ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5683/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor si lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 23 mai 2007, reclamantele SC M.R.L. SRL Iași și L.D.E.G.I.P.U.R.L. Huși, în calitate de lichidator judiciar al SC M. SA Vaslui, au chemat în judecată pe pârâții B.V., P.D., A.P., P.V., C.R. și C.L., pentru a fi obligați în solidar la plata sumei de 9.090,19 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului creat în patrimoniul societății și dobânda legală calculată în baza O.G. nr. 9/2000. Invocând dispozițiile art. 270-272 C. muncii, coroborate cu prevederile art. 109-114 1 C. proc.

civ., reclamantele au arătat că, prin încheierea dată de Tribunalul Vaslui la data de 30 noiembrie 2005 în dosarul nr. 69/RJF/1997, s-a aprobat raportul de expertiză contabilă și s-a dispus ca lichidatorii judiciari să treacă la valorificarea expertizei contabile, în sensul de a proceda la recuperarea creanțelor de la debitori, de a formula acțiuni pentru atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de prejudicierea societății, conform Codului muncii și pentru atragerea răspunderii persoanelor care au avut funcții de conducere, conform art. 137 din Legea nr. 64/1995. Pârâții, în calitate de șef secție mecano-energetice, director economic, director general și cenzori sunt responsabili de producerea prejudiciului, aprobând reparații capitale la un autovehicul care fusese casat.

Prin sentința civilă nr. 1106 din 4 octombrie 2007, Tribunalul Vaslui a admis excepția necompetentei materiale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui. Tribunalul a reținut că, deși reclamantele au calificat conflictul ca fiind un litigiu de muncă, în realitate, litigiul are o natură complexă, pentru că, deși se invocă dispozițiile Codului muncii, activitatea cenzorilor este reglementată de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Întrucât Legea nr. 31/1990 este o lege specială față de Codul muncii, în privința cenzorilor urmează să se aplice dispozițiile speciale în materia răspunderii civile, întemeiată pe contractul de mandat al acestora.

În aceste condiții, competența de soluționare a cauzei aparține dreptului comun, respectiv judecătoriei. Prin sentința civilă nr. 548 din 8 februarie 2008, Judecătoria Vaslui a admis excepția necompetentei materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza la Curtea de Apel Iași. Prin sentința nr. 10 din 11 martie 2008, Curtea de Apel Iași a stabilit în favoarea Tribunalului Vaslui competența de soluționare a acțiunii. Curtea de apel a reținut că, potrivit principiului disponibilității, doar părțile sunt cele care stabilesc cadrul procesual și limitele judecății. Este adevărat că instanța nu este ținută de temeiul juridic al cererii, având posibilitatea să schimbe calificarea juridică dată de reclamant.

Însă, având în vedere faptul că, atât prin acțiune, cât și prin răspunsul la întâmpinare și la excepția invocată, reclamantele au arătat că au înțeles să formuleze o acțiune în răspundere patrimonială, în baza art. 270 - 272 C. muncii, împotriva pârâților care, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor lor de serviciu, au produs prejudicii în patrimoniul SC M. SA Vaslui, urmărindu-se obligarea în solidar a acestora la plata despăgubirilor, instanța nu poate să treacă peste dreptul de dispoziție al părților. Curtea de apel a mai reținut că instanța de fond urmează să stabilească, prin hotărârea ce se va pronunța, dacă este vorba sau nu despre răspundere solidară și în ce măsură sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul A.P. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat, în esență, că litigiul nu este un litigiu de muncă, deoarece calitatea de manager general al SC M. SA Vaslui și președinte al consiliului de administrație a exercitat-o în baza unui contract de management și nu în baza unui contract individual de muncă. Având în vedere natura serviciului părților din cauză, normele prevăzute de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1991 privind societățile comerciale au caracter special față de normele generale prevăzute de art. 270 C. muncii. A mai arătat recurentul, că dispozițiile art. 84 C. proc. civ.

permit instanței, atunci când reclamantul introduce o cerere ce poartă o denumire greșită, ori chiar în cazul în care, din greșeală, reclamantul invocă un text de lege ce nu are aplicabilitate, să recalifice cererea și să motiveze în drept hotărârea dată pe temeiul textelor de lege aplicabile. Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Cadrul procesual, în funcție de care instanțele sunt chemate să stabilească situația de fapt și să aplice regulile de drept, este stabilit întotdeauna de reclamant, instanțele neputând schimba subiectele, obiectul sau cauza acțiunii civile, fără a încălca principiul disponibilității.

Determinarea cadrului procesual prezintă importanță pentru cauză deoarece, în funcție de acesta, urmează a se determina raportul juridic existent între părți și norma de drept material care îl guvernează. Este adevărat faptul că o anume situație de fapt expusă și probată trebuie calificată juridic de instanțele de judecată și că cererea de chemare în judecată, potrivit dispozițiilor art. 84 C. proc. civ., este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită, dar calificarea juridică a unei situații de fapt nu poate fi făcută cu încălcarea principiului disponibilității, schimbându-se total obiectul și temeiul juridic al acțiunii.

În cauză, așa cum în mod corect a constatat curtea de apel, atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin atitudinea procesuală ulterioară, reclamantele au arătat în mod constant că temeiul juridic al cererii este cel ce se regăsește în dispozițiile art. 270-272 C. muncii și că acțiunea lor este „îndreptată împotriva unor salariați care, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor lor de serviciu au produs prejudicii în patrimoniul SC M. SA" În aceste condiții, schimbarea temeiului juridic al cererii și al obiectului acțiunii nu se poate face de către instanțe fără încălcarea principiului disponibilității părților în procesul civil, ceea ce nu este permis, iar, față de obiectul cererii determinat de către reclamante, corect, prin sentința atacată, s-a stabilit competența tribunalului pentru soluționarea pricinii.

Față de cele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât se va privi ca nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul A.P. împotriva sentinței nr. 10 din 11 martie 2008 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2008.