ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6959/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile

de față, a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la 12

februarie 2007 Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea

exercitării

dreptului la libera circulație

în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului S.H.G.

În motivarea cererii

s-a arătat că la 19 decembrie 2006 pârâtul a fost returnat din Italia în baza

Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin

Legea nr. 173/1997.

Prin sentința civilă

nr. 315 din 27 februarie 2007 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

respins cererea ca nefondată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că libera circulație a persoanelor în

cadrul Comunităților Europene a fost definită în

Acordul Unic European (1987) drept una

din cele patru libertăți

fundamentale ale Pieței Interne.

Potrivit

art. 45 din Carta Uniunii Europene privind Drepturile Fundamentale, orice

cetățean sau orice cetățeană a Uniunii

Europene care dreptul de a se deplasa și de a-și stabili reședința în mod liber

pe teritoriul statelor membre.

Libertatea de mișcare

prezintă, în acest context, o importanță capitală, orice imixtiune a

administrației asupra acesteia putând constitui un abuz de putere.

Apelul declarat de

Direcția Generală de Pașapoarte București a fost respins ca nefondat prin

decizia civilă nr. 271 din 7 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În considerentele

hotărârii sale instanța de apel a arătat că potrivit alin. (9) al

Directivei nr. 2004/3 8/CE a Parlamentului

European și a Consiliului din 29 aprilie 2004,

cetățenii Uniunii ar

trebui să beneficieze de dreptul de ședere în statul membru gazdă pentru o

perioadă de cel mult trei luni, fără a face obiectul unei condiții sau

formalități, alta decât cerința de a deține o carte de identitate valabilă sau

un pașaport valabil, fără a se aduce atingere unui tratament mai favorabil

aplicabil persoanelor care caută de lucru, conform jurisprudenței Curții de

Justiție.

Intimatul

s-a aflat pe teritoriul Italiei doar pentru o perioadă de 3 luni și nu a avut o

conduită care să aducă atingere

ordinii publice, astfel încât nu se impune aplicarea măsurii prevăzută de

dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte critica,

nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte:

Autoritățile române

nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și

temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a

lua act de această măsură.

Din prevederile art.

38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru

dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în

străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care

România are încheiat acord de readmisie.

Potrivit art. 25 din

Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc

prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor

cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Analizând criticile

formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă

încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, și a reținut că

recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a

solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație

în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin.

(1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la

solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe

teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui

rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are

domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

Așadar, luarea

acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa

unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de

apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.

Într-adevăr, libertatea

circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare

cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25

alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin

simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar

fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct

restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o

asemenea restrângere operează de drept.

În legislația

primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a

circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva

limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru

aplicarea sa.

În legislația

secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a

cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul

statelor

membre, de modificare a

Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor

64/221/CEE,

68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE,

90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.

L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor

statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de

ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr.

102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor

statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată

prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României

la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr.

38/2004/CE.

Drept urmare, normele

din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele

de drept intern.

Întrucât reclamanta

nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele

de limitare prevăzute în Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri

legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii

materiale incidente.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9

C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul a fost respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative împotriva deciziei civile nr. 271 din 7 mai 2007

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie

2007.

6