ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5683/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5683/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea actelor si lucrărilor cauzei
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului
Vaslui la data de 23 mai 2007, reclamantele SC M.R.L. SRL Iași și
L.D.E.G.I.P.U.R.L. Huși, în calitate de lichidator judiciar al SC M. SA Vaslui,
au chemat în judecată pe pârâții B.V., P.D., A.P., P.V., C.R. și C.L., pentru a
fi obligați în solidar la plata sumei de 9.090,19 lei, reprezentând
contravaloarea prejudiciului creat în patrimoniul societății și dobânda legală
calculată în baza O.G. nr. 9/2000.
Invocând dispozițiile art. 270-272 C. muncii,
coroborate cu prevederile art. 109-114
1
C. proc. civ., reclamantele
au arătat că, prin încheierea dată de Tribunalul Vaslui la data de 30 noiembrie
2005 în dosarul nr. 69/RJF/1997, s-a aprobat raportul de expertiză contabilă și
s-a dispus ca lichidatorii judiciari să treacă la valorificarea expertizei
contabile, în sensul de a proceda la recuperarea creanțelor de la debitori, de
a formula acțiuni pentru atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor
vinovate de prejudicierea societății, conform Codului muncii și pentru
atragerea răspunderii persoanelor care au avut funcții de conducere, conform
art. 137 din Legea nr. 64/1995.
Pârâții, în calitate de șef secție
mecano-energetice, director economic, director general și cenzori sunt
responsabili de producerea prejudiciului, aprobând reparații capitale la un
autovehicul care fusese casat.
Prin sentința civilă nr. 1106 din 4 octombrie
2007, Tribunalul Vaslui a admis excepția necompetentei materiale a instanței,
invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în
favoarea Judecătoriei Vaslui.
Tribunalul a reținut că, deși reclamantele au
calificat conflictul ca fiind un litigiu de muncă, în realitate, litigiul are o
natură complexă, pentru că, deși se invocă dispozițiile Codului muncii, activitatea
cenzorilor este reglementată de Legea nr. 31/1990 privind societățile
comerciale.
Întrucât Legea nr. 31/1990 este o lege specială
față de Codul muncii, în privința cenzorilor urmează să se aplice dispozițiile
speciale în materia răspunderii civile, întemeiată pe contractul de mandat al
acestora.
În aceste condiții, competența de soluționare a
cauzei aparține dreptului comun, respectiv judecătoriei.
Prin sentința civilă nr. 548 din 8 februarie
2008, Judecătoria Vaslui a admis excepția necompetentei materiale și a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui.
Constatând ivit conflictul negativ de
competență, a înaintat cauza la Curtea de Apel Iași.
Prin sentința nr. 10 din 11 martie
2008, Curtea de Apel Iași a stabilit în favoarea Tribunalului Vaslui competența
de soluționare a acțiunii.
Curtea de apel a reținut că, potrivit
principiului disponibilității, doar părțile sunt cele care stabilesc cadrul
procesual și limitele judecății.
Este adevărat că instanța nu este ținută de
temeiul juridic al cererii, având posibilitatea să schimbe calificarea juridică
dată de reclamant.
Însă, având în vedere faptul că, atât prin
acțiune, cât și prin răspunsul la întâmpinare și la excepția invocată,
reclamantele au arătat că au înțeles să formuleze o acțiune în răspundere
patrimonială, în baza art. 270 - 272 C. muncii, împotriva pârâților care, prin
neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor lor de
serviciu, au produs prejudicii în patrimoniul SC M. SA Vaslui, urmărindu-se
obligarea în solidar a acestora la plata despăgubirilor, instanța nu poate să
treacă peste dreptul de dispoziție al părților.
Curtea de apel a mai reținut că instanța de
fond urmează să stabilească, prin hotărârea ce se va pronunța, dacă este vorba
sau nu despre răspundere solidară și în ce măsură sunt întrunite condițiile
răspunderii patrimoniale.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a
declarat recurs pârâtul A.P.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., recurentul a arătat, în esență, că litigiul nu este un litigiu de muncă,
deoarece calitatea de manager general al SC M. SA Vaslui și președinte al
consiliului de administrație a exercitat-o în baza unui contract de management
și nu în baza unui contract individual de muncă.
Având în vedere natura serviciului
părților din cauză, normele prevăzute de art. 155 alin. (1) din Legea nr.
31/1991 privind societățile comerciale au caracter special față de normele
generale prevăzute de art. 270 C. muncii.
A mai arătat recurentul, că dispozițiile art.
84 C. proc. civ. permit instanței, atunci când reclamantul introduce o cerere
ce poartă o denumire greșită, ori chiar în cazul în care, din greșeală,
reclamantul invocă un text de lege ce nu are aplicabilitate, să recalifice
cererea și să motiveze în drept hotărârea dată pe temeiul textelor de lege
aplicabile.
Criticile formulate permit încadrarea
recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate,
pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Cadrul procesual, în funcție de care
instanțele sunt chemate să stabilească situația de fapt și să aplice regulile
de drept, este stabilit întotdeauna de reclamant, instanțele neputând schimba
subiectele, obiectul sau cauza acțiunii civile, fără a încălca principiul
disponibilității.
Determinarea cadrului procesual
prezintă importanță pentru cauză deoarece, în funcție de acesta, urmează a se
determina raportul juridic existent între părți și norma de drept material care
îl guvernează.
Este adevărat faptul că o anume situație de
fapt expusă și probată trebuie calificată juridic de instanțele de judecată și
că cererea de chemare în judecată, potrivit dispozițiilor art. 84 C. proc. civ.,
este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită, dar calificarea
juridică a unei situații de fapt nu poate fi făcută cu încălcarea principiului
disponibilității, schimbându-se total obiectul și temeiul juridic al acțiunii.
În cauză, așa cum în mod corect a constatat
curtea de apel, atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin
atitudinea procesuală ulterioară, reclamantele au arătat în mod constant că
temeiul juridic al cererii este cel ce se regăsește în dispozițiile art.
270-272 C. muncii și că
acțiunea lor este
„îndreptată împotriva unor salariați care, prin
neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor lor de
serviciu au produs prejudicii în
patrimoniul SC M. SA"
În aceste condiții, schimbarea temeiului
juridic al cererii și al obiectului acțiunii nu se poate face de către instanțe
fără încălcarea principiului disponibilității părților în procesul civil, ceea
ce nu este permis, iar, față de obiectul cererii determinat de către
reclamante, corect, prin sentința atacată, s-a stabilit competența tribunalului
pentru soluționarea pricinii.
Față de cele arătate și în temeiul art.
312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât se va privi ca nefondat
și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat
de pârâtul A.P. împotriva sentinței nr. 10 din 11 martie 2008 a Curții de Apel
Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2008.