ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 59/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 129/ P din 16

octombrie 2008 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie, a respins plângerea penală formulată de petentul M.N.,

împotriva rezoluției nr. 236/P/2008 din data de 26 iunie 2008 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Constanța, a rezoluției nr. 307/ll/2/2008 din data de

28 iulie 2008 pronunțată de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Constanta, ca nefondată și a  menținut rezoluția atacată.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a

obligat petentul

la

plata sumei de 50

lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut următoarele:

La data de 14 februarie 08, petentul M.N. a depus

plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, împotriva

intimaților P.S., șef post Poliția, R.T.V., subinspector, T.M.Șt., adjunct,

E.C., agent pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunii prevăzută

de art. 250 alin. (2) C. pen.

În fapt, petentul a arătat că, la data de 16

octombrie 2007, pe fondul unui conflict la barul din localitatea Ceamurlia, cei

patru intimați, aflați în exercițiul funcțiunii l-au încătușat și l-au agresat,

cauzându-i leziuni ce au necesitat 16-17 zile îngrijiri medicale.

Prin Ordonanța nr. 100/ P din 03 martie 08,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea și-a declinat competența în favoarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta față de gradul profesional

subinspector de poliție al intimatului R.T.V.

Prin rezoluția' nr. 236/ P din 26 iunie 08,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta a dispus, în temeiul art. 228

alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale fața de intimații P.S., R.T.V., T.M.Șt., E.C. sub aspectul infracțiunii

prevăzute de art. 250 alin. (2) C. pen., motivând că intervenția acestora a

fost „justificată menită să pună capăt unui scandal de natură să tulbure

liniștea publică”.

Prin rezoluția nr. 307/11/2/08 din 28 iulie

08, s-a respins plângerea formulată de petent conform art. 278 C. proc. pen.,

ca neîntemeiată.

La data de 15 august 08, s-a înregistrat pe

rolul Curții de Apel Constanța plângerea formulată, în baza art. 278

1

C. proc. pen., de către petentul M.N. împotriva rezoluției nr. 236/ P din 26

iunie 08.

Cu ocazia examinării actelor dosarului:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanta a efectuat acte premergătoare față de intimații agentul de Poliție

P.S. de la Poliția C., subinspectorul R.T.V. de la Serviciul de Poliție D.D. –

J., E.C., agent de poliție, T.M.Șt., agent de poliție judiciară din cadrul

Poliției B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 250 alin.

(2) C. pen.

Pe parcursul cercetărilor penale, s-au

administrat următoarele probe:

- declarația petentului, declarațiile

intimaților, declarațiile martorilor C.G., l.C., G.I.A. și M.M., certificatul

medico-legal nr. 756 din 23 octombrie 07, acte medicale, fișa postului cu

atribuțiile fiecărui intimat, probe pe baza cărora s-a stabilit situația de

fapt (anterior descrisă), inexistența temeiurilor pentru tragere la răspundere

penală a intimaților.

Probatoriul a fost complet și nu s-a impus

suplimentarea acestuia, pentru dovedirea leziunilor soldate în urma

incidentului din 16 octombrie 08 deoarece actele medicale (foaia de observație

clinică, biletul de ieșire din spital, cel de externare, buletine de analize)

și certificatul medico-legal nr. 756 din 23 octombrie 07 au confirmat existența

unor „leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu și de corp/plan

dur, din 16 octombrie 07” așa încât solicitarea petentului de ascultare ca

martori a soției sale M.E., C.M.M., a judecătorului M.G., a medicului de la

I.P.J. Tulcea nu s-a considerat a fi utilă, însă, s-a considerat că, cauza

acestor leziuni nu o constituie acțiunea ilicită, abuzivă a vreunuia dintre cei

patru intimați.

Astfel, martorele G.I.A. și M.M. au arătat

că, în seara de 16 octombrie 2007, aflându-se în stare de ebrietate în Barul SC

R.A. SRL petentul M.N. a provocat scandal, fiind chemate organele de poliție,

iar la solicitarea acestora de a părăsi localul, de a se potoli și a se deplasa

la postul de poliție, petentul a avut o

atitudine violentă, agresivă l-a

îmbrâncit

pe patronul barului, T.N., a ridicat pumnul

împotriva intimatului P.S.,

l-a izbii de perete pe M.I., a adresat injurii polițiștilor prezenți la locul

incidentului și

poliției în general, a

aruncat berea din pahar spre intimatul R.T.

V. și a vrut să-1 lovească, a

rupt 2 mese de plastic, a spart sticle.

Din declarațiile celor 2

martore, ale martorilor C.G., l.C., declarații cu care s-au coroborat cu

declarațiile celor

4 intimați, a rezultat că leziunile constatate în actul medico-legal au

fost

dobândite de petent în momentul în care a trebuit să fie încătușat

și condus în mod forțat

la sediul poliției, împotriva voinței sale. Chiar

petentul a recunoscut că a refuzat să părăsească

barul atât la

solicitarea martorilor cât și

a polițiștilor, precum și să se deplaseze la

poliție, dar a minimalizat conduita sa necivilizată. Ori, manifestările

violente ale petentului ce au determinat și intervenția lucrătorilor de

poliție-intimați

au fost confirmate și prin sentința penală

nr.

50 din 02 aprilie 08 a Judecătoriei Babadag, de condamnare pentru

infracțiunea

de „ultraj” prevăzută de art. 239 C. pen., respectiv prin

decizia nr. 97 din 14 octombrie 08 a Tribunalului

Tulcea de respingere a apelului

petentului.

Apoi, apărătorul

petentului desemnat din oficiu în dosarul penal

privind infracțiunea de „ultraj”

a menționat că petentul nu i s-a plâns

că ar fi fost agresat de polițiști.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal,

a formulat recurs petentul M.N.

La termenul de astăzi, 14 ianuarie 2009,

recurentul petiționar, deși legal citat, nu s-a prezentat la instanță pentru

a-și susține

recursul, însă a depus la

dosarul cauzei un memoriu în susținerea

acestuia, prin care a solicitat tragerea la răspundere a celor vinovați

pentru suferințele pricinuite, învederând instanței că este în

imposibilitate de prezentare din motive financiare.

Examinând recursul

declarat de petent sub toate aspectele,

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază că acesta este nefondat.

Astfel, instanța de fond, în baza

materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că

intimații R.T.V., P.S., T.M.Șt. și E.C. în

calitatea

pe care o aveau, aceea de polițiști, au acționat în limitele

conferite de lege, respectiv de dispozițiile art.

26 din Legea nr. 218/2002,

una dintre principalele atribuții ale

poliției constă în „aplicarea

măsurilor de

menținere a ordinii și liniștii publice”, iar, în baza art. 31

alin. (l)

lit. b) din aceeași lege, în realizarea atribuțiilor ce îi revin, polițistul

este învestit cu exercițiul autorității publice și are

următoarele atribuții: să conducă la sediul poliției pe cei care, prin

acțiunile lor, periclitează ordinea publică sau

alte valori sociale, și, în

cazurile

nerespectării dispozițiilor date de polițist, este îndreptățit să

folosească

forța.

Înalta Curte a apreciat că nu se poate reține

în sarcina intimaților R.T.V., P.S., T.M.Șt. și

E.C. penală săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 250 alin. (2)

C.

pen., întrucât aceștia au intervenit ca urmare a sesizării de către martorul T.N.

cu privire la manifestările violente

ale

petentului într-un local public și l-au condus la poliție din cauza

refuzului acestuia de a se conforma regulilor de

ordine publică, așa

încât acțiunea acestora în forță a fost legitimată

de necesitatea împiedicării petentului să tulbure grav liniștea publică, chiar

să

distrugă bunuri și să lezeze viața

persoanelor din local, faptă care, în

consecință,

nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

„purtare abuzivă" pentru care intimații nu

pot fi trași la răspundere

penală.

Infracțiunea de „purtare abuzivă” prevăzută

de art. 250 C. pen.,

constă în „fapta

funcționarului public de întrebuințare de expresii

jignitoare față de o

persoană, de amenințare a unei persoane, de

lovire

sau alte acte de violență săvârșite asupra unei persoane”.

Înalta Curte a reținut că, în mod corect

instanța de fond a apreciat faptul că, cauza leziunilor suferite de către

petent nu o

constituie acțiunea ilicită,

abuzivă a vreunuia dintre cei patru intimați.

Pentru toate aceste

considerente, apreciind că sentința pronunțată în cauză este legală, temeinică

și corect motivată în fapt

și în drept,

văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, iar în

baza art. 192

alin. (3) din același

cod, va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petentul M.N. împotriva sentinței penale nr. 129/ P din 16

octombrie 2008 a

Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu

minori și de familie.

Obligă recurentul petent

la plata sumei de 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 ianuarie 2009.