ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2195/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2195/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința
civilă nr. 18 din 10 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de
contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de M.E., în
contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a dispus anularea Hotărârii
nr. 21491 din 27 iunie 2007 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i
recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940 - 6
martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările
și completările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2006.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență,
următoarele:
Prin hotărârea contestată, pârâta a respins cererea reclamantei de
recunoaștere a calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările
și completările ulterioare, cu motivarea că sunt contradictorii datele
prezentate în actele doveditoare.
Conform dispozițiilor art. 129 alin. (4)-(6) și art. 193 alin. (1) și
(6) C. proc. civ. și principiului audierii nemijlocite de către instanță a
martorilor și al art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002,
Curtea de Apel a procedat la audierea martorilor A.A. și B.I., care au
confirmat faptul că reclamanta împreună cu familia sa s-au refugiat în luna
octombrie 1940 din localitatea de domiciliu Tăușeni în localitatea Geaca și
apoi în localitatea Mociu, datorită persecuțiilor din motive etnice în sensul
O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. Instanța a
apreciat că declarațiile martorilor sunt pertinente și concludente, conținând
relatări ale martorilor referitoare la evenimente pe care le-au cunoscut în mod
direct și în care au fost implicați personal.
Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel a declarat
recurs, în termenul legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Cluj
susține, în esență, că, potrivit O.G. nr. 105/1999, cu modificările și
completările ulterioare, pentru acordarea drepturilor reparatorii este necesar
să existe două surse de informație care să poată fi coroborate în favoarea
petentului și care să indice aceleași date cu privire la: data de plecare,
localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu și data
întoarcerii din refugiu.
Recurenta-pârâtă susține că instanța fondului a nesocotit aceste
prevederi ale legii și a soluționat cauza în baza unor declarații de martori
insuficiente și contradictorii cu privire la motivele, începutul și sfârșitul
refugiului familiei reclamantei.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu
prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu
modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr.
127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce
vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și
completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanței persoana,
cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6
septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive
etnice", fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă
localitate".
Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din Normele de aplicare a ordonanței,
aprobate prin H.G. nr. 127/2002 „dovada încadrării în situațiile prevăzute la
art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000,
cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de
organele competente", iar „în lipsa actelor oficiale dovada persecuției
etnice se poate face prin declarație cu martori."
Aceste dispoziții sunt date în aplicarea art. 61 din O.G. nr. 105/1999,
cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „dovedirea
situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte
oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în
care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de
lege".
Față de aceste dispoziții legale, este neîntemeiată critica din recurs
referitoare la faptul că instanța de fond a eludat dispozițiile ordonanței
referitoare la existența a două surse de informații care să probeze susținerile
reclamantei M.E.
Înalta Curte reține că nici dispozițiile ordonanței și nici
dispozițiile din normele de aplicare a acesteia nu prevăd că este necesar ca
instanța să verifice două surse de informație care să ateste susținerile din
cererea de chemare în judecată sau cererea de acordare a drepturilor prevăzute
de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.
În privința mijloacelor de probă sunt aplicabile normele de procedură civilă,
conform cărora proba trebuie să fie pertinentă, concludentă și utilă cauzei,
aceste caracteristici ale mijloacelor de probă fiind la aprecierea instanței
învestită cu soluționarea cauzei.
Or, în speță, întemeiat și cu respectarea normelor procedurale, Curtea
de Apel a procedat la audierea martorilor și la aprecierea declarațiilor date
în fața instanței ca făcând dovada persecuțiilor etnice care au determinat
familia reclamantei să se refugieze din localitatea de domiciliu - Tăușeni,
inițial în localitatea Geaca și, ulterior, în localitatea Mociu.
Totodată, Înalta Curte reține că, potrivit art. 4 alin. (2) din Normele
de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, și având în vedere
faptul că reclamanta a efectuat diligentele necesare pentru a obține acte
oficiale eliberate de organele competente, așa cum rezultă din împrejurarea că
s-a adresat Arhivelor Naționale, dovada persecuțiilor din motive etnice
suferite în localitatea de domiciliu și a refugiului puteau fi făcute prin
declarații de martori, cum de altfel s-a și întâmplat.
În ceea ce privește aprecierea probelor, aceasta se face pe baza
convingerii intime a judecătorului, în mod liber, dar nu arbitrar. Or,
recurenta-pârâtă aduce critici modalității de apreciere a probatoriului administrat
în cauză, iară a combate aspectele invocate de reclamantă la fond și fără a
produce în recurs vreo probă care să demonstreze netemeinicia celor reținute de
Curtea de Apel pe baza probatoriului administrat.
Sub acest aspect, Înalta Curte reține că instanța de fond a realizat o
corectă apreciere a probatoriului administrat în cauză, în acord cu
dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările
ulterioare, cu referire la art. 4 alin. (1) și (2) din Normele aprobate prin
H.G. nr. 127/2002.
În privința localității de domiciliu și a localității de refugiu, atât
susținerile reclamantei cât și declarațiile martorilor atestă cu caracter
unitar că este vorba de localitatea Tăușeni, respectiv localitatea Geaca și,
ulterior, localitatea Mociu. În privința motivelor refugiului, a datei de
început și a datei de sfârșit a refugiului, Înalta Curte constată că instanța
de fond a apreciat în mod corect probatoriul administrat și a acordat
reclamantei drepturile solicitate pentru perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie
1945, reținând că refugiul a avut loc în luna octombrie 1940, a fost determinat
de persecuțiile din motive etnice relatate inclusiv în declarațiile martorilor
audiați, iar sfârșitul perioadei de refugiu este cel prevăzut de O.G. nr. 105/1999,
cu modificările și completările ulterioare.
Sub toate aspectele, Înalta Curte reține că instanța fondului a
realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat, în deplină
concordanță cu dispozițiile legale aplicabile, stabilind cu just temei faptul
că reclamanta se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G.
nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.
Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este
legală și temeinică și, în potrivit art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc.
civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de Casa Județeană de Pensii
Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva
sentinței civile nr. 18 din 10 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,
de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2008.