ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6900/2008

Asupra recursului civil de

față, constată:

Cu notificarea nr. 167 din 7 februarie 2000 a

BEJ Asociații S.P.

, reclamanta K.I. a cerut

acordarea de despăgubiri

bănești pentru imobilul situat în orașul Luduș,

cartier Gheja, ce se identifică în C.F. nr. 789, sub top nr. 491/1/4/4, preluat

de stat în mod abuziv, prin naționalizare în baza Legii nr. 119/1948, din

patrimoniul bunicilor săi, C.A. și T.M., proprietari ai imobilului prin

răscumpărare.

Prin dispoziția

nr. 2083/24 iulie 2007, Primarul orașului Luduș a

respins

cererea, reținând că imobilul în litigiu nu a fost proprietatea autorilor

reclamantei la momentul preluării de către stat, astfel cum rezultă din

mențiunile trecute în cartea funciară.

Prin

cererea înregistrată la data de 27 august 2007, reclamanta

K.I. a cerut anularea dispoziției și, pe fond, admiterea

cererii de despăgubire, susținând că la momentul

preluării de către

stat imobilul era proprietatea autorilor săi, C.A. și

T.M.

, drept înscris sub B 7 și 8 în cartea

funciară.

Prin sentința civilă nr. 1784 din 4

decembrie 2007, Tribunalul Mureș a respins cererea, ca nefondată.

În motivarea sentinței instanța a

reținut că din cuprinsul C.F. nr. 789 Gheja, la momentul preluării de către

stat a imobilului în litigiu, dreptul de proprietate era înscris în favoarea

I.C.E.I., cu reședința în Alba lulia

(poz.B6),

mențiune corelată cu radierea notării de răscumpărarea de

sub B5 (poz.

B9), înscriere care a fost operată în cartea funciară în anul 1922, în baza

unui contract de cumpărare.

Ca atare, având în vedere prevederile art. 32

alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938, potrivit cărora dacă în cartea

funciară s-a înscris un drept de proprietate în favoarea unei persoane se

prezumă că dreptul există în folosul său, prima instanță a constatat că autorii

reclamantei nu mai erau proprietarii imobilului la data

naționalizării și, pe cale de consecință, că aceasta nu are calitatea de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul art. 3 alin. (1)

coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Totodată, instanța

a reținut că dreptul de răscumpărare invocat

de reclamantă, înscris sub B7- 8 în cartea

funciară, nu este de natură

să confere autorilor săi

calitatea de proprietari ai imobilului, astfel cum greșit invocă, că mențiunile

de sub B5, datate 1919, sunt

anterioare

perioadei de timp care cade în sfera de aplicare a Legii nr.

10/2001 (6

martie 1945-22 decembrie 1989) și că înscrisul sub semnătură privată depus la

dosar, datat 1935, care nu a fost transcris în cartea funciară, nu este, de

asemenea, apt să confere autorilor invocați calitatea de proprietari ai

imobilului în contra mențiunilor din cartea funciară.

Prin decizia nr. 30/A din 25 martie 2008,

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, pentru aceleași

considerente de fapt și de drept reținute și de

prima instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta criticând hotărârea ca fiind nelegală.

În motivarea

recursului, reclamanta reiterează apărarea potrivit

căreia

bunicii săi paterni, C.A. și T.M. erau proprietarii imobilului în litigiu,

preluat prin naționalizare de statul român, cu mențiunea că aceștia și-au

exercitat dreptul de răscumpărare pentru cota de ½ părți indivize,

conform înscrisului

intitulat

„declarațiune" pe care îl anexează declarației de recurs.

Recurenta nu a atașat declarației de

recurs înscrisul despre care face vorbire.

Analizând

criticile formulate și care se circumscriu motivului de

recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr. 10/2001, invocată de

reclamant drept temei

juridic al cererii

deduse judecății, a fost reglementat regimul juridic al

bunurilor

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Dovada

dreptului de proprietate la momentul deposedării de către

stat,

conform art. 23 din lege, se face prin acte doveditoare care atestă calitatea

de proprietar a persoanei pretins îndreptățite sau a autorilor săi, cum ar fi:

acte de vânzare-cumpărare, tranzacție,

donație,

extras de carte funciară, acte sub semnătură privată și altele

asemenea

sau, în absența unor probe contrare, în baza prezumțiilor instituite prin

dispozițiile art. 24.

În speță, dat fiind că imobilul este

situat într-o zonă a țării în care se aplica, până la data intrării în vigoare

a Legii nr. 7/1996,

sistemul publicității

reale (al cărților funciare), reclamanta a înțeles să

se folosească în dovedirea dreptului său de

proprietate de mențiunile

înscrise în acest registru.

În sistemul de publicitate menționat,

potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Decretul Lege nr. 115/1938, dacă

în cartea funciară s-a

înscris un drept

real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei iar,

potrivit alin. (2) al aceluiași articol, dacă un drept s-a radiat din cartea

funciară, se prezumă că acel drept nu există.

Or, potrivit înscrierilor din C.F. nr. 789 a

Com. cadastrale Gheja, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a

fost înscris inițial, la data de 9 august 1917 (sub B1), în favoarea bunicilor

săi paterni, C.A. și T.M., cu titlu de cumpărare.

Ulterior, la data de 10 august 1919, pentru

cota de ½ părți indivize din imobil, s-a înscris dreptul de proprietate

în favoarea locuitorului M.M. (B4), în baza unui contract de vânzare cumpărare,

cotă pentru care s-a notat dreptul de răscumpărare în favoarea lui C.A.

La data

de 13 mai 1922, referitor la întregul imobil de sub A+1,

s-a

înscris dreptul de proprietate, în baza contractului de vânzare cumpărare datat

19 martie 1922, în favoarea I.C.E.I. Alba-Iulia (sub B6) iar în favoarea

autorilor reclamantei dreptul de răscumpărare (sub B7-8) însă, astfel cum au

reținut instanțele de fond, reclamanta nu a făcut

dovada că autorii săi ar fi exercitat vreodată acest drept, respectiv că ar fi

redobândit, prin

răscumpărare, în proprietate imobilul.

Dimpotrivă, din succesiunea mențiunilor

de carte funciară, mențiuni între care nu se regăsește vreuna efectuată la data

de 1 mai 1935 sau 14 martie 1944 în baza înscrisului intitulat declarațiune (f.

28 dos. fd.), și conform mențiunii efectuată sub B10, în baza încheierii datată

7 aprilie 1958, rezultă că acest imobil a fost preluat

de stat din proprietatea I.C.E.I. Alba-Iulia

, prin naționalizare

în baza Legii nr. 119/1948.

Așa fiind, cum la momentul

naționalizării de către stat imobilul în litigiu se afla în proprietatea I.C.I.

Alba-Iulia

și nu în patrimoniul autorilor

reclamantei, în mod corect instanțele de

fond au reținut că aceasta nu

are calitatea de persoană îndreptățită

în sensul Legii nr. 10/2001 și, pe cale de consecință, că nu poate

solicita acordarea de măsuri reparatorii în procedura prevăzută de acest act

normativ de reparație.

Așa fiind, cum hotărârile date de

instanțele de fond sunt legale sub aspectele invocate reclamantă, Înalta Curte

urmează a constata

că recursul dedus

judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta K.I.

împotriva deciziei nr. 30A din 25 martie 2008 a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și

de familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie

2008.