ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3202/2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3202/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 4 septembrie

2006, și precizată la

25 octombrie 2006,

reclamantul T.C. a chemat în judecată pe

pârâta C.N.V.M. solicitând ca prin

sentința ce se va pronunța să

se dispună anularea Ordonanței

C.N.V.M. nr.

625 din 26 iulie 2006 prin care s-a dispus sancționarea

reclamantului cu avertisment în calitate de

administrator al S.I.F.

O. SA, și a

Deciziei nr. 2243 din 24 august 2006 prin care s-a respins

contestația reclamantului împotriva Ordonanței

C.N.V.M. nr.

625 din 26 iulie 2006.

În

motivarea acțiunii s-a arătat că sancțiunea este nelegală,

Ordonanța C.N.V.M. fiind

lovită de nulitate, întrucât în conținutul

său nu sunt evidențiate faptele

reținute în sarcina reclamantului,

fapte avute în vedere la aplicarea sancțiunii. A

mai susținut că în

ordonanță

este menționat doar faptul că în ședința Consiliului de

administrație din 25 aprilie 2006, nu a fost respectată legea, cu

privire la cooptarea unui administrator și în ședințele din 16 mai 2006 și

respectiv 19 mai 2006 persoana cooptată în data

de 25 aprilie 2006,

L

.M.D. a exercitat atribuțiile funcției de

administrator

fără să fi avut acest drept.

A

mai arătat reclamantul că aspectul referitor la neîntrunirea

legală a cvorumului la

ședința din 25 aprilie 2007 poate fi cel mult

imputat președintelui de

ședință, care a continuat desfășurarea

ședinței prin trecerea la votarea cooptării unui

nou administrator.

Privitor la

ședința C.A. din 16 mai 2006 arată reclamantul că

nu a participat, ședința ținându-se fără să fi fost legal convocată de

către președinte sau vicepreședinte, iar după luarea la cunoștință de

hotărârile adoptate cu acest prilej, a formulat

un punct de vedere

comun cu domnul

administrator B.G., înaintat pentru a

fi

menționat în procesul - verbal de ședință, transmis și publicat pe site-ul B.V.B.,

precum și al C.N.V.M., în care

au

arătat toate aspectele prin care legea și actul constitutiv au fost

încălcate.

Referitor

la ședința din 19 mai 2006, reclamantul a susținut că

rezultă din procesul - verbal

de ședință consemnarea punctului său

de vedere în sensul că domnul M.D.L., nu-și poate

exercita atribuțiile de administrator, fără avizul corespunzător al C.N.V.M.

A concluzionat

reclamantul că față de opoziția făcută la

cooptarea

cu încălcarea legii a lui M.D.L., în ședința

din 25 aprilie 2006, cât și

ulterior cu privire la participarea sa la ședințele C.A. al S.I.F.O. SA, fără

avizul C.N.V.M., opoziție

clară prin

maniera de vot (ședința din 25 aprilie 2006) și prin punctul

de vedere

făcut public (ședința din 16 septembrie 2006), precum și

mențiunea expresă din procesul - verbal al

ședinței din 19 mai 2006,

sancțiunea aplicată este vădit netemeinică.

Prin

sentința civilă nr. 3398 din 6 decembrie 2006 Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal,

a respins ca

nefondată acțiunea formulată de T.C.

Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut că susținerile

reclamantului nu sunt dovedite, din ordonanța de sancționare emisă

de C.N.V.M., rezultând

faptele pentru care s-a aplicat sancțiunea,

fiind precizate atât situația de

fapt, cât și situația de drept.

A mai apreciat Instanța de Fond că reclamantul a acceptat și a

considerat valabil

votul lui D.M.L. pentru punctele

aflate

pe ordinea de zi a ședinței din 19 mai 2006, chiar dacă

ulterior a fost consemnat punctul său de vedere privitor la avizul

C.N.V.M.

În continuare, Instanța de Fond a reținut că deși reclamantul la

ședința C.a. din 25 aprilie 2006 a votat împotriva introducerii pe ordinea de zi a cooptării unui

administrator provizoriu, iar pentru ședința din 16 mai 2006 la care

nu a fost convocat, și-a prezentat punctul de

vedere în sensul că, în

mod nelegal a

participat la ședință M.D.L., totuși la ședința din 19 mai 2006, intervenția sa

cu privire la participarea

nelegală

a lui D.M.L. nu a fost tăcută la începutul

ședinței, rezumându-se doar

la a trece această mențiune în procesul - verbal de ședință.

A

concluzionat Instanța de Fond că această atitudine, de a

participa la votarea ordinii de

zi a ședinței, a anulat practic intenția reclamantului de a veghea la

respectarea legii și a clauzelor actului

constitutiv, mai ales că la începutul ședinței s-a

luat act de adresele

din 3 mai 2006 și din 18 mai 2006 care menționau că

modificarea componenței

C.A. și/ sau a

conducerii

trebuie avizată de C.N.V.M.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamantul T.

C. criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, în temeiul

dispozițiilor art. 304 ind. 1 C. proc. civ.

Prin

motivele de recurs invocate recurentul - reclamant arată în

esență următoarele:

1.

În mod greșit Instanța

de Fond a respins excepția nulității absolute a ordonanței de sancționare,

apreciind că aceasta este

motivată

în fapt și în drept.

2.

Instanța de Fond a

apreciat eronat situația de fapt, astfel

cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar,

motivând justețea

aplicării

sancțiunii doar prin aceea că reclamantul a participat totuși la ședința C.A.

din 19 mai 2006,

votând ordinea de zi,

prezumându-se astfel că a considerat valabil

și votul exprimat de D.M.L.

Recursul

este fondat.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu criticile formulate de

recurent, precum și cu

dispozițiile legale

incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat,

după cum se va arăta

în continuare.

Ordonanței de

sancționare nr. 625 din 26 iulie 2006 emisă de C.N.V.M. pentru nemotivarea ei,

prin care recurentul a fost sancționat cu

avertisment, Înalta Curte

constată că acesta este fondat, actul de

sancționare necuprinzând elementele de fapt și de drept care

formează fapta contravențională reținută în

sarcina reclamantului.

Astfel, din

conținutul actului de sancționare rezultă că organul constatator nu a făcut

nici o mențiune referitoare la

săvârșirea

de către reclamant a unei fapte personale, de natură

contravențională, reținând doar că Hotărârea C.

A. din data de 25 aprilie 2006 nu a respectat

dispozițiile

statutare în ceea ce

privește numărul voturilor acordat pentru

introducerea pe ordinea de zi

a cooptării unui administrator provizoriu, iar participarea lui D.M.L. la

ședințele

C.A. din 16 mai 2006, respectiv 19

mai 2006 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) lit. d)

coroborate cu dispozițiile art. 228

alin. (3) din Regulamentul C.N.V.M.

nr. 15/2004.

Aceste

mențiuni reprezintă motivarea de fapt și de drept a

măsurii aplicării sancțiunii

pentru reclamant, în calitatea sa de

membru al C.A.

Pentru

ca unei persoane fizice să-i fie antrenată răspunderea

administrativ -

contravențională, chiar și în condițiile unor legi

speciale cum sunt Regulamentul

C.N.V.M. nr. 15/2004 și Legea

297/2004 privind piața de capital, trebuie îndeplinite

cumulativ condițiile generale ale acestei răspunderi și anume săvârșirea unei

fapte de natură contravențională, existența

gradului de pericol social și vinovăția celui care o săvârșește.

Acestor

elemente de fond ale existenței răspunderii

contravenționale,

trebuie să le corespundă și modul în care actul sancționator este întocmit,

pentru a se da posibilitatea, în primul

rând contravenientului să cunoască fapta personală care se impută,

prin descrierea ei, precum și temeiul de drept,

iar în al doilea rând

pentru a da posibilitatea Instanței să exercite

controlul judiciar asupra legalității măsurii sancționatorii dispuse sub

aspectul

întrunirii condițiilor generale

menționate, dar și a celor specifice

domeniului în care s-a aplicat

sancțiunea.

Cum,

în Ordonanța C.N.V.M. nr. 625 din 26 iulie 2006 nu există nici

un element în funcție de care să se poată

aprecia răspunderea

pentru o faptă

personală, gradul de pericol social sau vinovăția

reclamantului, neexistând deci nici un criteriu

de individualizare a

sancțiunii în funcție de circumstanțele de cauză

sau personale,

Înalta Curte constată că sub

acest aspect actul sancționator este

nelegal,

iar vătămarea produsă recurentului - reclamant nu poate fi

înlăturată

decât prin anularea lui.

2.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la greșita

înțelegere a situației

de fapt, deși cercetarea acestuia nu se mai

impune față de constatarea

temeiniciei primului, față de aspectul că

acesta are relevanță în analiza

culpei reclamantului, iar Instanța de

Fond s-a pronunțat pe acest aspect, Înalta Curte procedează la

analiza lui și constată că este susținut de

probele administrate în

cauză.

Astfel, din

înscrisurile existente la dosar rezultă că reclamantul T.C. s-a împotrivit, în

mod constant,

încălcării Regulamentului

C.N.V.M. și ale legilor aplicabile în

domeniu,

manifestându-și în mod expres opoziția, inițial față de

cooptarea lui L.M.D. în C.A.

(ședința din 25 aprilie  2006) și ulterior față de

participarea acestuia la

ședințele Consiliului, fără avizarea C.N.V.M. (punct

de vedere

exprimat public după ședința de la

16 mai 2006 și intervenția din

ședința de la 19 mai 2007). Tot din

actele dosarului rezultă că

recurentul și-a

îndeplinit atribuțiile pe care le avea în calitate de

administrator al S.I.F.O.

SA, depunând la C.N.V.M.

documentația

necesară avizării modificărilor aprobate de C.

A., deși votase împotriva

cooptării noului administrator.

Situația reținută de Instanța

de Fond, ca motivare a

temeiniciei măsurii

sancționatorii aplicate, în sensul că la ședința

din 19 mai 2006 recurentul a participat la ședință și a votat în cele

din urmă ordinea de zi, nu implică vinovăția

acestuia sau acordul la

nelegalitate

săvârșită. C.A. este un organ

colegial și, atâta vreme cât în ședința

din 25 aprilie 2006 votase împotriva cooptării lui D.M.L. în C.A., dar cu

majoritate de voturi acesta a fost ales, atitudine reluată și în cazul ședinței

din 16 mai 2005, o opoziție

sine die, care

ar fi blocat practic întreaga activitate decizională a

consiliului, nu ar mai fi fost eficientă. Aceasta,

în condițiile în care,

reclamantul oricum sesizase C.N.V.M. - ul asupra

nelegalitătilor săvârșite, consecința fiind una favorabilă și anume anularea

hotărârilor luate în C.A. la ședințele din 16 mai

2005 și 19 mai 2006 la care a participat L.M.D.,

fără a avea acest

drept.

Nu

în ultimul rând netemeinicia sancțiunii aplicate constă și

aceea că C.N.V.M., din

modul în care a înțeles să întocmească

Ordonanțele de sancționare a dorit, de fapt,

aplicarea unei sancțiuni

colective, sancțiune care nu putea fi aplicată decât

societății S.I.F.

O. SA, în calitate de persoană juridică, art. 27 alin. (1) lit. d)

raportat la art. 288 alin. (3) prevăzând

obligații care incumbă

societății, și nu

vreunui membru al C.A.

Chiar și

faptul că L.M.D. a primit aceeași sancțiune,

cu aceeași motivare de fapt și de drept precum a celei aplicate

reclamantului, care s-a opus la săvârșirea nelegalitătilor, creează serioase

dubii asupra temeiniciei măsurii dispuse în privința

recurentului - reclamant

T.C.

Pentru

argumentele arătate, Înalta Curte constată că sentința

atacată este nelegală și, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și ale

art. 314 C. proc. civ., va admite recursul, va

modifica sentința atacată și, pe fond va admite acțiunea reclamantului astfel

cum a fost formulată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

A

dmite recursul declarat de T.C., împotriva

sentinței civile nr. 3398 din 6 decembrie 2006 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată în sensul că admite acțiunea, anulează Ordonanța C.N.V.M. nr.

625 din 26 iulie 2006 și Decizia

nr. 2243

din 24 august 2006 emisă de aceeași autoritate.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 iunie 2007.