ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 227/2008

Asupra recursurilor de

față;

În baza actelor și lucrărilor de la dosar,

reține următoarele: Prin sentința penală nr. 75/ P din 26 septembrie 2007 a

Curți de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza

dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza II C. proc. pen., a

fost respinsă, ca

nefondată, plângerea

formulată de petenții R.M. și R.A.

, împotriva rezoluției nr. 243/VII 1.1 din 28 iunie 2007 a procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Oradea, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea împotriva rezoluției

din 13 iulie 2007 dată în dosarul nr. 235/P/2007 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Oradea, menținând rezoluția atacată ca fiind legală și

temeinică.

În temeiul prevederilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenții au

fost obligați la plata sumei de câte 50 lei ( RON ),

cu titlu de cheltuieli judiciare în primă instanță.

Pentru a pronunța această sentință prima

instanță a reținut că, prin plângerea adresată Curții de Apel Oradea la data de

05 iulie 2007, petenții R.M. și R.A. au solicitat desființarea rezoluției nr. 243/VIII.1

din 28 iunie 2007 a procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Oradea și a rezoluției din 13 iunie 2007 dată în dosar nr. 235/p/2007 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea ca fiind nelegale și netemeinice,

întrucât făptuitorii M.M.C., M.S.

D. și M.D.,

în anul 2001, au construit un gard din beton și sârmă pe

terenul

proprietatea petenților, înscris în C.F. 829, nr. topo 385/6, pe care îl

folosesc abuziv și la ora actuală astfel că, în speță, sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 220 C. pen.

În soluționarea acestei plângeri, prima

instanță a constatat că, prin plângerea înregistrată la Poliția Orașului

Vașcău, jud. Bihor, petenții R.M. și R.A., au solicitat efectuarea cercetărilor

penale față de numiții M.M., M.S. și M.D., întrucât aceștia au instalat stâlpi

de stejar și beton pe terenul aflat sub nr. topo 385

6

din CF 829

Vașcău, imobil care potrivit susținerilor petenților, aparține familiei R.

Prin ordonanța din 20 noiembrie 2006 dată în

dosarul nr. 671/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, procurorul

a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului

de pe lângă Tribunalul Bihor, cu motivarea că M.M. are calitatea de

subinspector în cadrul Poliției Stei, iar M.S. este agent șef la Postul de

poliție Cărpinet.

Prin ordonanța din 29

mai 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul

Bihor s-a dispus neînceperea urmăriri penale față de

făptuitori pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 220 C. pen., iar

prin ordonanța din 29 mai 2007 (dosar nr. 193/P/2007 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Bihor) s-a admis plângerea petenților și s-a infirmat soluția de

neîncepere a urmării penale, întrucât s-au încălcat dispozițiile legale

referitoare la competența materială de soluționare a cauzei, declinându-se

competența la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Prin rezoluția din 13 iunie 2007 emisă în

dosar nr. 235/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a

dispus neînceperea urmării penale față de făptuitori pentru infracțiunea de

tulburare și posesie,

întrucât s-a constata

că lipsește, atât latura obiectivă cât și latura subiectivă

a

infracțiunii prevăzute de art. 220 C. pen.

Soluția a fost menținută prin rezoluția

procurorului general din 28 iunie 2007 (dosar nr. 243/VII 1.1/2007 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea).

Verificându-și competența, Curtea de Apel

Oradea a constatat că potrivit dispozițiilor art. 28

1

pct. 1 lit. d)

C. proc. pen., combinat cu art. 27 lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind

organizarea și funcționarea poliției române, cu referire la art. 14 alin. (2) lit.

j) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, este competentă să

soluționeze cauza, având în vedere calitatea de subinspector a făptuitorului M.M.,

în cadrul poliției judiciare.

A mai reținut că susținerile petenților

formulate în sensul că făptuitorii au comis infracțiunea de tulburare în

posesie, prevăzute de art. 220 C. pen., sunt contrazise de actele și lucrările

aflate la dosar. Astfel, potrivit deciziei civile nr. 253/ A din 29 martie 2004

pronunțată de Tribunalul Bihor (dosar nr. 3375/2002), prin care s-a admis

apelul declarat de M.M. și M.S., aceștia dețin în proprietate imobilele nr. topo385/6,385/1

și 385/2. Hotărârea a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 401/ R din 21

aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Oradea (dosar nr. 2854/2004), urmare

a respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de R.M. și R.A. Martorii

audiați în cauză au confirmat împrejurarea că petenții și făptuitorii sunt

proprietari ai unor imobile învecinate, iar între părți au avut loc mai multe

litigii civile în baza cărora s-a stabilit că terenul în discuție, înscris în

CF 829 Vașcău aflat sub nr. topo 385

6

, respectiv 385

3

aparține făptuitorilor. S-a mai reținut și că, din xerocopia cărții funciare nr.

829 și schița de dezmembrare vizată de O.C.O.T.A. Bihor, precum și declarațiile

autentificate de către Notarul Public T.l. la 4 iulie 1996, rezultă că parcela

cu nr. topo 385

3

este în realitate nr. topo 385

6

și este

proprietatea făptuitorilor.

În consecință, lucrările fiind executate de

făptuitori pe terenul proprietate personală, nu se poate reține în sarcina

acestora săvârșirea infracțiunii de tulburare în posesie prevăzută de art. 220 C.

pen.

Pentru aspectele

reliefate, instanța de fond, a constatat că plângerea

petenților este nefondată, motiv pentru care a

respins-o, menținând rezoluția procurorului.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, au declarat recurs petenții

R.M. și R.A.

În motivele de recurs,

depuse în scris la dosar, petenții au susținut că

atât procurorul în rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale, cât și instanța de fond, în sentința recurată, în mod greșit

au reținut că făptuitorii sunt proprietarii imobilului în litigiu atâta timp

cât ei nu și-au înscris în Cartea Funciară dreptul de proprietate.

În dovedirea existenței faptei de tulburare

de posesie pe care ar fi comis-o intimații, recurenții au mai arătat că, în

dosarul nr. 2006/2005 al Judecătoriei Beiuș aceștia nu au putut să prezinte CF

829 cu inscripția drepturilor lor asupra acestui imobil, ceea ce i-a și

determinat ca la termenul din 13 martie 2006 să renunțe la judecată.

Examinând sentința recurată în raport de

recursul declarat de petiționarii R.M. și R.A. și de dispozițiile art. 385

6

alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor

arăta.

Înalta Curte reține că, prin decizia civilă nr.

253/ A din 29 martie 2004

pronunțată de Tribunalul

Bihor (dosar nr. 3375/2002), s-a admis

apelul declarat de M.M. și M.S.,

și s-a constatat că aceștia dețin în proprietate imobilele nr. topo385

6

,

385

1

și 385

2

. Hotărârea a rămas irevocabilă prin decizia

civilă nr. 401/ R din 21 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Oradea (dosar

nr. 2854/2004),

urmare a respingerii, ca

nefondat, a recursului declarat de R.M. și

R.A.

Având certitudinea că

sunt proprietarii imobilelor identificate mai sus intimații M.M. și M.S., în

data de 2 septembrie 2006, au

procedat

la plantarea unor stâlpi de gard pentru a delimita proprietatea lor de aceea a

vecinilor lor, petenții R.M. și R.A.

Împrejurarea că prin încheierea nr. 2646/1996,

a Cărții Funciare de pe lângă Judecătoria Beiuș, a fost respinsă cererea

intimaților de a-și înscrie un drept de proprietate în CF, iar ulterior în

dosarul nr. 2006/2005 al Judecătoriei Beiuș, aceștia au renunțat la judecarea

plângerii împotriva încheierii de întabulare, este irelevantă în cauză, pe de o

parte fiindcă, din încheierea anexată nu rezultă exact la ce imobil se referă,

iar pe de altă parte înscrierea dreptului de proprietate în CF, nu are caracter

constitutiv de drepturi, înscrierea dreptului de proprietate în CF se face

pentru a fi opozabil terților.

Astfel, în mod corect instanța de fond a

reținut că intimații nu au ocupat fără drept în întregime sau în parte

proprietatea de drept și de fapt a petenților, dreptul de proprietate al

intimaților fiind recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă.

În consecință, lucrările fiind executate de

intimați pe terenul proprietate personală, nu se poate reține în sarcina

acestora săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 C.

pen.

Fată de aceste

considerente, instanța de recurs constată că sentința

primei instanțe în mod corect a reținut că nu sunt

întrunite elementele constitutive, sub aspectul laturii subiective, ale

infracțiunii de tulburare de posesie.

Neexistând nici un motiv de casare a

sentinței recurate, Înalta Curte

va respinge

recursul petenților R.M. și R.A. ca nefondat.

Potrivit art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurenții petiționari

vor fi obligați la plata sumelor de câte 100 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de petiționarii R.M. și R.A. împotriva sentinței penale nr. 75/ P din 26

septembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții petiționari la plata

sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 22 ianuarie

2008.