ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3756/2008

Asupra recursului penal de față;

Prin decizia penală nr. 537/ R din 17

septembrie 2008 a Curții

de Apel Cluj, secția penală și de

minori,

a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat

de petentul G.G. împotriva deciziei penale nr. 169 din 22 mai 2008 a

Tribunalului Maramureș.

A fost obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că prin sentința penală nr. 91 din 28 februarie 2008 a

Judecătoriei Sighetu Marmației, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a)

C. proc. pen., s-a respins plângerea petentului G.G. împotriva rezoluției din

29 octombrie 2007 dată în dosar nr. 694/P/2007 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sighetu Marmației și a rezoluției din 10 decembrie 2007 dată în

dosar nr. 365/11/2/2008 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria

Sighetu Marmației.

Pentru a hotărî în acest sens, prima

instanță a reținut că prin

rezoluție procurorul a respins

plângerea pe motiv că persoana vătămată a mai sesizat aceleași fapte, plângere

care a fost respinsă de instanțele judecătorești, dar și pentru că litigiul

dintre părți este civil și vizează stabilirea liniei despărțitoare dintre

proprietățile părților.

De altfel, în dosarul nr. 1718/307/2008, părțile și se judecă cu

privire la acest aspect, situație în care neînțelegerile urmează să fie

clarificate printr-o hotărâre judecătorească.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, persoana vătămată G.G.,

recurs prin care solicită trimiterea cauzei la parchet pentru efectuarea de

cercetări față de învinuiții V.l., V.G., V.l.C. și V.

M. pentru faptul că i-au distrus fundația de la casă, dar și pentru că

i-au ocupat terenul construind fundația de la gard pe terenul lui.

Prin decizia penală nr. 169/ R1 22 mai 2008, Tribunalul Maramureș a

respins, ca nefondat, recursul petentului G.

G.

împotriva sentinței Judecătoriei Sighetu Marmației și l-a

obligat pe

acesta la cheltuieli judiciare către stat.

Tribunalul a reținut că prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Sighetu-Marmației, petentul a solicitat cercetarea

învinuiților pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, pe motiv

că făptuitorii au construit o fundație

pentru

un gard pe terenul ce este proprietarul lui.

În urma efectuării cercetărilor, procurorul, prin rezoluția din 29

octombrie 2007 a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de

toți făptuitorii pentru infracțiunea de tulburare de posesie prevăzută de art. 220

alin (1) C. pen.

Atacată fiind, această soluție la primul-procuror, acesta a respins-o,

ca nefondată, pe motiv că faptele sesizate în mod repetat și calificate în

sfera faptelor penale sunt fapte ilicite de ordin civil.

Raportat la toate actele aflate la dosarul cauzei, reținând și

considerentele instanței de fond, tribunalul a

constatat că recursul

formulat este nefondat.

Este adevărat că din actele de la dosar rezultă că făptuitorii, în anul

2005 au început construirea unui gard care să delimiteze proprietățile

părților. în anii următori însă, nu au mai finalizat lucrarea, probabil tocmai

pe fondul neînțelegerilor legate de dreptul de proprietate și linia de mejdă,

fiecare revendicându-și dreptul de proprietate asupra suprafeței pe care s-a

început construirea gardului.

Tocmai pe acest motiv, organele de cercetare penală și

instanța de fond, în mod corect au stabilit că în

sarcina făptuitorilor

nu se poate reține comiterea infracțiunii de

tulburare în posesie prevăzută de art. 220 C. pen. și asta pentru că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

De altfel, părțile au pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației

înregistrat dosarul cu nr. 1718/307/2006 în care se judecă tocmai pentru

stabilirea liniei de mejdă, situație în care neînțelegerile

legate de folosința terenului urmează a fi

clarificate în acel context.

Împotriva deciziei Tribunalului Maramureș, petentul G.

G. a formulat recurs, în care a invocat aceleași

motive ca și în plângerile inițiale de la parchet și instanță, precum și din

cererea

de recurs, în esență solicitând tragerea la răspundere penală a

intimaților pentru comiterea infracțiunii de tulburare de posesie.

Având în vedere dispozițiile art. 385

1

și art. 416 C. proc. pen.,

privind hotărârile ce pot fi atacate cu recurs și respectiv, rămânerea

definitivă a hotărârii primei instanțe, se constată că recursul petentului este

inadmisibil, dat fiind faptul că se atacată o hotărâre definitivă, respectiv

decizia tribunalului, prin care acesta s-a pronunțat într-un recurs.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul G.G.

Recursul este inadmisibil.

Curtea reține că de lege lata pot fi supuse recursului sentințele

pronunțate de curțile de apel ca instanțe de

fond

[(art. 385

1

alin. (1) lit. c) C. proc. pen.)], precum și deciziile

pronunțate de

aceleași instanțe în apel (art. 385 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen.), iar nu și deciziile prin care au fost soluționate recursurile asemenea

hotărâri fiind definitive, nesusceptibile de a fi supuse unei alte căi ordinare

de atac.

În speță, dincolo de împrejurarea că petentul a exercitat „în cascadă”

căi de atac. Curtea constată că este investită cu

soluționarea unui recurs exercitat împotriva unei decizii pronunțate

de

Curtea de Apel, ca instanță de recurs, situație inadmisibilă, sens în care

urmează a respinge ca atare calea de atac formulată de petent, cu obligarea sa

la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul G.G.

împotriva deciziei penale nr. 537/ R din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel

Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18

noiembrie 2008.