ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7643/2008

Cererea de chemare în judecată 1.1.Obiect Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția civilă, la 23 ianuarie 2007 reclamanta P.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei Poiana Stampei și comuna Poiana Stampei, prin primar, anularea Dispoziției nr. 228 din 20 decembrie 2006 emisă de primar. 1.

In fapt În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că terenul de 1 ha și casa cu anexe ce formează obiectul notificării au fost cumpărate de părinții săi, T.Ș. și E., reclamanta fiind înzestrată la căsătorie cu ½ din casă. întrucât în anul 1958 soțul reclamantei a fost arestat, casa și terenul au fost confiscate. 1.

În drept Cererea de chemare în judecată nu a fost motivată în drept. 2. Cererea de intervenție C.G., C.I., C.T., C.C., C.I., T.S. și C.C. au formulat cerere de intervenție prin care au solicitat ca, în condițiile în care se va dispune restituirea bunurilor ce au aparținut lui C.S., să le fie atribuite în indiviziune cu petenta. 3. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1428 din 27 noiembrie 2007 Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis acțiunea, a desființat Dispoziția nr. 228 din 20 decembrie 2006 emisă de Primarul comunei Poiana Stampei. A dispus restituirea în natură a imobilelor casă de locuit, în suprafață de 110 mp, grajd în suprafață de 48 mp și suprafața de 1 ha teren arabil situat în comuna Poiana Stampei, județ Suceava. A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenție. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că soțul și tatăl reclamantei au dobândit prin înscrisuri sub semnătură privată la data de 10 noiembrie 1957, o casă și teren situate în comuna Poiana Stampei. Cum în evidențele comunei nu apare modalitatea de preluare a imobilului iar potrivit înscrisurilor depuse la dosar în clădire funcționează din anul 2002 dispensarul uman, în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se impune restituirea în natură.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 56 din 7 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta comuna Poiana Stampei, prin primar. Sentința a fost schimbată în parte în sensul că admițând excepția de tardivitate a introducerii notificării, acțiunea a fost respinsă ca nefondată. A fost menținută dispoziția privitoare la respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenție. În considerentele hotărârii instanței de apel s-a arătat că reclamanta a notificat entitatea deținătoare la 30 noiembrie 2005 cu mare întârziere, respectiv la mai mult de trei ani după expirarea termenului prevăzut imperativ de lege.

Recursul 5.1. Motive Reclamanta a declarat recurs prin care a invocat faptul că în mod nelegal s-a admis excepția tardivității depunerii notificării întrucât excepția nu putea fi invocată pentru prima dată în apel. Reclamanta s-a adresat în termen cu cererea de retrocedare a imobilelor. 5.2. Analiza făcută de instanța de recurs Recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: Legea nr. 247/2005, prin care a fost modificată și completată Legea nr. 10/2001, nu conține prevederi din care să rezulte că persoanele interesate în obținerea de măsuri reparatorii în sistemul legii speciale ar fi fost repuse în termenul de depunere a notificării. Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma avută după republicarea în temeiul Legii nr. 247/2005, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii persoana juridică deținătoare. Acest termen a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, astfel încât notificările au putut fi depuse până la 14 februarie 2002. Modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu au vizat extinderea domeniului de aplicare a legii, a sferei persoanelor îndreptățite la restituire și nici a perioadei de referință a acestui act normativ reparatoriu, nefiind prelungit termenul de formulare și depunere a notificărilor. Ca atare, sunt incidente în continuare prevederile art. 22 alin. final conform căruia nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Pe de altă parte, dacă legiuitorul ar fi vrut să repună în termenul de formulare a notificărilor persoanele care invocă prevederile Legii nr. 247/2005, ar fi făcut-o în mod expres, ca în cazul altor legi speciale de reparație, de pildă, conform art. II din titlul II al Legii nr. 247/2005, termenul de depunere a cererilor de retrocedare a imobilelor aparținând cultelor religioase, prevăzut la art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, cu modificările ulterioare, este de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005. Fiind vorba de un termen reglementat printr-o normă imperativă, excepția tardivității este absolută și poate fi invocată direct în căile de atac. Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanța de apel au făcut interpretarea corectă a dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.