ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2194/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 51 din 17 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de O.T., în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a dispus anularea Hotărârii

nr. 21830 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i

recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 decembrie 1941 -

6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

și completările ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2006.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență,

următoarele:

Prin hotărârea contestată, pârâta a respins cererea reclamantului de

recunoaștere a calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, cu motivarea că din actele de stare

civilă și din declarațiile martorilor rezultă date contradictorii cu privire la

calitatea solicitată.

Din analiza prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările

și completările ulterioare, rezultă că persoana care solicită beneficiul

acestui act normativ trebuie să facă dovada persecuțiilor etnice exercitate

asupra sa de regimurile instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 și până

la 6 martie 1945.

Conform dispozițiilor art. 129 alin. (4)-(6) C. proc. civ. și

principiului audierii nemijlocite de către instanță a martorilor și al art. 4 alin.

(2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea de Apel a procedat la

audierea martorilor V.A. și W.E., care au confirmat faptul că reclamantul

împreună cu familia sa s-au refugiat în vara anului 1941 din localitatea de

domiciliu Tureni în localitatea Turda, datorită persecuțiilor din motive etnice

în sensul O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța a apreciat că declarațiile martorilor sunt pertinente și concludente

și conțin relatări referitoare la evenimente pe care persoanele în cauză le-au

cunoscut în mod direct și în care au fost implicate personal.

Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel a declarat

recurs, în termenul legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Cluj

susține, în esență, că, potrivit O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, pentru acordarea drepturilor reparatorii este necesar

să existe două surse de informație care să poată fi coroborate în favoarea

petentului și care să indice aceleași date cu privire la: data de plecare,

localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu și data

întoarcerii din refugiu.

Recurenta-pârâtă susține că instanța fondului a nesocotit aceste

prevederi ale legii și a soluționat cauza în baza unor declarații de martori

insuficiente și contradictorii cu privire la motivele, începutul și sfârșitul

refugiului familiei reclamantului.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu

prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr.

127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce

vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanței persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive

etnice", fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă

localitate".

Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din Normele de aplicare a ordonanței,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002 „dovada încadrării în situațiile prevăzute la art.

1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente", iar „în lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se

poate face prin declarație cu martori."

Aceste dispoziții sunt date în aplicarea art. 61 din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „dovedirea

situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte

oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în

care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de

lege".

Față de aceste dispoziții legale, este neîntemeiată critica din recurs

referitoare la faptul că instanța de fond a eludat dispozițiile ordonanței

referitoare la existența a două surse de informații care să probeze susținerile

reclamantului O.T.

Înalta Curte reține că nici dispozițiile ordonanței și nici

dispozițiile din normele de aplicare a acesteia nu prevăd că este necesar ca

instanța să verifice două surse de informație care să ateste susținerile din

cererea de chemare în judecată sau cererea de acordare a drepturilor prevăzute

de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.

În privința mijloacelor de probă sunt aplicabile normele de procedură

civilă, conform cărora proba trebuie să fie pertinentă, concludentă și utilă

cauzei, aceste caracteristici ale mijloacelor de probă fiind la aprecierea

instanței învestită cu soluționarea cauzei.

Or, în speță, întemeiat și cu respectarea normelor procedurale, Curtea

de Apel a procedat la audierea martorilor și la aprecierea declarațiilor date

în fața instanței ca făcând dovada persecuțiilor etnice care au determinat

familia reclamantului să se refugieze din localitatea de domiciliu - Tureni,

inițial în localitatea Cluj și, ulterior, în localitatea Turda.

Totodată, Înalta Curte reține că, potrivit art. 4 alin. (2) din Normele

de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, și având în vedere

faptul că reclamantul a efectuat diligentele necesare pentru a obține acte

oficiale eliberate de organele competente, așa cum rezultă din împrejurarea că

s-a adresat Arhivelor Naționale, dovada persecuțiilor din motive etnice

suferite în localitatea de domiciliu și a refugiului puteau fi făcute prin

declarații de martori, cum de altfel s-a și întâmplat.

În ceea ce privește aprecierea probelor, aceasta se face pe baza

convingerii intime a judecătorului, în mod liber, dar nu arbitrar. Or,

recurenta-pârâtă aduce critici modalității de apreciere a probatoriului

administrat în cauză, fără a combate aspectele invocate de reclamant la fond și

fără a produce în recurs vreo probă care să demonstreze netemeinicia celor

reținute de Curtea de Apel pe baza probatoriului administrat.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că instanța de fond a realizat o

corectă apreciere a probatoriului administrat în cauză, în acord cu

dispozițiile art. 61 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, cu referire la art. 4 alin. (1) și (2) din Normele aprobate prin

H.G. nr. 127/2002.

În privința localității de domiciliu și a localității de refugiu, atât

susținerile reclamantului cât și declarațiile martorilor atestă cu caracter unitar

că este vorba de localitatea Tureni, respectiv localitatea Turda. În privința

motivelor refugiului, a datei de început și a datei de sfârșit a refugiului, Înalta

Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod corect probatoriul

administrat și a acordat reclamantului drepturile solicitate pentru perioada 15

decembrie 1941 - 6 martie 1945.

Sub toate aspectele, Înalta Curte reține că instanța fondului a

realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat, în deplină

concordanță cu dispozițiile legale aplicabile, stabilind cu just temei faptul

că reclamantul se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este

legală și temeinică și, potrivit art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.,

va respinge ca nefondat recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva

sentinței civile nr. 51 din 17 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2008.