ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1111/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1111/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată la 25 octombrie 2006,

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București a

cerut restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație în Italia pentru

o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtei S.I.M.

,

returnată în baza Acordului de readmisie încheiat cu această

țară,

invocând incidența art. 38 lit. a) și art. 5 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Prin sentința civilă nr.375/13 martie 2007

Tribunalul București, secția a

V

a civilă,

a respins cererea, apreciind că după data de 1 ianuarie 2007 când

România a aderat la Uniunea Europeană nu se mai poate dispune o asemenea măsură

împotriva cetățenilor români, dreptul la libera circulație constituind, conform

Directivei nr. 38/CE din 29 aprilie 2004, una din libertățile fundamentale ale

pieței interne europene, directivă care a fost transpusă în dreptul intern prin

O.U.G. nr. 102/2005.

Tribunalul a reținut că după data de 1 ianuarie

2007, limitarea

exercitării dreptului la

liberă circulație al cetățenilor români în statele membre

ale UE poate

fi dispusă doar din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori

sănătate publică, art. 25 din O.U.G. 102/2005, iar măsura poată

fi dispusă numai cu respectarea principiului

proporționalității și trebuie să

aibă la

bază exclusiv comportamentul persoanei în cauză.

Prin decizia civilă nr. 405 din 14 iunie 2007,

Curtea de Apel București, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie,

a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, pentru aceleași

considerente reținute și de prima instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta

invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului reclamanta susține că instanțele au înlăturat în

mod eronat aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005, dispoziții care impun o singură condiție pentru

restrângerea libertății de circulație, aceea a returnării persoanei dintr-un

stat în baza acordului de readmisie încheiat de România cu respectivul stat,

fiind irelevant motivul pentru care s-a dispus această măsură și cu mențiunea

că instanțele române nu sunt abilitate a cenzura cauzele pentru care s-a dispus

returnarea.

Recurenta susține că potrivit art. 25 din

Constituție cetățenilor români se bucură în străinătate de protecția statului

român dar în aceleași timp

trebuie să își

îndeplinească obligațiile care le revin, caz în care, sancționarea

acestora

conform Legii nr. 248/2005 se justifică pentru apărarea ordinii publice,

situație prevăzută și de art. 53 din Constituție.

Totodată, recurenta solicită ca dispozițiile

art. 2 alin. (1) din Protocolul 4 la CEDO să fie interpretate în sensul că

orice persoană are dreptul de a circula liber atunci când se găsește în mod

legal pe teritoriul unui alt stat, cu mențiunea că prin Tratatul de aderare, pe

o perioadă de la 2 la 7 ani, unele state comunitare pot continua să aplice

restricții în ceea ce privește libera circulație a cetățenilor români, Anexa

VII Cap 1 Libera circulație a persoanelor.

Referitor la aplicabilitatea Directivei

2004/38/CE, recurenta susține că aceasta a fost transpusă în legislația internă

prin O.U.G. nr. 102/2005 care se referă la cetățenii statelor membre ale UE

cărora li se vor aplica aceleași

reglementări

în situația în care ar veni să lucreze în România.

Analizând criticile formulate care se

circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente care, în

parte, le completează pe cele reținute de instanțele de fond:

Contrar susținerii recurentei, înlăturarea

aplicabilității la speță a dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

s-a făcut în mod corect cu referire la normele comunitare și la raportul care

trebuie să existe între acestea și normele de drept comun intern.

Astfel potrivit

legii interne, singura condiție de restrângere a dreptului la

libera circulație este ca persoana în cauză să fi fost returnată

dintr-un stat în baza acordului de readmisie încheiat de România cu respectivul

stat.

Această reglementare restrictivă vine însă în

conflict cu prevederile Directivei 2004/38/CE, care permit limitarea dreptului

fundamental la libera circulație doar în situații excepționale privind motive

de ordine publică sau de sănătate publică [art. 27 alin. (1) din Directivă].

În acest context al analizei este de observat

că prin dispozițiile O.U.G. nr. 105/2005 statul român nu a implementat

directiva ci doar a statuat cu

privire

condițiile în care cetățenii Uniunii Europene și ai statelor membre ale

Spațiului Economic European și membrii acestora de familie își pot exercita

dreptul la liberă circulație, de rezidență și de rezidență permanentă pe

teritoriul României, precum și limitele exercitării acestor drepturi, situație

în care în speță nu sunt incidente dispozițiile ordonanței menționate.

De altminteri, împrejurarea că Directiva nu a

fost transpusă încă în dreptul intern, nu poate conduce la o altă interpretare

decât cea realizată de instanțele de fond întrucât acest fapt ar contraveni

jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, potrivit căreia

„jurisdicțiile naționale sunt obligate să se abțină să interpreteze dreptul

intern într-un mod care ar risca serios, după epuizarea termenului de

transpunere, realizarea obiectivului urmărit de respectiva directivă" (în

acest sens, hotărârea din 4 iulie 2006 a Marii Camere).

Pentru ca aceste

motive de ordine publică sau de siguranță publică să

justifice

măsurile de îngrădire a dreptului la libera circulație este necesar, totodată,

să fie respectat principiul proporționalității iar conduita persoanei în cauză

să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui

interes fundamental al societății [art. 27 alin. (2) din Directivă].

În acest context al analizei este de menționat

și faptul că prin dispozițiile art. 25 și art. 53 din Constituție României

invocate de recurentă se consacră dreptul fundamental al cetățenilor la liberă

circulație în țară și străinătate și condițiile în care un astfel de drept

poate fi restricționat, în concordanță cu cele prevăzute de directivă, anume

pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei

publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției

penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru

ori ale unui sinistru deosebit de grav și numai dacă această măsură este

necesară într-o societate democratică și proporțională cu situația care a

determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere

existenței dreptului sau a libertății.

Or, astfel de motive nu pot rezulta în mod

suficient din faptul însuși al returnării cetățeanului român în condițiile art.

38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, pentru că ar însemna că principiul

proporționalității în adoptarea măsurii să nu mai intereseze și astfel să fie

ignorată exigența normei comunitare.

Ca atare, apărarea recurentei în sensul

inaplicabilității Directivei, care nu este în nici un fel fundamentată, nu

poate fi primită.

Mai mult, este de menționat că la data la care

instanța trebuie să aprecieze asupra măsurii îngrădirii dreptului la libera

circulație, normele de drept comunitar sunt pe deplin aplicabile iar potrivit

art. 148 alin. (2) din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări

comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare

din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".

Sub acest aspect, instanța de judecată, ca

autoritate a statului cu obligații decurgând din aderare, trebuia să

interpreteze și să aplice legea internă, în orice măsură posibilă, în lumina

textului și finalității directivei, în principiu fără aplicabilitate directă în

dreptul intern, pentru a se atinge rezultatul avut în vedere de acesta,

autoritățile statului trebuind să se conformeze prevederilor art. 189 alin. (3)

din Tratatul de instituire a Comunității Europene.

Cum interpretarea și aplicarea

dreptului național nu se pot realiza în

conformitate

cu prevederile Directivei datorită condițiilor restrictive impuse de

legea

internă [art. 39 lit. a) din Legea nr. 248/2005], rezultă că instanța trebuia

să aplice dreptul comunitar, protejând astfel drepturile conferite de acesta

persoanelor.

De altminteri, este de observat că

recurenta se rezumă prin motivele de recurs la prezentarea unor principii

constituționale și ale tratatului de aderare precum și a unor aspecte

referitoare la accesul pe piața forței de muncă, acestea din urmă străine

pricinii cât timp pârâta a fost returnată pe motiv de ședere ilegală, fără a

arăta în concret care ar fi rezervele pe care statul italian le-ar fi reținut

în ceea ce privește libera circulație a cetățenilor români pe teritoriul său

după aderare și fără a prezenta argumentele în raport de care consideră că

norma de drept internă pe care o invocă este în concordanță cu dispozițiile

art. 27 alin. (1) din Directiva 2004/38/CE.

Așadar, constatând incidența normelor

comunitare și faptul că acestora, venind în conflict cu legea internă, trebuie

să li se recunoască preeminența, instanțele de fond au procedat corect

respingând solicitarea de restrângere a exercițiului dreptului la libera

circulație, în temeiul art. 39 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Ca atare, pentru considerentele arătate,

recursul formulat a fost apreciat ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 405/A din 14 iunie 2007 a Curții

de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 20 februarie 2008.