ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1322/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1322/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 10 din 31 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea

de Apel Bacău, secția penală, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. b) C.

proc. pen.

, a fost admisă plângerea

formulată de petiționarul B.C. și în consecință, s-a dispus desființarea

rezoluției nr. 175/ P din

27 octombrie 2006 și a ordonanței nr. 617/11/2

din 16 noiembrie 2006 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și

trimiterea cauzei la Parchetul Curții de Apel Bacău în vederea începerii

urmăririi penale împotriva numitului N.C., comisar de poliție, pentru

infracțiunile prevăzută de art. 246 și 264 C. pen. (abuz în

serviciu și favorizarea infractorului).

S-a mai dispus identificarea și a

celorlalți polițiști care au participat la

soluționarea

cauzei.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a constatat

următoarele:

Prin rezoluția nr. 175/ P din 27 octombrie 2006 emisă de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

comisarul șef N.C., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută

de art. 246 C. pen.

Pentru a da această soluție, procurorul a reținut că, la 15 mai 2006, B.C.

a sesizat prin plângere Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău solicitând

efectuarea urmăririi penale față de comisarul șef N.C. pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu, constând în aceea că nu a efectuat cercetări

complete în cauza privind pe S.R.

, în care

petentul avea calitatea de parte vătămată.

Pentru a pronunța această rezoluție, pe

baza actelor premergătoare

urmăririi penale, efectuate în

cauză, procurorul a reținut că la data de 17 aprilie 2006 B.C. a fost agresat

de o persoană necunoscută, identificată ulterior ca fiind S.R.

Plângerea formulată de B.C., ca urmare a acestei agresiuni, a format

obiectul dosarului nr. 932/P/2006 în care la data de 26 mai 2006 s-a dat

rezoluția cu același număr prin care s-a dispus trimiterea cauzei la

Judecătoria Moinești, întrucât pentru leziunile suferite, B.C. a necesitat doar

6-7 zile de îngrijiri medicale.

Plângerea formulată de petent împotriva acestei rezoluției a fost

respinsă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești la 27

iunie 2006.

Cu privire la plângerea formulată de petent împotriva lui N.C.,

comandantul Poliției municipiului Moinești, din verificările efectuate s-a

reținut că acesta nu a comis infracțiunea de abuz în serviciu, întrucât, nu a

efectuat cercetări în dosarul penal nr. 932/P/2006 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Moinești, în care petentul avea calitatea de parte vătămată.

Plângerea formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen., de petentul B.C.

împotriva rezoluția nr. 175/ P din 27 octombrie2006 emisă de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Bacău, a fost respinsă, ca nefondată, prin ordonanța nr. 617/11/2/2006

din 16 noiembrie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Bacău.

Împotriva actelor procurorului

petiționarul a făcut plângere la instanță conform art. 278

1

C. proc.

pen., soluționată prin sentința penală nr.

9 din 13

februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 2347/32/2006.

Prin această sentință a fost admisă plângerea formulată de B.C.

, împotriva rezoluției din 27octombrie 2006

pronunțată de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 175/P/2006

și în consecință, a desființat în întregime rezoluția atacată și ordonanța

pronunțată la 16 noiembrie 2006 de către procurorul general al Parchetului de

pe

lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul nr.

617/11/2/2006.

A dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău

pentru a se efectua cercetări față de numitul N.C. șeful Poliției Municipiului

Moinești și față de polițiștii care au efectuat acte de

cercetare penală în dosarul nr. 932/P/2006 al Poliției Municipiului

Moinești

(având ca obiect plângerea penală formulată de petent la 17

aprilie 2006) pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art.

246 C. pen.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că, la data

de 15 august 2006, numitul B.C. a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Bacău o plângere penală împotriva comisarului șef N.C. al Poliției Municipiului

Moinești și a polițiștilor din subordinea acestuia pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută  de art. 246 C. pen.

Persoana vătămată a adus acuzații diferite împotriva persoanelor

menționate in plângerea penală.

Astfel, comisarului șef N.C. i-a reproșat

faptul că a încălcat cu intenție mai multe dispoziții legale prevăzute în

statutul polițistului, Codul

deontologic al polițistului

și Legea nr. 281/2003, având drept consecință

nerespectarea

dreptului său de a cunoaște probele administrate în dosarul

penal nr. 932/P/2006

al Poliției Municipiului Moinești.

În ceea ce îi privește pe polițiștii din subordinea comisarului șef,

persoana vătămată i-a acuzat de faptul că nu au extins cercetările în dosarul

penal nr. 932/P/2006 și asupra celorlalți participanți la săvârșirea faptei și

că au dat o încadrare juridică greșită faptelor învederate în plângerea penală.

Curtea de Apel a reținut că atât rezoluția emisă de procurorul șef de

secție, cât și ordonanța procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Bacău sunt netemeinice și nelegale întrucât nu s-au pronunțat asupra

faptelor pentru care petentul a formulat plângere penală la Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Bacău la 15 august 2006.

Reținând în mod eronat faptul că pe de o parte persoana vătămată a

înțeles să formuleze plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în

serviciu doar împotriva numitului N.C., iar pe de altă parte că principala

acuzație a acestuia constă în faptul că șeful Poliției Municipiului Moinești nu

a efectuat cercetări complete în cauza privind pe S.R., ambele acte procedurale

contestate de petent au concluzionat că

nu

se impune începerea urmăririi penale față de N.C. întrucât din

verificările

efectuate nu a rezultat că acesta a efectuat cercetări în dosarul nr. 932/P/2006

al Poliției Municipiului Moinești.

Este evident că procedând în acest fel,

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Bacău a produs o

vătămare persoanei vătămate. Această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin

anularea celor două acte procesuale contestate de petent.

Ca urmare, s-a dispus ca Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău să

efectueze cercetări și să pronunțe o soluție cu privire atât la persoana

numitului N.C., cât și cu privire la polițiștii din cadrul Poliției

Municipiului Moinești care au instrumentat dosarul nr. 932/P/2006. Se va avea

în vedere faptul că acuzațiile formulate de persoana vătămată nu sunt identice

și anume că numitul N.C. este învinuit că a încălcat mai multe dispoziții

legale din Statutul polițistului, Codul deontologic al polițistului și Legea nr.

281/2003 în calitatea sa de conducător al Poliției Municipiului Moinești și nu

în calitate de persoană care ar fi efectuat cercetări în dosarul nr. 932/P/2006,

iar ceilalți polițiști care urmează a fi identificați, sunt acuzați că nu au

efectuat în mod corespunzător cercetări cu ocazia instrumentării dosarului mai

susmenționat.

Împotriva sentinței penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Bacău.

Prin decizia penală nr. 2805 din 24 mai 2007,

Înalta Curte de Casație și

Justiție, s-a admis recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinței

penale nr. 9 din 13 februarie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția penală.

S-a casat sentința recurată și s-a dispus rejudecarea plângerii

petiționarului B.C. de către aceeași instanță.

Pentru a pronunța această soluție, s-a

reținut că, instanța s-a limitat a

indica „Parchetul să

efectueze cercetări și să pronunțe o soluție cu privire la polițiștii din

cadrul Poliției Municipiului Moinești care au instrumentat dosarul nr. 932/P/2006

cât și cu privire la persoana numitului N.C.”.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc.

pen., instanța era obligată să arate motivele pentru care a trimis cauza

procurorului. Motivarea generică a instanței în sensul ca procurorul să

efectueze cercetări și să pronunțe o soluție cu privire la polițiști

(neindicând numele acestora), fără a arăta motivele pentru care a trimis cauza procurorului

nu acoperă cerințele dispozițiilor legale ce reglementează această soluție.

Totodată, instanța nu a indicat nici faptele și împrejurările ce

urmează a fi constatate și nici mijloacele de probă prin care ar urma să se

constate acestea.

Procedând la rejudecarea plângerii, instanța constată în raport de

lucrările și materialul din dosarul cauzei și din dos. nr. 1421/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, care a fost solicitat pentru

consultare, că aceasta este întemeiată.

Soluția dată cu privire la comisarul de poliție N.C. nu are suport

probator, aceasta fiind motivată doar pe faptul că acesta nu a efectuat

cercetări în dosarul nr. 932/P/2006.

S-a omis să se facă verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută

de art. 246 C. pen. și în ce privește adresa nr. 66331 din 23 mai 2006 semnată

de comisarul șef N.C., prin care i s-a refuzat petiționarului dreptul de a lua

cunoștință

de conținutul dosarului penal pe

considerentul că acesta este „confidențial”.

Potrivit dispozițiilor legale și practicii C.E.D.O., partea vătămată

are dreptul să ia cunoștință de actele și lucrările dosarului penal, aceasta

fiind și în interesul urmăririi penale.

Nu s-au făcut verificări nici sub aspectul

unei încadrări juridice legale,

mai ales sub aspectul

existenței infracțiunii prevăzută  de art. 239 alin. (3) C. pen., ținând cont

că partea vătămată anterior a fost lucrător de poliție.

Împrejurarea că cercetările penale în dosarul nr. 42801/2006 au fost

superficiale este confirmată și de faptul că nici până în prezent, după un an

și 9 luni de la comiterea faptei, nu au fost finalizate cercetările penale,

dispunându-se prin sentința penală 613/2007 a Judecătoriei Moinești

desființarea actelor procurorului și trimiterea cauzei la parchet pentru

începerea urmăririi penale împotriva numitului S.R. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen.

Instanța de fond a mai reținut că, o altă deficientă a rezoluției și

ordonanței procurorilor este aceea că nu au făcut cercetări și nu s-au

pronunțat cu privire la infracțiunea de favorizare a infractorului prevăzută

de art. 264 C. pen., pentru care partea vătămată a făcut plângere.

Se constată, de asemenea, că actele procurorului sunt incomplete și sub

aspectul faptului că nu s-au făcut investigații pentru identificarea

polițiștilor care au instrumentat dosarul nr. 42801/2006 al Poliției Moinești,

deși partea vătămată a solicitat aceasta.

Una din persoanele nominalizate de partea vătămată în ședința publică

din 31 ianuarie 2008 este aceea a comisarului de poliție T.D.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis plângerea

petentului, a desființat rezoluția nr. 175/ P din 27 octombrie 2006 și

ordonanța

nr. 617/11/2 din 16 noiembrie 2006

emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Bacău și să se trimită

cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Bacău

pentru începerea urmăririi penale împotriva numitului N.C.,

comisar de

poliție, pentru infracțiunile prevăzută de art. 246 și 264 C. pen.

S-a dispus efectuarea de cercetări și pentru identificarea celorlalți

polițiști implicați în soluționarea cauzei, sub aspectul acelorași infracțiuni,

una din persoanele nominalizate de petiționar fiind comisarul T.D.

Împotriva acestei sentințe în termen legal, a declarat recurs intimatul

N.C.

care a solicitat casarea sentinței recurate, și în

rejudecare

să se dispună respingerea plângerii

formulată de petent împotriva rezoluției

procurorului ca nefondată. A

mai arătat că nu se face vinovat de săvârșirea niciuneia din infracțiunile pe

care le reclamă petentul.

Recursul este fondat.

Examinând actele dosarului în raport de motivele de recurs formulate și

de dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că petentul B.C. victima unei agresiuni săvârșită de numitul S.R.,

fiind nemulțumit de modul cum dosarul penal a fost instrumentat la poliția

municipiului Moinești, a formulat plângere împotriva polițiștilor care au

instrumentat cauza și împotriva intimatului N.C., comisar șef, șeful Poliției

Moinești fiind nemulțumit de faptul că după identificarea făptuitorului S.R.,

poliția fără să extindă cercetările și asupra altor făptuitori sau complici, a

înaintat dosarul spre soluționare la Judecătoria Moinești. Nemulțumirea

petentului a vizat și încadrarea juridică dată faptei, modul cum s-au

desfășurat cercetările și faptul că, i s-a refuzat eliberarea unor copii după

unele acte depuse la

dosar, cu motivarea că

acestea au caracter confidențial. L-a mai acuzat pe

intimatul N.C.

pentru neextinderea cercetărilor penale pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 239 alin. (3) și (4) C. pen., având în vedere că (petentul),

în calitatea sa de lucrător de poliție, împreună cu un procuror din cadrul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, a efectuat

acte de urmărire penală împotriva numitului S.R. sub aspectul

săvârșirii

infracțiunii de omor, faptă săvârșită în anul 1995 în comuna Ardeoani jud. Bacău.

Înalta Curte mai reține că dosarul în care petentul are calitatea de

parte vătămată, se află în curs de soluționare și

numai instanța de judecată

sesizată cu soluționarea cauzei este în

măsură să aprecieze dacă urmărirea penală este completă, dacă încadrarea

juridică dată faptei este cea corectă și dacă pe parcursul urmăririi penale,

petentului i-au fost încălcate drepturile procedurale, putând să dispună

refacerea actelor efectuate cu încălcarea normelor de procedură penală.

Din actele aflate la dosar, nu rezultă nici un indiciu că intimatul ar

fi influențat în vreun fel soluționarea acestui dosar, singurul act semnat de

intimat fiind o adresă prin care îi comunica petentului, ca răspuns la o cerere

a sa că, nu i se pot elibera copii de pe actele solicitate, decât cu

aprobarea procurorului care supraveghează

activitatea de urmărire penală.

Această faptă a intimatului nu este o faptă penală, și nici nu i-a

încălcat petentului dreptul la apărare, acesta având posibilitatea să solicite

procurorului sau instanței de judecată, eliberarea copiilor actelor respective.

Instanța de fond, a pronunțat o sentință greșită când, a dispus

trimiterea cauzei la procuror pentru identificarea polițiștilor care au

efectuat urmărirea penală, întrucât așa cum s-a arătat, modul în care aceștia

au instrumentat o cauză poate fi analizat numai de procurorul care

supraveghează urmărirea penală și de instanța de judecată. A verifica

activitatea acestora, într-o plângere penală separată, formulată împotriva lor,

atâta timp cât nu sunt indicii că ei au comis o faptă penală și cât timp în

cauză nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă, înseamnă o imixtiune în

activitatea acestora precum și a instanțelor de judecată, încălcând astfel,

principiul independenței justiției.

Chiar dacă petentul este nemulțumit și el, ca și polițist, ar fi

instrumentat altfel cauza, numai nemulțumirea și bănuielile sale, nu țin loc de

indicii și probe.

Mai mult, instanța de fond a greșit când a depășit limitele în care a

fost sesizată. Instanța trebuia să se pronunțe

numai cu privire la persoana

indicată și fapta reclamată, neputând

extinde soluția cu privire la alte persoane, față de care nu s-au efectuat acte

premergătoare și care nu au fost citate în cauză pentru a-și putea exercita

dreptul la apărare, și cu privire la alte infracțiuni.

Fată de aceste considerente, constată că recursul intimatului N.C. este

fondat, urmând ca, în temeiul art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să-l

admită, să caseze sentința recurată și rejudecând,

va respinge, ca nefondată, plângerea petiționarului B.C. împotriva

rezoluției

nr. 175/P/2006 din 27 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Bacău, pe care o menține.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., intimatul petiționar B.C.

va fi obligat la plata sumei 100 lei, cheltuieli judiciare ocazionate de

soluționarea fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul făptuitor N.C. împotriva

sentinței penale nr. 10 din 31 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău,

secția penală.

Casează sentința recurată și rejudecând, respinge, ca nefondată,

plângerea petiționarului B.C. împotriva rezoluției nr. 175/P/2006

din 27 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Bacău, pe

care o menține.

Obligă intimatul petiționar B.C. la plata sumei 100 lei, cheltuieli

judiciare ocazionate de soluționarea fondului.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului rămân în

sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 9 aprilie 2008.

1,   t