ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7625/2007

Deliberând, asupra cauzei civile de față, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, la 17 noiembrie 2006,

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative a solicitat restrângerea exercitării dreptului la

libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene, pentru o perioadă de

cel mult 3 ani, a pârâtului C.A.

În motivarea cererii s-a arătat că la 15 iunie 2006 pârâtul a fost

returnat din Spania în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu

această țară, ratificat prin Legea nr. 45/1997.

Prin sentința civilă nr. 516 din 10 aprilie 2007 Tribunalul București,

secția a III-a civilă, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că față de

prevederile legii interne speciale și ale prevederilor comunitare, inclusiv

soluțiile jurisprudențiale ale organelor Convenției, acțiunea este

neîntemeiată, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație

fiind disproporționată în raport cu scopul urmărit prin adoptarea acestei

măsuri.

Apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte București a fost

respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 342 A pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, la 28

mai 2007.

În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că în

contextul aderării României la Uniunea Europeană au devenit aplicabile

prevederile Directivei nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului

din 29 aprilie 2004 prin care s-a conferit fiecărui cetățean al Uniunii un

drept fundamental și individual la liberă circulație și ședere pe teritoriul

statelor membre. Chiar și în situația în care este afectată ordinea publică sau

siguranța publică, expulzarea cetățenilor uniunii și a membrilor familiilor lor

este socotită o măsură care poate afecta grav persoanele. Prin urmare, domeniul

de aplicare a măsurilor restrictive trebuie restrâns în conformitate cu

principiul proporționalității pentru a se ține seama de gradul de integrare al

persoanei în cauză, de durata șederii, de vârstă etc.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte criticând, fără o motivare în drept, următoarele

aspecte.

Autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța

asupra legalității și temeiniciei actului de re turnare săvârșit de

autoritățile străine, ci doar de a lua act de această măsură.

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, art. 52 din Legea nr.

248/2005 și-a încetat aplicabilitatea, astfel încât măsura restrângerii

exercițiului dreptului la liberă circulație se va dispune numai cu privire la

teritoriul statului din care a fost returnată persoana.

Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la

liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea

legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care cetățenii români

pot circula în străinătate. Libertatea circulației cetățenilor nu este absolută,

ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și

respectarea unor condiții stabilite de lege. Aceste reguli sunt stabilite în

Legea nr. 248/2005, act normativ care se aplică și după momentul aderării.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea

acestora face posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea

hotărârii, și a reținut că recursul nu este întemeiat pentru următoarele

considerente:

Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la

libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene în temeiul art. 38

lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor

români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38

lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu

privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către

tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar

când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

Așadar, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor

judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le

poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în

cauză.

Într-adevăr, libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută,

ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale,

la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr.

248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate

nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean

român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la

libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să

angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera

circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al

Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor

membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de

dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a

Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera

circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie

ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE)

nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE,

73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE,

publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie

2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă

circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate

publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul

României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului

Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în

vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă

Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu

prioritate în raport cu normele de drept intern.

Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ.,

incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă,

instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și

interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite

cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ. respinge recursul, cu consecința păstrării hotărârii

atacate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din

Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 342 A

din data de 28 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și

pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2007.