ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3756/2008

Asupra recursului penal de față; Prin decizia penală nr. 537/ R din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul G.G. împotriva deciziei penale nr. 169 din 22 mai 2008 a Tribunalului Maramureș. A fost obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că prin sentința penală nr. 91 din 28 februarie 2008 a Judecătoriei Sighetu Marmației, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins plângerea petentului G.G. împotriva rezoluției din 29 octombrie 2007 dată în dosar nr. 694/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației și a rezoluției din 10 decembrie 2007 dată în dosar nr. 365/11/2/2008 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că prin rezoluție procurorul a respins plângerea pe motiv că persoana vătămată a mai sesizat aceleași fapte, plângere care a fost respinsă de instanțele judecătorești, dar și pentru că litigiul dintre părți este civil și vizează stabilirea liniei despărțitoare dintre proprietățile părților. De altfel, în dosarul nr. 1718/307/2008, părțile și se judecă cu privire la acest aspect, situație în care neînțelegerile urmează să fie clarificate printr-o hotărâre judecătorească. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, persoana vătămată G.G., recurs prin care solicită trimiterea cauzei la parchet pentru efectuarea de cercetări față de învinuiții V.l., V.G., V.l.C.

și V. M. pentru faptul că i-au distrus fundația de la casă, dar și pentru că i-au ocupat terenul construind fundația de la gard pe terenul lui. Prin decizia penală nr. 169/ R1 22 mai 2008, Tribunalul Maramureș a respins, ca nefondat, recursul petentului G. G. împotriva sentinței Judecătoriei Sighetu Marmației și l-a obligat pe acesta la cheltuieli judiciare către stat. Tribunalul a reținut că prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu-Marmației, petentul a solicitat cercetarea învinuiților pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, pe motiv că făptuitorii au construit o fundație pentru un gard pe terenul ce este proprietarul lui. În urma efectuării cercetărilor, procurorul, prin rezoluția din 29 octombrie 2007 a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de toți făptuitorii pentru infracțiunea de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 alin (1) C. pen.

Atacată fiind, această soluție la primul-procuror, acesta a respins-o, ca nefondată, pe motiv că faptele sesizate în mod repetat și calificate în sfera faptelor penale sunt fapte ilicite de ordin civil. Raportat la toate actele aflate la dosarul cauzei, reținând și considerentele instanței de fond, tribunalul a constatat că recursul formulat este nefondat. Este adevărat că din actele de la dosar rezultă că făptuitorii, în anul 2005 au început construirea unui gard care să delimiteze proprietățile părților. în anii următori însă, nu au mai finalizat lucrarea, probabil tocmai pe fondul neînțelegerilor legate de dreptul de proprietate și linia de mejdă, fiecare revendicându-și dreptul de proprietate asupra suprafeței pe care s-a început construirea gardului.

Tocmai pe acest motiv, organele de cercetare penală și instanța de fond, în mod corect au stabilit că în sarcina făptuitorilor nu se poate reține comiterea infracțiunii de tulburare în posesie prevăzută de art. 220 C. pen. și asta pentru că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. De altfel, părțile au pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației înregistrat dosarul cu nr. 1718/307/2006 în care se judecă tocmai pentru stabilirea liniei de mejdă, situație în care neînțelegerile legate de folosința terenului urmează a fi clarificate în acel context. Împotriva deciziei Tribunalului Maramureș, petentul G. G. a formulat recurs, în care a invocat aceleași motive ca și în plângerile inițiale de la parchet și instanță, precum și din cererea de recurs, în esență solicitând tragerea la răspundere penală a intimaților pentru comiterea infracțiunii de tulburare de posesie.

Având în vedere dispozițiile art. 385 1 și art. 416 C. proc. pen., privind hotărârile ce pot fi atacate cu recurs și respectiv, rămânerea definitivă a hotărârii primei instanțe, se constată că recursul petentului este inadmisibil, dat fiind faptul că se atacată o hotărâre definitivă, respectiv decizia tribunalului, prin care acesta s-a pronunțat într-un recurs. Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul G.G. Recursul este inadmisibil. Curtea reține că de lege lata pot fi supuse recursului sentințele pronunțate de curțile de apel ca instanțe de fond [(art. 385 1 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.)], precum și deciziile pronunțate de aceleași instanțe în apel (art. 385 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen.), iar nu și deciziile prin care au fost soluționate recursurile asemenea hotărâri fiind definitive, nesusceptibile de a fi supuse unei alte căi ordinare de atac. În speță, dincolo de împrejurarea că petentul a exercitat „în cascadă” căi de atac. Curtea constată că este investită cu soluționarea unui recurs exercitat împotriva unei decizii pronunțate de Curtea de Apel, ca instanță de recurs, situație inadmisibilă, sens în care urmează a respinge ca atare calea de atac formulată de petent, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul G.G. împotriva deciziei penale nr. 537/ R din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 noiembrie 2008.