ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4136/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1259 din 17 aprilie 2008 a Curții de Apel

București a fost admisă acțiunea reclamantei C.E.D.

în

contradictoriu cu C.N.P.D.

A.S.,

prin care a solicitat acordarea primei de concediu pe anii 2003, 2004 și 2005,

sume actualizate cu indicele de inflație la data

plății.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în

esență, că

din înscrisurile dosarului rezultă că reclamanta este îndreptățită la plata

sumei reprezentând primă de concediu pentru perioada 2003 - 2005, sume

actualizate la data plății.

De asemenea, instanța a luat act de cererea reclamantei de

renunțare la capătul de cerere privind plata daunelor interese.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.N.P.D.A.S.,

criticând hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține

că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale

aplicabile cauzei, neobservând că deși potrivit prevederilor art. 33 alin. (2)

din Legea nr. 188/1999, funcționarul public are dreptul la o primă de concediu,

totuși, acordarea primei a fost suspendată în anii 2001 - 2006 prin

legile bugetului de stat pentru anii 2001 - 2005,

legi care sunt în acord

cu prevederile constituționale, iar aplicarea

lor este obligatorie inclusiv funcționarilor publici.

De asemenea, s-a subliniat că datorită constrângerilor

bugetare din perioada 2001 - 2006, impuse anual de organismele financiare

internaționale, nu a fost permisă acordarea primelor de concediu de

odihnă, acestea fiind suspendate prin legi

bugetare anuale succesive și

acte normative anuale de salarizare.

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse

soluției instanței de fond, cu probele administrate, precum și cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., înalta

Curte va admite recursul formulat, va modifica în parte sentința atacată în

sensul că va fi înlăturată obligația recurentei-pârâte de la plata primei de

concediu aferentă anului 2005, pentru considerentele expuse în continuare.

Soluția instanței de fond

privind acordarea primelor de concediu

pe anii 2003 și

2004 este legală și urmează a fi menținută de înalta Curte pentru următoarele

considerente.

Prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 s-a prevăzut

dreptul funcționarilor publici ca pe lângă indemnizația de concediu să li se

acorde o primă egală cu salariul de bază din luna

anterioară plecării în

concediu.

Prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță

a fost suspendată în anii 2001 - 2006, însă aceste dispoziții nu au conținut

vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea

exercițiului acestuia.

înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu

echivalează cu înlăturarea lui, întrucât nu există nici o dispoziție legală prin

care

să fi fost înlăturată existența

acestuia

și aceasta pentru că s-ar

încălca

principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor

acordate, din moment ce, printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă

pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în

perioada anilor 2001-2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu

înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât dispozițiilor cuprinse în art. 53 din

Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui

drept), cât și reglementărilor din art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Efectele produse de aceste

acte normative, de suspendare sau de

amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la

dreptul

dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a

fost în vigoare actul normativ, care a prevăzut dreptul respectiv.

A considera altfel, ar însemna să se prelungească

valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după

abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a

cărui existentă este recunoscută, să fie golit de substanța sa și, practic, să

devină lipsit de orice valoare.

Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport

juridic de serviciu odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Respectarea principiului încrederii în statul de drept,

care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor,

concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor

situații juridice fictive, face necesar ca

titularii drepturilor recunoscute

să nu poată fi împiedicați de a se

bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Având în vedere aceste considerente, soluția instanței de

fond privind acordarea primei de concediu pe anii 2003 și 2004 este legală

și temeinică și urmează a fi menținută de înalta

Curte, însă acordarea

acestei prime în anul 2005 apare ca fiind

nelegală, întrucât raporturile de serviciu ale intimatei-reclamante cu

recurenta-pârâtă au încetat în anul 2004.

Înalta Curte, verificând actele și lucrările dosarului, în

temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., constată că la fila

35 din dosarul Curții de Apel se află copia cărții

de muncă a intimatei -

reclamante, unde este menționat, la poziția 22,

faptul că la data de 16 noiembrie 2004 a încetat raportul de serviciu cu C.N.P.D.A.S.

Astfel, obligarea recurentei-pârâte la plata

primei de vacanță pe anul 2005 nu poate fi acceptată de înalta Curte, întrucât

contravine dispozițiilor legale, între recurenta-pârâtă și intimata-reclamantă

nemaifiind raporturi de serviciu.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul

dispozițiilor art. 312 teza I-a C. proc. civ., va admite recursul și va

modifica în parte sentința atacată în sensul că va fi înlăturată obligația

recurentei - pârâte de la plata primei de concediu aferentă anului 2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.N.P.

D.A.S. împotriva sentinței civile nr. 1259 din 17

aprilie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că înlătură obligarea

pârâtei la plata

primei de concediu aferente anului 2005

către reclamanta C.E.D.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2008.