimbarea locului de muncă.

În ceea ce privește

invocarea art. 78 alin. (5) din Legea nr. 788/1999, instanța de fond a reținut

că reclamanta nu a făcut dovada existenței aprobării cererii de transfer de

către conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicită

transferul.

Pe de altă parte, instanța

consideră că datorită gravității faptelor pe care le invocă reclamanta, aceasta

putea să sesizeze organele penale.

În fine, capătul doi și trei

al acțiunii, instanța le-a considerat nefondate deoarece reclamanta a lipsit

nejustificat de la locul de muncă, iar îndeplinirea condiției „faptei ilicite”

pentru atragerea răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998-999 C. civ., nu s-a demonstrat.

Împotriva acestei hotărâri,

în temeiul art. 304

1

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul, fiind structurat

pe motive distincte, critică hotărârea instanței de fond sub următoarele aspecte:

1) Instanța în mod greșit a

reținut că reclamanta nu s-a prezentat la locul de muncă timp de 2 luni, fără a

prezenta o justificare medicală;

2) Instanța, deși a

constatat gravitatea faptelor invocate, se mulțumește doar să observe că

reclamanta putea sesiza organele de cercetare penală competente;

3) Instanța nu a considerat

verosimile argumentele reclamantei, însă a ignorat faptul că toate cererile nu

au primit nici un răspuns din partea pârâtei;

4) Instanța a reținut că nu

poate conferi gir de legalitate atitudinii adoptate de reclamantă de a nu se

mai prezenta la locul de muncă până la aprobarea cererii sale de transfer sau

de mutare;

5) Instanța în mod eronat a

apreciat că reclamanta nu a combătut pertinent răspunsul dat de pârâtă la

solicitarea de a fi mutată definitiv din cadrul direcției generale;

6) Instanța a reținut în mod

greșit că temeiul luării măsurii definitive solicitată îl reprezintă motivele

de sănătate;

7) Instanța în mod greșit a

apreciat că actele depuse de reclamantă nu ar fi de actualitate;

8) Instanța în mod greșit

reține că nu s-au administrat dovezi din care să rezulte că la locul actual de

muncă sănătatea reclamantei ar avea de suferit din acest punct de vedere;

9) Instanța a reținut tot în

mod greșit motivul real pentru care se solicită mutarea îl reprezintă

neînțelegerile cu colegii.

10) Instanța în mod eronat

reține că reclamanta a mai beneficiat de schimbarea locului de muncă;

11) Instanța greșit reține

că reclamanta nu a făcut dovada existenței aprobării cererii de transfer de

către conducătorul autorității sau instituției;

12) Instanța în mod

nejustificat a respins cererea de acordare a drepturilor salariale, pe

considerentul că reclamanta a lipsit nemotivat e la locul de muncă;

13) Instanța netemeinic a

respins cererea privind acordarea daunelor morale pe considerentul că nu s-a

demonstrat îndeplinirea condiției „faptei ilicite”.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

Motivele de recurs invocate

în cauză nu se încadrează în nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 și 304

1

sau casa o hotărâre judecătorească.

Ele nu fac altceva decât să

critice modul în care instanța de fond și-a expus considerentele hotărârii sau,

să le prezinte trunchiat.

În atare situațiune, nici o

susținere nu poate fi primită, criticile aduse hotărârii atacate fiind vădit

nefondate și neîntemeiate.

Instanța de fond a avut în

vedere la pronunțarea deciziei actele medicale depuse de recurentă, acestea

fiind enumerate distinct în hotărârea atacată.

În mod corect instanța de

fond a reținut pe de o parte că recurenta nu a prezentat nici o dovadă

credibilă în sprijinul susținerilor sale iar pe de o altă parte, că nimic nu o

împiedica să se adreseze organelor de cercetare penală competente, dată fiind

gravitatea faptelor invocate.

În ceea ce privește

atitudinea recurentei de a nu se prezenta la locul de muncă, în mod temeinic

instanța de fond nu a considerat verosimile argumentele aduse și nu a putut

conferi gir de legalitate atitudini adoptate de recurentă.

Hotărârea instanței de fond

se află la adăpostul criticii și în ceea ce privește aplicarea și interpretarea

prevederilor art. 36 alin. (1) și (2), art. 78 alin. (5) și art. 79 alin. (2)

din Legea nr. 188/1999.

Potrivit art. 36 alin. (1)

autoritățile și instituțiile publice au obligația să asigure funcționarilor

publici condiții normale de muncă și igienă, de natură să le ocrotească

sănătatea și integritatea fizică și psihică, iar potrivit alin. (2) în mod

excepțional, pentru motive de sănătate li se poate aproba funcționarilor

publici schimbarea compartimentului în care își desfășoară activitatea dacă

aceștia sunt apți profesional să îndeplinească noile atribuții ce le revin.

Ori, în cauză, așa cum a

reținut și instanța de fond pârâta i-a răspuns recurentei în sensul că nu este

aptă profesional să-și desfășoare activitatea în această direcție, unde este

necesar un grad înalt de specializare a personalului în relații economice

internaționale, de management, comunicare și relații publice, nu are cunoștințe

aprofundate de fiscalitate internațională comparată și nu cunoaște limbi

străine pe domeniul de legislație fiscală europeană.

În fine, în ceea ce privește

invocarea art. 78 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, text care reglementează

transferul la cerere, se constată că reclamanta nu a făcut dovada existenței

aprobării cererii de transfer de către conducătorul autorității sau instituției

publice la care se solicită transferul.

Instanța de fond a făcut o

apreciere judicioasă a probelor dosarului, reținând că cererea recurentei,

privind obligarea pârâtei la contravaloarea salariilor și stimulentelor ce i se

cuveneau, este nefondată deoarece recurenta a lipsit nejustificat de la locul

de muncă.

Tot în mod temeinic a fost

respinsă și cererea de acordare a daunelor morale, instanța constatând că nu

s-a demonstrat îndeplinirea condiției „faptei ilicite” pentru atragerea

răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

Respinge recursul declarat

de F.A. împotriva sentinței civile nr. 854 din 11 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-02-20
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 970/2009
a fost emis de C.N.P.A.S., I.N.E.M.R.C.M., instituție publică centrală cu personalitate juridică, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 13/2004. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,
ÎCCJ 2009-10-29
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4705/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București la data de 15 ianuarie 2007 sub nr. 42304/3/CA, reclama
ÎCCJ 2007-02-21
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1097/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 29 martie 2006, P.R. a solicitat anularea Deciziei nr. 1313 din 31 martie 2005 emisă de C.S.E.M.P.H. și obligarea acesteia să-i
ÎCCJ 2007-04-17
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2042/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 21 iunie 2006, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.A.P.D.R. și O.J.C.A.M., obligarea acestora
ÎCCJ 2009-01-21
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 288/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3351 din 18 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeia
Sursă