ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5390/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea cu care au investit inițial Tribunalul Vaslui,

reclamantele SC M.R.L. S.P.R.L. Iași și SC L.D.E.G. I.P.U.R.L. Huși în calitate

de lichidatori judiciari ai SC M. SA Vaslui, au solicitat obligarea în solidar

a pârâților P.D., A.P., P.V., C.R. și C.L., la plata sumei de 138.257,34 lei,

din care 73.386,75 lei cu titlu de contravaloare prejudiciu creat în

patrimoniul societății și 64.870,59 lei dobânda legală calculată în baza O.G.

9/2000, cu actualizarea sumei la data plății efective.

În motivele cererii, reclamantele au susținut, în esență, că prin

Încheierea Tribunalului Vaslui din 30 noiembrie 2005 a fost aprobat raportul de

expertiză contabilă desfășurată la SC M. SA Vaslui și s-a dispus ca

lichidatorii judiciari să treacă la valorificarea expertizei contabile, în

sensul de a proceda la recuperarea creanțelor de la debitori; ca urmare, au

înțeles să formuleze prezenta acțiune în răspundere patrimonială împotriva

pârâților ce au îndeplinit funcțiile de șef serviciu financiar-contabilitate,

manager (director general) al societății, respectiv cenzori în perioada

producerii prejudiciului.

Au arătat reclamantele că aceștia, prin neîndeplinirea ori îndeplinirea

necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, au adus prejudicii, direct sau

indirect, patrimoniului SC M. SA Vaslui.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 270-272 C. muncii.

Prin sentința civilă nr. 1105 din 4 octombrie 2007, Tribunalul Vaslui,

complet specializat pentru soluționarea cauzelor având ca obiect litigii de

muncă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Vaslui, reținând că reclamantele au solicitat obligarea în solidar a unor foști

salariați cu funcții de conducere din cadrul societății, precum și a cenzorilor

societății, la plata unui prejudiciu de 138.257,34 lei constatat prin expertiza

contabilă dispusă în dosarul nr. 69/RJF/1997 al Tribunalului Vaslui.

Astfel, deși reclamantele au calificat conflictul ca fiind un litigiu de

muncă și, ca atare, au sesizat instanța de litigii de muncă, în realitate este

vorba de un litigiu de o natură complexă: pe de o parte, se solicită tragerea

la răspundere patrimonială în temeiul art. 270 C. muncii a foștilor salariați

ai societății, iar pe de altă, se solicită de către reclamante tragerea la

răspundere patrimonială a cenzorilor societății și a conducerii acesteia, a

căror activitate este reglementată de Legea 31/1990 privind societățile

comerciale, astfel fiind incidente în cauză normele juridice care atrag

competențe diferite.

Potrivit art. 166 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, întinderea și

efectele răspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile mandatului.

Întrucât Legea nr. 31/1990 este o lege specială față de C. muncii, care

reprezintă cadrul general de reglementare a răspunderii patrimoniale a salariaților

cu contract individual de muncă, în privința cenzorilor urmează să se aplice

dispozițiile speciale în materie de răspundere civilă, întemeiată pe contractul

de mandat al acestora, competența aparținând instanței de drept comun.

Având în vedere că reclamantele au solicitat răspunderea în solidar a

pârâților, precum și faptul că prejudiciul pretins este sub 500.000 lei,

instanța, în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ., a declinat competența

materială de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Vaslui.

La rândul ei, Judecătoria Vaslui, prin sentința civilă nr. 471 din 4

februarie 2008, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Vaslui.

Pentru a se pronunța astfel, judecătoria a reținut următoarele:

În ceea ce-i privește pe salariații P.D. și A.P., Judecătoria Vaslui nu

este competentă material să soluționeze acțiunea formulată de reclamantă,

acțiune ce se întemeiată pe dispozițiile art. 270-272 C. muncii.

Conform dispozițiilor art. 284 C. muncii, judecarea conflictelor de

muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură

civilă.

Ori, conform dispozițiilor Codului de procedură civilă, art. 2 pct. 1

lit. c), conflictele de muncă se judecă de către tribunal.

În speță fiind vorba despre un conflict de muncă cu privire la

executarea unor contracte de muncă [conform art. 281 și art. 283 alin. (1) lit.

c) C. muncii], instanța a apreciat că este întemeiată excepția necompetenței

materiale.

În ceea ce-i privește pe cenzorii P.V., C.R. și C.L., instanța a reținut

că, atât prin cererea introductivă, cât și prin susținerile făcute în ședința

din 7 ianuarie 2008, reclamanta a invocat că pricina este o acțiune în

răspundere patrimonială, în baza art. 270 C. muncii, arătând faptul că raportul

juridic dedus judecății este unul complex, dar unic, neputând fi disjuns în

privința cenzorilor.

Reclamanta a precizat foarte clar că dorește ca pârâții să răspundă în

solidar pentru pretinsul prejudiciu creat, nefiind de acord ca Judecătoria

Vaslui să-i soluționeze acțiunea sa.

Reclamantul a înțeles să sesizeze instanța cu o cerere pe care o

consideră izvorâtă dintr-un raport de muncă, neaflându-se în situația unei

acțiuni greșit fundamentate în drept sau în situația unei erori în care s-ar

afla reclamanta cu privire la competența instanței.

Voința fermă, explicită, a reclamantei este aceea ca cenzorii să

răspundă în solidar cu salariații iar cauza să fie soluționată de un complet

specializat în litigii de muncă.

Instanța a apreciat că doar tribunalul, prin punerea în discuție a

excepției inadmisibilității cererii în ceea ce-i privește pe cenzori, poate

admite excepția sau poate dispune disjungerea capătului de cerere în ceea ce-i

privește pe aceștia.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 158 C. proc. civ., instanța

a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui.

Soluționând conflictul negativ de competență în baza dispozițiilor art.

20 pct. 2 raportat la art. 22 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel Iași,

secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 9 din 11 martie

2008, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Vaslui, complet specializat în conflicte de muncă.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul A.P. a declarat recurs, în temeiul

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 304

1

, art. 84 C. proc. civ.,

art. 270 C. muncii, art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 coroborate cu art.

138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, susținând, în esență că prezenta cauză

trebuie soluționată de Tribunalul Vaslui, completul specializat de judecător

sindic.

Recursul nu este fondat.

Curtea de Apel Iași a pronunțat o hotărâre legală, reținând următoarele

considerente corecte.

Astfel, conform principiului disponibilității ce guvernează procesul

civil, doar părțile sunt cele care stabilesc cadrul procesual și limitele

judecății.

Este adevărat că instanța nu este ținută de temeiul juridic al cererii,

având posibilitatea să schimbe calificarea juridică pe care reclamantul a dat-o

cererii sale.

Însă, având în vedere chiar natura juridică complexă a litigiului

reținută de Tribunalul Vaslui și faptul că, atât prin acțiune, cât și prin

răspunsul la întâmpinare și la excepția invocată reclamantele au arătat că au

înțeles să formuleze o acțiune în răspundere patrimonială, în baza art. 270 C.

muncii, împotriva unor salariați care, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea

necorespunzătoare a atribuțiilor lor de serviciu au produs prejudicii în

patrimoniul SC M. SA Vaslui, instanța nu poate să treacă peste dreptul de

dispoziție al părții.

Este adevărat că nu toții pârâții au fost angajați cu contracte

individuale de muncă, însă, având în vedere că reclamantele au înțeles să

invoce răspunderea solidară, s-ar impune ca și cenzorii să fie chemați să

răspundă pentru producerea aceluiași prejudiciu.

Desigur, instanța de fond urmează să stabilească, prin hotărârea ce o va

pronunța, dacă, în speță, este vorba sau nu de o răspundere solidară, în ce

măsură sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale și cei chemați în

judecată au participat la producerea prejudiciului.

Față de cele de mai sus, criticile exprimate nu pot fi reținute, iar

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul A.P. împotriva sentinței nr. 9 din 11 martie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie

2008.