ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1974/2008

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile

de față, a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București la 1 februarie 2007, reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului

la libera circulație în Spania, pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului

V.L.

În motivarea

cererii, s-a arătat că la 5 decembrie 2006, pârâtul a fost returnat din Spania

în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat

prin H.G. nr. 45/1997.

Prin sentința civilă

nr. 596 din 23 aprilie 2007 Tribunalul București, secția a III a civilă, a

respins cererea ca nefondată.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că din dispozițiile Legii nr. 248/2005

rezultă că aplicarea măsurii de restrângere a

excitării

dreptului la libera circulație a pârâtului, în temeiul art. 38 lit. a),

putea

fi dispusă până la data aderării României la Uniunea Europeană.

întrucât de la 1 ianuarie 2007 România a aderat

la Uniunea Europeană, a

restrânge dreptul pârâtului la liberă circulație

ar însemna restrângerea dreptului la circulație chiar pe teritoriul României.

In cauză neexistând nici una din excepțiile prevăzute de art. 27 din Directiva

2004/3 8/CE.

Apelul

declarat de Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins

ca nefondat prin decizia civilă nr. 475 A din

23 august 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

În considerentele

hotărârii sale instanța de apel a arătat că în

mod corect s-a dat incidență normelor comunitare în cauză, pentru că în

raport

de acestea s-a constatat că intimatul nu este bănuit de săvârșirea unei fapte

ilicite, șederea ilegală nefiind un motiv temeinic pentru returnarea acestuia.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din

Ministerul Internelor și Reformei

Administrative

critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte:

Chiar și în

condițiile existenței principiilor priorității dreptului

comunitar și al aplicării directe a acestuia,

aplicarea măsurii restrângerii

exercițiului la liberă circulație în

străinătate al unui cetățean român, reglementată de art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005 este condiționată de returnarea acelui cetățean dintr-un alt stat

în baza unuia acord de readmisie.

Autoritățile

române nu au competența de a cerceta și a se

pronunța

asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de

autoritățile

străine, ci doar de a lua act de această măsură.

Din prevederile art.

38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru

dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în

străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care

România are încheiat

acord de readmisie.

Potrivit art.

25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se

stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea

anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Analizând criticile

formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă

încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, și a reținut că

recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a

solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatei la libera circulație în

Spania în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin.

(1) din lege, în situația prevăzută la art. 38

lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcției Generale de

Pașapoarte,

cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost

returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află

domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de

către Tribunalul București.

Așadar, luarea

acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa

unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de

apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.

Într-adevăr,

libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se

desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite

art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind

regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește

că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să

se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să

angajeze în mod direct restrângerea

exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea

restrângere operează de drept.

În legislația

primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a

circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva

limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea

sa.

In legislația

secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezistență a

cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul

statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de

abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE,

75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE,

publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.

L 158 din 30 aprilie

2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor

statelor membre la libera circulație poate fi dispusă numai pentru motive de

ordine publică securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr.

102/2005 privind

libera circulație pe

teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale

Uniunii Europene

și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a

intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a

fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare,

normele de reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu

normele de drept intern.

Întrucât

reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia

dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele de fond au

pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a

prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele

ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt

întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu

consecința

păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerului

Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 475/A din 23

august 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 martie 2008.