ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3085/2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3085/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Bacău,

secția comercială și contencios

administrativ, reclamanta N.

V. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.

P. Bacău, anularea Hotărârii nr. 1092 din 17 10.2006 emisă de

pârâtă și emiterea altei hotărâri complete, în

sensul de a i se acorda și drepturile prevăzute de art. 6 din Legea 189/2000.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâta nu a luat în

considerare în

soluționarea cererii, un act esențial și anume copia carnetului de refugiat al

mamei sale și nici aspectul că în perioada

refugiului a dobândit un

reumatism poliarticular care a determinat

în anul școlar 1982 - 1983 pensionarea sa cu gradul

II de

invaliditate, fapt dovedit cu

adeverința din 23 iulie 1991.

La trei termene de

judecată consecutive, respectiv

20 ianuarie

2007, 12 februarie 2007 și 12 martie 2007 reclamanta și-a precizat

acțiunea

solicitând:

- anularea Hotărârii

de revizuire nr. 1092 din 11 decembrie 2006

emisă

de pârâtă, întrucât a fost schimbat abuziv începutul perioadei

de

refugiu cu data de 1 iulie 1940, în loc de 15 iunie 1940 cum se stabilise

inițial,

- anularea Deciziei

nr. 154771 din 7 decembrie 2006 privind

acordarea

pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă precum

și a deciziei de revizuire cu același număr din 6

februarie 2007.

Prin

sentința nr. 31 din 12 martie 2007, Curtea de Apel Bacău,

secția comercială și de contencios administrativ, a

disjuns

acțiunea astfel cum a fost

completată prin cererea depusă la data de

25 ianuarie 2007 de cererile prin care s-a solicitat anularea

Deciziilor nr. 154771 din 7 decembrie 2006 și nr. 154771 din 06 februarie 2007

emise de C.J.P. Bacău și a respins, ca nefondată, acțiunea prin care s-a

solicitat anularea Hotărârilor nr. 1092 din 17 octombrie 2006 și nr.

1092 din 11 decembrie 2006 emise de C.J.P. Bacău,

Comisia pentru aplicarea Legii 189/2000.

Totodată, a declinat

competența de soluționare a acțiunii privind anularea Deciziilor nr. 154771 din

7 decembrie 2006 și nr.

154771 din 06

februarie 2007, în favoarea Tribunalului Bacău, secția litigii

de muncă

și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut că

nemulțumirea reclamantei, căreia i s-a

recunoscut calitatea de refugiat prin Hotărârile nr. 1092 din 17 octombrie 2006

și nr. 1092 din 11 decembrie 2006, constă în neacordarea beneficiului art. 6

din Legea 189/2000 și în stabilirea începutului refugiului ca fiind

01 iulie 1940, în loc de 15 iunie 1940, nici una

din aceste critici nefiind

fondată.

Astfel, a

reținut prima Instanță că în ceea ce privește aplicarea art. 6 din Legea

189/2000, reclamanta a dovedit doar

faptul

pensionării temporare pentru gradul II de invaliditate, în

perioada 1 septembrie 1982 - 31 august 1983, însă

nu a probat legătura de

cauzalitate

între acest fapt și refugiul din perioada 1940 - 1945.

Referitor

la data începutului refugiului, Instanța de Fond a

constatat că din actele oficiale și din declarațiile

martorilor nu rezultă data exactă a refugierii reclamantei, luându-se în

considerare susținerile acesteia din cerere, în

sensul că părăsirea

localității de

domiciliu s-a produs în luna iunie 1940.

În

legătură cu cererea disjunsă, prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr.

154771 din 7 decembrie 2006 privind acordarea pensiei pentru

munca depusă și limita

de vârstă precum și a deciziei de revizuire

cu același număr din 6 februarie 2007, Curtea de Apel

Bacău a apreciat că nu este competentă a o soluționa, față de aspectul că

aceste hotărâri au fost emise de C.J.P. Bacău în temeiul Legii nr. 19/2000,

care în art. 155 stabilește ca primă Instanță competentă să soluționeze

cererile în anularea acestor

decizii de acordarea

a pensiei, Tribunalul, secția asigurări sociale.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs recurenta -

reclamantă

N.V., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9

C

. proc. civ.

susținând, în esență, următoarele:

1.

Instanța de

Fond a disjuns cererea privind anularea Deciziei

nr. 154771 din 7 decembrie 2006, precum și a deciziei

de revizuire cu

același număr din 6

februarie 2007, declinând competența de soluționare

în favoarea Tribunalului Bacău, interpretând

greșit actul juridic

dedus judecății,

în sensul că deciziile menționate au fost emise în

legătură cu acordarea

indemnizației acordate în baza Legii

189/2000,

și nu pentru muncă depusă și limită de vârstă, cum a

reținut prima Instanță,

astfel încât competența de soluționare aparținea tot Curții de Apel Bacău,

secția contencios administrativ.

2.

În mod greșit Instanța de Fond

nu a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 6

din Legea 189/2000, deși prin actele depuse la

dosar s-a dovedit că

invaliditatea reclamantei își are originea în perioada de refugiu, din cauza

condițiilor mizere și a sărăciei în

care a

fost nevoită să trăiască împreună cu mama și sora sa, iar

începutul perioadei de refugiu a fost 15 iunie

1940 când trupele

sovietice au invadat orașul Cernăuți.

Recursul

este nefondat.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu criticile formulate de recurentă,

precum și cu

dispozițiile legale incidente

în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ.

, Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

1.

Primul

motiv de recurs invocat de recurenta - reclamantă nu

este susținut de înscrisurile

existente la dosarul cauzei. Astfel la

dosarul de fond se află Decizia nr. 154771 din

7 decembrie 2006 și

Decizia de revizuire nr. 154771 din 06 februarie 2007 emise

de C.J.P. Bacău, din

titlul și conținutul cărora

rezultând cu evidență că acestea privesc „acordarea

pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă", acestea fiind emise în

temeiul dispozițiilor Legii 19/2000. Faptul că în cuprinsul acestor decizii,

alături de pensia de asigurări sociale este

prevăzută la rubrică separată și indemnizația calculată în conformitate cu

Legea

189/2000, care se adaugă la pensie, nu

schimbă natura juridică a

acestui

act, aceste drepturi bănești speciale (indemnizația) fiind

incluse în decizia de pensionare pentru a se

înlesni remiterea lor

efectivă către beneficiar.

Cum Legea 19/2000 prevede expres prin dispozițiile art. 87

coroborate cu cele ale art. 155 că decizia de

pensionare pentru

munca depusă și limita de

vârstă se poate ataca în termen de 45 de

zile de la comunicare (mențiune reluată și în finalul deciziilor

contestate), în primă Instanță la Tribunal, secția asigurări sociale, rezultă

că sub acest aspect sentința pronunțată de Curtea de Apel

Bacău este legală, iar susținerile recurentei - reclamante

nefondate.

2.

Al doilea motiv de recurs este,

de asemenea, nefundat pentru următoarele considerente:

Refugiul reclamantei și a familiei sale s-a produs ca urmare a

semnării Dictatului de la Viena la data de 15 iunie 1940. Din

actele oficiale

depuse la dosar (extras din tabelul nominal al

refugiaților din Bucovina dosar fond) sau din declarațiile

autentificate

ale martorilor P.l.G. și E.V. (din dosar fond) nu rezultă data certă a plecării

reclamantei din localitatea Cernăuți,

indicându-se doar anul 1940.

Cu

toate acestea, succesiunea istorică a evenimentelor de care face

vorbire reclamanta în cererea sa, duce la

concluzia că refugiul s-a

produs

după data semnării Dictatului de la Viena (15 iunie 1940)

și nu în aceeași zi, motiv pentru care drepturile

prevăzute de Legea

189/2000 se

acordă luându-se în calcul data refugiului efectiv și nu

cea a

încheierii actului care a avut drept consecință exodul

populației românești din Bucovina. În aceste condiții, în lipsa unor

date concrete, dar în baza unor realități istorice

de notorietate, în

mod corect, pârâta i-a acordat reclamantei drepturile

cuvenite,

luând ca moment inițial al

refugiului data de 1 iulie 1940.

În ceea ce privește

aplicarea în cazul reclamantei a

dispozițiilor

art. 6 din Legea 189/2000, Curtea apreciază că în conformitate cu dispozițiile

art. 1169 C.civ, reclamanta trebuia să

facă dovada pretențiilor sale.

Or, deși la dosar au fost depuse înscrisuri recente care dovedesc starea de

invaliditate a

reclamantei, acestea nu au

fost susținute de alte probe care să ateste că afecțiunile prezente au început

să se manifeste încă din perioada

copilăriei

reclamantei, din cauza condițiilor grele de viață generate

de refugiu.

În lipsa unor astfel de probe care să demonstreze originea

dobândirea afecțiunilor

medicale care au dus la invaliditatea

reclamantei, în mod corect Instanța de Fond nu a

dat curs cererii

formulate, judecătorul neputând soluționa cauza în baza unor

presupuneri sau

prezumții subiective, neprevăzute de lege.

Față de argumentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.V., împotriva

sentinței civile nr. 31 din 12

martie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 15 iunie 2007.