ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1980/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 95 din 31 ianuarie 2008, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul C.N., la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 39 alin. (2) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedeapsa de 5 ani, o lună și 3 zile închisoare rămasă de executat din pedeapsa de 16 ani și 6 luni închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplică inculpatului prin sentința penală nr. 136 din 19 martie 1997 pronunțată de Tribunalul Timiș, definitivă prin decizia penală nr. 1799 din 26 iunie 1998 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, cu pedeapsa stabilită prin prezenta și a aplicat inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 36 alin. (3) C. pen., a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 13 martie 2007 la zi. A constatat că inculpatul se află deținut în executarea pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 136/1997 a Tribunalului Timiș. S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 136/1997 a Tribunalului Timiș și s-a emis un nou mandat de executare. A constatat că drogul, heroină în greutate de 0,04 grame, a fost consumat integral în procesul analizelor de laborator. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză următoarele: În declarațiile sale date în faza de urmărire penală în calitate de învinuit, numitul D.I.C. a arătat că, pe data de 13 martie 2007, în timp ce se afla acasă, a fost sunat pe telefonul mobil de o persoană care i-a spus că este deținut în Penitenciarul Rahova și i l-a dat la telefon pe fratele său, D.C.P., de asemenea, deținut în Penitenciarul Rahova, acesta din urmă rugându-l să vină la penitenciar la vorbitor pentru a se întâlni cu deținutul C.N. și să-i aducă un pachet pe care îl va da o femeie cu care o să se întâlnească în fața penitenciarului, fiindu-i descrise în continuare semnalmentele acesteia de către persoana care vorbise prima dată la telefon.

Această împrejurare a fost confirmată și de declarația martorului D.C.P., audiat din oficiu în faza cercetării judecătorești, în care a arătat că a fost coleg de celulă cu inculpatul C.N. și într-una din zile a luat legătura telefonic cu fratele său, D.I.C. pentru a-l ruga să-i aducă pachet, însă i-a spus că nu are bani pentru pachet, atunci inculpatul l-a rugat pe martor să-i spună să-i aducă lui un pachet. Au discutat telefonic modalitatea în care urma să se întâlnească cu rudele inculpatului. Martorul mai arată că întâlnirea s-a făcut în fața penitenciarului, iar fratele său a venit la întâlnire, a luat pachetul și l-a dus inculpatului. În continuarea declarației, martorul D.I.C. a relatat că s-a întâlnit, în jurul orei 16,00, în fața penitenciarului cu femeia ce semăna cu descrierea ce-i fusese făcută anterior, care i-a dat o brichetă de culoare albastru închis, opacă, spunându-i să i-o dea deținutului C.N.

Martorul a intrat la vorbitor cu deținutul C.N. unde a stat circa 10 minute, iar după 3 - 4 minute, la solicitarea deținutului i-a înmânat bricheta direct, cei doi discutând foarte puțin despre lucruri comune. În momentul în care i-a dat bricheta inculpatului, „acesta s-a ferit pentru a nu fi văzut de gardieni, ascunzând bricheta în mână și apoi în buzunarul de la haină”. În momentul în care s-a terminat programul de vizită, martorul a plecat însă a fost oprit de gardieni până la sosirea organelor de poliție și supus unui control corporal. Din rapoartele de activitate întocmite de către funcționarii penitenciarului a rezultat că după terminarea vizitei s-a făcut un control corporal asupra deținutului C.N.

ocazie cu care a fost găsită o brichetă de culoare albastră, iar la solicitarea gardienilor de a le fi predată bricheta pentru a o verifica, inculpatul a devenit nervos, a rupt bricheta aruncând cu ea pe jos. După ce a reușit să o rupă, „a oprit ceva în mână”, iar la solicitarea gardienilor de a deschide mâna, acesta „a aruncat o bilă alb-gălbuie pe care au și găsit-o în acel filtru de percheziție”. Coroborând aceste rapoarte de activitate cu raportul de constatare tehnico-științifică întocmite în cauză a rezultat că respectiva bilă aruncată de inculpat conținea heroină substanță care face parte din Tabelul anexă I la Legea nr. 143/2000. În declarațiile date atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, inculpatul C.N.

nu a recunoscut faptul că a primit o brichetă, arătând fie că martorul D.I.C. nu i-a dat nimic, fie că acesta a încercat să-i dea o brichetă, însă a refuzat să o primească, aspect contrazis de declarațiile martorului D.I.C. și de rapoartele de activitate întocmite de gardieni. Inculpatul a fost inconsecvent, în declarațiile date, și cu privire la faptele petrecute în filtrul de percheziție. Astfel, în declarațiile date la urmărirea penală nu a recunoscut că a aruncat bricheta pe jos pentru a nu fi găsită la controlul corporal, arătând în schimb că după efectuarea vizitei a fost dus într-o cameră alăturată pentru un control corporal, unde „a văzut pe podea o brichetă spartă iar la un moment dat unui din gardieni i-a cerut să se dea de o parte ridicând de jos un obiect fără a i se spune ce anume era”, iar în fața instanței a arătat că” . iar bricheta care se spune că ar fi fost asupra mea, de fapt eu am văzut-o în ziua respectivă pe o masă, la punctul control.

.. unul dintre gardieni a luat bricheta, s-a uitat la ea și a văzut că nu merge led-ul, întrebându-mă de ce nu merge acest led. Eu i-am spus că nu știu, moment în care mi-a dat de două ori bricheta pentru a încerca să o desfac și neștiind am spart bricheta ca să-i arăt că nu este nimic în brichetă ”. Așa cum s-a reținut anterior, faptul că respectiva brichetă a fost găsită asupra inculpatului a rezultat fără putință de tăgadă, iar faptul că inculpatul avea cunoștință de existența drogurilor ascunse în brichetă a rezultat din atitudinea acestuia pe parcursul desfășurării evenimentelor, respectiv încercarea de a acredita ideea că nu a fost în posesia brichetei, atitudinea avută în momentul în care martorul D.I.C.

i-a înmânat bricheta, ferindu-se pentru a nu fi văzut de gardieni, ascunzând bricheta în mână și apoi în buzunarul de la haină, precum și încercarea de a ascunde drogul, pentru a nu fi găsit de gardieni în momentul în care aceștia, cu ocazia controlului, au încercat să intre în posesia brichetei pentru a o desface. În atare situație, tribunalul a reținut că prin probele administrate în cauză a fost răsturnată prezumția de nevinovăție ce opera în favoarea inculpatului, conform art. 5 2 și art. 66 C. proc. pen., iar acesta nu a reușit să demonstreze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție sub aspectul săvârșirii infracțiunii pentru care este judecat. În drept, fapta inculpatului C.N.

care, la data de 13 martie 2007, în timp ce se afla deținut în Penitenciarul Rahova în executarea unei pedepse privative de libertate, a primit și deținut fără drept droguri de mare risc, respectiv o doză de heroină ascunsă într-o brichetă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Inculpatul C.N. a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în stare de recidivă postcondamnatorie față de pedeapsa de 16 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 176 lit. d) și art. 211 alin. (1) C. pen., prin sentința penală nr. 136 din 19 martie 1997 a Tribunalului Timiș, definitivă prin decizia penală nr. 1799 din 26 iunie 1998 a Curții Supreme de Justiție, fiind arestat la 16 octombrie 1995, pedeapsă în executarea căreia se afla la momentul la care a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat în prezenta cauză.

Totodată, inculpatul a săvârșit fapta și în circumstanța agravantă prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 43/2000, respectiv fapta a fost comisă într-un loc de detenție, în timp ce executa o altă pedeapsă privativă de libertate. Față de această situație, instanța urmează să-l condamne pe inculpat în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen. Având în vedere dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială, gradul de pericol social concret al faptei, modalitatea de săvârșire, persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, dar și faptul că acesta nu este consumator de droguri, iar cantitatea de drog traficată este foarte mică, respectiv 0,04 grame, instanța de fond a reținut în favoarea acestuia circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen.

și în baza art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen., i-a aplicat acestuia o pedeapsă cu închisoarea orientată sub minimul special prevăzut de lege, respectiv 6 ani închisoare, apreciind-o ca fiind suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Văzând dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 65 C. pen., tribunalul a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

Întrucât inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa în timpul executării pedepsei de 16 ani și 6 luni închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicată prin sentința penală nr. 136 din 19 martie 1997 a Tribunalului Timiș, definitivă prin decizia penală nr. 1799 din 26 iunie 1998 a Curții Supreme de Justiție, respectiv la data de 13 martie 2007, tribunalul a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 39 alin. (2) C. pen., care prevăd că „dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior”.

În atare situație, s-a dispus contopirea pedepsei de 5 ani o lună și 3 zile închisoare rămasă (la data de 13 martie 2007) de executat din pedeapsa de 16 ani și 6 luni închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 136 din 19 martie 1997 pronunțată de Tribunalul Timiș, definitivă prin decizia penală nr. 1799 din 26 iunie 1998 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, cu pedeapsa stabilită de tribunal și i-a aplicat inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 7 ani după executare pedepsei închisorii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul C.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât în mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea sa la pedeapsa închisorii în condițiile în care nu a avut cunoștință că în bricheta adusă de D.I.C. se aflau droguri. În raport de această susținere, apărarea a solicitat achitarea inculpatului C.N. în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 75 din 11 martie 2008, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.N. împotriva sentinței penale nr. 95 din 31 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. Inculpatul, nemulțumit și de această decizie, în termenul legal, a declarat recursul de față, criticând ambele hotărâri pentru eronata apreciere a probelor și potrivit cărora el se socotește nevinovat, numai prin înscenare s-a putut forma dosarul de față. În cele din urmă a solicitat achitarea sa. Recursul este fondat. Curtea, examinând probatoriul cauzei și hotărârile atacate, în raport de criticile formulate de recurent precum și din oficiu, urmează a reține că întreaga situație de fapt, este rezultatul determinării exercitată de un coleg de celulă al inculpatului asupra sa, pentru ca acea persoană (D.) să beneficieze de aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 adică să i se înjumătățească pedeapsa, în timp ce inculpatul recurent, să nu i se acorde liberarea condiționată.

Cum, toată cantitatea de drog a fost de 0,04 grame heroină, ascunsă în acea brichetă, predată de vizitatorul D.I.C., inculpatului, în după amiaza zilei de 13 martie 2007, cu ocazia unei vizite făcută special pentru surprinderea inculpatului, concepută astfel de un coleg de celulă dea-l recurentului. Curtea va reține că, fapta comisă de deținutul C.N., prin conținutul ei concret, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. În consecință, în cauză se vor aplica prevederile art. 18 1 C. proc. pen., deoarece se dovedește fără nici un dubiu că, împrejurările analizate în care a fost comisă fapta, nu conturează vreun scop infracțional (inculpatul nefiind consumator de droguri) precum și absența oricărei urmări periculoase pentru societate ce s-ar fi putut produce.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că, fapta (săvârșită de inculpat) nu prezintă „pericolul social al unei infracțiuni”, după cum este definit de art. 18 și 18 1 C. pen. Ca atare, recursul declarat de inculpat, va fi admis, potrivit art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casate ambele hotărâri pronunțate (sentința penală și decizia din apel) în baza art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. și rejudecând, se va dispune achitarea inculpatului, pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, conform art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen. și art. 18 1 C. pen., aceasta neprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni. Drept urmare, se va face aplicarea art. 18 1 alin. (3) și art. 91 lit. c) C. pen., stabilindu-se în baza acestor texte, o sancțiune administrativă, inculpatului, constând în amendă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul inculpat C.N. împotriva deciziei penale nr. 75 din 11 martie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia penală atacată precum și sentința penală nr. 95 din 31 ianuarie 2008 a Tribunalului București, secția I penală și rejudecând: În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen. și 18 1 C. pen., achită pe inculpatul C.N. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) și art. 37 lit. a) C. pen., fapta neprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni. În baza art. 18 1 alin. (3) C. pen., aplică inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ prevăzută de art. 91 lit. c) C. pen., respectiv amenda de 100 RON.

Obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 RON. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu la fond, în sumă de 30 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 iunie 2008.