Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.03.2008
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1975/2008

HOTĂRÂRE
20.03.2008
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1975/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 534 din 6 martie 2007 a Tribunalului Călărași, secția civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte, prin care s-a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtei S.G. întrucât a fost returnată din Spania la data de 14 decembrie 2006, pentru ședere ilegală. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere că începând cu 1 ianuarie 2007, data la care România a devenit membru al Uniunii Europene, sunt aplicabile normele care consacră principiul fundamental al liberei circulații a persoanelor.

S-a constatat că prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, în sensul cărora restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o anumită perioadă cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat sunt mai restrictive față de prevederile art. 27 din Directiva 2004/38/CE, potrivit căruia statele membre pot lua o atare măsură numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Ca atare s-a apreciat că norma internă este incompatibilă cu norma comunitară, astfel că s-a dat prioritate acesteia din urmă.

Apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte București împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia nr. 452/A din 27 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, avându-se în vedere de asemenea că în caz de neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne cu prioritate reglementările internaționale. Ca atare restrângerea dreptului la liberă circulație în străinătate al cetățenilor români se poate dispune numai pentru cele trei motive, redate în cuprinsul sentinței, care nu sunt incidente în speță. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recursul de față în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicitând schimbarea în tot a soluției și admiterea cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație al pârâtei pe teritoriul Spaniei, pe o perioadă de până la 3 ani. Se susține că autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare, ci numai să facă aplicarea prevederilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, luând act de această măsură. Potrivit art. 25 din Constituție condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează că „în exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege”, ori Legea nr. 248/2005 cuprinde astfel de reglementări, cărora fără discriminare, cetățenii români trebuie să se supună. Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează: Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatei la liberă circulație în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București. Așadar, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză. Într-adevăr, libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție.

Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la liberă circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept. În legislația primară, art. 18.1 T.C.E. prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (C.E.E.) nr. 1. 612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE,72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește, prin art. 27, că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE. Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern. Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce preced, recursul a fost respins cu consecința menținerii hotărârii atacate.

DECIDE : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 452/A/27 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-03-20
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1974/2008
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 1 februarie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat res
ÎCCJ 2007-11-12
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7625/2007
Deliberând, asupra cauzei civile de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, la 17 noiembrie 2006,
ÎCCJ 2007-11-20
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7840/2007
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe la 3o ianuarie 2007 pe rolul Tribunalului Călărași, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat r
ÎCCJ 2008-09-17
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5018/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 19 iulie 2007 pe rolul Tribunalului Călărași, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat respingerea drep
ÎCCJ 2008-01-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 63/2008
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași sub nr. 1499/116/2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună restrângerea exercitării dreptulu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă