ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 59/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 129/ P din 16 octombrie 2008 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a respins plângerea penală formulată de petentul M.N., împotriva rezoluției nr. 236/P/2008 din data de 26 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, a rezoluției nr. 307/ll/2/2008 din data de 28 iulie 2008 pronunțată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta, ca nefondată și a menținut rezoluția atacată. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 14 februarie 08, petentul M.N.

a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, împotriva intimaților P.S., șef post Poliția, R.T.V., subinspector, T.M.Șt., adjunct, E.C., agent pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen. În fapt, petentul a arătat că, la data de 16 octombrie 2007, pe fondul unui conflict la barul din localitatea Ceamurlia, cei patru intimați, aflați în exercițiul funcțiunii l-au încătușat și l-au agresat, cauzându-i leziuni ce au necesitat 16-17 zile îngrijiri medicale. Prin Ordonanța nr. 100/ P din 03 martie 08, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta față de gradul profesional subinspector de poliție al intimatului R.T.V.

Prin rezoluția' nr. 236/ P din 26 iunie 08, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale fața de intimații P.S., R.T.V., T.M.Șt., E.C. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 250 alin. (2) C. pen., motivând că intervenția acestora a fost „justificată menită să pună capăt unui scandal de natură să tulbure liniștea publică”. Prin rezoluția nr. 307/11/2/08 din 28 iulie 08, s-a respins plângerea formulată de petent conform art. 278 C. proc. pen., ca neîntemeiată. La data de 15 august 08, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța plângerea formulată, în baza art. 278 1 C. proc.

pen., de către petentul M.N. împotriva rezoluției nr. 236/ P din 26 iunie 08. Cu ocazia examinării actelor dosarului: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta a efectuat acte premergătoare față de intimații agentul de Poliție P.S. de la Poliția C., subinspectorul R.T.V. de la Serviciul de Poliție D.D. – J., E.C., agent de poliție, T.M.Șt., agent de poliție judiciară din cadrul Poliției B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen. Pe parcursul cercetărilor penale, s-au administrat următoarele probe: - declarația petentului, declarațiile intimaților, declarațiile martorilor C.G., l.C., G.I.A. și M.M., certificatul medico-legal nr. 756 din 23 octombrie 07, acte medicale, fișa postului cu atribuțiile fiecărui intimat, probe pe baza cărora s-a stabilit situația de fapt (anterior descrisă), inexistența temeiurilor pentru tragere la răspundere penală a intimaților.

Probatoriul a fost complet și nu s-a impus suplimentarea acestuia, pentru dovedirea leziunilor soldate în urma incidentului din 16 octombrie 08 deoarece actele medicale (foaia de observație clinică, biletul de ieșire din spital, cel de externare, buletine de analize) și certificatul medico-legal nr. 756 din 23 octombrie 07 au confirmat existența unor „leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu și de corp/plan dur, din 16 octombrie 07” așa încât solicitarea petentului de ascultare ca martori a soției sale M.E., C.M.M., a judecătorului M.G., a medicului de la I.P.J. Tulcea nu s-a considerat a fi utilă, însă, s-a considerat că, cauza acestor leziuni nu o constituie acțiunea ilicită, abuzivă a vreunuia dintre cei patru intimați.

Astfel, martorele G.I.A. și M.M. au arătat că, în seara de 16 octombrie 2007, aflându-se în stare de ebrietate în Barul SC R.A. SRL petentul M.N. a provocat scandal, fiind chemate organele de poliție, iar la solicitarea acestora de a părăsi localul, de a se potoli și a se deplasa la postul de poliție, petentul a avut o atitudine violentă, agresivă l-a îmbrâncit pe patronul barului, T.N., a ridicat pumnul împotriva intimatului P.S., l-a izbii de perete pe M.I., a adresat injurii polițiștilor prezenți la locul incidentului și poliției în general, a aruncat berea din pahar spre intimatul R.T. V. și a vrut să-1 lovească, a rupt 2 mese de plastic, a spart sticle.

Din declarațiile celor 2 martore, ale martorilor C.G., l.C., declarații cu care s-au coroborat cu declarațiile celor 4 intimați, a rezultat că leziunile constatate în actul medico-legal au fost dobândite de petent în momentul în care a trebuit să fie încătușat și condus în mod forțat la sediul poliției, împotriva voinței sale. Chiar petentul a recunoscut că a refuzat să părăsească barul atât la solicitarea martorilor cât și a polițiștilor, precum și să se deplaseze la poliție, dar a minimalizat conduita sa necivilizată. Ori, manifestările violente ale petentului ce au determinat și intervenția lucrătorilor de poliție-intimați au fost confirmate și prin sentința penală nr. 50 din 02 aprilie 08 a Judecătoriei Babadag, de condamnare pentru infracțiunea de „ultraj” prevăzută de art. 239 C. pen., respectiv prin decizia nr. 97 din 14 octombrie 08 a Tribunalului Tulcea de respingere a apelului petentului.

Apoi, apărătorul petentului desemnat din oficiu în dosarul penal privind infracțiunea de „ultraj” a menționat că petentul nu i s-a plâns că ar fi fost agresat de polițiști. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul M.N. La termenul de astăzi, 14 ianuarie 2009, recurentul petiționar, deși legal citat, nu s-a prezentat la instanță pentru a-și susține recursul, însă a depus la dosarul cauzei un memoriu în susținerea acestuia, prin care a solicitat tragerea la răspundere a celor vinovați pentru suferințele pricinuite, învederând instanței că este în imposibilitate de prezentare din motive financiare. Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Astfel, instanța de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că intimații R.T.V., P.S., T.M.Șt. și E.C. în calitatea pe care o aveau, aceea de polițiști, au acționat în limitele conferite de lege, respectiv de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 218/2002, una dintre principalele atribuții ale poliției constă în „aplicarea măsurilor de menținere a ordinii și liniștii publice”, iar, în baza art. 31 alin. (l) lit. b) din aceeași lege, în realizarea atribuțiilor ce îi revin, polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice și are următoarele atribuții: să conducă la sediul poliției pe cei care, prin acțiunile lor, periclitează ordinea publică sau alte valori sociale, și, în cazurile nerespectării dispozițiilor date de polițist, este îndreptățit să folosească forța.

Înalta Curte a apreciat că nu se poate reține în sarcina intimaților R.T.V., P.S., T.M.Șt. și E.C. penală săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen., întrucât aceștia au intervenit ca urmare a sesizării de către martorul T.N. cu privire la manifestările violente ale petentului într-un local public și l-au condus la poliție din cauza refuzului acestuia de a se conforma regulilor de ordine publică, așa încât acțiunea acestora în forță a fost legitimată de necesitatea împiedicării petentului să tulbure grav liniștea publică, chiar să distrugă bunuri și să lezeze viața persoanelor din local, faptă care, în consecință, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „purtare abuzivă" pentru care intimații nu pot fi trași la răspundere penală.

Infracțiunea de „purtare abuzivă” prevăzută de art. 250 C. pen., constă în „fapta funcționarului public de întrebuințare de expresii jignitoare față de o persoană, de amenințare a unei persoane, de lovire sau alte acte de violență săvârșite asupra unei persoane”. Înalta Curte a reținut că, în mod corect instanța de fond a apreciat faptul că, cauza leziunilor suferite de către petent nu o constituie acțiunea ilicită, abuzivă a vreunuia dintre cei patru intimați. Pentru toate aceste considerente, apreciind că sentința pronunțată în cauză este legală, temeinică și corect motivată în fapt și în drept, văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , Curtea va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod, va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.N. împotriva sentinței penale nr. 129/ P din 16 octombrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2009.