ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1695/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe calea contenciosului

administrativ reclamantul A.G.I. a chemat în judecată pârâții M.D.L.P.L.,

solicitând obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând prima

de vacanță pentru anii 2004, 2005 și 2006 conform prevederilor art. 21 pct. 1

din Legea nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale

personalului din administrația centrală a M.A.E. și de la misiunile

diplomatice, oficiile consulare și M.A.I.

Totodată, reclamantul a

solicitat obligarea M.E.F. să vireze către M.D.L.P.L. a fondurilor necesare

achitării drepturilor bănești solicitate.

Motivându-și cererea,

reclamantul a arătat că din luna martie 2004 a ocupat funcția de consilier de

integrare europeană pentru M.A.I. – Prefectura județului Buzău și ulterior pe

cea de consilier pentru afaceri europene, funcție salarizată conform funcției

de consilier diplomatic, angajatorul fiind M.I.E.

A menționat că nu a

beneficiat de prima de concediu pentru perioada 2004 – 2006.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 174 din

20 noiembrie 2007, a admis acțiunea reclamantului, obligând pârâtele să

plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând prima de vacanță pentru

anii 2004, 2005 și 2006. Prin aceeași hotărâre pârâtul M.E.F. a fost obligat să

pună la dispoziție fondurile necesare. Totodată au fost respinse excepția

inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul M.D.L.P.L. și excepția lipsei

calității procesuale pasive, invocată de M.E.F.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut:

- cu privire la excepția

inadmisibilității, că aceasta este nefondată, funcționarul public nefiind

obligat să îndeplinească procedura prealabilă atunci când își întemeiază

cererea pe dispozițiile Legii nr. 188/1999, care reprezintă legea specială în

raport cu prevederile Legii nr. 554/2004;

- în privința excepției

lipsei calității procesuale pasive, că și această excepție este nefondată,

întrucât punerea în executare a sentinței presupune existența fondurilor

necesare;

- pe fondul cauzei, s-a

apreciat că acțiunea este întemeiată în raport cu dispozițiile O.U.G. nr. 19/2003,

modificată prin O.U.G. nr. 106/2006, cu trimitere la dispozițiile Legii nr. 495/2005,

care reglementează dreptul la prima de concediu a consilierilor de integrare

europeană.

Totodată, instanța de fond a

mai reținut că suspendarea prin acte normative succesive a dreptului la prima

de concediu nu echivalează cu anularea acestui drept.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Ploiești au declarat recursuri pârâții M.D.L.P.L. precum

și M.E.F., prin D.G.F.P. a Județului Buzău.

În recursul declarat de M.D.L.P.L.

se solicită să se constate că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă,

să se modifice sentința atacată și să se respingă cererea de chemare în

judecată, ca inadmisibilă. Recurentul arată că în conformitate cu dispozițiile art.

7 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) teza finală și cu prevederile art. 109

alin. (2) C. proc. civ., reclamantul, înainte de a se adresa instanței de

contencios administrativ, avea obligația de a solicita M.D.L.P.L. emiterea

actului administrativ de aprobare a pretențiilor sale.

Totodată, în același recurs

se arată că reclamantul nu este funcționar public, consilierii pentru afaceri

europene având, potrivit legii, calitate de personal încadrat cu contract

individual de muncă.

Examinând cauza în raport cu

toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu apărările formulate și

probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul declarat de M.D.L.P.L. este nefondat pentru considerentele expuse în

continuare.

Este de necontestat că prin

Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă

indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din

luna anterioară plecării în concediu.

De asemenea, este de

necontestat că prin dispoziții succesive, acordarea primei de vacanță a fost

suspendată în anii 2001 - 2006.

Numai că, astfel cum corect

a reținut instanța de fond,

î

nalta

Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea

lui cât timp nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată

existența acestuia.

Astfel, dreptul la prima de

concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

(publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menținut prin art. 34

alin. (2) la republicarea legii în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007, precum și

prin art. 35 alin. (2) la republicarea în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007.

Așadar, prin suspendarea

acestui

drept

nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar

încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor

acordate.

Neprevederea în continuare a

acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară

pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art.

49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge

exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

Ca urmare, pentru ca un

drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar

constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi

considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exercițiul lui a

fost suspendat, iar nu înlăturat.

De aceea, respectarea

principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării

legilor adoptate în spiritul și litera lor, face necesar ca titularii drepturilor

recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea,

pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Prin urmare, constatându-se

că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat

în cauză de M.D.L.P.L., ca nefondat.

Referitor la recursul

declarat de pârâtul M.E.F. se reține că instanța de fond a soluționat în mod

greșit cererea de chemare în judecată a acestei părți, având ca obiect plata

unor drepturi salariale, cererea fiind îndreptată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă.

Astfel, potrivit Legii nr. 554/2004,

pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o acțiune în contencios

administrativ nu este suficientă calitatea de autoritate publică, fiind

imperios necesar ca acea autoritate să fie emitenta actului administrativ

contestat sau să nu fi soluționat în termenul legal, ori să fi refuzat

nejustificat, rezolvarea unei cereri a reclamantului, referitoare la un drept

sau interes legitim.

Or, recurentul M.E.F. nu a

emis nici un act administrativ de natură să lezeze interesele reclamantului

într-un drept sau un interes legitim al acestuia.

Atribuțiile M.E.F. în

elaborarea și gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea instituției

la plata unor drepturi salariale către angajați ai altui minister - ordonator

principal de credite și nici obligarea să se aloce fondurile necesare plății

primelor de concediu cuvenite reclamantului – angajat în cadrul altui

minister,raporturile de muncă existând între reclamanți și celălalt pârât.

Față de cele expuse mai sus,

Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată în

sensul respingerii  acțiunii față de recurentul – pârât M.E.F. pentru lipsa

calității procesuale pasive, menținând celelalte dispoziții ale sentinței

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.D.L.P.L. împotriva sentinței civile nr. 174 din 20 noiembrie 2007 a Curții

de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Admite recursul declarat de

D.G.F.P. a județului Buzău, în numele M.E.F. împotriva aceleiași sentințe.

Modifică sentința atacată în

sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul A.G.I. împotriva M.E.F.,

pentru lipsa calității procesuale pasive.

Menține celelalte

dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 17 aprilie 2008.