ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3202/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 septembrie 2006, și precizată la 25 octombrie 2006, reclamantul T.C. a chemat în judecată pe pârâta C.N.V.M. solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Ordonanței C.N.V.M. nr. 625 din 26 iulie 2006 prin care s-a dispus sancționarea reclamantului cu avertisment în calitate de administrator al S.I.F. O. SA, și a Deciziei nr. 2243 din 24 august 2006 prin care s-a respins contestația reclamantului împotriva Ordonanței C.N.V.M. nr. 625 din 26 iulie 2006. În motivarea acțiunii s-a arătat că sancțiunea este nelegală, Ordonanța C.N.V.M. fiind lovită de nulitate, întrucât în conținutul său nu sunt evidențiate faptele reținute în sarcina reclamantului, fapte avute în vedere la aplicarea sancțiunii.

A mai susținut că în ordonanță este menționat doar faptul că în ședința Consiliului de administrație din 25 aprilie 2006, nu a fost respectată legea, cu privire la cooptarea unui administrator și în ședințele din 16 mai 2006 și respectiv 19 mai 2006 persoana cooptată în data de 25 aprilie 2006, L .M.D. a exercitat atribuțiile funcției de administrator fără să fi avut acest drept. A mai arătat reclamantul că aspectul referitor la neîntrunirea legală a cvorumului la ședința din 25 aprilie 2007 poate fi cel mult imputat președintelui de ședință, care a continuat desfășurarea ședinței prin trecerea la votarea cooptării unui nou administrator. Privitor la ședința C.A.

din 16 mai 2006 arată reclamantul că nu a participat, ședința ținându-se fără să fi fost legal convocată de către președinte sau vicepreședinte, iar după luarea la cunoștință de hotărârile adoptate cu acest prilej, a formulat un punct de vedere comun cu domnul administrator B.G., înaintat pentru a fi menționat în procesul - verbal de ședință, transmis și publicat pe site-ul B.V.B., precum și al C.N.V.M., în care au arătat toate aspectele prin care legea și actul constitutiv au fost încălcate. Referitor la ședința din 19 mai 2006, reclamantul a susținut că rezultă din procesul - verbal de ședință consemnarea punctului său de vedere în sensul că domnul M.D.L., nu-și poate exercita atribuțiile de administrator, fără avizul corespunzător al C.N.V.M.

A concluzionat reclamantul că față de opoziția făcută la cooptarea cu încălcarea legii a lui M.D.L., în ședința din 25 aprilie 2006, cât și ulterior cu privire la participarea sa la ședințele C.A. al S.I.F.O. SA, fără avizul C.N.V.M., opoziție clară prin maniera de vot (ședința din 25 aprilie 2006) și prin punctul de vedere făcut public (ședința din 16 septembrie 2006), precum și mențiunea expresă din procesul - verbal al ședinței din 19 mai 2006, sancțiunea aplicată este vădit netemeinică. Prin sentința civilă nr. 3398 din 6 decembrie 2006 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de T.C. Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut că susținerile reclamantului nu sunt dovedite, din ordonanța de sancționare emisă de C.N.V.M., rezultând faptele pentru care s-a aplicat sancțiunea, fiind precizate atât situația de fapt, cât și situația de drept.

A mai apreciat Instanța de Fond că reclamantul a acceptat și a considerat valabil votul lui D.M.L. pentru punctele aflate pe ordinea de zi a ședinței din 19 mai 2006, chiar dacă ulterior a fost consemnat punctul său de vedere privitor la avizul C.N.V.M. În continuare, Instanța de Fond a reținut că deși reclamantul la ședința C.a. din 25 aprilie 2006 a votat împotriva introducerii pe ordinea de zi a cooptării unui administrator provizoriu, iar pentru ședința din 16 mai 2006 la care nu a fost convocat, și-a prezentat punctul de vedere în sensul că, în mod nelegal a participat la ședință M.D.L., totuși la ședința din 19 mai 2006, intervenția sa cu privire la participarea nelegală a lui D.M.L. nu a fost tăcută la începutul ședinței, rezumându-se doar la a trece această mențiune în procesul - verbal de ședință.

A concluzionat Instanța de Fond că această atitudine, de a participa la votarea ordinii de zi a ședinței, a anulat practic intenția reclamantului de a veghea la respectarea legii și a clauzelor actului constitutiv, mai ales că la începutul ședinței s-a luat act de adresele din 3 mai 2006 și din 18 mai 2006 care menționau că modificarea componenței C.A. și/ sau a conducerii trebuie avizată de C.N.V.M. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul T. C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 ind. 1 C. proc. civ. Prin motivele de recurs invocate recurentul - reclamant arată în esență următoarele: 1. În mod greșit Instanța de Fond a respins excepția nulității absolute a ordonanței de sancționare, apreciind că aceasta este motivată în fapt și în drept.

2. Instanța de Fond a apreciat eronat situația de fapt, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, motivând justețea aplicării sancțiunii doar prin aceea că reclamantul a participat totuși la ședința C.A. din 19 mai 2006, votând ordinea de zi, prezumându-se astfel că a considerat valabil și votul exprimat de D.M.L. Recursul este fondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. 1. În ceea ce privește motivul de recurs ce vizează nulitatea Ordonanței de sancționare nr. 625 din 26 iulie 2006 emisă de C.N.V.M.

pentru nemotivarea ei, prin care recurentul a fost sancționat cu avertisment, Înalta Curte constată că acesta este fondat, actul de sancționare necuprinzând elementele de fapt și de drept care formează fapta contravențională reținută în sarcina reclamantului. Astfel, din conținutul actului de sancționare rezultă că organul constatator nu a făcut nici o mențiune referitoare la săvârșirea de către reclamant a unei fapte personale, de natură contravențională, reținând doar că Hotărârea C. A. din data de 25 aprilie 2006 nu a respectat dispozițiile statutare în ceea ce privește numărul voturilor acordat pentru introducerea pe ordinea de zi a cooptării unui administrator provizoriu, iar participarea lui D.M.L.

la ședințele C.A. din 16 mai 2006, respectiv 19 mai 2006 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) lit. d) coroborate cu dispozițiile art. 228 alin. (3) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 15/2004. Aceste mențiuni reprezintă motivarea de fapt și de drept a măsurii aplicării sancțiunii pentru reclamant, în calitatea sa de membru al C.A. Pentru ca unei persoane fizice să-i fie antrenată răspunderea administrativ - contravențională, chiar și în condițiile unor legi speciale cum sunt Regulamentul C.N.V.M. nr. 15/2004 și Legea 297/2004 privind piața de capital, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale acestei răspunderi și anume săvârșirea unei fapte de natură contravențională, existența gradului de pericol social și vinovăția celui care o săvârșește.

Acestor elemente de fond ale existenței răspunderii contravenționale, trebuie să le corespundă și modul în care actul sancționator este întocmit, pentru a se da posibilitatea, în primul rând contravenientului să cunoască fapta personală care se impută, prin descrierea ei, precum și temeiul de drept, iar în al doilea rând pentru a da posibilitatea Instanței să exercite controlul judiciar asupra legalității măsurii sancționatorii dispuse sub aspectul întrunirii condițiilor generale menționate, dar și a celor specifice domeniului în care s-a aplicat sancțiunea. Cum, în Ordonanța C.N.V.M.

nr. 625 din 26 iulie 2006 nu există nici un element în funcție de care să se poată aprecia răspunderea pentru o faptă personală, gradul de pericol social sau vinovăția reclamantului, neexistând deci nici un criteriu de individualizare a sancțiunii în funcție de circumstanțele de cauză sau personale, Înalta Curte constată că sub acest aspect actul sancționator este nelegal, iar vătămarea produsă recurentului - reclamant nu poate fi înlăturată decât prin anularea lui. 2. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la greșita înțelegere a situației de fapt, deși cercetarea acestuia nu se mai impune față de constatarea temeiniciei primului, față de aspectul că acesta are relevanță în analiza culpei reclamantului, iar Instanța de Fond s-a pronunțat pe acest aspect, Înalta Curte procedează la analiza lui și constată că este susținut de probele administrate în cauză.

Astfel, din înscrisurile existente la dosar rezultă că reclamantul T.C. s-a împotrivit, în mod constant, încălcării Regulamentului C.N.V.M. și ale legilor aplicabile în domeniu, manifestându-și în mod expres opoziția, inițial față de cooptarea lui L.M.D. în C.A. (ședința din 25 aprilie 2006) și ulterior față de participarea acestuia la ședințele Consiliului, fără avizarea C.N.V.M. (punct de vedere exprimat public după ședința de la 16 mai 2006 și intervenția din ședința de la 19 mai 2007). Tot din actele dosarului rezultă că recurentul și-a îndeplinit atribuțiile pe care le avea în calitate de administrator al S.I.F.O. SA, depunând la C.N.V.M. documentația necesară avizării modificărilor aprobate de C. A., deși votase împotriva cooptării noului administrator.

Situația reținută de Instanța de Fond, ca motivare a temeiniciei măsurii sancționatorii aplicate, în sensul că la ședința din 19 mai 2006 recurentul a participat la ședință și a votat în cele din urmă ordinea de zi, nu implică vinovăția acestuia sau acordul la nelegalitate săvârșită. C.A. este un organ colegial și, atâta vreme cât în ședința din 25 aprilie 2006 votase împotriva cooptării lui D.M.L. în C.A., dar cu majoritate de voturi acesta a fost ales, atitudine reluată și în cazul ședinței din 16 mai 2005, o opoziție sine die, care ar fi blocat practic întreaga activitate decizională a consiliului, nu ar mai fi fost eficientă. Aceasta, în condițiile în care, reclamantul oricum sesizase C.N.V.M.

- ul asupra nelegalitătilor săvârșite, consecința fiind una favorabilă și anume anularea hotărârilor luate în C.A. la ședințele din 16 mai 2005 și 19 mai 2006 la care a participat L.M.D., fără a avea acest drept. Nu în ultimul rând netemeinicia sancțiunii aplicate constă și aceea că C.N.V.M., din modul în care a înțeles să întocmească Ordonanțele de sancționare a dorit, de fapt, aplicarea unei sancțiuni colective, sancțiune care nu putea fi aplicată decât societății S.I.F. O. SA, în calitate de persoană juridică, art. 27 alin. (1) lit. d) raportat la art. 288 alin. (3) prevăzând obligații care incumbă societății, și nu vreunui membru al C.A. Chiar și faptul că L.M.D. a primit aceeași sancțiune, cu aceeași motivare de fapt și de drept precum a celei aplicate reclamantului, care s-a opus la săvârșirea nelegalitătilor, creează serioase dubii asupra temeiniciei măsurii dispuse în privința recurentului - reclamant T.C.

Pentru argumentele arătate, Înalta Curte constată că sentința atacată este nelegală și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și ale art. 314 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica sentința atacată și, pe fond va admite acțiunea reclamantului astfel cum a fost formulată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E A dmite recursul declarat de T.C., împotriva sentinței civile nr. 3398 din 6 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea, anulează Ordonanța C.N.V.M. nr. 625 din 26 iulie 2006 și Decizia nr. 2243 din 24 august 2006 emisă de aceeași autoritate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2007.