ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3085/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția comercială și contencios administrativ, reclamanta N. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J. P. Bacău, anularea Hotărârii nr. 1092 din 17 10.2006 emisă de pârâtă și emiterea altei hotărâri complete, în sensul de a i se acorda și drepturile prevăzute de art. 6 din Legea 189/2000.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâta nu a luat în considerare în soluționarea cererii, un act esențial și anume copia carnetului de refugiat al mamei sale și nici aspectul că în perioada refugiului a dobândit un reumatism poliarticular care a determinat în anul școlar 1982 - 1983 pensionarea sa cu gradul II de invaliditate, fapt dovedit cu adeverința din 23 iulie 1991. La trei termene de judecată consecutive, respectiv 20 ianuarie 2007, 12 februarie 2007 și 12 martie 2007 reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând: - anularea Hotărârii de revizuire nr. 1092 din 11 decembrie 2006 emisă de pârâtă, întrucât a fost schimbat abuziv începutul perioadei de refugiu cu data de 1 iulie 1940, în loc de 15 iunie 1940 cum se stabilise inițial, - anularea Deciziei nr. 154771 din 7 decembrie 2006 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă precum și a deciziei de revizuire cu același număr din 6 februarie 2007. Prin sentința nr. 31 din 12 martie 2007, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a disjuns acțiunea astfel cum a fost completată prin cererea depusă la data de 25 ianuarie 2007 de cererile prin care s-a solicitat anularea Deciziilor nr. 154771 din 7 decembrie 2006 și nr. 154771 din 06 februarie 2007 emise de C.J.P.

Bacău și a respins, ca nefondată, acțiunea prin care s-a solicitat anularea Hotărârilor nr. 1092 din 17 octombrie 2006 și nr. 1092 din 11 decembrie 2006 emise de C.J.P. Bacău, Comisia pentru aplicarea Legii 189/2000. Totodată, a declinat competența de soluționare a acțiunii privind anularea Deciziilor nr. 154771 din 7 decembrie 2006 și nr. 154771 din 06 februarie 2007, în favoarea Tribunalului Bacău, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut că nemulțumirea reclamantei, căreia i s-a recunoscut calitatea de refugiat prin Hotărârile nr. 1092 din 17 octombrie 2006 și nr. 1092 din 11 decembrie 2006, constă în neacordarea beneficiului art. 6 din Legea 189/2000 și în stabilirea începutului refugiului ca fiind 01 iulie 1940, în loc de 15 iunie 1940, nici una din aceste critici nefiind fondată.

Astfel, a reținut prima Instanță că în ceea ce privește aplicarea art. 6 din Legea 189/2000, reclamanta a dovedit doar faptul pensionării temporare pentru gradul II de invaliditate, în perioada 1 septembrie 1982 - 31 august 1983, însă nu a probat legătura de cauzalitate între acest fapt și refugiul din perioada 1940 - 1945. Referitor la data începutului refugiului, Instanța de Fond a constatat că din actele oficiale și din declarațiile martorilor nu rezultă data exactă a refugierii reclamantei, luându-se în considerare susținerile acesteia din cerere, în sensul că părăsirea localității de domiciliu s-a produs în luna iunie 1940. În legătură cu cererea disjunsă, prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 154771 din 7 decembrie 2006 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă precum și a deciziei de revizuire cu același număr din 6 februarie 2007, Curtea de Apel Bacău a apreciat că nu este competentă a o soluționa, față de aspectul că aceste hotărâri au fost emise de C.J.P.

Bacău în temeiul Legii nr. 19/2000, care în art. 155 stabilește ca primă Instanță competentă să soluționeze cererile în anularea acestor decizii de acordarea a pensiei, Tribunalul, secția asigurări sociale. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta - reclamantă N.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C . proc. civ.

susținând, în esență, următoarele: 1. Instanța de Fond a disjuns cererea privind anularea Deciziei nr. 154771 din 7 decembrie 2006, precum și a deciziei de revizuire cu același număr din 6 februarie 2007, declinând competența de soluționare în favoarea Tribunalului Bacău, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că deciziile menționate au fost emise în legătură cu acordarea indemnizației acordate în baza Legii 189/2000, și nu pentru muncă depusă și limită de vârstă, cum a reținut prima Instanță, astfel încât competența de soluționare aparținea tot Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ.

2. În mod greșit Instanța de Fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 6 din Legea 189/2000, deși prin actele depuse la dosar s-a dovedit că invaliditatea reclamantei își are originea în perioada de refugiu, din cauza condițiilor mizere și a sărăciei în care a fost nevoită să trăiască împreună cu mama și sora sa, iar începutul perioadei de refugiu a fost 15 iunie 1940 când trupele sovietice au invadat orașul Cernăuți. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ. , Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

1. Primul motiv de recurs invocat de recurenta - reclamantă nu este susținut de înscrisurile existente la dosarul cauzei. Astfel la dosarul de fond se află Decizia nr. 154771 din 7 decembrie 2006 și Decizia de revizuire nr. 154771 din 06 februarie 2007 emise de C.J.P. Bacău, din titlul și conținutul cărora rezultând cu evidență că acestea privesc „acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă", acestea fiind emise în temeiul dispozițiilor Legii 19/2000. Faptul că în cuprinsul acestor decizii, alături de pensia de asigurări sociale este prevăzută la rubrică separată și indemnizația calculată în conformitate cu Legea 189/2000, care se adaugă la pensie, nu schimbă natura juridică a acestui act, aceste drepturi bănești speciale (indemnizația) fiind incluse în decizia de pensionare pentru a se înlesni remiterea lor efectivă către beneficiar.

Cum Legea 19/2000 prevede expres prin dispozițiile art. 87 coroborate cu cele ale art. 155 că decizia de pensionare pentru munca depusă și limita de vârstă se poate ataca în termen de 45 de zile de la comunicare (mențiune reluată și în finalul deciziilor contestate), în primă Instanță la Tribunal, secția asigurări sociale, rezultă că sub acest aspect sentința pronunțată de Curtea de Apel Bacău este legală, iar susținerile recurentei - reclamante nefondate. 2. Al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefundat pentru următoarele considerente: Refugiul reclamantei și a familiei sale s-a produs ca urmare a semnării Dictatului de la Viena la data de 15 iunie 1940. Din actele oficiale depuse la dosar (extras din tabelul nominal al refugiaților din Bucovina dosar fond) sau din declarațiile autentificate ale martorilor P.l.G.

și E.V. (din dosar fond) nu rezultă data certă a plecării reclamantei din localitatea Cernăuți, indicându-se doar anul 1940. Cu toate acestea, succesiunea istorică a evenimentelor de care face vorbire reclamanta în cererea sa, duce la concluzia că refugiul s-a produs după data semnării Dictatului de la Viena (15 iunie 1940) și nu în aceeași zi, motiv pentru care drepturile prevăzute de Legea 189/2000 se acordă luându-se în calcul data refugiului efectiv și nu cea a încheierii actului care a avut drept consecință exodul populației românești din Bucovina.

În aceste condiții, în lipsa unor date concrete, dar în baza unor realități istorice de notorietate, în mod corect, pârâta i-a acordat reclamantei drepturile cuvenite, luând ca moment inițial al refugiului data de 1 iulie 1940. În ceea ce privește aplicarea în cazul reclamantei a dispozițiilor art. 6 din Legea 189/2000, Curtea apreciază că în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C.civ, reclamanta trebuia să facă dovada pretențiilor sale. Or, deși la dosar au fost depuse înscrisuri recente care dovedesc starea de invaliditate a reclamantei, acestea nu au fost susținute de alte probe care să ateste că afecțiunile prezente au început să se manifeste încă din perioada copilăriei reclamantei, din cauza condițiilor grele de viață generate de refugiu.

În lipsa unor astfel de probe care să demonstreze originea dobândirea afecțiunilor medicale care au dus la invaliditatea reclamantei, în mod corect Instanța de Fond nu a dat curs cererii formulate, judecătorul neputând soluționa cauza în baza unor presupuneri sau prezumții subiective, neprevăzute de lege. Față de argumentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de N.V., împotriva sentinței civile nr. 31 din 12 martie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2007.