ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6959/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la 12 februarie 2007 Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului S.H.G. În motivarea cererii s-a arătat că la 19 decembrie 2006 pârâtul a fost returnat din Italia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr. 173/1997. Prin sentința civilă nr. 315 din 27 februarie 2007 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins cererea ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că libera circulație a persoanelor în cadrul Comunităților Europene a fost definită în Acordul Unic European (1987) drept una din cele patru libertăți fundamentale ale Pieței Interne.

Potrivit art. 45 din Carta Uniunii Europene privind Drepturile Fundamentale, orice cetățean sau orice cetățeană a Uniunii Europene care dreptul de a se deplasa și de a-și stabili reședința în mod liber pe teritoriul statelor membre. Libertatea de mișcare prezintă, în acest context, o importanță capitală, orice imixtiune a administrației asupra acesteia putând constitui un abuz de putere. Apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte București a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 271 din 7 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că potrivit alin. (9) al Directivei nr. 2004/3 8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, cetățenii Uniunii ar trebui să beneficieze de dreptul de ședere în statul membru gazdă pentru o perioadă de cel mult trei luni, fără a face obiectul unei condiții sau formalități, alta decât cerința de a deține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil, fără a se aduce atingere unui tratament mai favorabil aplicabil persoanelor care caută de lucru, conform jurisprudenței Curții de Justiție. Intimatul s-a aflat pe teritoriul Italiei doar pentru o perioadă de 3 luni și nu a avut o conduită care să aducă atingere ordinii publice, astfel încât nu se impune aplicarea măsurii prevăzută de dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte: Autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a lua act de această măsură. Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie. Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, și a reținut că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

Așadar, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză. Într-adevăr, libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept. În legislația primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE. Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern. Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei civile nr. 271 din 7 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2007. 6